Sindromul „România lui Iohannis, proasta cu bani a Europei” lovește din nou: ONU trimite României refugiați din țări africane împănate cu organizații teroriste islamiste: Somalia se află la aproape 6000 km distanță de România, iar Eritrea la cca 4500 km

Idealul meu în viață este Klaus cu mustață

În plină epocă de alienare „multiculturală” a Europei occidentale, România- cel mai sărac membru al Uniunii Europene, – este singura țară din Europa centrală și de Est care preia în continuare „emigranți” și „refugiați” din țări cu terorism islamic ale Africii sau Asiei. Motivul este simplu: în timp ce statele din vecinătate (precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, Austria, Cehia, Slovacia ș.a.) au la conducere președinți, guverne și parlamente, România are în fruntea sa doar un roboțel neo-marxist care răspunde la numele de Klaus Werner Iohannis, obișnuit să încalce regulat Constituția și separația puterilor în stat și care este susținut de un cor sonor de argați din Presă, din Guvernul Orban și din Parlament. „Prelucrat” în garajele consilierilor săi sorosiști (gen Sandra Pralong), Klaus Iohannis a ajuns astăzi un lider politic din care (dacă s-ar inventa pentru dânsul și o mustăcioară tunsă îngrijit sub nas) ar rezulta un mini-dictator de succes în Balcani.

Publicația cristoiublog.ro a avertizat

… de timpuriu că România regimului Klaus Iohannis (“proasta cu bani a Europei”) a realizat, într-un timp extrem de scurt, două contra-performanțe de tristă notorietate: s-a izolat de toți vecinii săi (prin slugărnicia cruntă manifestată față de „elitele” UE) și a continuat să preia sute și mii de solicitanți de azil din țări cu terorism islamic activ ale Africii sau Asiei, în timp ce vecinii României- mult mai bogați- au refuzat complet acest lucru sau au preluat grupuri minuscule. România a preluat tot ceea ce statele mai bogate din vecinătatea sa au refuzat: emigranți ilegali „salvați” în Marea Mediterană, refugiați aduși prin ONG-urile întâiului Papă neo-marxist din Istoria Vaticanului (papa Francisc 1, prin organizația Jesuit Refugee Service – JRS), iar mai nou, refugiați aduși de ONU direct din Centrele de triere din Libia – o țară a haosului, războiului civil și dezordinilor sociale.

„Democrația simplificată” a lui Klaus Iohannis

Pe 11 decembrie 2019, fătucile copy-paste din Divizia Presă anunțau că Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) trimite 72 de refugiați din Libia către România, originari din Somalia, Eritrea și Siria. Știrea părea că face parte dintr-un film al absurdului, cu publicitatea asigurată de cripto-troțkiștii care azi domină (la extrema stângă politică) o structură nereformată și coruptă precum ONU. Pe hartă, Somalia se află la cca 5000 km distanță de Libia, Eritrea la aproape 3500 km: PRO TV sau posturi TV asemănătoare nu au avut angajat și un cititor în stele care să explice ce căutau într-o zonă nesigură precum Libia, refugiați sosiți de la distanțe atât de mari? Mai precis cine i-a adus acolo, punându-i în pericol pentru un drum lung și riscant? Imbecilizarea colectivă pe domenii precum migrația masivă și necontrolată spre Europa, cultivată după anii 2000 de cercurile globalismului post-colonialist din ONU sau UE (în cazul României prin instituții mass-media de genul Pro TV, DIGI sau TVR), a refuzat națiunilor europene multe explicații la care ele ar fi avut dreptul: aceasta, în contextul în care la ONU, la UE sau- prin puterea exemplului- la Palatul Cotroceni din România, printre roboțeii „multilateraliști” ai lui Klaus Iohannis, a început să se aplice periculos „democrația simplificată” în care legea devine opțională (de exemplu, aplicarea Constituției României a devenit „discutabilă” pentru „șeful statului” Klaus Iohannis) și în care „elitele” Uniunii Europene răspund doar la acele întrebări care le sunt convenabile: sindromul „jurnaliștii Mei” aplicat de Klaus Iohannis nu este inventat în România dar este dus la perfecțiune pe Dâmbovița, în strânsă interacțiune cu Divizia Presă (Pro TV, TVR, Adevărul, ziare.com etc).

Studiu de caz: PRO TV, campioana știrilor incomplete

Știrea Pro Tv din decembrie 2019 privind cei 72 de refugiați aduși urgent în România de ONU  era desigur incompletă: este adevărat, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă Timișoara oferă azil, pe o perioadă temporară de 6 luni, refugiaţilor aflaţi în nevoie urgentă de evacuare din prima ţară de azil, din cauza unor condiţii care le pun viaţa în pericol, urmând a fi relocaţi în tări terţe: în cazul nostru, refugiații urmau să fie relocați din România spre Norvegia. Dar datoria ONU nu era să trimită spre Europa refugiații „adunați” în Libia, ci să stabilizeze situația în țările aflate în criză, în speță Somalia, Eritrea și Siria.

Într-un consacrat „stil” globalist, muncitorii cu știrea de la PRO TV

… relatau în 11 decembrie 2019 despre un fenomen („migrație”) fără să sufle însă nimic despre riscurile induse de acest fenomen pentru securitatea statului-gazdă sau a cetățeanului european de pe stradă. Somalia și Eritreea au în comun mai multe elemente, dar cele mai importante se referă la faptul că au „zone volatile”- care nu se află sub control guvernamental, sunt gazde de organizații teroriste islamice și sunt furnizoare masive de migrație ilegală. Pentru cele 72 de persoane sosite în România, de exemplu, nu se înțelegea cine le-a acordat statutul de refugiat. Statutul de „refugiat” nu poate fi invocat pentru persoana care este descoperită cu infracțiuni săvârșite sau activități teroriste. Ori, este greu de crezut că pentru state nefuncționale precum Somalia sau Eritreea, există astfel de baze de date riguroase, care să identifice cu acuratețe membri ai grupurilor teroriste. În Somalia de exemplu, potrivit unor statistici BBC, grupul islamic sunnit Al-Shabaab este activ pe întreg teritoriul țării (diferă numărul atacurilor de la o regiune sau alta), controlează larg teritoriul rural al statului, este activ în toate orașele mari, inclusiv în capitala Mogadiscio și organizează atacuri și în statele vecine: pe 5 ianuarie 2020, la trei săptămâni după știrea Pro TV, teroriștii somalezi Al-Shabaab au atacat o bază militară americană din Kenya.

În iunie 2019, Mircea Mocanu

… care este șeful Misiunii din București a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM)- al cărui șef este un vechi „tovarăș de luptă” „pentru Europa” al controversatului George Soros, portughezul Antonio Vitorino, anunța (pe principiul “strop cu strop se face ocean”) că un nou lot de refugiați va ajunge legal în România: era vorba de 109 persoane provenite din Iordania și Turcia. Mocanu recurgea cu acel prilej și la o mică viclenie, care a ajuns metodă de lucru, inclusiv la organizația globalistă-partener a OIM, numită Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR). El dădea asigurări că „străinii sunt intervievați, în țările în care se află în acest moment, chiar de funcționari români, pentru a exclude orice risc” și că sunt „verificați de SIE și de SRI”. Altfel spus, românii să stea liniștiți, fiindcă globalismul, Imigrările și SRI lucrează pentru ei, ca să le aducă migranți „siguri”. Era extrem de neclar pentru acest caz dar și pentru altele (nu și pentru Mocanu), ce informații mai pot furniza servciiile speciale românești SRI-SIE către IGI despre un emigrant sosit dintr-un stat nefuncțional (precum Eritreea, Sudan, Nigeria ș.a.), care găzduiește grupuri armate teroriste islamiste și care are teritorii unde nici nu există autoritatea vreunui Guvern. În plus, majoritatea oficialilor care încurajează migrația ilegală necontrolată dinspre state cu potențial terorist ale Africii, sunt oameni cu salarii confortabile (la ONU sau la UE) asigurate de contributorii europeni și care au paza asigurată 24 ore din 24 ore.

Eșaloanele de refugiați sau migranți

… sunt aduse în România pe „aprobările” ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Desigur, cu acceptul tacit al președintelui Klaus Iohannis, care se vrea implicat în toți și în toate: practic, micul amănunt că sosesc persoane străine în țară, prezumtiv, nici nu ajunge la prim-ministrul țării, așa cum s-a întâmplat pe mandatul Vioricăi Dăncilă, premierul de care serviciile secrete și-au bătut joc într-un mod solemn și oficial. MAI și MAE „discută” și apoi „aplică” prin Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), cu confirmarea lui Klaus Iohannis, decizia de preluare a solicitanților de azil sau refugiaților și aducerea lor în țară. IGI este o instituție care selectează și organizează interviurile cu refugiații ce vor veni în România, având și „consultări” cu SRI și SIE. Ce informații mai pot furniza, însă, serviciile de securitate către IGI despre un migrant sosit dintr-un stat nefuncțional (precum Eritreea, Sudan sau Nigeria), care găzduiește grupuri armate teroriste și care are teritorii întinse unde nici nu există autoritatea vreunui Guvern? Evident, totul se reduce la o propagandă globalistă care nu are nicio legătură cu realitatea.

Pe 10 decembrie 2018, România a semnat

… la Marrakesh (Maroc) un controversat Pact Global Compact pentru Migrație inițiat de Națiunile Unite (ONU). Președintele României, Klaus Iohannis, care intuia că susținerea migrației ilegale dinspre Africa spre Uniunea Europeană – UE, specific spre România, i-ar distruge șansele pentru un nou mandat, a anunțat pe toate canalele că „a aprobat” așa-numitul Compact Global la „recomandarea” Guvernului Viorica Dăncilă, în speță, a ministrului de Externe Theodor Meleșcanu, una din „glugile de coceni” ale diplomației mioritice. S-a lăsat astfel impresia că Iohannis a fost pus în fața unui fapt împlinit de o inițiativă a Guvernului. În fapt, Klaus Iohannis semnase deja pentru Pactul pe Migrație (de două ori în patru luni), după ce, în întâlniri succesive, discutase (și aprobase tot ce i se spusese) la București cu şeful Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák (iunie 2018), cel supranumit „Mesagerul lui Soros” și cu Comisarul ONU pentru refugiați, Filippo Grandi (septembrie 2018), unul dintre obedienții aceluiași controversat George Soros. Altfel spus, primirea celor 72 de refugiați trimiși de Națiunile Unite în România fusese pregătită de regimul Iohannis cu mult timp înainte de anunțarea sa oficială.

Disponibilitatea de „doamnă ieftină” a României

… comparativ cu cea a altor state est și central- europene, care și-au afirmat permanent, la nivelul UE, propriile proiecte și obiective, fac așadar diferența: țările din estul sau centrul Europei precum Ungaria, Austria, Polonia, Cehia, Croația, Slovenia ș.a. sunt administrate cu președinți de țară, guverne și parlamente, în timp ce România lui Klaus Iohannis apare ca fiind administrată direct de la Bruxelles, începând cu Justiția sa infiltrată „haștag rezist” și continuând cu politicile sale externe- vizibil haotice și aflate în degringoladă: România are, de exemplu, reprezentanță diplomatică pentru Autonomia Kurdă (un stat nerecunoscut internațional), dar nu are ambasador în Israel- un aliat tradițional al țării românilor: altfel spus, politicile externe ale regimului Klaus Iohannis – de la migrație până la relații bilaterale – sunt atât de „grele” încât dacă Președinția lui Iohannis s-ar așeza într-o zi pe acoperișul unui magazin de multinațională la București, ar reduce prețurile în aceeași zi. Iar guvernul Ludovic Orban l-ar băga în consecință, pe Iohannis, în programul de guvernare.