Sindromul și capcana „Arafat”

Se spune că, dacă dai unui singur om putere de decizie, nelimitată, și multe responsabilități, îi vei hrăni ambiția și orgoliul personal, încât acesta va pierde legătura cu realitatea, crezând-se un mic zeu, ce poate decide soarta muritorilor.
În această capcană a căzut acum Raed Arafat. Deși sunt sigur că nu consumă alcool, pare tot mai amețit de aburii puterii; iar, cu bune intenții, cred eu, încearcă să-și asume responsabilități care îl depășesc. Toți politicienii se ascund în spatele lui, el părând principalul responsabil de deciziile privind pandemia. Este un joc politicianist meschin, pe care Arafat l-a acceptat de bunăvoie. Toată atenția opiniei publice, în legătură cu problemele pandemiei, de “realizări” și neajunsuri, este îndreptată către el. Partidele politice de la putere, își permit să schimbe jucătorii/miniștrii, “obosiți” și cu imaginea erodată, în timp ce Arafat joacă tot meciul. Furia și nemulțumirea proletară se îndreaptă către “El Comandante”, găsindu-l responsabil de tot ce s-a făcut sau nu s-a făcut in ultimii 30 de ani, în domeniul sănătății, fiind vinovat, inclusiv de lipsa sau managementul deficitar al spitalelor din România. Mulțimea strigă “vrem capul lui Moțoc”, iar un Lăpușnean al zilelor noastre, privind printre cuburile de gheață din pahar, zâmbește și își spune satisfăcut: “asta-i pohta ce am pohtit”(da, știu că a spus-o Mihai Viteazul, dar se potrivește aici).
Atunci când va veni vremea scadenței, politicienii se vor spăla pe mâini, precum Pilat din Pont, și vor spune: “maurul și-a făcut datoria……”.

(Text de Paul Necula)