România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Sloganul electoral Mărul lui Adam

A început campania electorală pentru alegerile locale.
Calistrat Cociorbă, un fost fotbalist de categoria B, îmbogăţit dintr-o afacere cu mărţişoare deocheate, vîndute pe sub mînă la iarmaroace, tîrguri săptămînale şi serbări dedicate Eroilor Neamului, s-a decis să candideze ca independent.
E sigur că va cîştiga.

Programul său electoral prevede, printre altele, plantarea de pomi fructiferi în fiecare staţie de transport în comun.
Sloganul de campanie a fost adaptat la această iniţiativă măreaţă, căreia el i-a dat numele:
Mărul lui Adam

Pentru a-l găsi, Calistrat Cociorbă a apelat la Cenaclul literar din oraş, promiţîndu-i, în schimbul colaborării, un nou sediu în locul celui de acum:
Fostul WC public.

Fireşte, Programul lui Calistrat Cociorbă nu se limitează la meri. În staţii vor fi plantaţi şi peri, caişi, cireşi, zarzări, ba chiar, în unele, aflate la periferie – şi nuci. După cum îi vine în ajutor şi afişul (înfăţişînd o pereche îmbrăcată din cap pînă-n picioare – Adam şi Eva, în varianta accesibilă persoanelor sub 14 ani – stînd sub un măr de mărimea unui eucalipt şi îndemnîndu-se reciproc să muşte dintr-un fruct), a apelat la sintagma Mărul lui Adam pentru a pune în relief seriozitatea iniţiativei.

Despre acest punct – singurul, de altfel, al Programului său – Calistrat Cociorbă a dat amănunte şi la o conferinţă de presă.
Calistrat Cociorbă a luat în serios această primă confruntare cu reprezentanţii mass-media.
I-a zis că-i foarte importantă, crucială chiar, consiliera sa cu Presa, pînă nu demult reporteră la publicaţia mondenă cea mai bine vîndută din judeţ:
Sus fusta!

Prin urmare, în vederea întîlnirii, Calistrat Cociorbă a închiriat restaurantul amenajat în incinta Muzeului de Istorie a Literaturii în schimbul unei chirii care-i asigură lăcaşului de cultură banii pentru a-şi putea plăti factura la lumină.
Au răspuns invitaţiei puţini jurnalişti, deşi candidatul a ţinut să menţioneze în textul trimis prin email că, la finele întîlnirii, fiecare gazetar va primi gratuit un Iphone, care redă, cînd îl deschizi, clipul candidatului Calistrat Cociorbă.

Campania pentru locale a sporit enorm numărul acţiunilor cu participarea presei. Dacă ar fi luat în serios invitaţiile, un jurnalist n-ar mai fi avut timp să treacă nu numai pe la serviciu, dar nici pe acasă. Astfel că la întîlnirea cu Calistrat Cociorbă au venit doar cîţiva jurnalişti, şi aceia de mîna a doua sau obişnuiţi ai unor astfel de pleşti electorale: doi inşi cărora nu le scăpa nici o sindrofie la care se dădea ceva gratis, o colaboratoare care umbla să se mărite, trimisul unui lunar, care avea contract de publicitate cu Calistrat Cociorbă, singurul pe care-l găsise candidatul, şi o jună zurlie, care nimerise în sală din greşeală, deoarece ea căuta un coafor.

La conferinţa de presă, Calistrat Cociorbă explică temeinic de ce s-a gîndit la sădirea de pomi fructiferi în staţiile de transport în comun.
– Sînt cîteva avantaje – începu el, nu înainte de a trage cu coada ochiului, pentru a vedea dacă notează cineva sau măcar dacă înregistrează vreun reportofon.

Din cele spuse de candidat, cele cîteva avantaje erau următoarele:
Pomii fructiferi asigurau descoperirea rapidă a staţiilor. Nu toţi călătorii ştiu de unde să ia tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul. S-ar putea ca unii să se rătăcească, umblînd pe jos, printr-o zonă necunoscută a oraşului. În jurul lui sînt case, blocuri, zidul unei fabrici părăsite. Cum să ştie el de unde să ia tramvaiul? Pîlcul de pomi fructiferi – pentru că în staţii vor fi plantaţi nu unul, ci mai mulţi pomi – îi vor semnala imediat unde se află staţia.

Ştim cu toţii – deşi uneori, ipocriţi cum sîntem, n-o recunoaştem – că tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele întîrzie. Timpul de aşteptare se scurge chinuitor. Imaginaţi-vă însă că în staţie se ridică un pîlc de pomi fructiferi! Călătorii se pot căţăra în aceşti pomi, dacă sînt în putere şi dacă, femei fiind, poartă pantaloni. Dacă sînt mai în vîrstă sau în fustă, pot studia cu lupa nervurile frunzelor.
Hrana reprezintă şi, mai ales, va reprezenta o mare problemă pentru populaţia lumii, tot mai numeroasă. Merii, perii, caişii din staţii asigură călătorilor şi, prin ei, unei părţi din omenire, hrana necesară. M-am gîndit şi la faptul că fructele se coc pe rînd pe parcursul verii. Pentru ca în staţie să fie ceva de ronţăit în fiecare lună a verii şi toamnei, vom planta în staţii pomi ale căror fructe se coc pe rînd.

Calistrat Cociorbă s-a clasat pe ultimul loc între cei 25 de candidaţi la Primărie.
Însurîndu-se între timp, el n-a mai candidat la scrutinul următor.
Omul politic a murit înainte de a se naşte.
Iniţiativa sa a trăit mult timp.
Despre plantarea de pomi fructiferi în staţiile transportului în comun au vorbit, la alegerile locale din următorii zece ani, alţi şi alţi candidaţi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *