Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
Șoferiță începătoare în Anglia cu permis din România
Când am ajuns în Anglia, în 2002, aveam permis de conducere, dar nicio experienţă pe şoselele României, singură în maşină fără instructor. În gândurile mele cele mai sincere nu aş fi putut spune nimănui că mă pricepeam la condus. Şefii englezi m-au încadrat la categoria şoferiţă pe mâna căreia puteau da o maşină închiriată de Consiliu. Fiind un asistent social serios şi bun profesionist, m-au învestit cu o harismă de om de încredere în toate cele pământeşti. La câteva zile de la angajare, mi-au dat cheile unei maşini închiriate, pe care mi-au adus-o la scară. Cu tot cu asigurare, dar nu de viaţă. Nu au dat maşină pe mâna unor bărbaţi, asistenţi sociali recrutaţi din Zimbabwe, ci mi-au delegat mie responsabilitatea de a-i lua pe doi dintre ei în maşina mea, ca să conduc vreo 35 de mile până la locaţia unde avea loc pregătirea intensivă (induction-ul) de început de carieră. Două săptămâni dus-întors, curs intensiv, botez de foc şi pe drum. Mi s-au dat şi hărţi, pe care oricum nu le puteam descifra. Off you go! Nu am crâcnit, nu am zis că nu pot, că o să fac pe mine de frică. Să conduci maşina era esential pentru job. Dacă nu erai în stare să te descurci pe şosea, te-ar fi putut trimite acasă.
Prima zi: am colectat bărbaţii africani de la B&B-ul unde au fost repartizaţi, fără să înţeleg cum am putut găsi locaţia, conduce pe cealaltă parte, trece prin roundabout-uri duble. M-au claxonat câteva maşini prin oraş, dar m-am ţinut bine de volan şi am ajuns. Cu bărbaţii din Zimbabwe am fost cristal clear: “Eu am carnet, dar n-am condus niciodată în România, singură la volan”. S-au blocat amândoi, cu ochi mari cât cepele, poate s-au şi albit de spaimă, dar eu nu puteam să-mi dau seama. Dintr-odată încep să se certe între ei, pe limba lor. Se negocia pentru viaţă şi securitate. Cel mai în vârstă – la vreo 40 de ani- a ocupat un loc în spate, cel tânăr pe locul ‘mortului’, lângă şoferiţă. Pe continentul african, experienţa de viaţă şi vârsta erau respectate. Cel tânăr şi-a luat în serios rolul de co-pilot, citind harta pentru mine şi drumul, indicatoarele, aproape totul. La un moment dat, observ un şofer care-mi face cu mâna şi-mi zâmbeşte a încurajare sau a admiraţie, în timp ce mă depăşeşte. Îl recunosc pe John, managerul responsabil cu induction-ul nostru. M-am prins mai bine de volan, să nu-l scap în timp ce m-am uitat la el pentru o fracţiune de secundă. Africanul de pe bancheta din spate, răsufla uşurat, după fiecare intersecţie şi poate-şi spunea şi rugăciunile. Dar ce am apreciat la ei a fost politeţea, simpatia, lipsa oricărei atitudini critice, condescendente, arogante. We were in it together.
După şase luni mi-am luat carnet de conducere britanic. Am făcut un curs cu un instructor britanic, dar nu cap-coadă. Doar pentru a învăţa deprinderi bune şi a mă dezvăţa de cele proaste. De la el am învăţat să parchez cu spatele, după o tehnică ce nu dădea greş. Mi-a recomandat şi Service-ul unde să-mi duc maşina la verificat, reparat când aveam nevoie. M-a trimis la unii care nu-şi băteau joc de oameni, indiferent că erai străin, autohton, femeie sau bărbat, middle class sau working class. Le-am fost client loial 18 ani.
În Anglia nu te evaluează niciun psiholog-neurolog să semneze că eşti citov la cap, apt pentru condus maşina. Nicio adeverinţă medicală, nu-i interesează dacă ai avut operaţii sau dureri de spate. E o abordare prin care se recunoaşte capacitatea mentală – mai degrabă nu ţi se contestă capacitatea mental-decizională de a deveni şofer şi a conduce o maşină –. Sănătatea versus boala nu sunt criterii de selecţie. Nu se pune răul de aici şi acum în faţă, recunoscându-se faptul că sănătatea de azi poate deveni boala de mâine. E adevărat, testul teoretic are şi o probă prin care ţi se testează reflexele, simţul orientării, acuitatea auditivă şi vizuală. Dai o probă de condus virtual, prin care eşti pus în diverse situaţii, cu diferite grade de dificultate, complexitate. Dar nu te întâlneşti cu psihologul şi neurologul. Odată ce ai luat carnetul, este responsabilitatea şoferului şi a medicului de familie să informeze autoritatea competentă, DVLA, de bolile care fie nu-i mai permit să conducă sau reprezintă un risc pe şosea.
Abordarea românească este puritană, se vrea cât mai curată, pentru a elimina riscurile, a preveni accidentele. Cu toate acestea, în Anglia e mai multă civilitate la volan, iar riscurile, numărul accidentelor rutiere nu ştiu dacă sunt mai mari. Se va argumenta că în Regatul Unit sunt autostrăzi, şosele bune. Gropi pe şosea sunt şi acolo. Străzile şi countryside roads sunt mult mai înguste şi întortocheate.
În opinia mea, e bine şi frumos să impui un sistem puritan, să începi ca şofer curat, sănătos tun, cu parafe de la medici. Ce se întâmplă mai apoi şi pe parcurs, e la fel de important. Şi ce le oferă societatea celor catalogaţi inapţi pe motive medicale (neurologice, psihice, boli fizice cronice)? Ar trebui un transport în comun (autobuze, trenuri de mare viteză), ca nişte capilare pe teritoriul patriei, pentru ca cei ‘bolnavi’ să nu fie dezavantajaţi, discriminaţi pe piaţa muncii, a şanselor şi oportunităţilor. Să nu uităm că sănătoşii de astăzi pot fi bolnavii de mâine şi viceversa.
Comentarii
27 comentarii pentru articolul „Șoferiță începătoare în Anglia cu permis din România”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Aici e rubrica pentru diabet?
Нет товарищ Cib! Este rubrica pentru oameni sanatosi la minte care pot sa discute si altceva în afara de politica anti-occidentala si în afara de „covrig” (denumirea îti apartine).
Pour ton bien-être, ai putea sa tii cont de sfatul unui profesionist, ti-l dau cu cele mai bune intentii: în loc sa te duci la psihoterapeut, fa-te baiat cuminte, citeste cu atentie articolele Monicai Simion si apoi comenteaza decent, asa cum stiu ca poti, dialogheaza calm si cu respect, si vei vedea în scurta vreme ca starea de sanatate ti se va îmbunatati.
A+ si lasa sarcasmele pentru altii!
Tu me fais pleurer! Snif, snif!
Ne sois pas triste, mon petit, tout va s’arranger!
2021 sa-ti linisteasca sufletul si mintea!
Nimic nu se va arranger. Suntem condusi ca oile la tarc. Bey, io tot nu pot sa inteleg de ce nu se poate circula noaptea. E peste puterea mea de intelegere ce dracu’ legatura e intre covrig si circulatul noaptea (cand oricum nu prea circula nimeni). Sa fie pur si simplu sadism? E, eu nu pot ierta cacanariile astea!
PS Sunteti simpatici, parca ati fi din filmul ala grotesc „Liceenii nu stiu cum…”, cu idile d’alea comuniste cu plozi premianti la invatatura. Ca doar aia erau prin liceele romanesti. Bleah!
Ti-am mai raspuns o data la întrebarea asta, pot sa îti repet, desi explicatia nu îmi apartine. Din punctul de vedere al decidentilor de peste tot, sfatuiti de consilierii lor stiiintifici, este interzisa circulatia pe timp de noapte pentru ca noaptea circula cel mai mult tinerii, mai ales tinerii cheflii, care nu respecta regulile de protectie sanitara si care transmit virusul fara ca ei sa faca boala.
Eu am mai scris de câteva ori despre felul în care vad ca se petrec lucrurile din cauza „covrigului”, acum reiau.
Nu este niciun secret pentru cei care stiu sa se informeze ca a trecut un an de când SARS-CoV-2, îmbolnaveste si ucide oameni si ca pâna acum se cunoaste prea putin despre el si despre ceea ce poate deveni el prin multiplele mutatii prin care trece în mod continuu. Mie si tie, tuturor ne este teama pentru viata noastra, dar cei care gestioneaza pandemia au o teama în plus. Si anume, ca la un moment dat, când lucrurile se vor linisti, va trebui sa dea socoteala pentru numarul prea mare de decese, pentru lipsa bunelor masuri care ar putea salva vieti. De aici, cred eu, exagerarile în deciziile pe care acestia le iau.
Nu sunt deloc de partea guvernantilor, ba dimpotriva îi consider pe toti niste incapabili, pentru toate cacofoniile si masurile disproportionate pe care le iau, pentru complicitatea cu BIG Pharma sau cu oamenii de stiinta mediocri (niste oportunisti care nu ar avea ce sa caute în Consiliile Stiintifice care îi orienteaza în gestionarea crize Covid).
Si… un sfat amical: nu-i persifla pe cei care reusesc sa se detaseze de atmosfera morbida a timpurilor pe care le traim, prin orice actiune care le-ar putea aduce o stare de bine, pentru ca numai tu, cel care nu esti ca ei, ai de suferit.
Povesti vanatoresti. In spitale se moare pe capete de la nosocomiale. Nu de la covrig. E elementar. Si asta in toata lumea. Dar na, pe astea s-a pus batista pe tambal. Nici nu se mai raporteaza. Nu suntem chiar toti cretini!
Ok. Se umfla cifra deceselor Covid, asa cum zici tu. Cu ce te-ar încalzi daca ti s-ar spune ca nu este vorba despre 2 milioane decese în toata lumea, de exemplu, ci de 1 milion, atâta timp când eu vorbeam despre pericolul pe care îl reprezinta un virus care îmbolnaveste si ucide, un virus care pâna în prezent nu este suficient de cunoscut?
Stai calm. Omoara ca si gripa si atat. In rest e umflat cu pompa. M-ar incalzi daca n-am fi luati de prosti, da? Stii ca licentele MS puteau fi instalate pe n PC anul trecut (2019), fara probleme? Adica cu o licenta instalai n PC-uri. Ma tot gandeam ce l-o fi apucat pe BG de e asa filantrop. Iote ca vroia ca toata lumea sa se lege virtual prin sistemul lui. Controlat de ghici cine? Cica a prevazut pandemia. Vax, a programat-o. Cine sponsorizeaza OMS la greu? Aud? Bre, sunt multe lucruri care nu se leaga si care au explicatie doar daca esti cormoran si inghiti vrajelile oficiale. De ce nu se raporteaza nosocomialele? De ce nu se fac autopsii? De ce nu se vaccineaza sefii aia mari? Bine, in afara de aia care joaca teatru si-si baga ser fiziologic in direct la TV. De ce au cerut imunitate Big Farma la efecte secundare vaccin? Bre, mai gandim si noi cu capul nostru? Ca si Nea Nicu a vrut sa ne treaca strada cand noi nu vroiam si el tot insista. Eu sunt vaccinat ideologic si intelectual prin ce am trait si incerc sa-mi pun intrebari. Am datoria sa fiu om (homo sapiens) si nu maimuta. Aia nu prea gandeste, doar saliveaza la vederea bananei!
Si inca una. Accidentele rutiere ucid muuuult mai multi oameni. S-a pus vreodata problema sa interzicem masinile? Nu, ca aduc profit unor mari companii, n-asa? Si nici nu s-ar putea, deocamdata. Dar sa fim optimisti, va veni si ziua aia. In tara lui Kim si pe vremea lui nea Nicu (partal) s-a putut. Chiar si in Albania dinainte de 89. Deci, se va face si chestia asta. Eu sunt „optimist”! Pe pariu cu tine ca nu vom putea scapa de masca (noua matricola a elevilor premianti) cel putin zece ani de aici inainte. Si fii atent, sunt optimist cand zic zece ani!
Stiu ca toti banditii profita la maximum de situatia asta ca sa obtina câstiguri uriase, dar pe mine nu o sa ma convingi niciodata ca toti medicii din lume accepta sa fie complici la „farsa Covid-19”, ca virusul asta nemernic este un virus obisnuit si ca tot ceea ce se întâmpla în jurul lui pe plan medical este teatru.
https://youtu.be/HpJbPmo-hlM
https://youtu.be/iJwmNTxp2oo
La multi ani prieteniei ca o vioara: Geo, Online, Paul
La multi ani !
https://www.youtube.com/watch?v=mFEo3Edn9Qo
Frumos… imi place Francoise Hardy
Monica,
Noaptea, sub cerul liber, cu o luna plina, dopul sampaniei a zburat cativa metri in inaltime… La multi ani!
La multi ani, Paul! Ar fi putut zbura dopul pana sub luna.
Monica,
Vrei sa trezesti poetul din mine? Nu e tarziu niciodata… 🙂
🙂
🙂
LOL! Da’ stiu c-ai avut ceva sânge rece în ziua aceea, my lady. Desi nu ne-am nascut sub aceleasi astre, îti marturisec ca am patit ceva asemanator. Dar nu chiar atât de cumplit, eu eram sofer vechi, un bun sofer, as zice.
S-a întâmplat când m-am dus la un interviu la vreo 2500 km distanta, conducând masina, pentru ca eu nu zbor niciodata cu avionul. Conduceam pentru prima data pe autostrazile din occident, era atât de simplu pe unele portiuni, dar când ma apropiam de metropole era un calvar. Dupa o noapte nedormita în nu stiu care hotel, am pornit din nou la drum cu ceva mai mult curaj ca în ziua precedenta, îmi socotisem timpul putin prea la fix… Nu ma gândisem ca urma sa trec prin Paris la o ora de vârf. Fereasca Sfântul! Aveam impresia ca intrasem în iadul soferilor, aglomeratie terifianta, busoane cât cuprinde… Dupa, când am luat-o la drum întins, eram extenuat si eram deja în întârziere. Mi-am facut curaj, la gândul ca pot recupera, a fost însa taman pe dos. Eram la distanta de o ora de destinatie, îmi faceam autosugestie pentru a ma împaca la gândul ca nu mai am timp sa-mi schimb tinuta, ca poate în tinuta sport voi fi la fel de inteligent si carismatic, când… Am realizat ca trec prin acelasi punct pe unde trecusem în urma cu o jumatate de ora, dar… în sens invers!!! Am tras pe dreapta când am avut unde si am dat telefon ca voi întârzia doar vreo doua ore. E groaznic si sa-mi amintesc în ce stare de spirit eram atunci.
Si îti spusei povestea mea…
LA MULTI ANI, Monica, sa ai parte de un nou an bun, tu si cei dragi tie!
Bun povestitor. Iar finalul aduce a basm de Petre Ispirescu, pe care l-am citit din scoarta-n scoarta.
La multi ani si tie! Nu sunt buna la urari, nu-mi ies asa cum as vrea, ca-s prea uzuale.
🙂
.
Din greseala, ti-am zâmbit si mai sus. Bine si asa, nu retractez nimic.
La multi ani, prieteniei ca o vioara.. Geo, Online si Paul
https://youtu.be/iJwmNTxp2oo
https://youtu.be/HpJbPmo-hlM
🙂
La multi ani prieteniei! 🙂