Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană

Spionul fotograf – diversiunea prin care SRI a vrut să abată atenția de la scandalul Coldea

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „Spionul fotograf – diversiunea prin care SRI a vrut să abată atenția de la scandalul Coldea”

  • Domnu Cristoiu nici confraților dumneavoastra, ca. de exemplu srs sau cn, inițial nu le a venit să creadă că cei doi sunt pe bune chemați la dna. Mă întreb de ce.
    .
    Ziceți că povestea cu spionul e diversiune a sri. În caz că e adevărat sunt două variante.
    1. Sri nu a știut dinainte de chemarea celor doi clovni la dna și în acest caz împachetarea lor s a făcut cu alt serviciu sau alta rețea. (Bine, am putea să zicem ieeeeei, avem justitie independenta, însă de fapt nu crede nimeni asta).
    În caz că e adevărat, vestea proastă e că alte servicii fac și desfac În țara asta.
    2. Sri a știut de luarea la dna a celor doi dar nu s a așteptat la o așa mediatizare. (Păi toți patronii de presă îi urau pe ăia doi, plus că subiectul e de interes pentru public. Vâlva publică era de așteptat).
    Dacă au dat ordin presei să înceteze subiectul înseamnă că presa nu s a conformat. (Bine, am putea să zicem ieeeei, avem presă independentă, însă nu crede nimeni asta).
    În ambele variante, ce a urmărit sri cu diversiunea spionul? Să protejeze onoarea nereperata a serviciului pentru ceva ce a făcut un fost șef? Să îi transmită lu coldea că nu ei l au lucrat?
    Sau e o probă de lipsă de idei. Au făcut și ei ceva din reflex, ca să nu stea degeaba.
    Dacă faza cu spionul e diversiune, si înclin să cred că e, asta arată un fel de perplexitate.
    .
    Rămân la părerea că iohanis i a lucrat pe cei doi.
    Ei au trăit cu ideea delirantă că sunt cei care l au făcut pe iohanis președinte. Când ăsta i a trimis la pensie au început să cloceasca gânduri de răzbunare și au avut și nesabuinta să le manifeste, ca de exemplul cu dosare pentru carmen.
    Și iohanis a tranșat problema. L a trecut pe coldea pe lista de negociere cu partenerul strategic și partenerul a fost de acord.
    Așa că by by.
    Gândiți-vă că Dumbravă zicea la telefon că se termină o epocă (a lu iohanis) și începe alta (a lu kovesi sau a altcuiva controlat de ei), subînțelegandu se că și o ia și iohanis peste ochi. Normal că a reacționat și iohanis.
    .
    Cei doi, recurgând la astfel de șantaj, arată că sunt iresponsabili.
    Nu trebuie să ai academie de sri (fie făcută și pe pile) sau scoala de drept, șapte ani de acasă sau grădinița că să te abtii de la așa ceva. Pentru că unele lucruri pur și simplu nu se fac.
    În această ordine de idei, s a aflat cine sunt judecătorii care trebuiau influențați?

    • ‘Ziceți că povestea cu spionul e diversiune a sri.’

      sau poate că au trimis un mesaj. cine știe …

    • ‘Gândiți-vă că Dumbravă zicea la telefon că se termină o epocă (a lu iohanis) și începe alta (a lu kovesi sau a altcuiva controlat de ei),

      așa vă gândiți dvs că sint definite epocile, însă ..cine știe cum or fi ele definite în realitate. ar putea fi chiar mai complex decit sugerati

      • ‘inițial nu le a venit să creadă că cei doi sunt pe bune chemați la dna.’

        așa o fi, însă mie mi suna că și cînd mai pe bune de atât …prea multe nu prea găsești, cred.

      • Nu definesc io epocile așa. Suntem într-o singură epocă, aia de fier, zisă și kali yuga. Glumesc:). Știu, o să ziceți că urmează epoca artificializarii.
        Mărturisesc că seismul nu mi se pare chiar așa de gradul 8. Mai degrabă un vânticel, o reglare de conturi între unii. De alaltăieri tot zic că la faza asta iohanis s a dovedit mai tare decât pare.
        Asa că ziceți în concret ce o să se surpe în urma seismului.

        • in rezumat ar fi cam așa: s au rupt firele rețelei.
          îți vine să zici, din inerție, că …las că întind mâna ailaltă și mă prind iar.
          însă …surpriza, nu mai ai de ce sa te agati. deci practic în curând totul se va asemăna cu o seceta cumplită. nu te omoară nimeni, mori singur, de sete. o întreagă rețea, care pina mai ieri …era plină de viata, …nu mai mișcă.
          mai trece o zi …se mai adâncește olecuță seceta, mai trece inca una ..seceta se arată a fi și mai complexă decit ieri…
          creca unii nici nu s au prins momentan cît de …cuprinzătoare e disfuncționalitatea.
          însă …o fi altfel, habar n am.

        • urmează epoca artificializării tot așa cum urmează sa vina vara, …cumva. adică …aia e.
          însă asta nu înseamnă că trebsa nu facem nimic :))
          spre ex am putea face Pace, între epoca artificializării timpului și veșnicia Naturii, spre ex. or …ce alta stare e mai ‘pe masura’ decit starea de revoluție plenară, caz în care activezi extremele, că altfel cum sa faci pace daca n ai talere?!:)) adică ..s o putea și altfel, dar nu mi dau seama cum. deci dacă mă ntrebati pe mine ..tocma a început o revoluție, pacilea, una fundamentală și …deloc de neluat in seama, una care ..nu e o acțiune. pentru că a început cu …un soi de sinucidere, deci practic putem spune că e o revoluție a sinelui:)))) , caz în care renașterea tot de acolo cine. adică din Rădăcină.

        • domnule Alia,…stați să ascultați ce îndrug Io ?! .:))))
          bat câmpii, se știe..:)

          • pe aceeasi campi :)) :
            Iohannis.
            …da.

            diferenta fundamentala intre Iohannis si toti ceilalti presdinti de la revolutie pina acu’ e …’finalul de mandat’. toti ceilalti presedinti au fost …parasiti pe final de mandat.
            pentru Iohannis finalul de mandat e …cununa celor 10 ani petrecuti in fruntea statului. ca sef de stat. mi e, ceea ce tocmai s a intamplat imi suna ca fiind …inceputul. doar stati si priviti i ‘finalul de mandat’. e …grandios.
            nu dau doua parale pe lingai, asa ca ceea ce tocmai am spus e o simpla constatate. daca mie mi suna ca Iohannis e o panarama …fix aia ti ziceam ca e, in opinia mea.
            insa daca ‘finalul de mandat, in cazul Iohannis e fix pe dos decit ai celorlalti presedinti ….acu’ io ce sa fac, aia e!, e …fix pe dos. doar stai si priveste…

    • Despre comentariile lui SRS si CN, ma abtin. Eu zic ca se schimba vanturile pe planeta (si asta e semn de furtuna). In consecinta, in colonie s-au scos shishurile pe masa. 2024 va fi noul 1989. Cu siguranta mult mai „canicular”!

  • Ca să vorbim în termenii cu care mass-media ne-a deranjat urechile continuu în ultimii ani, grupul infracțional organizat opera exact în ochii noștri. Normal ar fi fost ca persoanele pensionate din astfel de servicii să fie obligate prin lege să-și vadă liniștite de pensie și nu se implice nici măcar în așa zise firme de consultanță.
    Diversiunea Spionul cu statuia și sustragerea unor fragmente din cartea pe care o scrie o persoană care-și face campanie electorală e cusută cu ață albă, nu ține!

  • “Scandalul Coldea“ nu e decât o înscenare perfidă prin care Caracatița vrea să scape de rezistența anticorupție condusă de cea mai valoroasă personalitate a României ultimilor 20 de ani, Codruța Kovesi.

  • cu o singura mutare s au destabilizat toate strategiile electorale. brusc, nimic nu mai e sigur. orice demers politic poate coti in …orice directie de azi pe maine, daca, iata, de azi pe maine fostul sef operativ al sri, serviciu cu o bogata istorie pin bucatarii si sufragerii, si a schimbat starea atat de brusc.

    • ce s a ntimplat se aseamana cu un cutremul de 8 si ceva pe richter in urma caruia nicio temelie nu mai e intreaga, prin urmare orice cladire se poate darama …oricind.
      singura temelie intreaga in tara asta, in acest moment, pare a mai fi exclusiv, dar exclusiv a celui care a facut mutarea.

      • peste o vreme, atunci cind se vor analiza efectele acestui cutremur, se va ajunge la concluzia ca e cu ‘inainte de cutremur’ si ‘dupa cutremur’. efectele vizate sint …stucturale.
        de data asta pare a fi cu ‘alte temelii’, ca astea tocmai ce-au crapat.

        • ‘cu o singura mutare s au destabilizat toate strategiile electorale’

          asta pentru ca sintem intr o astfel de perioada, deci efectul e cumva …colateral. tinta pare a fi alta, una in ton cu ‘revolutia mondiala’, caz in care asistam la ceva care prin definitie ‘se da pe val’

  • Tovarăși aceste spion fotograf trebuie tras in teapa pe roata si apoi ars pe rug in piața roșie ptiu drace in universității pentru acest act de trădare auzi tovarășe sa fotografieze si sa filmeze tehnica de lupta NATO acea tehnica găsita in toată media internaționala ei nu chiar ca de asta au interzis RUSSIA TODAY in ROMANIA ca nu cumva sa vedem aceeași tehnica expusa in PIATA ROSIE …good job …SRI ca ai grija de siguranța noastră in prostia voastră propun o mărire de fonduri la SRI CU 100%.

    • Ce ma distreaza pe mine sunt semnele alea cu fotografiatul interzis puse pe langa UM-uri. Alea trebuiau puse doar in jurul obiectivelor strategice numite popote. Din motive evidente!

  • Stimate maestre ,
    Ce parere aveti daca odiseea lui Coldea in justitie si tamtamul aferent ar fi o lovitura cu manta la Kovesi , care a inceput sa aiba initiative la Tribunalul Popoarelor ?

  • Ordonanța DNA de urmărire penală semnată de procurorul Mihaela Iorga-Moraru, tovarășa este o celebră fraza de la partenerul strategic -FOLLOW THE MONEY-pana la ultimii destinatari .Aceasta gașca de banditi au distrus ROMANIA ..codlea pahontu dumbrava kovesi si nasul basescu la CANAL cu voi pe viata.Si ceaușescu sa va facă galerie de pe mal si prostii care l-au votat pe base de 2 ori si pe acest dulap.Unde esti ceausescule sa strigi ai furat cat ai furat la puscarie…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *