Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Sprijin din județul Mureș pentru Spitalul de Urgență din Piatra Neamț

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a convocat, în cursul dimineții de duminică, o ședință la care au participat managerii spitalelor din municipiul Târgu Mureș, precum și conducerile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș și Direcției de Sănătate Publică a județului Mureș.

În cadrul ședinței, s-a stabilit modalitatea de sprijin pe care județul Mureș o poate oferi, în urma tragediei de la Piatra Neamț.
Unitățile sanitare din județul Mureș vin în sprijinul Spitalului Județean din Piatra Neamț cu paturi ATI, ventilatoare, monitoare și injectomate. De asemenea, spitalele din județul Mureș pot prelua de la Piatra Neamț pacienți COVID, dar și non-COVID, cu alte patologii.

„Am transmis prefectului județului Neamț sprijinul nostru. În măsura în care ne va fi solicitat ajutorul, suntem pregătiți să acționăm de îndată, cu aparatură medicală, personal de specialitate și asistență în tratamentul pacienților”, a declarat Mara Togănel.

Prefectul județului Mureș transmite condoleanțe familiilor greu încercate și este alături de personalul medical afectat de tragedie.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *