Sprijinului Irlandei pentru Palestina, un subiect tabu

Un sentiment comun de luptă stă la baza unei legături durabile și vechi, iar după conflictul recent, Dublin a făcut demersuri diplomatice de referință împotriva Israelului. Poate că Dublin se află la 4.000 km de Ierusalim pe hartă, dar în imaginația politică irlandeză, Palestina pare mult mai aproape, ambele fiind percepute ca având în comun o istorie de luptă împotriva colonialismului și a opresiunii. Parlamentul irlandez a votat, în unanimitate, un act normativ pentru a condamna ,,anexarea de facto” de către Israel a teritoriilor palestiniene din teritoriile ocupate, primul stat membru al Uniunii Europene care a făcut acest lucru. Totodată, recent, steagul irlandez a fost arborat deasupra primăriei din Ramallah. Venind la scurt timp după cea mai gravă izbucnire a violențelor dintre Israel și Hamas din ultimii ani, în care au fost uciși cel puțin 300 de palestinieni în Gaza și 12 persoane în Israel, a fost o priveliște binevenită pentru mulți.

John Boyne, purtătorul de cuvânt pentru Afaceri Externe din partea partidului de stânga Sinn Fein, aflat în opoziție, care a depus recent o moțiune, a declarat, pentru Al Jazeera, că acest demers este o consecință directă a acțiunilor Israelului și o expresie a legăturilor comune dintre suferințele irlandeze și cele palestiniene. Însă, partidul său dorește să meargă mai departe. Sinn Fein susține mișcarea Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni (BDS), precum și expulzarea ambasadorului israelian, la care se opun partidele de guvernământ, conservatorul Fianna Fail și de centru-dreapta Fine Gael. „A trecut timpul pentru cuvintele de condamnare. Acum este momentul să luăm măsuri decisive împotriva unui infractor care prezidează un sistem de apartheid”, a declarat Boyne. Parlamentul irlandez a captat atenția internațională în anul 2018, când a adoptat proiectul de lege privind teritoriile ocupate, care ar fi interzis toate bunurile și serviciile provenite din coloniile ilegale din Cisiordania. Deși a beneficiat de un sprijin larg din partea partidelor politice și a publicului larg, proiectul a fost respins în timpul negocierilor de coaliție dintre cele două partide conservatoare aflate la guvernare. Însă, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, imaginea era foarte diferită. Republicanii irlandezi au găsit o cauză comună cu sioniștii, recunoscându-se reciproc ca popoare persecutate și deposedate. Întorcându-se din Rusia, dintr-o călătorie de investigare a unui pogrom mortal din Kishinev, liderul republican irlandez Michael Davitt a proclamat, în anul 1906, că era un credincios convins al remediului sionist. Câteva decenii mai târziu, în timpul luptei lor împotriva dominației britanice în Palestina Mandatară, grupurile paramilitare și armate sioniste, precum Irgun și Lehi, au studiat îndeaproape tacticile de gherilă folosite în timpul războiului de independență irlandez. Yitzhak Shamir, liderul Lehi, care a devenit ulterior prim-ministru israelian, a fost poreclit Michael după numele liderului luptător pentru independență irlandez, Michael Collins. Dar simpatia irlandeză s-a epuizat atunci când sioniștii au acceptat planul britanic din anul 1937 de împărțire a Palestinei și de creare a unui stat evreiesc. În cadrul Ligii Națiunilor, prim-ministrul Eamonn De Valera a denunțat împărțirea ca fiind crudă și nedreaptă, o repetare amară a divizării Irlandei de către britanici cu 15 ani mai devreme. Opinia politică irlandeză a văzut evoluția atitudinii sale față de sionism foarte mult prin prisma abuzurilor comise de către britanici. De asemenea, în Irlanda exista încă un sprijin considerabil pentru Israel în momentul războiului din 1967, dar conștientizarea tot mai mare a destinului refugiaților palestinieni, alături de activitatea organizațiilor caritabile irlandeze și a grupurilor pentru drepturile civile din Palestina, a început să schimbe opinia publică. „Activismul organizat și mobilizat în numele palestinienilor este absolut (relativ în termeni per capita), mai mare în Irlanda decât în Marea Britanie sau Germania, sau în multe, multe țări din UE”, a declarat Miller. Comportamentul Israelului în timpul Războiului Civil din Liban (13 aprilie 1975 – 13 octombrie 1990), unde 30.000 de soldați irlandezi au servit ca pacificatori, a înrăutățit și mai mult relațiile israeliano-irlandeze. În urma acestei experiențe, însă nu numai, Dublinul nu a permis deschiderea unei ambasade israeliane până în anul 1993. În plus, Irlanda a fost primul membru al comunității europene care a recunoscut Organizația pentru Eliberarea Palestinei în anul 1980, alte state urmând exemplul câteva luni mai târziu, și a devenit un susținător ferm al soluției pașnice dintre cele două state, găzduindu-l și întâlnindu-se cu Yasser Arafat în mai multe rânduri, uneori spre furia guvernului israelian. A fost o mare primire pentru Arafat, la Dublin. A fost tratat precum un luptător pentru libertate, relatează martori israelieni, irlandezi și palestinieni, care au asistat la diverse evenimente, în mod oficial și oficios.

Deși Irlanda nu a rupt niciodată legătura cu politica externă a UE și încă susține oficial soluția sorții celor două state stabilită în Acordurile de la Oslo, lideri din tot spectrul politic irlandez au criticat dur politica de colonizare a Israelului, încălcarea drepturilor omului și subminarea procesului de pace. Criticile lor nu au făcut decât să crească, pe măsură ce soluția celor două state pare din ce în ce mai condamnată și pe măsură ce UE a devenit preocupată de alte probleme de politică externă. Rezultatul a fost o relație diplomatică deseori conflictuală cu Israelul. Este puțin probabil ca Irlanda să fie un actor important pe scena internațională, dar Boyne de la Sinn Fein crede că guvernul irlandez își poate folosi influența în cadrul UE și al Națiunilor Unite, unde în prezent face parte din Consiliul de Securitate, pentru a convinge alte state că anexarea este o realitate și că Israelul trebuie să suporte consecințele încălcării drepturilor palestinienilor. „A sosit momentul pentru UE. Este timpul ca și alte țări din întreaga lume să ia această poziție împotriva sistemului de apartheid pe care îl perpetuează Israelul. Sperăm că am stabilit un curs pentru ca și alte țări să urmeze exemplul”, a declarat el.

Din punctul meu de vedere, lumea este prea interconectată și interdependentă pentru a continua asemenea măceluri și vărsări iraționale și iresponsabile de sânge. Statul Român nu poate și nu trebuie să asiste indiferent. România consideră că atât israelienii, cât și palestinienii au dreptul să trăiască în pace și securitate, cel puțin asta declară președintele Klaus Iohannis. Oare încă nu am înțeles că avem cu toții loc pe această planetă? Poate că viitoarea mare Cursă Spațială și implicita colonizare a altor planete o să rezolve această problemă. Prin zgomotul produs de explozii și focuri de armă, am uitat să ascultăm vocea rațiunii care ne îndeamnă să fim oameni, nu fiare, indiferent de baricadă, religie, culoare și tot ce mai există pentru a ne diviza.

solidarity

O pictură murală de solidaritate irlandezo-palestiniană. Foto: Jacob Judah