Stare de alertă la Breaza: Deschid ochii în Siberia

Motto: „În aceste urne sacre în care poeții și cugetătorii și-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mișcă umanitatea înainte în progresul ei necontenit”. Mihail Sadoveanu despre carte

Pe vremea când era închisă biblioteca din Breaza, pe motiv de pandemie, doamna Elena Surdu Stănescu, cunoscut sculptor despre care am scris de mai multe ori, inclusiv pe cristoiublog.ro, îmi dă să citesc niște cărți.
Una dintre ele este Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina. Vă mărturisesc, în mod sincer, că am avut un șoc. De mult timp nu am citit o asemenea carte pe care o recomand cu entuziasm.

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolșaia Kniga (dublu câștigător, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

Dar, în fond, despre ce este vorba în carte?
Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

„Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă.” (Evgheni Vodolazkin)

La rândul meu pot să scriu liniștit: este cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme.
Editura Humanitas, 2018, cuvânt înainte de Ludmila Ulițkai, traducere și note de Luana Schidu.
Mulțumim, doamna Elena Surdu Stănescu.

Ca dovadă a prețuirii cărții, am început să recitesc volumul, acum cu mai multă atenție.
Dacă am început cu Sadoveanu, să terminăm tot cu el: „Cărțile ne sunt prieteni statornici…Ne sunt sfetnici și nu ne contrazic. Cărțile care ne plac sunt niște urne cu amintiri”.