Strigăte de furie

De câte ori trec prin dreptul unei multinaționale, mi se pare că citesc pe zidurile uriașelor clădiri, toate aidoma, impersonale și seci, sloganul de odinioară al comuniștilor: „Sarcinile noastre sunt precise, scopul nostru e clar! La muncă, tovarăși!”[1] Îmi închipui droaia de proletari corporatiști robotind surd și disciplinat în halele imense ale pierderii identității de sine. Și pe fiecare dintre ei repetând zilnic perversa lozinca: „Profesionistul nu își pune niciodată întrebarea «La ce bun?», ci numai «Prin ce mijloc?», pentru că nu trăiește decât pentru visul pe care îl construiește cu tenacitate și răbdare.”[2]

Dacă s-ar revolta și ar avea o criză de luciditate, nefericiții sclavi moderni și-ar da seama că „nu suntem unici, ci cu toții la fel și ușor de schimbat între noi, da, niște boțuri de carne care caută plăcerea, suferă, se luptă pentru a poseda femei, bani, putere, ceea ce este aproape același lucru, iar, într-o bună zi, învinșii și învingătorii se întâlnesc în perfecta egalitate a putrefacției.”[3] Dar nu se întâmplă așa ceva, îi împiedică visul cocoțării în vârful organizației, accederii în râvnitul Olimp corporatist.

*

Pe când era în Congo, încercând să-i dedulcească pe băștinași la deliciile revoluției, Che Guevara s-ar fi mărturisit unui camarad ideologic: „Încep să mă întreb dacă întârzierea istorică de care suferă congolezii ăștia mai poate fi recuperată cu adevărat. Da, tovarășe, mă întreb dacă îi putem face să progreseze spre viziunea marxist-leninistă a lumii. Nu te supăra, dar mă îndoiesc profund că poți să bagi vreodată în căpățâna poporului ăstuia altceva decât droguri, futai și toate porcăriile alea cu vrăjitori !“[4] Lovit de acest torent de nemulțumire, interlocutorul său, un localnic, i-ar fi răspuns blând: „Îmi pare rău, Ernesto, nu avem alt popor să-ți oferim…”[5]

Cam aceeași replică le-aș da-o și eu euro-comisarilor și ambasadorilor occidentali mereu scârbiți și îngrijorați de realitatea românească. De unde alt norod, stimabililor ? O remarcă totuși, aș înlocui vrăjitorii cu moaștele, să fim cu adevărat noi, românii…

*

Ori de câte ori are loc un summit pe plaiurile moldo-valahe, am senzația că sunt un locuitor al Africii noi, a continentului „cu o vitalitate clocotitoare și cu un libido de fântână arteziană.”[6] Prin fața ochilor minții mi se derulează ditamai scena: „Clinchetul catifelat al diamantelor supuse expertizei, pomparea sângelui negru sub valuri, scrâșnetul șenilelor de blindate pe asfaltul plin de gropi al orașelor în flacări, țipetele femeilor violate, copii masacrați, scrâșnetul focului pe acoperișul colibelor și, undeva la un mare festival al filmului, șoaptele extatice în jurul unei dive care poartă la gâtul său pietre prețioase cu ape atât de rare, atât de pure… [7]

Africanii Europei, cu nuanțele de rigoare, însă cu universalul spectacol al ipocriziei diplomatice…

*

Dorel Hoza, decanul Facultății de Horticultură din Capitală face o dezvăluire cutremurătoare: „Înainte de 1990 am avut 350 000 – 360 000 de hectare de livadă, după ce am intrat în Uniunea Europeană, prin contractele pe care le-am negociat, avem dreptul doar la 180 000 de hectare de livezi.(…) Nu putem depăși această suprafață, chiar dacă avem această posibilitate.(..) Comunitatea Europeană ne-a acceptat pentru consum, nu pentru producere.”[8]

Chiar, a aflat cineva la ce a trebuit să renunțăm de dragul de a fi cetățeni europeni ? Chiar nu se găsește nimeni să publice lista rușinii naționale ? Măcar să cunoască și populimea prețul la care și-a vândut cufărul cu zestre moștenit de la jerpeliții străbuni …

*

Rămânând în registrul agrar, Constantin Vânătoru (coordonator al Laboratorului de Genetică și Ameliorare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă din Buzău) deplânge soarta viței-de-vie autohtone, nimicită de un parazit dăunător adus în vatra valahă via Franța: „După ce filoxera ne-a decimat viile, am importat portaltoi american. L-am luat cu tot cu bolile specifice zonei americane. Așa am devenit piață de desfacere pentru insecticidul lor. Practic, ne-au vândut întâi bolile pentru a le cumpăra apoi și medicamentele.”[9]

Să te crucești, nu ? La fel s-a petrecut și cu democrația, pe care am importat-o din Occident cu bolile ei cu tot… Ca și cu scutul de la Deveselu, un alt fel de portaltoi american… Dumnezeule, și ce de medicamente mai târguim din Vest ca să nu dăm ortu’ popii în timp ce ne apărăm cu dinții dreptul la foame…

*

În urmă cu un deceniu, media neaoșă vuia, surprinsă de acțiunile procurorilor anticorupție năvăliți peste birourile vamale. Arestări preventive, percheziții, audieri maraton, dezbateri aprinse, tot tacâmul unor astfel de campanii. La capătul turnirului judiciar, cei mai mulți dintre inculpați au fost achitați, însă ceea ce s-a dorit s-a obținut – gonirea afaceriștilor din spațiul autohton. Socoteala e simplă, din taxa vamală 80% intră în bugetul comunității europene, iar 20 % în cel al țării care efectuează operațiunea vamală, de aici și bătălia pentru atragerea sursei respective de îmbogățire națională. Or, cei de la Bruxelles înăspriseră prin nenumărate norme bizare formalitățile de la noi, efectul fiind alungarea comercianților străini. Corupția din sistem a reprezentat lovitura finală, așa încât, azi, încasările din taxa respectivă au scăzut la jumătate. Unde a migrat restul ? Previzibil, în Germania (cea mai importantă parte), nițel în Olanda și mai puțin în Polonia și Ungaria, locuri în care mărfurile sunt vămuite în condiții mai avantajoase din punct de vedere birocratic.

Săraca țară săracă… Pusă pe butuci, subminată de chiar trădătorii din interior, români de-ai noștri…

*

De ce om fi cum suntem? mă torturez singur, ca un sadomasochist de anduranță. Poate că William Culbertson, ministrul plenipotențiar al SUA la București, în perioada 1925-1928, are dreptate: „Fundamental, americanul iubește frontiera. Nu este cazul românului! El nu este un explorator. El privește cu neîncredere colonizarea. El a fost cel colonizat de-a lungul istoriei. În țara sa și-au făcut tabăra popoare și armate. Și acum trăiește cu convingerea de a nu coloniza. E mai interesat să păstreze ce are decât să sape drumuri noi prin munți necunoscuți. Ce îi pasă lui ce este de partea cealaltă? Doar are destule probleme încercând să păstreze ce e pe partea asta!”[10] Problema e că nu prea mai avem ce păstra pe partea asta, că pe toate ni le-au furat străinii, începând cu suveranitatea națională… Culmea, multe le-am dăruit benevol, din nevoia tâmpă de a fi bătuți pe umăr și poftiți în saloanele simandicoase ale marilor carnasieri mondiali. Carne proaspătă pentru prădătorii mereu înfometați și cobai ideali pentru orice experiment economic și politic.

Că doar aici, ne dezvăluie tot americanul, „un oarecare Aronovici, un evreu, încearcă să le împrumute bani românilor pentru îmbunătățirea căii ferate și pentru lucrări de dezvoltare hidroelectrică. El spune că cei care asigură fondurile vor deține și controlul asupra proiectelor.”[11] Cine plătește, comandă și muzica, nu ? Ca și astăzi, năravurile n-au leac în colonia de la gurile Dunării.

De aceea, zău dacă mai știu, „guvernul e slujnica afacerilor”[12] ? Ori „afacerile lucrează cu guvernul – sau «lucrează» guvernul”[13] ?

*

Strig de furie și izbucnirile mele se înfig abraziv pe coala albă de hârtie pe care, vorba lui Panait Istrati[14], vreau să-mi las pielea, întrucât atât o iubesc! Într-adevăr, „a scrie este un act disperat de salvare”[15]


[1] Andreï Makine, Iubirea omenească
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Ibidem

[7] Andreï Makine, Iubirea omenească

[8] Interviul acordat lui Florian Saiu, în Evenimentul zilei
[9] Ibidem

[10] William Smith Culbertson și A.M. Owsley, Pagini de jurnal; doi diplomați americani în Bucureștiul interbelic (Editura Vremea, 2018)
[11] Ibidem
[12] Ibidem
[13] Ibidem

[14] „Da! Vreau să-mi las pielea pe această hârtie albă, pe care atât am iubit-o!”, în scrisoarea către Magdeleine Paz (1933)
[15] Emil Cioran


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Strigăte de furie”

  • UE a ajuns o mafie pe față. Să nu faci mai mult ca ei că-ți dă în cap prin GRECO și Veneția, și prin slugile care le au în țară, gen Iohanis. Impostori. S-ar răsuci în mormânt cei care au visat UE dacă ar afla pe mîinile cui a încăput uniunea asta, alcolici și pițipoance semi-analfabete

    • Las ca nici cu americanii nu mi e rusine, de fapt mafia la nivel de stat,de continent au inventat o ei,ei i au invatat la rele si pe europeni,ei sunt maestrii neocolonialismului,europenii doar aplica ce au invatat de la americani,cine citeste cartea”confesiunile unui asasin economic” a lui John Perkins isi da seama despre ce este vorba.Europenii au inventat colonialismul clasic,americanii au inventat neocolonialismul economic,mult mai perfid,mai insidios si mai distrugator decat toate tipurile de colonialism.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cătălin Ivan: „Aceste alegeri nu sunt alegeri libere”

Interviu cu Cătălin Ivan, candidat Partidul Alternativa Pentru Demnitate Națională, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, 17 octombrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Transcrierea interviului o puteți urmări la rubrica Interviuri

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi