”Sub cerul alb al Sudului” de Ruxandra Constantinescu

De mult nu am mai citit o carte ”a bout de souffle”.  O așteptam.

Ruxandra Constantinescu, fost corespondent Agerpres în Spania timp de 6 ani, absolventă a Facultății de Științe politice din București, având un Master în Relații internaționale  și un Doctorat cu o lucrare despre identitatea culturală a românilor prin prisma presei românești din Spania la Universitatea Complutense din Madrid, cu multe traduceri de romane din literatura engleză, acum ne încântă cu o carte care abordează o temă de actualitate despre românii plecați pentru o viață mai bună în Spania. Ea este la prima carte în limba română după ce în Editura ”Letras” (Madrid – Spania) a apărut ”Aqui nadie se va a hacer rico” o carte pentru  „lumea” academiilor și centrelor lingvistice, cu sfaturi și recomandări pentru navigarea în apele tulburi ale contractelor, condițiilor de muncă, programelor, așteptărilor și realității lucrărilor într-un IMM.

Dacă aș spune doar că ”Sub cerul ALB al Sudului” este o carte despre românii care au emigrat în Spania, o carte interesantă, scrisă frumos, într-o limbă română curată, presărată cu cuvinte potrivite din limbile engleză sau spaniolă, unde era cazul, cu diverse citate adecvate și tot ar fi suficient pentru a atrage curiozitatea.

Dar sunt atâtea relatări de la fața locului despre românii din Spania, despre emigrația văzută de un corespondent serios, cu idei originale în a prezenta cazuri. Nu sunt fantezii sau povestioare hazoase, este vorba de o carte serioasă scrisă cu obiectivitate și profesionalism.

Lipsa unui corespondent permanent al României în țări în care muncesc și trăiesc atâția români este de neînțeles. Și mai ales a unui jurnalist serios, cunoscător la perfecție a patru limbi străine: spaniola, engleza, germana, franceza.

Câte portrete de români nu apar aici! Câte suflete, câte vieți nu ne cuceresc prin relatări simple! Compatrioții noștri apar exact cum doresc, cum sunt, chiar prin ”vocea” lor, totul redat cu tact și abilitate de către jurnalista-corespondent.

Aflăm despre munca dusă de români pe meleaguri spaniole, istorisiri ale vieții lor împletite cu unele vieți descrise în literatură, apar descrieri de locuri, de activități, și nu de puține ori legături cu țara de baștină, România, alte vieți, alte întâmplări care nu pot fi uitate.

Povestirea cu jurnalista care a fost ”căpșunară” pentru o zi este savuroasă.  ”… după o zi de cules – zi lumină – nu-mi mai simțeam spatele, aveam impresia că nu mă mai ascultă nici un mușchi și mă prinsese soarele un pic, pe piept, pe ceafă și pe brațe – mă bronzasem ca tractoriștii…”

Întristându-mă, chiar am lăcrimat uneori citind despre cât de greu și fără speranță este drumul unor români, dar imediat, bucurându-mă și chiar râzând la alte istorisiri. Așadar, dacă unele ”povești” ale românilor sunt triste până la înduioșare,  întorcând pagina dăm de alte povești trăite de români care fac parte din  personalul indefinit (sic!), români  care nu numai că reușesc, dar chiar realizează că au făcut o alegere bună și fără a uita de România își respectă țara care îi respectă.  Ce înseamnă personal ”indefinit”? Va afla numai cine citește cartea.

Citind această carte, cu un stil simplu, pe înțelesul tuturor, am descoperit și o altfel de Spanie, o țară fascinantă, cu frumusețea oamenilor ei.

Perioada în care românii erau priviți de sus, ca rasă inferioară a trecut. Sloganuri ca ”nu vrem români” au dispărut și românii s-au impus cu toate greutățile întâmpinate.

Capitolele cărții sunt numite sugestiv și atrăgător, ceea ce face ca de la început să știm la ce să ne așteptăm.

Citind Capitolul ”Vorbește spaniola atât de bine, se vede că este român” m-a încântat din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că este știut printre străini că românii învață cu rapiditate și foarte corect orice limbă străină. Apoi pentru că limba spaniolă este vorbită corect de către români. Dar, ceea ce ne povestește Ruxandra Constantinescu ne întărește convingerea unei realități și nu că ar fi o știre de laudă inventată de vreun român, așa cum spun unii, chiar români că noi ne-am lăuda excesiv. Almudena Grandes (scriitoare, jurnalistă) scrie că în încercarea sa de a identifica originile unui personaj al luptei antifasciste a realizat că… ”acesta era probabil român, căci nimeni nu este capabil să învețe spaniola la fel de repede sau la fel de bine ca un român”. 

Apoi la cât de greu învață și spaniolii limbi străine ni se întărește convingerea că românii sunt buni de tot și la limbi străine. Trebuie să citiți acest capitol cu explicații atât de pertinente ale autoarei noastre care își dorește să poată introduce în spaniolă o zicală care să sune cam așa: ”vorbește așa de bine spaniola, parc-ar fi român!”

Inspirată de titlurile capitolelor cărții pot spune că prin exemplele date simțim ”prețul compasiunii față de refugiați și imigranți”, ce vor de fapt protestele de stradă (cam) de peste tot din lume, cum văd VIP-urile Legea peste tot în lume, cam la fel.

Pagini literare despre dăinuire prin cultură, importanța cărților și frumusețea zilelor trăite de autoare cu ”Podul casei” –  deschide cartea, Cititorule ca să vezi despre ce este vorba pentru că, nu-i așa, în cărți ți se explică lucruri… vin pagini încântătoare despre munca și realizările de la librăria ”Pasajes”, mențiuni pentru o librărie ALTFEL!

Dezamăgirea a fost pentru mine mai mult decât pentru autoare că spaniolii din Pamplona nu știau de cafeneaua lui Hemingway. Nu se poate așa ceva! Nu, nu! Locul în care autorul american a scris, s-a entuziasmat și a făcut cunoscută ”Fiesta” unde este și un bust al autorului să fie numită banal, Cafeneaua Iruna si să nu se știe de locuitori de Hemingway, asta chiar e prea de tot.

Frumoase, dar și nostalgice mi se par rândurile despre ambianța familială în care a trăit autoarea, printre cărți, cu cărți și îndrumările primite în familie de a iubi Cartea.

Ne este descrisă și Spania ”cea verde, cu ceață, vânt și ploi” (Galicia).

Nu este uitat nici pelerinajul la Santiago de Compostela unde Iacob ne apare ca apostolul emigrant, aceasta fiind o observație remarcabilă.

Ni se spune că în Țara Bascilor totul este de poveste și de mâncare. Nu poți să nu râzi cînd afli că în La Rioja Alavesa, cu  o populație de 250.000 de locuitori și 2000 de viticultori, sunt numai  300 restaurante și numai  1200 de baruri și cafenele. Amuzant, așa-i?

Iată o carte care merită citită: ”Sub cerul ALB al Sudului” – Ruxandra Constantinescu, Editura Integral, Colecția GEOSOPHIA, 302 pagini.

Vali Lupeanu

Ianuarie, 2024