Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

Sultanul Mehmet folosește războiul psihologic

Studiul lui Roger Crowley Constantinopole: The Last Great Siege 1453, apărut la Faber & Faber în 2006, mă convinge încă o dată de autoritatea care se exprimă prin minuțiozitate împinsă dincolo de hotarele naturalului. Cărțile despre Căderea Constantinopolului, citite de mine pînă acum, inclusiv cele publicitate drept clasice, de referință, se mulțumesc să rescrie într-o formulă modernă zicerile cronicarilor de la vremea respectivă. Așa se face că după primele cărți despre Asediu știi deja pe de rost întîmplările pe zile chiar, depănate de toți autorii cu mai multe sau mai puține înflorituri. The Last Great Siege face o onorabilă excepție. Autorul se ocupă atent și de tabăra lui Mehmet. Sultanul a fost și este încă victima partizanatului creștin. Sursele folosite de istoricii europeni au fost cu precădere cele provenite din tabăra Bizantinilor. Chiar dacă din imposibilitatea de a rescrie Istoria, cercetătorii partizani nu și-au permis să dea învingători pe Creștini, totuși concentrarea exclusivă pe Apărători a redus Asediul otoman la asaltul fără cap al unor sălbatici. Constantinopolul a căzut după mai mult de 50 de zile de asediu, aproape fiecare zi aducînd cu sine o întîmplare crucială, în genul celor din finalul Sezoanelor de seriale de succes, astfel ticluite încît primul episod al Sezonului următor să fie așteptat cu ațîțare de milioane de spectatori. Prin neglijarea Atacatorului Căderea a fost lipsită de explicații științifice, sugestia indusă fiind că Dumnezeu a dispus asta, fie și pentru a se justifica învățătura Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i numele lăudat. Epocală prin seriozitatea împinsă pînă la extreme, cartea lui Roger Crowley se preocupă și de Tabăra Sultanului. Așa aflăm, pentru prima oară, noi, creștinii, deja descumpăniți de realitățile oglindite de Suleiman Magnificul, că otomanii nu erau niște sălbatici, că Mehmet era un geniu deopotrivă militar și strategic. E mai mult decît interesant că în viziunea lui Crowley Sultanul dă o atenție deosebită războiului psihologic. După eșecul flotei sale de a bloca accesul în Cornul de Aur al cîtorva vase latine, Sultanul, conștient de efectul psihologic pozitiv al victoriei asupra celor din Constantinopol (cele mai multe întîmplări de pe cîmpul de luptă sînt vizionate în direct de bizantini, de pe ziduri, ca și cum ar sta la televizor pentru a urmări Războiul din Golf în transmisie directă la CCN), pune la cale legendara aducere a corăbiilor otomane în Cornul de Aur prin trecerea dealului pe uscat. Deosebită pentru psihologia propriilor trupe rămîne regia strălucită a drumului străbătut de corăbiile otomane. Deși sînt împinse pe uscat, navele au vîslași, care imită datul la vîsle, ca și cum ar fi pe apă, iar pînzele flutură în vînt, ca și cum corăbiile ar pluti. Pentru zdrobirea psihologică a bizantinilor Sultanul pune accent pe șocul produs de surpriză. Prin bombardarea Orașului de dincolo de Galata, prin păstrarea secretului absolut, cei din Constantinopol se trezesc în dimineața lui 22 aprilie 1452 cu ditamai flota otomană în Cornul de Aur, apărat de faimosul lanț.

Roger Crowley aduce în istoriografia Căderii Constantinopolului viziunea modernă asupra Războaielor, care acordă atenție forței materiale implicate în conflagrație. Victoria Aliaților în al Doilea Război Mondial nu poate fi explicată fără referirea la intrarea în joc a potențialului economic american și mai ales fără resursele infinite ale rușilor în materie de oameni. Cartea explică Victoria lui Mehmet prin ceea ce s-ar numi condiții logice. Sultanul are la dispoziție imense resurse materiale și umane pentru a susține asediul. Constantin are, pe lîngă Ziduri, doar disperarea bizantinilor, lesne de transformat în paralizie din motive de fatalism ortodox. Culmea e că în timp ce în tabăra Sultanului Alah e înfățișat ca o Garanție a Cuceririi Orașului, în tabăra lui Constantin, Dumnezeu apare ca o garanție a Căderii Orașului, ortodocșii, grăbindu-se să convingă că Orașul e condamnat să fie trecut prin foc și sabie pentru păcatele sale.

Cartea lui Roger Crowley încîntă prin abordarea generoasă, cu instrumentele viziunii moderne. Autorul oferă amănunte interesante despre mai fiecare mijloc de luptă aruncat în joc de fiecare parte. Nu numai Zidurile beneficiază de o amplă prezentare, dar și tunurile, tunelurile, galerele, armurile, astfel încît ai impresia că parcurgi o carte despre un Război petrecut în secolul XX și nu despre unul de la finele Evului Mediu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Sultanul Mehmet folosește războiul psihologic”

  • Are legătură cu articolul de ieri.
    Există în românește o carte Sinodul de la Ferrara Florența apărută la o editură Scara.
    Are o prefață nesemnata, scrisă de cineva care cunoaște mistica ortodoxă și care după stil e grec sau eventual român, adică nu slav.
    Pe copertă nu apare numele autorului însă se pare că îl cheamă Ostrumov.
    Cartea are că supratitlu Din istoria marilor apostazii, de unde e clar că dimpreună cu prefața arată punctul de vedere ortodox față de respectivul sinod în modul cel mai inflexibil dogmatic.

  • Otomanii au salvat Ortodoxia .
    Syn phonia , acordul intre Patriarhie si Basileu, deja scartaia din sec XIII cand un basileu s-a „unit ” in nume personal .
    Apoi a intervenit „miscarea isihasta ” , ortodoxia autonoma fata de ierarhie , ceva in felul evreilor care nu mai aveau Templu si s-au referit la Carte .
    Partea de final a fost sarificarea Ortodoxiei pt politica : Ferrara . Decesul politicului , (1453) a eliberat Ortodoxia de orice conditionari dogmatice si stindardul a fost preluat de isihastii athoniti.
    Otomanii , f toleranti , au recunoascut Ortodoxia si au transformat Patriarhia de la Constantinopol ,in prima Patriarhie , in Ecumenica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *