Sunt sceptic…

Vladimir Vladimirovici Putin și Xi Jinping, președinții celor „mai mari puteri vecine și parteneri strategici la toate nivelurile”, își strâng călduros mâinile și se privesc languros, ca în orice poză oficială. Țarul de la Kremlin îi șoptește omologului său, cât să fie auzit de jurnaliști: „Împreună, ar trebui să împingem înainte aceste schimbări care nu s-au mai întâmplat de 100 de ani. Aveți grijă de voi!”[1] Deloc întâmplător, în ajunul crucialei întâlniri, premierul Mihail Mișustin tocmai ce declarase că „Rusia este sincer interesată în consolidarea şi mai mult a asocierii noastre cuprinzătoare şi a angajamentului strategic cu China. Relaţiile noastre se află la cel mai înalt nivel din întreaga istorie de multe secole şi influenţează formarea agendei globale, în logica multipolarităţii.”[2]

Așadar, trăim din plin trecerea la o Nouă Ordine Mondială, nu mai e nicio îndoială, iar războiul din Ucraina e doar pretextul. Forțele importante ale lumii se reașază într-o tabără ori alta în funcție de interesele imediate și își jură credință una alteia, ca niște îndrăgostiți tomnatici. Cândva inamice, Rusia și China s-au trezit având un dușman comun – SUA – și de aici flirtul diplomatic, după parafarea parteneriatului economico-militar. Căci nu degeaba șeful Externelor de la Beijing, Qin Gang, se arătase extrem de virulent (ostentativ virulent!) la adresa yankeilor: „Dacă Statele Unite nu se opresc, ci continuă să accelereze pe calea greșită, niciun obstacol nu va putea împiedica deraierea și vor fi cu siguranță un conflict și o confruntare. (…) SUA pretind că vor competiție cu China și că nu caută conflicte. Dar, în realitate, așa-numita «competiție» a Statelor Unite constă doar în izolare și suprimare, un joc periculos pe viață și pe moarte. Izolarea și suprimarea nu vor face America măreață, iar Statele Unite nu vor opri ascensiunea Chinei. (…) Adevăratul scop al strategiei indo-pacifice este izolarea Chinei. În Asia nu ar trebui repetat un Război Rece și nicio criză de tipul celei din Ucraina. (…) Cu cât mai instabilă devine lumea, cu atât mai imperativ este pentru China și Rusia să-și întărească relațiile. (…) De ce vorbesc Statele Unite despre respectarea suveranității și integrității teritoriale în chestiunea Ucrainei, dar nu respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei în chestiunea Taiwanului? De ce Statele Unite cer Chinei să nu furnizeze arme Rusiei, în timp ce ele continuă să vândă arme Taiwanului?”[3] Vasăzică, „Marele Galben” a ieșit din lunga hibernare și începe să se comporte ca un lider planetar. Era și timpul, întrucât hegemonia despotică a Americii ne-a blagoslovit numai cu ponoase. În sfârșit, omenirea se pregătește să se elibereze de sub cizma cowboy-ului de la Casa Albă, dar până acolo e drum lung și cu hârtoape. Sigur, îmbrățișările de rang înalt dintre cei doi șefi de stat – Putin și Xi – sunt dătătoare de speranțe, însă istoria nu și-a schimbat năravurile de curvă, așa încât îmi păstrez scepticismul funciar; unul nicidecum gratuit, ci bazat pe antecedentele trecutului deloc îndepărtat. De pildă, nu foarte demult, la 30 septembrie 1938, premierul Neville Chamberlain se întorcea la Londra de la summitul de la München și, de pe scara avionului, aducea o veste așteptată cu sufletul la gură de compatrioții săi: „Noi, Führerul şi cancelarul Germaniei, și prim-ministrul britanic, am avut o nouă întrunire astăzi și am convenit să recunoaștem că problema relațiilor anglo-germane este de primă importanţă pentru cele două ţări ale noastre și pentru Europa. Considerăm acordul semnat aseară și Acordul Naval anglo-german drept simbolice pentru dorinţa celor două popoare ca niciodată să nu mai pornească la război unul contra celuilalt.”[4] Imediat, din fața clădirii de pe Downing Street nr.10, el își completa scurtul discurs cu trei fraze ce-i vor pecetlui sumbru posteritatea: „Bunii mei prieteni, pentru a doua oară în istoria noastră, un prim-ministru britanic s-a întors din Germania aducând pacea, cu onoare. Am credința că este o pace pentru timpul nostru. Mergeţi acasă şi dormiţi liniștiți.”[5] Anterior, pe 26 septembrie 1938, Adolf Hitler anticipase în stilu-i inconfundabil înțelegerea respectivă: „Îi sunt recunoscător domnului Chamberlain pentru toate eforturile sale. L-am asigurat că poporul german nu doreşte altceva decât pacea, însă i-am spus totodată că nu pot accepta la infinit ca răbdarea noastră să fie batjocorită.”[6] Ceva mai târziu, la 1 septembrie 1939, același personaj își liniștea națiunea cu o declarație de neuitat: „Sunt deosebit de fericit să vă pot împărtăși un eveniment special. Știţi că Rusia şi Germania sunt guvernate de două doctrine diferite. Exista doar o chestiune ce trebuia lămurită. Germania nu are nicio intenție să își exporte doctrina. Având în vedere că Rusia Sovietică nu are nicio intenţie să își exporte doctrina în Germania, eu nu mai văd niciun motiv pentru care să ne opunem una celeilalte. De ambele părți, lucrurile sunt clare în această privință. Orice luptă între popoarele noastre nu ar fi decât spre avantajul altora. De aceea, am decis să încheiem un pact, care să excludă pentru totdeauna orice recurgere la violență între noi. Acordul impune obligația să ne consultăm împreună în anumite chestiuni europene. Face posibilă o cooperare economică între cele două țări şi, mai presus de toate, garantează că forțele acestor două state puternice nu se vor irosi una împotriva celeilalte. Orice tentativă a Occidentului de a aduce vreo modificare acestor clauze va eșua. În același timp, aş vrea să declar aici că această decizie politică marchează o schimbare extraordinară pentru viitor și că această cale este definitivă. Rusia şi Germania au luptat una împotriva celeilalte în Războiul Mondial. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple și nu se va mai întâmpla a doua oară. La Moscova, de asemenea, acest pact a fost salutat exact cum îl salutați voi. Nu pot decât să aprob, cuvânt cu cuvânt, discursul Comisarului de Externe rus, (Veaceslav) Molotov.”[7] Dincoace, la Moscova, Iosif Visarionovici Stalin tocmai ce-și dezvăluise, la 19 august 1939, intențiile cinice: „Alegerea noastră este clară. Trebuie să acceptăm propunerea germană și, cu un refuz, să trimitem politicos acasă misiunea (diplomatică) anglo-franceză. Nu este greu să ne dăm seama de importanța pe care am obține-o procedând astfel. Este evident pentru noi că Polonia va fi distrusă, până ca Anglia și Franța să poată veni în ajutorul ei. În acest caz, Germania ne va ceda nouă și o parte din Polonia… Avantajul nostru imediat va fi să luăm tot teritoriul până la porţile Varşoviei, precum şi Galiția ucraineană.(…)

Tovarăşi, v-am prezentat considerentele mele. Repet, este în interesul URSS, patrie a muncitorilor, ca un război să izbucnească între Reich şi blocul capitalist anglo-francez. Totul trebuie astfel făcut, încât să treneze cât mai mult timp cu putinţă, cu scopul de a slăbi ambele părți. Din acest motiv, trebuie să aprobăm de urgență încheierea pactului propus de Germania, apoi să lucrăm de o asemenea manieră, încât acest război, odată declarat, să fie prelungit la maximum. Trebuie să consolidăm munca noastră de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătite [pentru sovietizare] când se va termina războiul.”[8] Ce s-a ales de pactele respective știm cu toții, nicio înțelegere nu a fost respectată de foștii aliați, în ciuda asigurărilor teatrale de fidelitate.

Ca și atunci, și acum ni se repetă să mergem acasă și să dormim liniștiți! Noapte bună și vise plăcute, prin urmare !…

[1] Mihai Cistelican, A fost stabilită Noua Ordine Mondială: ce rămâne după întâlnire dintre Xi Jinping și Vladimir Putin (analiză CNN)

[2] Alexandru Cruceru, Xi anunță că face din relaţia sa „strategică” cu Rusia o „prioritate” / Vladimir Putin, invitat în China anul acesta

[3]https://www.digi24.ro/stiri/externe/noul-ministru-de-externe-al-chinei-ameninta-sua-cu-un-conflict-si-o-confruntare-si-anunta-intarirea-relatiilor-cu-rusia-2274047

[4] Discursuri care au schimbat lumea

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Discursuri care au schimbat lumea