Suntem pe cale să facem „Sindromul Ceaușescu”

La BAR, se găsește, într-un exemplar de colecție, ultimul număr al revistei Teatrul din ianuarie 1990, făcut de mine, înainte de a pleca de la conducerea revistei, ca o Ediție specială, dedicată rolul jucat de actori în Revoluția din decembrie 1989.
Numărul respectiv, care avea un format diferit de cel de pînă atunci al revistei, a apărut în prima parte a lui ianuarie 1990.
Textul semnat de mine ca o concluzie la acest număr mă surprinde și pe mine prin premonițiile pe care le aveam în urmă cu 26 de ani:
„Am început lectura acestor pagini nu fără o anume strîngere de inimă. Mă temeam că voi întîlni din nou deja banalizatele adjective din presa ultimelor noastre zile. În treacăt fie spus, pare-se că noi, gazetarii, am uitat limbajul simplu, la obiect, și mai ales forța de convingere a faptelor, care nu poate înlocui niciodată vorbele mari, oricîte intenții bune ar avea el. Spre bucuria mea, toate răspunsurile de mai sus sînt de o luciditate evidentă, dovedind un ton calm, civilizat, cum stă bine unui adevărat om de cultură. Și mai arată ceva intervențiile din aceste pagini. Înainte de a le citi, după ce parcursesem mai multe ziare, am avut o clipă impresia că sîntem pe cale să facem „Sindromul Ceaușescu”. Înainte vreme se vorbea în presă numai despre Ceaușescu. Pozitiv, firește. Acum se vorbește numai despre Ceaușescu. Negativ, firește. Or, răspunsurile publicate aici arată maturitatea oamenilor noștri de teatru, de a privi înainte și nu înapoi. Gata! Regimul anterior s-a prăbușit. El e deja o tristă amintire. Important e acum – după cum o demonstrează și opiniile de mai sus – să ne punem pe treabă. Pentru că, slavă Domnului! – e atîta treabă de făcut.” – Ion Cristoiu