Supraproducţia de anticomunism

Profit de o raită duminicală prin Centru ca să fac un popas la Librăria Bastilia din Piaţa Romană. Am mai scris, cred, despre cît de bine e să cumperi cărţi fără să te întrebi la ce-ţi folosesc. Indiscutabil, va veni o vreme cînd vei avea nevoie de ele. Cărţi despre comunism am întîlnit de fiecare dată cînd am fost la vreo librărie. N-am cumpărat nici una, zicîndu-mi că nu voi reveni niciodată asupra subiectului. Ei bine, iată că am revenit. Şi deşi pe tot raftul de sus al dulapurilor din sufragerie stau una lîngă alta cărţile despre comunism, nu găsesc nici una despre Cote.

Încăperea cărţilor de Istorie e situată la etaj.

La ora asta a duminicii (13 şi ceva), Librăria e pustie. Pustie e şi încăperea rezervată Istoriei. De sus, de la etaj, unde s-a amenajat o sală de sindrofii, răsună din cînd în cînd aplauze.

— E vreo manifestare intelectuală! îmi spun, ştiind despre ce-i vorba
Una din acele sindrofii în care autorul cărţii crede că asistenţa i-a citit cărţile şi, prin urmare, vorbeşte fără sfîrşit, în timp ce asistenţa, care habar n-are de cărţile sale, abia aşteaptă sandvişurile de după.

Despre Cote găsesc o singură carte, Cooperativizarea în Maramureş.
Nu e dedicată Cotelor.

Ca în toate lucrările de propagandă anticomunistă, Cotele sînt amintite ca argument la teza crimelor comise de comunişti. Rămîne semnificativ astfel că despre Cote (inclusiv Legile şi Hotărîrile Consiliului de Miniştri) apar date doar în volumele dedicate cooperativizării agriculturii. E însă o prostie propagandistică. Obligativitatea Cotelor a fost introdusă în 1945, şi ea nu-şi are izvorul în Proiectul de cooperativizare a agriculturii. Dimpotrivă, cooperativizarea e gîndită ca o soluţie de a asigura aprovizionarea Oraşului fără a mai apela la Cote.

Pe un raft mai de jos, dau de Analele Sighet, risipite pe ani.
Iau la rînd fiecare volum, doar-doar voi găsi vreun articol despre Cote.
Nu găsesc nimic.

Observ din nou cîtă literatură şi, evident, cîte parale s-au scos din condamnarea comunismului.
Presa anilor 1947-1965 stă să plesnească de texte despre viaţa grea din regimul burghezo-moşieresc.

Fără discuţie, în regimul interbelic s-a trăit greu, cel puţin de cei care n-avuseseră norocul să iasă din sperma lui Malaxa.
Numai că inflaţia de texte pe această temă ajunsese să compromită sinceritatea.
La fel şi cu volumele dintre 1990-2014 despre trecutul întruchipat de comunism.

Sînt de la un capăt la altul vaiete, lamentări, revolte, ţipete de indignare.
Produse pe bandă rulantă, astfel de lucrări sfîrşesc prin a avea efect invers.
Cititorul neutru începe să se întrebe dacă n-a fost şi ceva bun în comunism.