Surpriza de la container

Se spune mereu că învățul are și dezvăț și, cu siguranță, că așa este, dar obiceiurile vechi se schimbă destul de greu. Bunăoară, casa noastră fiind mereu plină am fost obișnuită să gătesc în cantități consistente, așa, ca să fie. Acum, că am rămas singură, nu-mi prea pot schimba obiceiul, mai ales gândindu-mă că poate vine cineva pe aici și să am ce să pun pe masă.

Așadar, gătesc, dar, destul de des, mâncarea rămâne de pe o zi pe alta, ori a doua zi gătesc din nou, mereu altceva, și, ca să nu fac risipă, mi-am făcut un obicei nou. Mâncarea din ziua precedentă o pun în caserole și o las într-o plasă agățată în afara sârmelor care înconjoară containerul. Împachetez frumos și igienic și mai nou pun inclusiv șervețele.

Totul se desfășoară după un anumit tipic.

În fiecare zi, la aceeași oră, eu pun caserolele și, cam după o jumătate de ceas, văd cum o femeie, destul de tânără, îmbrăcată curat, cu un copil în brațe, vine, se uită în jur cu atenție, apoi ia plasa, cercetează pachetele făcute, nu le desface, și pleacă. Eu o urmăresc de la geam și simt o adevărată satisfacție să văd că cineva se bucură de munca mea.

Mare mi-a fost mirarea când, în una din zile, am văzut că ia plasa, apoi în locul ei agață o altă plasă goală.

După plecarea femeii m-am dus să văd, gândindu-mă că a vrut să-mi transmită ceva prin acest gest. Mare mi-a fost mirarea când în plasă am găsit un bilet, scris cu litere mari, stângace: „Vă mulțumi cu mâncare. Copi(ii) mei să bucur dar vă rog să puneț mai mult sare că este cam nesărat. Și nu mai puneț supă, că nu avem lingur și naț făcut demut macarone și ne place!”
Fiind destul de disciplinată de felul meu, am socotit că trebuie respectată comanda.

Ce credeți că am făcut?
A doua zi am făcut paste, am pus alături o cutie de sare și trei linguri.