Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Take Ionescu și nevastă-sa mult mai tînără ca el cu 33 de ani

A murit din cauza stridiilor. Stelian Popescu în Amintiri despre cum a murit Take Ionescu:

„Ştiinţificește s-a constatat în urmă că moartea a fost datorată unei febre tifoide, contractată în urma mîncării unor stridii la Neapole spre a răspunde unei tachinări a tinerei sale soţii care atunci cînd el a refuzat să mănînce stridii la Neapole împreună cu ea, aceasta i-a zis că este fricos şi de aceea nu mănîncă. El ştia de mult că stridiile de Neapole au o reputaţie rea din cauza febrei tifoide aproape endemice în localitate, dar totuşi, pentru a complace soţiei sale, a mîncat şi a contractat una din acele febre tifice cari şi-au localizat microbul pe aortă şi din care cauză a murit.”

Se impun cîteva precizări.
După moartea primei neveste – celebra englezoaică Elisabeth Richards –, Take Ionescu se recăsătorește cu Adina Cordescu, născută Olmazu, cu 33 de ani mai tînără decît el. Făcuse pentru jună ditamai pasiunea. Amorul începuse în iarna lui 1916, cînd Guvernul se refugiase la Iași și nevastă-sa mai trăia și nu lăsa impresia că va muri curînd (a murit în urma unui accident de călărie). În 1918 Adina era în refugiu cu familia la Odessa. Take Ionescu, ditamai vicepreședinte al Consiliului de miniștri, îi cere voie lui Ionel Brătianu să meargă să-și vadă iubita.

Ajuns acolo se dă în spectacol de june. Adina se numea Cordescu, deoarece era măritată cu Dumitru Cordescu, de care divorțează în 1919, pentru a se căsători cu Take Ionescu. Pînă atunci trăise cu Take Ionescu în regim de adulter.

*

De ce-a biruit creștinismul? Fac o pauză în lectura cărții La Rome antique pour les Nuls de Catherine Salles și Guy de la Bedoyedoyére. Inițial am vrut o pauză mică. Luasem de la anticariat volumul Istoria ilustrată a Angliei, varianta românească a cărții lui G. M. Trevelyan din 1926: History of England (curios, ai noștri or fi făcut-o ilustrată?) și întors acasă mi-am zis să citesc partea despre Britania romană. Se înscria în preocuparea mea din ultimul timp pentru Roma antică. Terminînd paginile despre Britania romană, nu m-am putut opri. Am trecut la anglo-saxoni. Sînt sigur că voi trece și de danezi. Nu cred că voi merge mai departe. Am trecut de romani, pentru că, deși revenit la Roma antică, după popasul la Roma, mi-am păstrat interesul pentru anglo-saxoni și vikingi. Trevelyan e seducător. Mare condeier, știind să povestească, el aplică la Istoria Angliei perspectiva unui gînditor social-politic și moral. Un istoric pur și simplu ar fi insistat, în tratarea ocupației romane în Britania, pe bătălii, crize și succesiuni de șefi. Trevelyan se ocupă de impunerea de la sine a civilizației romane. Creștinismul e surprins în succesul dobîndit asupra religiei nordicilor prin aura conferită lui Dumnezeu și mai ales prin dimensiunea morală. Zeii Nordicilor sînt, ca și zeii greci, ca și zeii romani, niște oameni deosebiți de pămînteni doar prin puterile miraculoase. În rest, ei sînt aproapre identici cu vikingii din corăbii. După moartea unuia de-al lor, vikingii, prăvăliți într-un chef monstru, spun cu invidie, Acum cel mort stă și bea bere cu Odin. Ați auzit cumva vreun creștin zicînd despre un martir, mort pe cruce sau pe rug, Acum stă la un pahar de vin cu Dumnezeu? Tot în Trevelyan dau peste citatul din Beda Venerabilul despre viața ca zbor al unei vrăbii prin hall. Prilej de a mă întreba, avînd în vedere că mi-e cunoscut, dacă nu cumva am mai citit o dată Istoria ilustrată a Angliei. Căutînd să văd dacă n-am în folderul Cărți lucrarea lui Trevelyan, descopăr mai multe cărți semnate de Valerio Massimo Manfredi. Una dintre ele se intitulează Idele lui Marte. O deschid cu o aplicație și văd că e un soi de roman istoric despre asasinarea lui Iulius Cezar. Pe okazii.ro dau peste carte în vînzare la Tîrgul cărții de pe Magheru. Mă grăbesc s-o comand.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Take Ionescu și nevastă-sa mult mai tînără ca el cu 33 de ani”

  • Tacke Ionescu, asemenea altor politicieni din timpul primului razboi mondial isi vedea de viata lui si putin ii pasa de tara si de viata romanilor.Argetoîanu descrie in memoriile lui curvasaria care domnea in Moldova,la Iasi unde se retrasesera mai marii tari Azi memoria lor e rasplatita si prin numirea unor strazi cu numele lor .

  • Imaginea din Beda Venerabilul este posibil ca ati vazut-o în serialul Dinastia Tudorilor. Este scena finala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *