Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Teama oamenilor și bâlbele guvernanților – formula ideală care duce la haos

M-am așezat în fața laptopului să aștern câteva rânduri. Despre ce ai putea să vorbești în zile acestea, atât de zbuciumate, de frământate de boală, de ură, de urât?
Gândul mi-a zburat la știrea cu tânărul rezident de la medicină din Timișoara, găsit mort după ce a ieșit din tură. Cât de trist! Câți ani de muncă și sacrificii, câți ani frumoși urmau să vină, iar el s-a stins. Păcat!

Dar ceea ce nu vedem este faptul că nici unul dintre liderii actuali, din niciun partid, nu vin să se adreseze direct oamenilor, să vorbească pe limba lor oamenilor marginalizați, săraci, lipsiți de educație. Ați văzut pe vreunul dintre ei să empatizeze cu această masă? Oare când vor înțelege acești lideri că fără oamenii aceștia ei nu ajung acolo sus, că fără să interacționeze cu ei vor eșua lamentabil, că s-a ajuns la o prăpastie prea mare între cei marginalizați și restul. Disocierea de acești oameni nu e o realizare, ci un eșec. Nu poți să îi lași confuzi, mulți dintre ei sunt bine intenționați, și să îi amesteci cu masa celor marginalizați, însă rău intenționați.

Într-adevăr, e foarte greu să reușești să îi faci pe cei bine intenționați să te creadă că le vrei binele, atâta timp cât au fost mereu mințiți. Dacă nu vor muta măcar un pai pentru acești oameni, care sunt atât de măcinați de necazuri și de sentimentul că nu sunt înțeleși, atunci politicienii vor plăti. Vor plăti pentru că numărul acestor oameni este tot mai mare.

De ce e atât de greu să vorbești pe limba lor, simplu, fără metafore politicianiste, să le spui simplu: „Fraților, pentru toți e greu”, să fii puțin mai uman. Cred că de la Băsescu nici un politician nu a mai ajuns la sufletul omului simplu. Chiar dacă șiret si pervers, el le vorbea pe limba lor, părea că empatiza cu masele, fără a părea artificial, se poziționa pe aceeași lungime de undă cu oamenii simpli. Folosea cuvintele pe care oamenii le așteptau, glume hăhăite, dar care îi mulțumeau.

Dacă politicienii ar reuși să comunice mai bine, să transmită în termeni mai simpli faptele și intențiile, fără a fi aroganți, oamenii ar avea o putere mai mare de înțelegere a lucrurilor.

Dar pentru ei e mai ușor să-i privească disprețuitor, să arunce vina de la unul la altul fără să își asume că faptele lor sunt cele greșite și eronat transmise. Un adevărat haos de comunicare, un amestec de păreri, toți se pricep la toate de când cu pandemia asta. De aici reținerea oamenilor să se vaccineze, să poarte mască, să se protejeze, să facă lucrurile așa cum trebuie pentru a scăpa de nenorocitul ăsta de virus.

Cu toții vrem să fim din nou liberi și să ne trăim frumos zilele, să ne începem activitatea, să ne vizităm rudele, cu toții vrem să respirăm bucurie.
Dar lipsa asta de aplecare spre marea masă de oameni, care e umbrită de sărăcie și secătuită de speranță, îi face pe aceștia să simtă că nu aparțin nimănui și aleg să se coalizeze cu extremele.

Instigarea împotriva unui sistem medical sufocat, chiar și plin de tare cum e al nostru, nu e bună, nu e sănătoasă. Medicii sunt epuizați, atât fizic cât și psihic, văd durere și disperare, văd neputință și deznădejde, iar asta îi apasă și îi doboară.
Mereu am gândit că pentru a fi bine înțeles, importantă este comunicarea, iar marea masă de oameni au nevoie să se simtă importanți, să simtă că și ei contează, să vadă că cineva se gândește și la ei.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Teama oamenilor și bâlbele guvernanților – formula ideală care duce la haos”

  • nu se cheama haos, ci demolare controlata.
    nu se cheama haos, ci constructie in stil fibonacci.
    …nu se cheama haos, ci Revolutie Mondiala.

  • atunci cind balantele devin talere ele s-au manifestat plenar, mai nainte.
    balantele ajung talere, azi. deci pe pozitiile conducatorilor uu ajuns oameni extrem de clar definiti, or asta inseamna si ca ei sint mai degraba fix pe masura potrivita partii din revolutia mondiala care sustine iesirea din poveste a Invechitelor.
    mai simplu spus…cel care pune la indoiala balanta care intre timp a devenit taler, e talerul care aduce Noul, or el, de data asta, arata asa: Anti.
    noua balanta, definita de noul taler si de vechea balanta devenita intre timp tot taler, pur si simplu ii punela indoiala pe conducatorii oameni!, pentru ca acest nou taler e insusi Artificialul. iar cel care castiga, pina una alta, e Artificialul. ca fix asta e si Civilizatia, o exprimare Artificiala, care pune la indoiala Natura. daca ar face cum spuneti, politicienii-oameni s-ar manifesta Natural, deci Artificialul ar pierde lupta,
    insa Artificialul pune la indoiala plenar! Naturalul, dorind Tronul, de unde rezulta ca ce va doriti e, momentan, imposibil. logica in stare sa faca fata dinamicilor vremurilor e logica inversa, atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *