Avocatul lui Tőkés László, Kincses Előd, a declarat, pentru cristoiublog, că va avea loc un nou termen în procesul prin care clientul său vrea să anuleze decretul semnat de președintele Klaus Iohannis, în 4 martie 2016, prin care i-a fost retras Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
„De ziua centenarului Trianon va avea loc judecarea recursului acelui maghiar care a influențat cel mai mult istoria României secolului XX. Este vorba despre retragerea Ordinului Național al lui László Tõkés. Ne vom prezenta împreună, nu ca la procesul de evacuare de la Timișoara la care dânsul nu a participat din considerente de prudență”, a spus avocatul.
În 27 iulie 2013, Tőkés i-a cerut premierului Ungariei, să construiască „un sistem de cooperare naţională, astfel încât să ofere protectorat Transilvaniei, aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud” și după această declarație s-a decis să i se retragă decorația.
László Tőkés l-a dat în judecată pe Klaus Iohannis.
În documentul trimis ÎCCJ, acesta susține că președintele s-a folosit în mod discreționar de puterea pe care i-o oferă funcția și că decizia de retragere a distincției este lovită de nulitate. „Instanţa de fond a evitat să analizeze propunerea mea, care a stat la sorgintea declanşării furiei mediatico-politice, reţinând însă că propunerea de retragere a Ordinului nu a avut în vedere, ca unic motiv, discursul meu de la Universitatea de vară de la Tuşnad din 27 iulie 2013. Repet şi cu acest prilej, propunarea mea a fost greşit tradusă în limba română!” arăta Tőkés în documentul citat.
El a mai spus că există fapte mai grave care aduc prejudicii Ordinului și că la retragerea decorației lui au contribuit și „niște penali”. „Oare a face parte din tagma persoanelor condamnate pentru corupţie nu aduce prejudicii morale membrilor ordinului? Încă un amănunt picant: propunerile de retragere au fost formulate şi de penalii Gabriel Oprea, Şerban Mihăilescu, Ilie Sârbu, adevărate monumente de moralitat”, spune politicianul maghiar.