Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Toți – inclusiv președintele – sînt ocupați cu împărțirea ciolanului, mai mic decît se așteptau. De lupta cu Pandemia nu se mai ocupă nimeni

Pandemia a scăpat de sub control. O spun specialiștii. Cei independenți, nu cei care slugăresc la actuala putere, cum au slugărit la alte și la alte puteri din trecut, precum nefericitul Raed Arafat. Își dau seama de asta românii, chiar dacă din inerție, cifrele sînt aranjate electoral, ca înainte de alegeri.

Și nu e de mirare. De războiul cu Pandemia nu se mai ocupă nimeni de la nivel înalt. Comanda a trecut de la Generali la sergenții majori: Raed Arafat, tot mai confuz în aparițiile sale publice, Traian Berbeceanu, așa-zisul prefect al Capitalei, masculul din laptopul nefericitei Codruța Kovesi.

Dar nu numai de lupta cu Pandemia nu se mai ocupă nimeni. Nu se mai ocupă nimeni de administrarea României în prag de iarnă.

Ludovic Orban a demisionat din funcția de premier în cadrul confruntării pe viață și pe moarte cu Klaus Iohannis. Într-un gest de iresponsabilitate pe care o împarte cu președintele, Ludovic Orban, încă președinte al partidului de guvernămînt, a lăsat țara pe mîinile unui guvern interimar. Acest Guvern nu face nimic împotriva Pandemiei, împotriva Crizei economice, împotriva problemelor cu care se confruntă țara în debutul iernii, pentru că:

  • E interimar.
  • E condus de Nicolae Ciucă, pus premier interimar de Klaus Iohannis pentru a fi premier plin. Știind asta, Nicolae Ciucă i-a demis rapid din aparatul guvernamental pe oamenii lui Ludovic Orban. Între timp, Nicolae Ciucă a aflat c-a fost scos de pe listă. Sacrificat de Klaus Iohannis care s-a temut de o confruntare cu PNL-ul aflat la discreția lui Ludovic Orban. Ce tragere de inimă mai poate avea Nicolae Ciucă? Știindu-l favorit la funcția de premier plin, aparatul administrativ îl asculta. Acum știindu-l exclus de pe listă, în conflict cu președintele PNL Ludovic Orban, care îi va fi șef pe linie de partid lui Nicolae Ciucă și după formarea noului Guvern, cei din aparat îi dau cu tifla interimarului.
  • Miniștrii n-au nici un chef de lucru. Mai întîi pentru că mai toți se știu cu posturile la cheremul negocierilor. E sigur măcar ministrul Sănătății că va fi mai departe ministrul Sănătății? Nu. Și atunci de ce să se mai ostenească el să țină sub control Pandemia? Apoi, cel care-i conduce acum, Nicolae Ciucă, se va întoarce, spășit, la funcția de ministru al Apărării. De cum a fost numit, la indicațiile lui Klaus Iohannis, care i-a garantat că va fi premier plin, Nicolae Ciucă a intrat în conflict violent cu oamenii lui Ludovic Orban din Guvern. Semnînd o premieră postdecembristă, Nicolae Ciucă i-a dat una peste bot șefului său pe linie de partid, Ludovic Orban. A fost convins că președintele va face jocurile. Jocurile le-a făcut însă Ludovic Orban. Miniștrii sînt toți lideri PNL, supuși lui Ludovic Orban pe linie de partid. Ce ministru are chef să se pună rău cu președintele PNL ascultîndu-l pe Nicolae Ciucă, dușmanul de moarte al lui Ludovic Orban?

La nivel de guvern Pandemia a fost trecută în plan secund. În aceste condiții ar reveni președintelui misiunea de interes național de a prelua conducerea. Președintele are un mandat de cinci ani. Din punct de vedere constituțional, președintele n-are ce căuta în negocierile pe ciolan dintre partide. Are timp și energie, teoretic, să se ocupe de Pandemie, de pregătirea pentru iarnă, de administrarea țării lăsată de izbeliște prin gestul iresponsabil al lui Ludovic Orban de a demisiona din funcția de premier. Teoretic președintele are deja experiență în conducerea luptei împotriva Pandemiei și în administrarea țării. Pentru că el a condus practic înainte de alegeri țara ca un superpremier. Numai că președintele n-are timp de lupta cu Pandemia. El e ocupat pînă peste cap cu conducerea negocierilor dintre partidele care dau majoritatea. O face și pentru că nu vrea ca aceste negocieri să fie conduse de Ludovic Orban.

Înainte de alegeri, președintele Klaus Iohannis apărea aproape zilnic pentru a ne informa asupra mersului luptei cu Coronavirus. Miniștrii responsabili, în frunte cu premierul, erau convocați la Cotroceni, luați la întrebări. Acum președintele nu mai spune nimic despre Pandemie, deși, după alegeri, numărul infectărilor a crescut, spitalele sînt depășite de numărul cazurilor grave. În curînd vor fi depășite și cimitirele, care nu vor mai putea face față numărului tot mai mare de morți. Președintele are alte treburi. Se luptă cu fostul amic Ludovic Orban. Ludovic Orban vrea pentru el postul de președinte al Camerei Deputaților. Din acest post și din cel de șef de partid de Guvernămînt, el e convins că va conduce practic Guvernul avînd ca premier pe dusul cu pluta Florin Cîțu. Un fel de Liviu Dragnea care n-a fost arestat încă. La conducerea Guvernului prin controlarea lui Florin Câțu speră și Klaus Iohannis. Pentru asta Ludovic Orban nu trebuie să dețină funcția de președinte al Camerei Deputaților. Așa se explică bizareria că nici USRPLUS, nici UDMR nu vor președinția Senatului. Cele două formațiuni vor președinția Camerei. Îi îndeamnă la asta din culise Klaus Iohannis. Călcînd în picioare Constituția el se ocupă de negocierile dintre partidele care vor alcătui viitorul Guvern. La Cotroceni nu mai sînt chemați cei care luptă împotriva Pandemiei, ci cei care luptă pentru ciolan.

Dezastrul regimului Iohannis, pentru că asistăm la dezastrul haosului tipic unui regim în care nu se mai ocupă nimeni de țară, constă nu numai în călcarea Constituției, dar și – dacă nu mai ales – în neglijarea luptei împotriva Pandemiei.
Vai de capul nostru!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Toți – inclusiv președintele – sînt ocupați cu împărțirea ciolanului, mai mic decît se așteptau. De lupta cu Pandemia nu se mai ocupă nimeni”

  • „De ce s-a ajuns aici < Cine l-a pus Presedinte peste aceasta tara pe acest bizar ?"
    Am citat.
    Basinosii de "generali" vor da seama !

  • La felul in care a iesit scorul alegerilor, singura variana constructiva este guvernul de uniune nationala. UDMR -ului i se face onoarea sa participe la viata parlamentara. Nu este cazul sa incline ei balanta intr o parte sau alta. Este o stare exceptionala, generata de conjunctura internationala (situatia din USA, pandemia, etc)
    KWJ, daca vrea sa si salveze pielea, acuma in ceasul 12, asta trebe sa faca!
    Daca n o sa faca asta, orice alceva ar incerca, nu va rezista. Vom trece dintr o criza in alta, situatia economica se va degrada si primul cap care se va sparge va fi al lui.
    Va trebui sa renunte la retorica pesede ciuma rosie, sa si ceara scuze si sa i convinga pe toti sa scoata barca la mal. Este singurul mod in care poate sa si salveze pielea.

    • AUR poate sa preia trei ministere (invatamant, cultura si mediu). E rezonabil pentu scorul parlamentar actual.

  • Ceilalti, nemtii, italienii, spaniolii, francezii se ocupa de lupta cu pandemia, dar parca s-ar lupta cu morile de vânt. Belgienii îsi deshumeaza mortii ca sa faca loc celorlalti… În toata nebunia asta e greu de stiut care procedeaza mai bine pentru evitarea dezastrelor de tot felul legate de pandemie.

  • Pt că „urmează 4 ani fără alegeri”, cum au spus Klaus și Orban.
    În traducere liberă: urmează 3 ani de „ne doare la basca de voi”.
    Scapă cine poate!

  • pe Vremurile astea se lucreaza cu potentiale.

    Realitatea rezulta indirect, ca urmare a metamorfozei potentialelor in ‘miscare’.

    iar potentialele, pentru ca vremurile sint ale Desavarsirii, arata fix dupa chipul si asemanarea Sistemului Politic al Creatiei.

    de unde rezulta ca Noul ‘sistem politic’, al Civilizatiei’, arata astfel:
    Antiteza e Civilizatia
    Teza e Natura
    Sinteaza este Teza!

    prin urmare partidele care au Hrana sint doar acestea:
    partidul-Civilizatie
    partidul-Natura.

    toate celelalte exprimari politice se mai ‘misca’ exclusiv din inertie.
    mai simplu spus, sint moarte-n Cer, iar moartea se va oglindi si in Pamant
    ( Cerul si Pamantul fiind Aripile Sfantului Curcubeu )

    ‘sistemul politic’ daici cuprinde si aceste exprimari fundamentale:
    partid-Civilizatie
    partid-Natura
    …dupa cum vi se pare!

    • Politica Creatiei:

      Minte VS Inima
      cu Sinteza: Iubirea
      ( Iubirea fiind ecuatia de miscare a oului Absolut )

      • oul Absolut fiind Cubul

        • ‘Noul ‘sistem politic’, al Civilizatiei’, arata astfel:’
          …daca-l privesti stand pe Referinta Absoluta.
          ca daca il privesti stand pe locul Civilizatiei, el arata astfel:
          Civilizatia este Teza,
          Natura e Antiteza,
          …insa indiferent ce parere are Civilizatia despre Sinteza, ea se exprima in mod absolut. prin urmare este Teza ( cea definita astfel avand ca referinta Absolutul )

    • parlamentarii se aseamana cu o cutie de valori,
      in care poporul isi depoziteaza dorintele.

      guvernantii sint simpli implinitori de dorinte,
      depozitate in cutiile purtatoare de valori sfinte, numite politicieni.

      insa…io am impresia ca, in cutiile de valori sfinte, cineva indeasa…altfel de dorinte:))),
      aruncind la cos ‘dorintele poporului’, caz in care cutiile de valori numa sfinte nu mai sant!:)))

      ba chiar mai mult!,
      chiar si guvernantii masluiesc ‘dorintele indesate in mod lipsit de sfintenie in cutii’ :)), hibridind a doua oara ‘vasul dorintelor’.

      totusi…mai e ceva:
      dorintele poporului nu pot fi hibridate!,
      pentru ca ele sint pure.

      si, ca orice samanta pura, nu hibrideaza.

      cum sint dorite dorintele,
      fix asa sint pastrate in Cer,
      ‘precum in Cer asa si pe Pamant’ facind din acestea doar o radacina a dorintelor implinite leit!, ‘in oglinda’,…in Pamant!
      ( Cerul si Pamantul fiind Aripile Sfantului Curcubeu )

      prin urmare indiferent cum sint masluite in mod relativ dorintele poporului, ele se vor omplini negresit in mod absolut!

      spre ex: noi, astazi, ‘stam’ pe dorintele dorite de Batranii Nostri, iar pentru ca ele se implinesc exclusiv in exprimari absolute, fiind dorite asisderea!, devin temelie pe ‘vremurile Desavarsirii’. adica pe vremurile astea.

      dorintele dorite in mod absolut acopera cu propriile aripi dorinte dorite in mod relativ,

      altfel spus implinirea dorintelor in mod relativ doar sustine
      implinirea dorintelor absolute.
      si mai altfel spus, dorintele dorite pina dincolo de Timp sint fix cele care ne vor ridica neamul inspre Vesnicie.

      nu mai e nimic de facut.
      si nu mai e pentru ca acest tip de dorinte, absolute!, a fost deja dorit!

      iar,…se stie, in Creatie toate dorintele se implinesc.
      in ‘timpul lui Planck’ sau in ‘tot Timpul’, insa de implinit se implinesc negresit.
      iar ele se vor implini pe Vremurile in care oameni capabili sa le implineasca…vor fi terminati de…tesut.
      nu mai e nimic de facut, ci doar de implinit.

      • @geo
        cu pandemia asta nu se ‘lupta’.
        chiar lupta! e cea care naste reactiuni, generind dezechilibre.
        insa chiar si asa, dezechilibrele sint relative.
        in mod absolut, ‘demolarea controlata’ a lumii mari e o procedura de echilibrare.
        de armonizare cu Noile Temelii.
        care Temelii sint AntiNatura, e adevarat,
        insa Natura ramane ceea ce e,
        adica Teza. deci si Sinteza.

        vremurile cer acceptare.
        acceptare a Naturii si a ‘punerii la indoiala in stil plenar a Naturii’.

        Natura, care e Teza
        si Civilizatia, care e Antiteza
        e o poveste despre
        Inima, care e Teza,
        si
        Minte, care e Antiteza,
        povestea fiind aia Clasica.

        si care are ca Sinteza chiar Iubirea. Antiubirea putind acoperi doar Pamantul, nu si Cerul Curcubeului.

        AntiNatura, adica fix Civilizatia, e o poveste a Mintii, adica a Inteligentei Artificiale.
        Civilizatia se indreapta implacabil catre inchinarea in fata Noului Zeu, Inteligenta Artificiala.

        AntiNatura e cu Inteligenta Artificiala pe buze,
        deci Civilizatia numa despre Zeul ei ar trebui sa trancane.:))

        chiar faptul ca bate campii, departandu-se de ‘inchinarea in fata Noului Zeu’ reprezinta generatorul de balamuc!

        ce e clar e ca Civilizatiei i se vor rezolva probleme in mod Artificial, nu Natural, deci omul nu mai poa sa fie rezolvitorul problemelor Civilizatiei, caz in care ii preda stafeta, Zeului.
        predindu-i-se, adesea!, chiar el, Zeului!

        ca Civilizatia e taramul Inteligentei Artificiale…nu mai e un mister, ci chiar Imparatia Noului Zeu : AntiOmul.

        deci ramane cum am stabilit: :)))
        -partidNatura
        -partidCivilizatie
        unii…pe dealuri, campii, munti si…Piscuri!:))
        altii…in Noua Cetate: Metropola. in care ‘imparat’, daruitor de ‘tinerete fara batranete’, e chiar Zeul, Noul, Artificialul.

        omul isi va alege ‘viata fara de moarte’, care e ‘viata’ de dinaintea nasterii Mortii!:))) abia ea fiind Vesnica.

        pentru a…mai face un pas, adica pentru a face Pasul!, Civilizatiei ii trebuie Nemurirea. adica un ‘perpetuum mobile’ . adica un Computer Cuantic. :))))))))))))

        • deci…daca Civilizatia s-ar focusa pe chestia asta, ultradeosebita,
          …desavarsita!, ce mai…,
          pe numele ei Computer Cuantic,
          ar avea cine sa-i rezolve problemele…

          omul n-are decit sa imbratiseze Natura!:))), omul si Civilizatia tinzand sa devina incompatibili, insa metamorfoza omului in antiom va fi la moda!, asa ca omul-metamorfozat va avea loc mereu in Civilizatia…Seaca pina dincolo de maduva!:))))

  • Dl.Presedinte si-a luat-o cum nici nu visa in cele mai negre cosmaruri.
    Obsesia cu alegerile si Parlamentul LUI, a fost gresala lui fatala.
    Castigarea alegerilor, pentru ca de fapt ea este adevaratul castigator, de catre AUR,
    schimba tot. Demisia lui Orban, Ciuca, Citu, sunt manevrele haotice ale unui om panicat.
    NB. In schimb PSD s-a salvat in mod miraculos, mai ceva ca in visele cele mai trandafirii.

    • Chiar daca votantii psd s-au uitat cu scirba la conducerea psd formata din ciolacu+dincu+grindeanu(toti securisti ce au jurat undeva pe o icoana) +stanescu(usor de santajat) ca nu merg la vot, au mers pina la urma la vot pentru ca disperarea in fata dezastrului ce se intrevede cu actualul regim, zis de dreapta. Sigur o parte din nemultumitii psd au votat si cu aur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *