Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Eu sunt „ăla”
Nu am biografie: vin de niciunde și plec spre nicăieri. Ca și Iohannis. Diferența este că eu călătoresc pe banii mei și că, prin grație divină, am libertatea de a avea libertate. Sunt un scriitor amator, las altora demnitatea de a fi „profesioniști” și de a explica din ce punct a pornit imbecilizarea României contemporane, cu pârțurile prezidențiale care azi (vorba lu’ Antena 3) „fac aerul mai respirabil”. Eu aștept, dar ei, „profesioniștii” media, tac: au spaime și familii, au umilința în grupa sanguină, au cenzură, Divizie Presă, șefi, subșefi, finanțatori, agenți secreți pe sub birouri și ei nu pot scrie cum, în urmă cu sute de ani, s-au urcat unii pe cai, cu săbiile după ei, ca să aibă astăzi Klaus Iohannis și „slugile” din dotare, o țară, un lux, un dormitor, un avion privat: și nu pot spune „profesioniștii” din mass-media, proteviștii, teveriștii și alți „iști” cum vrea acum Iohannis să predea țara făcută de alții, unor prieteni personali pe care îi are la secția Globalizare: dar eventual să-și păstreze luxul, dormitorul și avionul.
Înainte vreme, conducătorii valahi locuiau între stânci, cu landra de copii lângă ei: mâncau o mămăligă, spărgeau o ceapă în șase și păzeau la frontiere sau acasă. Azi, vine Klaus Iohannis, fără copii, dar cu șase case ridicate din neștiute resurse de lăcomie și cu castel la Cotroceni, și se declară salvatorul celor ce cresc copii în România, dar locuiesc în chirpici. Eu, și nu „profesioniștii” Diviziei Presă, sunt acela care mă înclin cu respect în fața mamei românce cu zece copii acasă, care luptă zilnic pentru o bucată de pîine: căci adevărat adevăr vă spun vouă, pâinea aceea este mai dulce decât cozonacul de la președinția României.
Acum vreo 800 de ani, m-am întâlnit cu strămoșii lui Iohannis – tocmai zideau la un Turn pentru breasla croitorilor. Le-am zis că un urmaș de-al lor, Klaus Iohannis, va înstrăina țara la kilogram sau la tonă, cu tot cu frontiere, unor tipi care au mai mulți bani decât ei. Au râs neîncrezători- sașii erau prosperi, orașul New York și tipii cu bani de-acolo nu existau pe-atunci, iar berea neagră era multă și avea „mustață”. Mai apoi, când aveam 6 ani, am urcat într-o zi în podul casei bunicilor dintr-un umil sat dobrogean și am găsit acolo un manual de istorie din vremea Regelui. Ce ironie, să urci câteva trepte și să dai de istorie, pe vremea când istoria României încremenise la doi unici conducători: Nicolae Ceaușescu și partidul său de buzunar, Partidul Comunist Român.
Azi, un copil care urcă niște trepte, dă de obicei în capătul lor de-un restaurant McDonald’s și găsește acolo doar vreun manual de istoria puiului prăjit: „idioți utili” din școală, din televiziunile Diviziei Presă, din universități, din Guvern sau partide, îi vor spune că el, copilul, este doar un „produs” „made in Europe”. Cu codul de bare atașat. Dacă uneori scriu despre asta, este pentru că visez la ziua când copiii României vor afla din nou că ei nu sunt orfanii Europei, așa cum li se sugerează zilnic dinspre Cotroceni, că vremea autoritarilor cu „partid de buzunar” e apusă (chiar dacă Iohannis și partidul său de buzunar PNL, răsar încă în locul soarelui, la București), că țara lor a avut o istorie grea și nu trebuie uitată, că străbunicii lor au suferit pentru familia, satul, casa și tradiția lor și că Mihai Viteazu nu a fost un Andreea Esca în fustă.
Gândesc astăzi (cu umilință gândesc) că, de la sinistrul Ion Iliescu încoace, România post-decembristă nu s-a aflat niciodată într-o primejdie mai mare. Nu este un pericol onest, la vedere, cum ar fi o armată desfășurată pe o graniță, ci unul perfid, lasciv, oneros, viclean, de lupanar, care a transformat, de exemplu, mare parte din presa dâmbovițeană din „câine de pază” al democrației, în cățel pechinez care-și flutură coada la trecerea alaiului prezidențial.
Este o primejdie ridicată dinspre grupurile „haștag rezist” și vasalii lor de ideologie din Cotroceni, din Justiție, din Cultură, din servicii sau alte instituții-cheie ale Statului, cu oameni-cârtiță care nu știu exact ce îngroapă pisica, dar care au training ca să îngroape istoria, mândria ca națiune și tradiția românilor. Dacă pe 1 Decembrie 2019, un fost ofițer de radare i-a strigat lui Iohannis „Slugă!”, aceasta s-a întâmplat nu doar pentru că, de la debutul mandatului Iohannis, o nouă meserie a intrat în Catalogul Ocupațiilor și Meseriilor din România (cea de „slugă la costum”), ci și fiindcă acel ofițer simțea instinctual același pericol: nicio armată de consilieri nu va birui vreodată judecata omului simplu, umilit zilnic de Stat dar care-și iubește țara.
Cred că onoarea României în 2019 a fost salvată de procurorul Florea Adina (care și-a dat demisia ca să-și salveze Secția de fiara flămândă a activiștilor „rezist” din Justiție), de studentul Tîrcă Adrian, care l-a întrebat pe Iohannis de ce nu invită și jurnaliști „cu întrebări incomode”, de omul care i-a strigat lui Iohannis de 1 decembrie „Sunteți slugi!”. Câtă vreme mai există astfel de oameni în România, nimic nu este pierdut. Dumnezeu are întotdeauna o răbdare mai lungă cu o secundă decât a procurorului Florea, a studentului Tîrcă, a ofițerului de la radare care a strigat spre „sluga” Iohannis, a mamei românce cu 10 copii acasă, a omului de pe stradă. Este secunda de care, eventual, trebuie să se teamă Klaus Iohannis și echipele sale de zgomote „haștag rezist”.
Uneori, eu, Traian Horia, scriu despre acești oameni, dar eu sunt insignifiant pe lângă acești oameni fiindcă ei formează majoritatea tăcută, de bun-simț, care așteaptă de la „profesioniștii” spărioși din media aceleași răspunsuri care nu mai sosesc: acești oameni sunt cei care contează. De aceea, nici nu prea am biografie: vin de niciunde și plec spre nicăieri. Ca și Iohannis, dealtfel, care nu este un „insignifiant”, ci un semi-dictator de succes.
Articolele autorului:
Cohorte de români rătăcesc după bani sau joburi prin toată Uniunea Europeană
Poți pleca spre Marea Britanie din milioane de motive. Mulți români pleacă pentru bani. Presupus, milioane de bani. În țara lor, oamenii ajung la disperări, frustrări, sfinți și luceferi, stări ...
Cehia cere revizuirea cazului în care un cetăţean al său a fost atacat şi ucis în Anglia, în timp ce despre moartea violentă a românului Girdoc nu se mai ştie nimic
Nu-i nicio pură ficţiune- dacă te ştii “liber”, poţi scrie despre ce îţi place, scrii despre ce cunoşti. Eventual, scrii despre ce-ţi permiţi. Acoperi cu leucoplast camera video de la ...
În Anglia, de Paști muncesc românii și musulmanii
Prima petrecere în stil postdecembrism a unei sărbători religioase a fost cea a Crăciunului din 1990. Deoarece în 1990 Paștele a căzut prea devreme față de momentul prăbușirii comunismului, abia ...
Românii din Anglia – vînați de teroriști, terfeliți de tabloide
Într-un număr anterior am publicat, prefațată de o recomandare entuziastă, o corespondență trimisă de jurnalistul Traian Horia, aflat la muncă (fără nici o legătură cu presa) în Marea Britanie. Discipolul ...
Invitații cristoiublog
