Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Trenul orfanilor, între filantropie și pedofilie

Între anii 1854 și 1929, Statele Unite ale Americii au fost angajate într-un experiment social ambițios și, în cele din urmă, controversat, pentru a salva copiii săraci și fără adăpost. Acest experiment s-a numit Mișcarea Trenurilor de Orfani. Trenurile pentru orfani au funcționat înainte ca guvernul federal să se implice în protecția și bunăstarea copiilor. În perioada în care au funcționat, trenurile pentru orfani au mutat aproximativ 200.000 de copii din orașe precum New York și Boston în vestul american pentru a fi adoptați. Mulți dintre acești copii au fost plasați la părinți care i-au iubit și au avut grijă de ei, cu toate acestea, alții s-au simțit mereu nelalocul lor, iar unii au fost chiar maltratați.

Cum a început totul? În anii 1850, mii de copii americani trăiau pe străzile din mai multe orașe mari. Copiii erau în căutare de hrană, adăpost și bani și vindeau zdrențe, chibrituri și ziare. Bieții sărmani făceau aceste lucruri doar pentru a supraviețui, însă, uneori, avea să fie vorba și de un fenomen orchestrat de către grupările de crimă organizată. Totodată, copiii se grupau în bande, pentru a avea parte de protecție, deoarece viața pe stradă era una periculoasă și adeseori erau victime. Poliția îi aresta adesea pe copii, unii având doar cinci ani, și îi plasa în centre de detenție alături de infractori adulți. Unde sfârșeau prin a fi violați, ori prin a-și vinde trupul pentru o coajă de pâine. Hotărâte să remedieze situația, Societatea de ajutorare a copiilor și Spitalul Foundling din New York au conceput un program special pentru a lua copiii de pe străzile din New York și Boston și a-i plasa în casele din vestul Americii, în loc să permită ca aceștia să fie arestați în continuare și să se profite de pe urma lor, ori să se profite de ei pe străzi, prin fenomenul prostituției, orchestrat de către proxeneții adulți, ori de către copii mai mari.

Deoarece copiii erau transportați cu trenul până la noile lor case, a început să se folosească termenul de „trenuri de orfani”. Charles Loring Brace, fondatorul Societății de ajutorare a copiilor, a fost cel care a venit primul cu ideea de a plasa copiii nevoiași în familii din Vest, mai degrabă decât în orfelinate. Brace a considerat că orfelinatele erau locuri supraaglomerate și sumbre, care nu îi învățau pe copii să devină adulți productivi și funcționali, capabili să aibă grijă de ei înșiși. Brace credea că o viață de familie puternică îi putea ajuta pe acești copii abuzați și neglijați, iar acesta mai știa și că pionierii americani care colonizau Vestul ar avea nevoie de familii cât mai mari. Astfel, el a considerat că un aranjament care ar plasa copiii în cadrul acestor familii ar fi reciproc avantajos. El considera că fermierii din Vest chiar ar fi dorit copiii (mulți dintre ai lor decedau pe drum), i-ar fi primit cu iubire și i-ar fi tratat ca și cum ar fi fost ai lor. Prin urmare, a aranjat să trimită copiii orfani la familiile de pionieri. Trenurile de orfani și practica „plasării copiilor” în casele care îi acceptau a fost precursorul sistemului modern de îngrijire a copiilor în familii adoptive din Statele Unite.

„Cel mai bun dintre toate azilurile pentru copilul proscris este casa fermierului. Marea datorie este de a-i scoate cu totul din mediul lor toxic pe acești copii cu destine nefericite și de a-i trimite în casele creștinilor amabili de la țară” – Charles Loring Brace. La începutul Mișcării Trenurilor de Orfani, trenurile care îi duceau pe copii prin țară erau puțin mai bune decât vagoanele de vite și aveau doar instalații sanitare improvizate. Condițiile vagoanelor de tren s-au îmbunătățit în anii următori, pe măsură ce au devenit disponibili mai mulți bani, iar în ultimii ani, copiii călătoreau în vagoane de dormit. La un moment dat, erau între 30 și 40 de copii, de la bebeluși la adolescenți, care călătoreau cu doi sau trei însoțitori adulți. Adesea, copiii habar nu aveau unde merg și li se spunea doar că vor face o călătorie cu trenul. „Tocmai terminasem de mâncat și o matroană a venit și ne-a bătut pe cap. „Mergeți în Texas. Vă duceți în Texas”. Ei bine, unii dintre copii, știți, au aplaudat și au râs. Când a venit la mine, m-am uitat în sus. Am spus: „Nu pot să merg. Nu sunt orfan. Mama mea încă trăiește. Este într-un spital chiar aici, în New York”. „Te duci în Texas. Nu are rost să ne certăm.” – mărturia lui Hazelle Latimer (călătoare cu Trenul Orfanilor).

Copiii confuzi și adesea speriați au pierdut contactul cu familiile lor din orașele natale și cei care erau suficient de mari au fost încurajați să se despartă complet de trecutul lor. Atunci când copiii au ajuns în noua zonă în care urmau să locuiască, nu a existat niciun proces formal de plasare a acestora în familii noi. Exista doar câte un fluturaș care anunța distribuirea unor grupuri de copii nevoiași. Fluturașul acesta aducea mulțimi de potențiali părinți pentru a vedea și a alege copii. Deși Societatea de Ajutorare a Copiilor a ținut să sublinieze poveștile de succes ale copiilor care erau bine îngrijiți și iubiți, rezultatul plasamentelor în general a fost unul controversat. Oare de ce, stimate cititor și dragă cititoare? Ei bine, unele dintre familiile de fermieri vedeau copiii doar ca pe o forță de muncă ieftină. Totodată, au existat dovezi conform cărora unii copii au suferit abuzuri în noile lor case. „Îmi amintesc copiii care se agitau în fața trenului, așteptând să ni se repartizeze locurile. Marea problemă era că nu știai niciodată ce îți rezervă soarta. Nu aveai nicio idee despre ce îți rezervă viitorul și asta era o mare supărare și o mare grijă”. – mărturia lui Lee Nailling (călător în trenul orfanilor).

În anii 1920, numărul trenurilor de orfani a scăzut brusc. În acea perioadă, statele au început să adopte legi care interziceau plasarea copiilor dincolo de granițele de stat. În plus, au existat critici din partea aboliționiștilor care considerau și faptul că trenurile de orfani susțineau sclavia. În mod ironic, chiar și susținătorii pro-sclavie au criticat practica, spunând că aceasta îi făcea pe sclavi nefolositori, astfel că ei, albii asupritori, rămâneau fără o sursă de venit. În anul 1912 a fost înființat U.S. Children’s Bureau, cu misiunea de a ajuta statele să sprijine copiii și familiile și să atenueze mulți dintre factorii care duceau la trista și veșnica problemă americană – copiii care trăiau pe străzi. Pe măsură ce guvernele de stat și locale s-au implicat mai mult în sprijinirea familiilor, nu a mai fost nevoie de utilizarea trenurilor de orfani. Cam aceasta a fost, foarte pe scurt, trista poveste a Trenului Orfanilor.

Surse de folos:

  1. https://www.pbs.org/video/university-place-brave-journey-orphan-train-rider/
  2. https://orphantraindepot.org/
  3. Brown, A. (2011) – Orphan trains (1854-1929) – Social Welfare History Project –https://socialwelfare.library.vcu.edu/people/mott-lucretia-coffin/
  4. https://encyclopediaofarkansas.net/entries/orphan-train-heritage-society-of-america-inc-2400/
  5. https://web.archive.org/web/20180709025306/https://www.neh.gov/humanities/2007/novemberdecember/feature/lost-children-riders-the-orphan-train
  6. https://www.washingtonpost.com/wp-srv/national/horizon/nov98/orphan.htm

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *