CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Tristul drum al speranțelor de pace către realitatea războiului (II)

Războiul ruso-ucrainean nu este singurul război care se derulează în emisfera nordică. De fapt, acesta este, în primul rând, un „război-spectacol” care abate atenția de la marele război mondial real – cel hibrid de care vorbim de ani buni. Ceea ce a făcut Rusia – inspirat sau neinspirat, istoria o va spune urmașilor noștri – invadând Ucraina, a fost doar să dea formă convențională unei confruntări neconvenționale. O confruntare nu între democrație și autoritarism, nu între libertate și dominație, nu între naționalism și globalism, nu între suveranism și imperialism și, evident, nu între binele absolut și răul absolut, ci între marile puteri decadente care vor să își mențină supremația în ordinea mondială, inclusiv cu prețul transformării acesteia într-o dezordine integrală. În acest război mondial, puterile emergente sunt inevitabil implicate. Una dintre cele din urmă este UE și vocea ei cea mai puternică în acest moment este cea a Președintelui Franței, Emmanuel Macron. De aceea SUA nu duce războiul doar cu Rusia, ci și cu UE sau, mai exact, cu „Vechea Europă” (expresia îi aparține lui Donald Rumsfeld). Perspectiva americană asupra viitorului a fost, întâmplător sau nu, perfect simbolizată de rezultatul „concursului” Eurovision, manipulat politic masiv, care a plasat pe primele două locuri Ucraina (în lupta cu Rusia, aceasta este, pentru administrația Biden, ceea ce a fost Albania pentru administrația Clinton) și Marea Britanie (în lupta cu Europa, aceasta este, pentru America, ceea ce a fost Italia mussoliniană pentru Germania hitleristă), și pe ultimele două Franța și Germania, în timp ce Australia, marele aliat alb al SUA din Pacificul de sud, a devenit, printr-o „măiastră” inginerie geopolitică cu caracter „cultural”, „cântăreț european”.

Uniunea economică și comunitatea politică europeană în războiul franco-american

Deși nu are curajul să o declare public, Președintele Macron a sesizat că războiul ruso-ucrainean este de fapt unul ruso-american în care victoria SUA înseamnă înfrângerea Europei / UE. În realitate este vorba despre un război purtat de SUA simultan cu Rusia și UE, cele din urmă fiind două puteri concurente situate în marele spațiu cuprins între Lisabona și Vladivostok, oricând susceptibile de o antantă americano-sceptică.

Franța macroniană crede că se poate împăca mai ușor cu revizionismul rusesc, care, până la urmă, conduce către un globalism multipolar, decât cu globalismul unipolar american. Pentru a se opune acestuia din urmă, Parisul (ca, de altfel și Berlinul) are nevoie de o Europă-putere, iar nu doar de o Europă-piață. Spre a o promova, profită de dogma „corectitudinii politice” și de frica generalizată față de eticheta de „demon putinsit”, care fac ca nimeni să nu strige că „regele ucrainean este gol” și, chipurile, de dragul integrării europene a Ucrainei propune modificarea tratatelor constitutive ale UE. De asemenea, Președintele Franței încearcă să tragă foloase din traumatizanta experiență a pandemiei Covid 19 (în mare măsură o farsă instrumentată de o putere ocultă suprastatală, postnațională și oligarhică, organizată la nivel global) pentru a îi determina pe cei care de frica morții biologice au acceptat moartea drepturilor civile, să accepte acum, din aceleași motive, moartea suveranității naționale, politica referitoare la ocrotirea sănătății trecând în competența exclusivă a UE.

Despre ce este vorba, de fapt, în discursul dlui Emmanuel Macron (care, cel mai probabil, vorbește și în numele Germaniei)?
În esență, întrucât integrarea Ucrainei în UE într-un orizont de timp previzibil este imposibilă fără sacrificarea fie a UE (ceea ce este exclus) fie a Ucrainei (ceea ce ar fi inevitabil căci economia ucraineană, devastată de război, adusă în marș forțat pe piața unică europeană, pe care concurența este liberă, ar falimenta imediat și ar fi cumpărată pe nimic de firmele occidentale, lăsând statul ucrainean ca pe o cochilie golită de suveranitate), este nevoie să fie creată o uniune cu două viteze. Astfel, ar urma să se constituie o federație, în spațiul beneficiind deja de coeziune economică, socială și teritorială, în care deciziile se vor lua la nivel supranațional și în afara controlului național (o federație asimetrică, în care statele federate nu vor putea contesta deciziile instituțiilor federale) și o confederație de state inegale sub aspectul nivelului lor de dezvoltare și lipsite de armonie legislativă și interoperabilitate instituțională cu Europa federală, care se vor asocia sub condiția unică a voinței politice. În confederație ar urma să intre state pe care actualii protagoniști (ca să nu spunem hegemoni) ai UE nu le doresc în uniune întrucât sunt mult prea mari și prea dotate cu resurse de tot felul pentru a fi controlate și disciplinate. Este vorba de Turcia, Marea Britanie și, desigur, Ucraina (până la micșorarea sa teritorială ca urmare a reorganizării sale pe criteriul național și a partajului cu Rusia).

Ideea nu este nouă și la începutul deceniului 2010 ea a fost formulată, chiar cu privire la Ucraina, în următorii termeni (la redactarea cărora eu însumi am contribuit): Ucraina trebuia să facă parte dintr-un spațiu de libertate, securitate și justiție aflat în vecinătatea UE care, prin integrare economică, asociere politică, armonizare legislativă, interoperabilitate instituțională și convergență culturală, dobândite prin efort solidar, ar fi ajuns, în fapt, să aibă în comun cu UE totul, cu excepția instituțiilor, adică a forurilor de decizie politică. Intrarea în UE ca membru cu drepturi depline ar fi urmat să aibă loc într-o etapă ulterioară când toate condițiile vor fi fost coapte.

Acum, în viziunea „novatoare” a Președintelui Macron, potrivit acestei idei vechi, Ucraina și celelalte state cu statut similar ar urma să evolueze pe orbite diferite în jurul „federației europene”, aplicând, după puteri și interese, politicile acesteia, fără a se topi în creuzetul federal ca ingredient al unei națiuni cosmopolite europene. Desigur, o asemenea libertate juridică de opțiune va fi drastic limitată de asimetria în raportul de putere politică, circumscris de puterea economică și militară a confederaților.

Europă politică, da! Uniune cu mai multe viteze, nu!

Folosind sintagma „comunitate politică” pentru a se referi la această structură confederativă, domnul Macron comite o anumită inexactitate.
„Europa politică” este tocmai Europa organizată ca o democrație transnațională în care națiunile membre își exercită puterea în comun. Această Europă este necesară în măsura în care statele care o constituie își păstrează dreptul de control asupra modului în care puterea delegată de ele este exercitată de instituțiile comune (federale) abilitate.

În retorica președintelui francez, referirea la criteriul „politic” dă entității în discuție caracterul unei asocieri în care se poate intra exclusiv pe baza unei decizii politice, fără a mai fi necesară respectarea unor condiții prealabile de ordin economic, administrativ, legislativ etc. Cine vrea, devine membru al comunității; singurul criteriu fiind cel geografic – apartenența la spațiul european. Odată ajuns acolo, fiecare este liber să se supună deciziilor politice luate de nucleul dur federal, acesta ajutându-i pe doritori să se pună în situația de a aplica acele decizii și de a culege eventualele roade permise de ele. Această comunitate nu este „politică”, ci este constituită pe criteriul politic.

Nu se poate exclude că în procesul de reformă menit a pune în aplicare vechea obsesie a Europei cu mai multe viteze, fie unii dintre actualii membri ai UE să primească posibilitatea de a opta pentru a părăsi „uniunea politică”, în bună măsură deja existentă, căci, în realitate, UE este deja o federație, în favoarea „comunității politice”, fie să se ajungă la apariția a trei viteze, primele două fiind formate din statele deja membre al UE, dintre care unele ar forma nucleul decizional, iar altele masa executanților a căror libertate s-ar reduce la dreptul de a stabili cum să îndeplinească mai bine deciziile celor dintâi.

Pentru a fi corecți până la capăt, trebuie să spunem că, demersul francez nu este de respins în măsura în care el nu ar viza crearea mai multor viteze sau ritmuri de integrare în cadrul actualei UE, ci numai realizarea unei politici de vecinătate care să ofere o „atmosferă politică” favorabilă „planetei UE”. Lucrul ar fi și mai de susținut dacă astfel s-ar putea (re)stabili coexistența pașnică cu Federația Rusă, sens în care Emmanuel Macron are perfectă dreptate când spune că „umilirea Rusiei” nu ajută la nimic, ci este contraproductivă. (După cum dreptate are când sugerează inevitabilitatea unor ajustări teritoriale, la care altminteri toți susținătorii rezistenței ucrainene prelungite se gândesc fără să o spună, în așteptarea ceasului în care războiul se va termina prin epuizarea combatanților iar partajul teritorial va cădea ca un fruct copt, drept unică soluție pentru o pace justă, fezabilă și durabilă.)

Proiectul macronian între opoziția față de SUA și negarea aspirațiilor naționale ale statelor europene

În ceea ce privește UE propriu-zisă, în discuție este adusă problema sănătății cetățenilor europeni. Cine nu vrea, oare, ca UE să asigure un nivel înalt și uniform de ocrotire a sănătății, dezvoltând infrastructura critică în acest domeniu în toate statele membre și pe deasupra granițelor lor?! Pandemia Covid 19 a dovedit că un asemenea demers este mai mult decât necesar, iar incapacitatea UE de a-i fi dat răspunsul prompt și potrivit poate fi pusă foarte bine pe seama modalităților greoaie de luare a deciziilor la nivel comunitar, acestea fiind adesea blocate prin abuzul de veto pus în slujba egoismelor naționale. Prin urmare, schimbarea sistemului de decizie se impune de dragul sănătății și de teama suferinței fizice și morții. Dacă oricum, în lupta cu virușii, guvernele naționale ne-au luat libertățile, ce mai contează dacă și ele cedează libertatea de decizie pentru a face respectiva luptă mai eficientă?

De observat este că o politică de ocrotire medicală comună, necesită și federalizarea politicilor bugetare referitoare la asigurările sociale, iar aceasta cere și o politică fiscală comună. Ceea ce, desigur, intră adânc în zona delegării exercițiului atributelor suverane ale statelor membre.

În această privință nu renunțarea la votul unanim în luarea deciziilor ar trebui să ne sperie. Regula unanimității pentru luarea deciziilor în Consiliu creează numai iluzia că fiecare stat membru poate bloca hotărârile care nu îi plac, dispunând de un adevărat drept de veto. O gândire sănătoasă cu privire la funcționarea eficientă a UE trebuie să ne facă a căuta majorități care decid, iar nu minorități care blochează.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a văzut, numărătoarea voturilor se face politic, iar nu aritmetic. Statele mici nu își pot permite recurgerea la veto de prea multe ori, fără să se trezească sub presiunea politică insuportabilă a statelor mari. Iată de ce, mai degrabă apt a împăca toate interesele este sistemul de vot al dublei majorități – majoritatea statelor și majoritatea cetățenilor – care să fie stabilită la un nivel (majoritate calificată sau super-calificată) de natură a garanta că nici statele mari nu pot decide fără cele mici, nici cele mici nu își pot impune singure voința în fața celor mari.

Cum să rămânem toți diferiți și toți egali, împreună și liberi, solidari și suverani? Iată întrebările la care ar trebui să răspundă viitoarele tratate constitutive ale UE; căci, așa cum ne arată experiența fostei duble monarhii cezaro-crăiești, integrarea economică, politică și administrativă, oricât de profunde ar fi, nu pot supraviețui revoltei izvorâte din negarea respectului pentru identitatea națională și pentru aspirațiile națiunilor europene la șanse egale de acces la demnitate și prosperitate.

Marea miză, ascunsă în spatele benignei discuții despre sănătate, este, însă, politica de apărare. Dacă se federalizează politica fiscală și bugetară, UE va avea resursele necesare pentru a finanța crearea unei armate europene, desprinsă din legătura strategică cu SUA. Or, indiferent de ceea ce cred și vor europenii, asta Washingtonul nu poate admite. Cu precădere acum, când se folosește de războiul din Ucraina spre a-și reafirma rolul de conducător al Europei – mai mult sau mai puțin libere și democrate – și când prin aducerea Finlandei și Suediei în NATO nu numai că transformă Marea Baltică în „lac american” și desăvârșește noua „cortină de fier” care de la Capul Nord până la Istanbul, din Laponia până în Anatolia va închide drumul Rusiei spre Europa, împingând-o și încuind-o în Asia, ci, totodată, strânge lațul în jurul Germaniei, încheind încercuirea acesteia.

România este interesată în renegocierea tratatelor UE, dar SUA nu este

Cu câteva luni în urmă, în contextul în care CJUE decidea că judecătorii români nu mai sunt ținuți să respecte deciziile CCR, urmând să dea prioritate, în raporturile cu Constituția României, nici măcar legislației UE, ci intereselor financiare ale UE, ceea ce lipsea legea noastră fundamentală de protecție judiciară și contesta supremația acesteia în ordinea de drept națională, spuneam că guvernul român ar trebui să ceară convocarea unei noi conferințe interguvernamentale care să renegocieze tratatele constitutive în așa fel încât să elimine posibilitatea unor astfel de interpretări abuzive. Pe un atare fundal, împreună cu doamna avocat Silvia Uscov, propuneam crearea unui Consiliu constituțional european format din reprezentanții instanțelor de contencios constituțional al statelor membre, care să verifice conformitatea deciziilor CJUE și a politicilor UE cu constituțiile naționale, astfel asigurându-se supremația constituțiilor naționale ca sinteză a identității naționale a ordinii de drept, față de tratatele constitutive și dreptul UE infraconvențional.

O asemenea revizuire a tratatelor era necesară și pentru a clarifica legalitatea unor instrumente precum cel al MCV sau pentru a stabili mecanisme apte a apăra statele membre împotriva refuzului de cooperare loială de felul celui care a lăsat România în afara spațiului Schengen.

Cooperarea consolidată este o instituție creată de tratatele constitutive ale UE pentru a permite aprofundarea integrării într-un ritm mai alert statelor membre care o doresc, iar nu pentru a ignora opoziția unor membri față de anumite proiecte (cum ar fi cel al înființării forțate a Parchetului european) ori pentru a federaliza politici în domenii în care uniunii nu i s-au atribuit competențe prin tratate și care, prin urmare, ar fi promovate în afara controlului parlamentar național (cum ar fi adoptarea pactului fiscal grație căruia Comisia europeană a primit dreptul de a superviza întocmirea bugetelor naționale). Față de devierile abuzive de la rolul acestei instituții este necesară revederea normelor care o ordonează, ca și reglementarea explicită a acelor politici necesare UE, dar care, netransparent și nedemocratic, au fost introduse pe ușa din dos a tertipurilor interpretative.

Așadar, tratatele se cer revizuite, așa cum domnul Emmanuel Macron propune, chiar dacă nu în felul în care o dorește sau cu privire la dispozițiile pe care le are în vedere. Asemenea aspecte pot fi clarificate odată cu negocierea agendei conferinței, pe baza căreia aceasta ar urma să fie convocată.

Din păcate, însă, SUA nu acceptă nimic din ceea ce propune Franța și, în general, nimic din ceea ce ar prezenta „riscul” consolidării UE. Așa se face că, la ordinul Americii, jumătate dintre statele membre ale UE, fără a mai sta pe gânduri, fără a mai judeca și măsura, a lansat, în mai puțin de douăzeci și patru de ore de la lansarea propunerilor franceze, o scrisoare prin care s-a pronunțat împotriva oricărei revizuiri a tratatelor. Cu toții criticăm deficiențele în funcționarea UE, dar nu vrem să ne atingem de tratatele vinovate de deficitele uniunii. Și asta tocmai în momentul în care multiplicarea crizelor globale reclamă mai multă solidaritate europeană.

Nu sunt convins că România este servită de o asemenea poziție. Când în fine, Bucureștiul a zis o dată „nu” în cadrul UE, a făcut-o ca ventriloc al SUA. Când apuci să ai o politică proastă o ai până la capăt. Aceasta ar putea fi o altă lege a lui Murphy aplicată cu o consecvență demnă de scopuri mai bune pe malurile Dâmboviței. Trist este că o asemenea politică ne face să lăsăm în urmă speranța într-o lume a păcii, pentru împlinirea căreia inclusiv mulți români am lucrat în ultimele decenii, și să alunecăm încet, încet, duși de faptele noastre, iar nu de dorințele noastre, în imperiul întunecat al războiului, al morții fizice și spirituale.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Tristul drum al speranțelor de pace către realitatea războiului (II)”

  • Domnule Adrian Severin
    Taberele implicate in acest conflict au ajuns exact la o situatie pe care nu si-au dorit-o.
    Lose-Lose nu Win-Win adica e ca un fel de pat la sah sau culmea o stare de echilibru in Razboi de anihilare reciproca.
    Ucrainienii au tara distrusa si nu mai pot exporta cereale iar Rusii nu mai au „suflu” sa atace in continuare.O nebunie extrem de costisitoare care a costat zeci de mii de vieti pana acum,daca nu chiar mai mult.
    Urmarile vor fi extrem de rapide in domeniul „timp” adica pana in toamna,foamete,piete financiare,crah-uri bursiere,destul de probabil asta va urma.
    Am afirmat ca e lose-lose,in primul rand ca in orice razboi trebuia sa existe un invingator iar in al doilea rand acest lucru trebuia sa se petreaca rapid.
    Nu erau pregatiti nici unii nici ceilalti pentru un conflict clasic,de durata,old fasion way.
    Toata Stima !!!

    • „În realitate este vorba despre un război purtat de SUA simultan cu Rusia și UE”

      pentru ca nu e un razboi de cucerire nu are perdanti.
      e doar un razboi de Redefinire.
      razboiul purtat de SUA cu Rusia e motorul razboiului purtat de SUA cu UE. sau: in lipsa razboiului SUA cu Rusia, razboiul SUA cu UE nu s ar fi putut manifesta.

      una e sa porti un razboi de cucerire si alta e sa porti un razboi pentru a reconfigura lumea mare, mai intai!, si abia dupaia sa se manifeste ‘razboiul’, capabil sa genereze perdanti si cistigatori.

      acum se rupe lumea mare in doua, pe aici pe unde sintem noi urmand a fi granita. abia ulterior, cind reconfigurarea va fi definita, adica abia dupa ce aceste doua halci vor atrage ‘restul statelor lumii’, fiecare dupa putinta, va incepe cu adevarat razboiul.

      Globalizarea, Marele Flux, si a consumat potentialul, acum se manifesta Marele Reflux.

      iar acesta incepe, din cite se vede, cu impartirea lumii in doua. insa procesul va continua, Marele Reflux avand ca tinta definirea Noului Stat ca fiind ‘vechiul sat’, deci cel maiprobabil povestea se va opri la Megapolisuri, care vor fi Noile State.

      pina una alta e cu win-win, pentru ca SUA si a atins, pina acum, tintele care pot fi deslusite, adica a rupt UE de Rusia, procesul se va adanci, va deveni unul plenar,
      concomitent cu ruperea a definit UE in raport cu SUA ca fiind ‘vasul care cedeaza potential’,
      iar Rusia a aplicat ‘credinta’ ei cu privire la Vremuri, aia deja anuntata, care zice ca ‘aceasta Noua Lume, PE CARE NOI NU NE O DORIM!, fara noi nu va prinde viata’, adica..indiferent pe ce cale, in Noua Lume Rusia isi va pastra dreptul de Administrator al Ecuatiei ei de Miscare. ca daca NU, aunci pa! Lume Noua.

      ‘urmarile extrem de rapide’ sint parte a dinamicii de reconfigurare din temelii a Lumii, o alta Lume, Noua, urmand a se manifesta.
      ‘foamete,piete financiare,crah-uri bursiere’,…astea doar ca aperitiv, se vor manifesta ca parte a Povestii, adica ele se manifesta controlat, controlul va tinde sa fie plenar, indiferent cum va arata el de fapt, pesemne urmand a fi perceput ca fiind mai degraba rezultatul unei dinamici impredictibile…
      in final catalizatorii, participind la redefinirea din temelii a Lumii Mari, isi vor face treaba, statele…de nevoie!, daca nu de voie, urmand a se imbarca in una din cele Doua Halci,…pentru inceput.
      deci…mai e de mers. prin Furtuni si Ape Tulburi, prin Viscole, Inghet si Troiene de Zapezi Orbitoare…
      Lumea Noua se va manifesta negresit!, pina si Rusii au ajuns la concluzia ca ‘noi nu ne-o dorim’,…insa n-avem nimic impotriva ei, atata tot ca ei vor sa si pastreze controlul asupra Manetelor propriului Stat. alte state, spre ex, habar n-au prin ce Vremuri petrec…, inca nu stiiu ca fiecare pas pe care l fac e unul definitiv, si inspre o Noia Lume ii duce, una in care controlul asupra propriului stat nu le va mai apartine…
      e de remarcat veselia, bucuria cu care fac asta.

      • ‘e doar un razboi de Redefinire.’

        si atata vreme cit Lumea Mare e intoarsa cu fundul in sus, Noi Temelii urmand a se maniefesta, ‘razboiul de Redefinire’ face fix ceea ce ii zice definitia sa faca, Redefineste,
        deci din aceasta perspectiva el e cu win win win win…etc:)))

        asistam la Redefinirea temeliilor Lumii Mari.
        in fapt la nasterea Noii Lumi.
        si…din cite vad ea se naste!:))), iar Rusia face dupa cum a zis ca face, in Istoricul discurs de la Soci, adica…nu si doreste Noua Lume, insa ea, fara ca Rusia sa si pastreze dreptul de Administrator asupra Ecuatie ei de Miscare, deci si asupra Manetelor Propriului neam, ea nu se va naste cu niciun chip,
        chit ca se va duce duce Lumea Mare pe copca…

      • @online
        Spui ceva de „logica inversata”,de fapt sunt minciunile politicienilor.
        uite iti dau niste exemple….ciuca,un amarat de locotenent probabil in 1989 a spus ca isi doreste sa rezolve cu dosarul revolutia….era un mesaj pentru securistii din sistem ca exact asta nu va face…..acum unul zice ca isi mai doreste un mandat la dna parca….probabil vrea sa transmita cuiva ca exact asta nu mai vrea….eventula maimutei de etnie germana din trabant…..sunt multe din astea
        Seara Frumoasa!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *