Turcia, la 99 de ani. Și ultimul turc din din cel mai îndepărtat cotlon sărbătorește ziua națională

De câteva zile sunt în Istanbul. În ultimii ani, nu am mai fost în Turcia când ei sărbătoresc ziua națională. Practic, și ultimul turc din cel mai îndepărtat cotlon află de ziua Turciei. O zi cu foarte multe activități culturale, unde se manifestă despre trecut, despre măreția statului și a conducătorilor săi. La Istanbul, forfota pregătirilor pentru ziua națională îi învăluie și pe turiștii aflați temporar pe străzile întortocheate, rămase ca dovadă a trecutului milenar al orașului.

Conducătorii turci știu că au un trecut, știu că Imperiul Otoman a condus lumea sau a participat la luarea deciziilor vreme de sute de ani. Influența Imperiului Otoman a decăzut treptat până a făcut implozie. Exemplul înființării Republicii Turcia i-a oferit turcului dovada (dacă s-ar fi întrebat) că Marile Puteri (Franța, Marea Britanie, Italia) au complotat vădit și prin intermediari pentru a le bloca evoluția și construcția statală. Mai mult, au vrut să-i scoată din Europa definitiv. Bătăliile de la Çanakkale și cele cu grecii din Asia Mică sunt edificatoare pentru mentalul turcului de azi. Trecutul, fie el mai îndepărtat sau recent, este evocat în propria lor istorie iar imnul, care se cântă în fiecare zi de școală la început, le inoculează copiilor sentimentul de patriotism. Aici, în Turcia, steagul nu este doar un băț și o bucată de pânză.

Ca o comparație cu România, se ridică unele semne de întrebare:

1. De ce nu avem și noi steaguri la intrările și ieșirile din oraș.
2. De ce, când se serbează ziua națională în România, sunt mici activități și nu se organizează evenimentul în așa fel încât toți românii să simtă că este ziua lor?

Turcia se află într-o zonă complicată prin poziția geografică, dar și tulbure și prin relațiile pe care le-a avut și le mai are (sau nu le are, precum Armenia); ideea unității statului turc este repetată de conducatorii săi de câte ori se ivește ocazia.

Scriam în cartea mea România și Turcia actori importanți în sistemul de relații interbelice (1918 – 1940) despre cum au venit turcii de la Lausanne. Pentru unii, un mare succes deoarce au primit recunoașterea internațională. Din alt punct de vedere nu au fost multumiți:

Turcia a fost pusă în situaţia să accepte deciziile statelor mai puternice. Totodată se vedea nevoită să aplice pe teritoriul său decizii cu care nu era de acord, în speranţa că statele garante pentru siguranţa sa, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia s-au obligat să acţioneze prin toate mijloacele pentru a o apăra în cazul în care ar fi fost atacată fără provocare din partea sa. În termenii relaţiilor internaţionale aceste promisiuni sunt lipsite de sens, deoarece istoria arată că în cazul izbucnirii unui conflict este greu de crezut că cele patru puteri se vor găsi de aceeaşi parte a baricadei. Chiar dacă s-ar găsi de aceeaşi parte a baricadei, acestea ar fi preocupate în primul rând de securitatea lor naţională şi nu s-ar implica într-un conflict la mii de kilometrii distanţă. În spiritul deciziilor de atunci, datorită faptului că Turcia a făcut parte din tabăra Puterilor Centrale, Marile Puteri şi-au motivat această decizie prin faptul că Turcia a făcut parte din blocul învinşilor. De aceea, se poate subînţelege de ce diplomaţii turci nu au fost mulţumiţi de deciziile care s-au luat la Lausanne şi au aşteptat un moment prielnic pentru a schimba acest tratat.

După tratatul de la Lausanne, Musfata Kemal mai avea un pas. Mai greu, dar era necasar. Înființarea Republicii. După o strategie bine pusă la punct, Mustafa Kemal a reușit să-și pună planul în aplicare în Parlamentul de la Ankara. Alături de colaboratorii săi, printre care Ismet Inönü, aceștia au venit cu reforme prin care Imperiul Otoman devenea din ce în ce mai mult o amintire. Chiar strategia lor politică se baza pe faptul că Turcia este un stat nou care nu are legătură cu Imperiul.

Mai mult, desființarea Califatului, schimbarea alfabetului cu cel latin, preluarea codului civil, penal etc au transformat noua Republică într-una care era hotărâtă să urmeze un drum spre valorile europene. Însă, o parte din Turcia profundă nu a fost mulțumită cu aceste decizii. Mai mult, au văzut în Mustafa Kemal un politician care, după ce s-a batut cu statele occidentale în multe conflicte, se îndreaptă spre civilizația lor. Acel segment din societatea turcă care nu a fost de acord cu reformele lui Mustafa Kemal este de acord cu cele ale actualului președinte.

În fapt, Mustafa Kemal a reușit să-i ducă pe turci din evul mediu în epoca contemporană.

Azi, la 99 de ani, Turcia este condusă de Recep Tayyip Erdoğan. Pentru acesta, valorile turcești au în centrul lor islamul iar Turcia aparține prin tradiții, valori și mentalitate spațiului islamic.

În cuvântarea lui Erdoğan de aseară, el a prezentat viziunea Turciei pentru 100 de ani. Anul viitor turcii nu vor rata, precum noi, sărbătorirea Centenarului. Printre altele, acesta a vorbit despre Kanal Istanbul (construcție care va lega Marea Neagră de Marea Marmara în Istanbul). Interesant că a folosit următoarea frază:
Cei care au vrut să ne îngroape națiunea în istorie, împreună cu Imperiul Otoman, nu au apărut direct în fața noastră de data aceasta, așa cum au făcut în Çanakkale (Gallipoli)

Un alt subiect care mi-a atras atenția, și pe care-l voi urmări cu atenție, este cel a schimbării Constituției. Cu siguranță, acest subiect merită urmărit. Președintele turc și-a motivat ideea astfel:
Aducerea unei noi Constituții, produsul voinței naționale, este unul dintre primele obiective ale viziunii noastre din secolul Turciei. Această nouă Constituție va întări pacea țării noastre… Va crește bunăstarea națiunii noastre… Va întări statul de drept, pluralismul, justiția și corectitudinea… Va garanta libertățile fiecăruia dintre cetățenii noștri.. Va permite tinerilor noștri să-și privească viitorul cu speranță… Pe scurt, pregătindu-i într-un mod care se potrivește secolului turc. Suntem hotărâți să-l punem în aplicare cu aprobarea parlamentului nostru și a națiunii noastre. Este dreptul fundamental al națiunii noastre, care a plătit prețul protecției patriei sale timp de o mie de ani, a Republicii sale timp de un secol, a democrației sale timp de 80 de ani și a independenței sale la 15 iulie, de a avea o astfel de Constituție.

Tot de azi, va ieși pe bandă, prima mașină turcească TOGG, un proiect mult așteptat de turci. Un alt anunț a fost o promisiune că planul Turciei este de a intra în primele zece economii ale lumii. O dorință argumentată pe faptul că Turcia este deja în G20.

99 de ani de istorie a Turciei. Istorie alambicată și tumultoasă, cu schimbări bruște și reveniri. Cu suferințe și pierderi mari.
Pentru mulți dintre noi, un stat special cu oameni primitori și o istorie colosală împletită cu generozitatea geografică naturală.
La mulți ani!