Azi a fost ultima zi de plen din mandatul actualului Parlament, desfășurat în formulă hibridă, cu puțini deputați în sală, majoritatea fiind conectați de la distanță prin tabletă. Una din legile votate astăzi se referă la măsurile pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. Și nu zic asta decât într-o notă pozitivă.
Dar altceva vroiam să spun, după ce am povestit mai pe larg cu colegi din mai toate partidele și am asistat la un final de mandat atipic, mohorât, simțit așa inlcusiv și de cei care vor continua de luni încolo. Știm toți că va fi greu, vor fi luate măsuri impopulare, se vor crea tensiuni sociale mari atunci când se va trece la lockdown etc. Mă uitam și la unii și la alții, se fac și se desfac strategii, se ocupă sau se pierd demnități publice, se năruie speranțe sau se creează așteptări.
Și mi-a trecut în minte o idee, de ce ne-am ales noi numele de Pro, Pro România?
Nimeni nu vrea colaborare, pe nimeni nu interesează binele general, nimeni nu crede că se va putea face ceva mai presus de interesul unui partid sau altuia. Și mergând pe ideea că votul împotrivă e cel mai puternic, e votul care te scoate din casă ca să îi arăți celuilalt că uite ce i-ai dat-o, atunci mi-am dat seama, cinic vorbind, că numele trebuia să fie Contra. Dar fix în aceeași fracțiune de secundă am realizat că e plin deja de contra. Ludovic contra Klaus, PSD contra PNL și viceversa, USR contra PLUS (începe deja) AUR contra tuturor, inclusiv UDMR, UDMR contra AUR.
Ce destin și pe țara asta, să fim oriunde, oricând și la orice nivel unii contra celorlalți!
Hai România!
PS Postarea asta nu are nimic cu Contra. Cosmin Contra. Chiar dacă tocmai azi e ziua lui de naștere și e cel care a antrenat echipa națională de fotbal în ultimii ani spre nicăieri și înțeleg că încă antrenează pe Dinamo București.
(Text de Cătălin Nechifor)
Lasă un răspuns