Un an și ceva de război…

MOTTO:
„Tataie, în Ucraina, cerul e roșu,
pentru că l-au împușcat”….

În februarie 2022, la intrarea rușilor în Ucraina, puțini, foarte puțini, știau ce se va întâmpla. Noi, miliardele de neînsemnați, plătitori de taxe și impozite pe prostie, bâjbâiam între frică și incertitudine, incapabili să pricepem semnificațiile adânci ale sintagmei operațiune militară specială. Informațiile din spațiul belic au început să circule pe culoare strâmte, unul american, altul muscălesc, ambele partizan-mincinoase. Adevărul a fost ucis de obuze tocmai când scosese capul din tranșeele ororii colective. Cum era și firesc, lumea s-a împărțit la comandă în două tabere, înarmate cu proiectilele propagandistice fabricate ba la Moscova, ba la Washington, fără o zonă de tampon în jurul lor. Numărul și naționalitatea morților au devenit deodată secret de stat, ținut sub zece lacăte de beligeranții care au scos din vocabularul lor cuvântul PACE! Sau l-au pervertit în asemenea hal încât un personaj lugubru ca Jens Stoltenberg (cândva, opt ani premier al Norvegiei) susține, cu mintea-i virusată de yankei, că achiziționarea de arme este calea unică spre pace! La urma urmei, nu degeaba cunoscătorii unsurosului individ l-au considerat „mănușa care se potrivește mâinii americane”, de unde și bănuielile implicării lui în planul distrugerii conductelor Nord Stream[1]. Altora, militanți vocali ai împăcării fraților slavi, li s-au înscenat vinovății penale, cazul ex-președintelui Donald Trump nemaiavând nevoie de comentarii. Deh, să tragă ponoase judiciare, că prea s-a îmbățoșat declarându-ne verzi și uscate, sfidând actuala administrație de pistolari de la Casa Albă. Păi, s-o spui pe șleau că răzbelul nu s-ar fi declanșat dacă deep state-ul de pe Potomac nu i-ar fi furat voturile, ori că la un simplu telefon de-al său țarul de la Kremlin și marioneta de la Kiev s-ar fi așezat la aceeași masă și ar fi plecat prieteni echivalează cu ditamai demascarea gangsterilor bidenizați, al căror unic scop îl reprezintă raptul internațional. Să nu trecem cu vederea nici aderarea Finlandei la Uniunea Europeană, ca și tentativa eșuată, deocamdată, a Suediei de a accede la același spațiu comunitar, gesturi defel amicale la adresa Rusiei. Ori coalizarea musulmanilor din Golful Persic și apropierea lor de grupul BRICS, sătui de jugul „Unchiului Sam”, care îi transformase în petrodolari. Cu ochii ațintiți exclusiv asupra scenei pravoslavnice, întinsă la doi pași de bătătura noastră valahă, n-am mai băgat de seamă mișcările de dincolo de cortină. Deoarece, „se pare că există o crasă nemulțumire față de cei care au încropit până acum proiectele de «resetare» ale planetei, având în vedere că este pentru prima dată când establishmentul întreprinde o acțiune de curățare de o asemenea amploare încât se pune în discuție până și calitatea lui Klaus Schwab în fruntea WEF și se discută pe față despre «succesiunea» la conducerea organizației de la Davos. Și în Ucraina se curăță scena. De amintit dispariția prematură a șefului Internelor, precum și a numeroși reprezentanți ai guvernului și n-ar fi tocmai o surpriză ca și Zelensky să fie înlocuit. Semne îngrijorătoare vin și de la Washington, unde unii pregătesc debarcarea lui Joe Biden. Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, politicianul de vitrină al celor de la Davos, a demisionat, cei de la Morgan Stanley se revoltă deja împotriva «Forumului Economic», Iranul s-a alăturat Uniunii Economice Eurasiatice, iar exporturile sale de petrol au revenit la cotele de dinaintea sancțiunilor, Arabia Saudită renunță la dolarul american, Banca Centrală Europeană anunță că e încă neputincioasă în fața inflației și aceeași bătălie o dă și FED-ul american cu inflația. Urmând modelul asiatic, America Latină se pregătește să renunțe la dolar și la tutela SUA.”[2] Mai apoi, ieșirea din hibernare a Chinei, decisă să-și asume, în sfârșit, rolul de mare putere planetară, poziție din care i-a împăcat pe saudiți cu iranienii și a bătut palma cu „prietenul drag” Vladimir Putin. Cu fiecare bombă slobozită în spațiul de exercițiu pus la dispoziție de otreapa Volodimir Zelenski, se mai destramă o alianță veche sau apare alta, în numele Noii Resetări. În acest context, cineva și-a amintit un text încropit de George Soros prin anii ’90 – Spre o nouă ordine mondială: Viitorul NATO – și misterele de azi s-au cam spulberat.

Astfel, maleficul mogul considera că:

▪ „Război Rece” s-a încheiat deoarece „«Gorbaciov și echipa sa erau conștienți că reformele lor interne aveau să schimbe ordinea mondială», conceptul sovietic a fost acela de „a crea o alianță între cele două superputeri care să domine Națiunile Unite și să facă din aceasta o instituție funcțională”[3];

▪ „Trebuie să existe întotdeauna o discrepanță între gândirea participanților și starea reală a lucrurilor și această discrepanță oferă cheia înțelegerii cursului istoriei. (…) Societatea deschisă se bazează pe recunoașterea principiului că oamenii nu înțeleg ce li se întâmplă, iar societatea închisă – pe negarea principiului. Într-o societate închisă, există o autoritate care este distribuitorul adevărului suprem; societatea deschisă nu recunoaște o asemenea autoritate chiar dacă recunoaște statul de drept și suveranitatea statului. (…) Într-o societate închisă, un anumit punct de vedere predomină, dar într-o societate deschisă, fiecărui cetățean i se permite și i se cere să aibă propriul punct de vedere. (…) O societate închisă trebuie să se bazeze pe un principiu național sau etnic.”[4]

În continuarea teoriei sale, „statele naționale ar fi «dictaturi». Mai exact, «dictaturi naționaliste». Iată și motivul pentru care acestea vor eșua: «ascensiunea naționalismului grăbește prăbușirea economică». Iar de aici, nu mai există decât calea războiului. Nu știm exact pe ce se bazează Soros când propune o asemenea teză, exemplul iugoslav – la care face referire – fiind total nesatisfăcător. Dar, ideea centrală a textului vizează Rusia, aflată în pericol să o apuce pe calea naționalismului, ceea ce ar duce la nașterea unei dictaturi care ar destabiliza economia! Sigur că pare mai curând o lucrare umoristică, și tot umoristică pare și soluția identificată: transformarea Rusiei în societate deschisă! De ce? Din nevoia unei «securități colective», nefiind vorba despre orice țară, ci despre una care se întinde din Europa până în Asia, către Pacific. Din nou, nu există niciun indiciu asupra motivației lui Soros de a rezolva situația spinoasă a Rusiei. Dar, ne spune el, aceasta reprezintă «o amenințare la adresa existenței noastre». Relația îi pare «evidentă»: naționalism – colaps economic – dezastru nuclear”[5];

▪ „«Fără o nouă ordine mondială, va exista dezordine; asta e clar. Dar cine va acționa ca polițistul lumii? Aceasta este întrebarea la care trebuie răspuns». Iar răspunsul vine de la sine: SUA! De aici, Soros privește și spre Europa, care se află în «dezechilibru dinamic», anii ’90 însemnând deopotrivă reunificarea germană, cât și chestiunea iugoslavă. Apoi, mai aflăm că «ONU a eșuat deja ca instituție care ar putea fi pusă la conducerea trupelor americane. Acest lucru lasă NATO drept singura instituție de securitate colectivă care nu a eșuat». Așadar, iată-ne mult mai aproape de ceea ce trăim în prezent! Zice Soros: «NATO are potențialul de a servi drept bază pentru o nouă ordine mondială în această parte a lumii care are cea mai mare nevoie de ordine și stabilitate. Dar poate face acest lucru numai dacă misiunea sa este redefinită. Este nevoie urgentă de o nouă gândire profundă cu privire la NATO»”[6];

▪ „Japoniei ar trebui să i se ceară să adere la NATO. Atunci am avea începuturile unei arhitecturi pentru o nouă ordine mondială.”[7]

Dar ceea ce e înspăimântător în compunerea sorosistă abia acum ni se relevează, el precizând că „Statele Unite nu ar fi chemate să acționeze ca polițistul lumii. Când acționează, ar acționa împreună cu alții. De altfel, combinarea forței de muncă din Europa de Est cu capacitățile tehnice ale NATO ar spori considerabil potențialul militar al Parteneriatului, deoarece ar reduce riscul de apariție a sacilor de cadavre pentru țările NATO, care este principala constrângere a dorinței lor de a acționa.”[8]

Dimpreună cu Ambrus Bella conchid și eu, constatând că „tot ce a scris Soros pare să se desfășoare exact așa cum a prezis el cu privire la războiul din Ucraina. Înarmați cu arme NATO de ultimă generație, soldații ucraineni se opun în mod activ Rusiei, despre care Soros se temea deja că va deveni o națiune naționalistă opusă ordinii globale. Puternicele țări occidentale au armele necesare, iar Ucraina are «forța de muncă». Și, alături de ucraineni, «lucrează» deja cu succes polonezi, români, baltici etc. Interesant rămâne și că Soros consideră că NATO trebuie să înlăture amenințarea statelor naționale, dincolo de confruntarea militară, prin «construirea de state democratice și societăți deschise și încorporarea acestora într-o structură care exclude anumite tipuri de comportament». Comportamentul naționalist sau patriotic. Și mai notează: «Numai în caz de eșec apare perspectiva intervenției militare». Cu alte cuvinte, după mintea lui Soros, o intervenție militară NATO în Polonia sau Ungaria ar fi perfect justificată, pentru a preveni «anumite tipuri de comportament».”[9]

O fi treaba lor, însă noi, românii, „ne-am băgat până în gât într-un război care nu este al nostru. Și în care riscăm să dispărem cu totul.(…)

Regimul de pe Dâmbovița e prea ocupat să vândă ce a mai rămas din țară. Să nu ne prindă, Doamne ferește!, sfârșitul războiului cu marfă pe stoc în magazie.

Acum EI au revenit la vechea lor marotă: Canalul Bîstroe. Vor să îl adâncească. Să îl facă navigabil pentru nave grele.

Asta înseamnă distrugerea Deltei Dunării. Ultima bogăție care ne-a mai rămas, după ce au fost scoase la mezat resursele subsolului, munții, apele, pădurile.

Cum situația era prea de tot groasă, diplomația noastră și-a adunat ultima spârcâială de curaj și i-a cerut Kievului o explicație. În stilul: «Iertați-ne că vă deranjăm, era să aveți o scamă».

Zelenski ne-a sictirit scurt: «Avem alte priorități acum».

Potăile diplomației dâmbovițene au tulit-o rapid cu coada între picioare, fericite să scape doar cu atât. În meseria asta, conservarea pielii e esențială: fiecare pentru SIE.

Nu s-a găsit nici un bărbat adevărat care să îi altoiască una peste bot aschimodiei în kaki.(…) Adevărații, marii vinovați sunt printre noi. În fruntea noastră. Peste tot, în posturi cheie.

Politicieni, ziariști, influențări, intelectuali. Care de 33 de ani, asemenea unei armate de Iude, vând țara asta bucată cu bucată. Au dat-o la dezmembrări.

Niciodată otrava nu a fost atât de întinsă. Niciodată organismul național nu a fost atât de slăbit. Niciodată pericolul de moarte atât de mare.

Niciodată atâta puzderie de corbi nu a întunecat cerul, pândindu-ne leșul.

Agonizăm în Grădina Maicii Domnului.

Carpații sunt coloana noastră vertebrală, Dunărea e sângele nostru, Marea este Visul nostru și Vestea adusă de Andrei.

Totul a fost cotropit de cancer.

A mai rămas Delta… Mirifică, mistică, fragilă, tainică… Delta este inelul de smarald de pe degetul Maicii Domnului. Semnul de logodnă cu neamul acesta. Este Sufletul nostru.

Mai suntem în stare să ne salvăm Sufletul?”[10]

Mă tem că nu… Ah, și ce roșu este cerul la Răsărit, cum l-au mai umplut de sânge, ticăloșii !

[1] A se vedea interesantul material Cum au scos Statele Unite ale Americii conducta Nord Stream, publicat de Seymour Hersh pe blogul lui. În analiza respectivă se încearcă dovedirea implicării directe a președintelui Biden și a echipei sale de politică externă – consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, secretarul de stat Tony Blinken, și Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru politică – în distrugerea conductelor care transportau gazul rusesc în Occident. Între argumentele invocate în sprijinul curajoasei teorii sunt invocate declarațiile lui Tony Blinken în septembrie 2022 („Este o oportunitate extraordinară de a elimina odată pentru totdeauna dependența de energia rusă și, astfel, de a înlătura puterea lui Vladimir Putin de a folosi energia ca mijloc de promovare a planurilor sale imperiale, transformând-o într-o armă la propriu. Acest lucru este foarte important și oferă o oportunitate strategică extraordinară pentru anii următori, dar până atunci suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că efectele negative nu vor fi suportate de cetățenii din statele afectate și nu se vor răsfrânge la nivel global.”) și Victoriei Nuland în fața Comisiei de Relații Externe a Senatului, la sfârșitul lunii ianuarie, ea mărturisindu-i senatorului Ted Cruz. („La fel ca tine, și eu cred că Administrația este foarte mulțumită să știe că Nord Stream 2 e acum, așa cum îți place ție să spui, o bucată de metal pe fundul mării.”). Ted Cruz, texanul care, în urmă cu ceva ani, îi mărturisea unui înalt oficial român, într-un birou din clădirea Congresului, că va face totul ca respectivele conducte să nu fie operaționale…

Ulterior, la 22 martie 2023, același jurnalist american a precizat, în textul Administrația Biden continuă să-și ascundă responsabilitatea pentru distrugerea conductelor Nord Stream, preluând un fragment dintr-un interviu acordat de Sarah Miller – expert în energie și editor la Energy Intelligence, care publică în reviste comerciale de top, dar și pe blogul Medium – că „«distrugerea conductelor Nord Stream în septembrie a dus la o nouă creștere a prețurilor la gaze naturale, care erau deja de șase ori sau chiar mai mult peste nivelul de dinainte de criză. Nord Stream a fost aruncat în aer la sfârșitul lunii septembrie. Importurile germane de gaze au atins vârful o lună mai târziu, în octombrie, ajungând la un nivel de zece ori peste cel de dinainte de criză. Prețurile energiei electrice din Europa au fost scăzute, iar guvernele au cheltuit până la 800 de miliarde de euro, după unele estimări, ferind gospodăriile și întreprinderile de impact. Prețurile gazelor, reflectând iarna blândă din Europa, au scăzut acum la aproximativ un sfert față de vârful din octombrie, dar sunt încă mărite la un nivel între dublu și triplu față de cel de dinaintea crizei, iar comparativ cu SUA, prețurile sunt triple. În ultimul an, producătorii germani și alți producători europeni și-au închis operațiunile energofage, cum ar fi producția de îngrășăminte și sticlă, și nu este clar când sau dacă vreodată, acele fabrici se vor redeschide. Europa se străduiește să creeze o capacitate solară și eoliană, dar s-ar putea să nu reușească suficient de curând pentru a salva părți mari din industria germană».

La începutul lunii martie, președintele Biden l-a găzduit la Washington pe cancelarul german Olaf Scholz. Călătoria a inclus doar două evenimente publice – un scurt schimb formal de complimente între Biden și Scholz în fața corpului de presă de la Casa Albă, fără întrebări și un interviu CNN cu Scholz, condus de Fareed Zakaria, în care nu a fost atins subiectul conductei Nord Stream. Cancelarul a zburat la Washington fără reprezentanți ai presei germane, fără nicio cină oficială programată, iar cei doi lideri mondiali nu erau programați să susțină o conferință de presă, așa cum se întâmplă de obicei la astfel de întâlniri. În schimb, s-a raportat mai târziu că Biden și Scholz au avut o întâlnire de 80 de minute, fără consilieri prezenți pentru cea mai mare parte a timpului. Nu au existat declarații sau înțelegeri scrise făcute publice de atunci de către niciunul dintre guverne, dar mi s-a spus de către cineva care a avut acces la informații diplomatice că a existat o discuție despre expunerea planurilor în privința Nord Stream și, ca urmare, CIA a primit solicitarea să pregătească un titlu de copertă în colaborare cu serviciile de informații germane prin care să ofere presei americane și germane o versiune alternativă pentru distrugerea Nord Stream 2. Cu alte cuvinte, agenția urma să «pulseze sistemul» într-un efort de a ignora afirmația că Biden a ordonat distrugerea conductelor…”

[2] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[3] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[4] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[5] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[6] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[7] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[8] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[9] Ambrus Bela, „Pacea” și fobiile lui Soros, în QMagazine

[10] Adrian Pătrușcă, în remarcabilul text Canalul și Canaliile, pe Active News