Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

Un articol de Seymour Hersh zguduie CIA din temelii

Ediţia de duminică, 22 decembrie 1974, a ziarului „New York Times“ publică, pe trei coloane, pe prima pagină, cu continuare în interior pe aproape trei sferturi de pagină, sub semnătura lui Seymour Hersh, laureat al Premiului Pulitzer pentru ancheta despre masacrele americane în Vietnam, amplul articol: „Huge CIA Operation reported in US against antiwar forces, other dissidents in Nixon Years“.

Articolul debutează cu un rezumat spectaculos al conţinutului:

„CIA, violând făţiş Carta sa, a desfăşurat o masivă şi ilegală operaţiune de spionaj în timpul Administraţiei Nixon împotriva mişcărilor anti-război (din Vietnam – n.n.) şi a altor grupuri dizidente din Statele Unite, potrivit unor surse guvernamentale bine plasate“.

Investigaţia, fără fisură la capitolul Documentare, bazată pe o sursă din interiorul CIA, va da naştere la ceea ce istoricii americani numesc „Year of Intelligence“, iar istoricii CIA, „Year of Troubles“.

Ca urmare a acestui articol, CIA va fi investigată timp de un an – 1975 – de trei Comisii de anchetă: Prezidenţială (Rockefeller), senatorială (Church), a Camerei reprezentanţilor (Netzi-Pike). Timp de un an, foştii directori ai CIA, actualii directori, în frunte cu William Colby, foşti şi actuali ofiţeri sînt chemaţi de numeroase ori la audieri, hărţuiţi de presă. La finele lui 1975, CIA nu mai era cea din 1974.

Controlul Congresului asupra Agenţiei devine o realitate şi nu, ca pînă în 1975, o formalitate. La 19 mai 1976 e votată de către Senat constituirea United States Senate Select Committee on Intelligence, iar la 17 iulie 1977, constituirea la Camera Reprezentanţilor a The House Permanent Select Committee on Intelligence.

Despre efectele în relaţia CIA – Societatea americană ale anului 1975 am scris în mai multe rînduri.
Am avut chiar un proiect de a scrie e o carte sub titlul „Un articol zguduie CIA din temelii“.

În hotarele acestui comentariu, mă voi opri asupra unui impact neaşteptat al Year of Intelligence: asupra imaginii CIA şi FBI în cinematografia americană.
Kathryn S. Olmsted, autoarea studiului de referinţă Challenging the Secret Government: The Post-Watergate Investigations of the CIA and FBI, porneşte în investigaţia sa de la relaţia dintre CIA şi opinia publică americană în perioada de apogeu a Războiului rece. Teza de esenţă se referă la lipsa de supraveghere a CIA din partea Congresului, a presei, a opiniei publice:

„Oficialii Agenţiei au apreciat această lipsă de supraveghere şi responsabilitate. Secretul complet i-a ajutat să-şi protejeze sursele şi metodele. Mai mult de atît, mantia securităţii naţionale le-a permis oficialilor CIA să scape de dezbaterile publice asupra acţiunilor lor. Dar, în acelaşi timp, acest secret a reprezentat o problemă potenţial gravă de relaţii publice. Agenţia de spionaj a Americii democrate s-a confruntat cu o problemă: Cum putea genera sprijin public pentru activităţile sale, atunci cînd cea mai mare parte a publicului nu ştia – şi nu înţelegea – ce făcea?

Iniţial, ceea ce istoricii au numit «consensul Războiului Rece» în cultura politică americană – sprijinul aproape universal pentru anticomunism – a ajutat CIA să rezolve această problemă. Din cauza refuzului CIA de a face publice activităţile sale, americanii, înainte de investigaţii, îşi extrăgeau cea mai mare parte a cunoştinţelor despre agenţie din cultura populară.”

Din acest punct de vedere, pînă la Year of Intelligence, Agenţia Centrală de Informaţii beneficia de sprijinul literaturii şi al cinematografiei pentru a se legitima ca o instituţie care veghează la siguranţa Americii:

„De-a lungul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, cînd cultura Războiului Rece a atins un apogeu, CIA s-a bucurat de o imagine romanţată, eroică în romane şi filme. Inspiraţi de succesul pe care autorul Ian Fleming l-a reputat cînd descria fascinant serviciile secrete britanice, mulţi imitatori americani i-au portretizat pe războinicii secreţi ai Americii ca pe nişte eroi fără pată care luptă împotriva ameninţării internaţionale a comunismului. CIA a promovat această tradiţie a spionajului de ficţiune din timpul Războiului Rece încurajîndu-i pe autorii favoriţi de romane de suspans şi permiţîndu-le chiar accesul la dosare secrete. Filmele şi emisiunile de televiziune din anii 1950 şi 1960 – cum ar fi Mission: impossible (serial de televiziune american care a rulat la CBS între 1966 şi 1973 – n.n.) şi The Man from U.N.C.L.E. (un serial de televiziune american care a rulat pe NBC între 1964 şi 1968, şi în care este vorba despre agenţi secreţi care lucrează pentru o agenţie UNCLE – United Network Command for Law and Enforcement – n.n.) – au celebrat, de asemenea, spionii Americii. Cultura populară, pe scurt, a contribuit la legitimarea agenţiei.”

Treptat-treptat însă, ca rezultat al dezvăluirilor din presă, imaginea CIA în creaţia literar-artistică începe să se schimbe:

„La începutul anilor 1970, o serie de romane şi filme de spionaj americane au început să scrie CIA drept o birocraţie insesibilă, amorală şi chiar ucigaşă. Îndeosebi filmul Scorpio din 1973 arăta un director CIA nemilos care era gata să sacrifice vieţile agenţilor săi şi ale cetăţenilor americani pentru a asasina un posibil agent dublu sovietic.”

Schimbările dramatice au avut loc însă în contextul investigării CIA de către trei Comisii, dar mai ales, al luării cu asalt a CIA de către presa americană, în 1975, punctul de plecare fiind articolul lui Seymour Hersh:

„Deşi trendul demonizării CIA în cultura populară a început înainte de aceste investigaţii, anchetele Congresului, precum şi cele junalistice l-au identificat fără nici un fel de îndoială. Prin 1975 şi 1976, în timp ce se desfăşurau anchetele în domeniul informaţiilor, portretul unei CIA paranoice, care încerca să ucidă agenţi virtuoşi, gata să-i expună perfidia, devenise un adevărat subgen al literaturii de spionaj. În romanul lui Robert Duncan, Dragons at ghe Gate (Dragoni la poartă) (1975), CIA încerca să omoare un agent care se opunea planurilor sale de a distruge economia Japoniei; în romanul lui Brian Garfield, Hopscotch (Şotronul) (1975) CIA încerca să răpească şi să omoare un fost agent hotărît să-şi scrie memoriile; şi în romanul lui Jim Garrison, The Star-Spangled Contract (Contractul cu stele) (1976), CIA, Pentagonul şi Agenţia pentru Informaţii Militare precum şi alţi oficiali guvernamentali reuşesc să omoare un agent care vroia să expună complotul lor pentru a-l asasina pe preşedinte.”

Potrivit autoarei, schimbarea din cultura populară îşi găseşte exemplul perfect în filmul Three Days of the Condor (Cele trei zile ale condorului):

„Filmul care a exemplificat cel mai bine această schimbare a imaginii populare a CIA – şi rolul investigaţiilor în grăbirea acestei schimbări – a fost Three Days of the Condor (Cele trei zile ale condorului). În acel film, care a fost rulat la sfîrşitul lui 1975, Robert Redford juca rolul unui analist CIA care descoperise un grup renegat în cadrul agenţiei şi care plănuia o acţiune sub acoperire neautorizată în Orientul Mijlociu. Prima dată, agenţii trădători îi ucid pe toţi colegii acelui analist; apoi CIA însăşi îl învinuieşte pe el că ar ascunde probe despre acel complot. În final, analistul se salvează pe el şi, se presupune, pe propria sa ţară, relatînd totul ziarului New York Times. În ultima scenă a filmului, un oficial CIA îi spune analistului că dezvăluirile sale vor dăuna enorm agenţiei. «Sper că aşa va fi» răspunde el.”

Nu atît în filmul propriu-zis, cît mai ales în raportul dintre romanul lui James Grady, apărut în 1974, şi peliculă, surprinde autoarea influenţa investigaţiilor asupra imaginii CIA:

„În plus, versiunea filmată a eliminat cîteva personaje simpatice ale CIA care se regăseau în romanul lui Grady. A schimbat, de asemenea, conspiraţia centrală de la traficul de droguri la acţiunea sub acoperire neautorizată. Ticăloşii din roman au devenit criminali care se ascundeau sub protecţia CIA; personajele negative, în versiunea ecranizată erau exemple perfecte pentru «elefanţii necontrolaţi» ai lui Frank Church. Nu era doar lăcomia care îi împingea la crimă, ci şi patriotismul lor fanatic, prost înţeles. Potrivit notelor de producţie ale filmului, Redford şi producătorii «au decis să creeze un film care să reflecte climatul din America în urma crizei Watergate».”

Cartea lui Kathryn S. Olmsted a apărut în 1996 la The University of North Carolina Press. Explicabil de ce ea nu analizează şi imaginea CIA din literatură şi film în prezent. Deşi n-am cultură cinematografică, presupun că imaginea e echilibrată.

Sunt şi filme despre cât de eroi sunt spionii. Sunt şi filme despre cât de răi sunt aceştia. Din ce-am mai văzut eu, totuşi, în final, spionii răi – trădători, abuzivi – sunt demascaţi de presă sau chiar de spionii buni din CIA!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Un articol de Seymour Hersh zguduie CIA din temelii”

  • Dragi tovarăși hai să nu ne agitam prea tare știm foarte bine că este o LISTA DE ORGANIZAȚII PERSOANE ȘI TARI TERORISTE….De cine este făcută aceasta lista de U.S.A.cumva?!Cine lipsește de pe această LISTĂ? Rusia nu Putin nu păi USA ..CIA ..BIDEN..?Dar distrugerea conductelor de americani nu se încadrează la terorism cred că se încadrează la Collateral Damage…și toată lumea este concentrată pe al doilea obiect zburător din Alaska.

  • Hersh a fost o problema, pentru unii.
    ca atatea alte probleme, din 1974 pina azi ele au fost rezolvate.
    Hersh, in 2023, e despre altceva decit era in 1974.

    • spionii răi – trădători, abuzivi – sunt demascaţi de presă sau chiar de spionii buni

      asa e.
      adica …asa era,…scuze.

      ca acum nu mai e valabila zicerea.
      ca spionii buni tre sa demaste, azi, un balaur cu mai multe capete, nu doar spioni rai.
      iar problema balaurului cu mai multe capete e ca daca i tai capul …n ai rezolvat nimic.

      presa? pai presa, in general, e tot a balaurului. asa ca …saracanii spioni buni sint …buni, insa nu sint Fat-Frumos

      • daca insisti pe tema dezvaluirii lui Hersh pesemne ca o sa fii declarat putinist, ca, se stie, daca ceva e rau pe lume atunci vinovatul sigur e putinist :))
        prin urmare n ar fi nicio mirare daca, in curind, Hersh va fi declarat ‘putinist’ si pus pe lista neagra, linga dvs :)))

        • un scandal il acoperi cu unul si mai si.
          io …astept scandalul care l acopera bine-bine pe cel generat, teoretic, de dezvaluirea lui Seymour Hersh.

          oricum era nevoie de valuri uriesesti, care sa energizeze Marea Revolutie, care baltea,
          uite ca valurile devin compatibile cu un scandal gigamaret, capabil sa acopere scandalul megamaret generat, teoretic, de dezvaluirea lui Hersh
          si …ma uit in zona care teoretic conteaza in mod fundamental pe vremurile astea, la intersectia dintre est si vest.
          deci in timp ce altii asteapta ceva legat de dezvaluirea lui Hersh, eu astept ceva si mai si, cu mult ‘si mai si’, capabil sa acopere dezvaluirea lui Hersh, evenimentul fiind localizat la intersectia dintre est si vest, …adica in apropierea Niprului.

          • spuneti ca …nu exista un plan. daca nu exista,…io la ce ma uit?! :)))
            io ma intreb, prinvindu l, daca el poate fi …uman sau …artificial, insa atit:)))
            prea muuult prea complex pentru a putea fi tinut in frau exclusiv de o minte umana,…insa s-o putea!:)), habar n am

  • Credeam ca e vorba de articolul lui Seymour Hersh publicat acum cateva zile:
    https://seymourhersh.substack.com/p/how-america-took-out-the-nord-stream
    Si asta ar fi trebuit sa zguduie ceva, dar acum nu mai avem opozitie. Toata lumea aplauda. 🙂

    • Mda…same here…”sint cestiuni (mai) arzatoare la ordinea zilii”…aparent lucruri de acum 50 de ani sint mai importante..Biiineee măh maestre măh..(Caragiu)…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *