Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Un demnitar trebuie să răspundă degrabă acuzațiilor aduse de presă
Oficiosul PNL, Viitorul, publică în februarie 1929 un răspuns în numele lui Tancred Constantinescu, fostul ministru al Industriei, la o campanie de presă acuzatoare.
Apelînd la sintagma „o anumită presă“, anticipînd sintagma lui Ion Iliescu din primii ani tranzacţionişti, O anumită parte a presei, oficiosul PNL încheie în chip categoric:
„Iar anumitei prese ce prin insinuaţiune caută să atingă onorabilitatea domnului Tancred Constantinescu îi răspundem: domnul Tancred Constantinescu nu dă bani”.
Răspunsul îi sare în ochi lui Tudor Arghezi.
Drept urmare, în tableta Cum se apără un fost ministru (Bilete de papagal, 22 februarie 1929), publicistul găseşte de cuviinţă să reacţioneze în două planuri:
- În cel concret: al răspunsurilor la acuzaţia de înavuţire pe seama statului.
Meşter la denunţat textele propagandistice, Tudor Arghezi demonstrează că fostul ministru nu se putea îmbogăţi decît furînd de la stat. - În cel general: al formulei, domnul fost ministru nu „dă bani” pe acuzaţiile aduse de „o anumită presă”.
Sintagma, mărturisind o atitudine politică, îl stupefiază pe Tudor Arghezi:
„Ce-ar gîndi un alegător britanic, citind o asemenea apărare într-un ziar englezesc? Un ministru e acuzat negru pe alb că s-a înavuţit în serviciul statului. E acuzaţia cea mai gravă ce-i poate fi adusă unui om de guvern. Acuzaţia se repetă şi se precizează, durează săptămîni, luni, un an, reprodusă şi de presă şi de partizanii politici ai ministrului acuzat. Singură durata constantă a acestei acuzaţii, care este lăsată să sporească şi să se întindă, în loc să fie, cum se cere, instantaneu reprimată printr-un act judiciar, este caracteristică”.
Prin raportare la comportamentul occidental în astfel de împrejurări, publicistul găseşte prilejul de a invoca un principiu al democraţiei europene:
Necesitatea ca un demnitar sau fost demnitar să răspundă degrabă acuzaţiilor aduse de presă, chiar şi cînd presa e considerată „o anumită presă“:
„Ministrul care întîrzie elucidarea unei acuzaţii în orice ţară de la Viena înainte, riscă să treacă drept suspect şi tăcerea lui va intra automatic în dosarul informativ. Oricine poate să dispreţuiască a răspunde în termen unei calomnii, afară de următorii dregători, miniştrii, magistraţi şi membrii camerelor legiuitoare. Acestor categorii de oameni publici le impune datoria să se disculpe imediat, indiferent de acuzator. A tăcea, mascat în opinia proastă ce ai afişat-o despre acuzator sau drapat în solemnitatea unui mut imperialism, este totdeauna a consimţi, cu cauză, la slăbirea prestigiului tău guvernamental sau judecătoresc”.
Corecte sau nu, indiferent de cine le face, acuzaţiilor publice trebuie să li se răspundă.
Tăcerea în astfel de împrejurări e periculoasă pentru cel atacat:
- contravine statutului de om public;
- trece drept o acceptare a celor conţinute în acuzaţii.
Tudor Arghezi avansa o lecţie publică pentru politicianul român al anului 1929.
O lecţie valabilă din plin şi pentru politicianul, pentru omul public român din postdecembrism.
Comentarii
‘Un demnitar trebuie să răspundă degrabă acuzațiilor aduse de presă’,
insa mai degraba decat demnitarul se cade sa raspunda chiar presa!,
abia astfel acuzatiile care mai raman in picioare pot fi asimilate ca fiind lipsite de partizanat.
–
chiar lipsa reactiilor presei la acuzatiile pe care presa le aduce demnitarilor e cea care defineste presa ca fiind bolnava, pentru ca asa si numai asa presa poate deveni partizana, …de fapt fix asa a si devenit partizana, in lipsa reactiunilor nascute chiar in sanul resei.
–
‘A tăcea, mascat în opinia proastă ce ai afişat-o despre acuzator sau drapat în solemnitatea unui mut imperialism, este totdeauna a consimţi, cu cauză, la slăbirea prestigiului tău’, mai cu seama daca te numesti presa.
cea care demoleaza e ‘lipsa punerii la indoiala’, cu toate ca la prima vedere se prea poate ca fix ‘punerea la indoiala’ sa fie vazuta ca fiind cea demolatoare.
–
cea care dispare vazand cu ochii, peste tot in lumea mare, e ‘punerea la indoiala’, pandemia doar a catalizat procesul,
tocma daia, asemenea oricarui imperiu, si Civilizatia isi croieste drum fix catre propria contradicitie, chiar daca procesul ar putea fi vazut ca fiind unul al…dezvoltarii pe calea cea mai scurta.
–
exista doua superpozitii ale Binelui.
una e Binele…si-atat!,
iar alta e Binele SI Raul.
pentru ca, si numai pentru ca ‘Binele…si atat!’ nu sufera punere la indoiala ( asta fiind chiar Definitia mandriei ) el se dovedeste Incapabil!…in fata ‘Binelui SI Raului’, iar asta pentru ca si numai pentru ca Iubirea ii permite fix Raului sa puna la indoiala…Binele, n-are nimic impotriva!, abia asa dovedindu-si…Taria!
–
tocma daia lumea mare se indreapta catre…Raiul pe Pamant!,
asta fiind chiar taramul lipsei punerii la indoiala,
adica o lume in care ‘punerea la indoiala’ nu va exista!, ci doar incredere…oarba:)),
si tocmai d-aia Raiul pe Pamant va fi asimilat Binelui…lipsit de Rau!, pentru ca Binele care nu e pus la indoiala in stil plenar e chiar Neantul, nu Iadul:))
Surprinzător! Și corect!
pe lumea asta ceea ce e corect nu e surprinzator, insa ceea ce e drept…poate fi!:))
intre Drept si Corect e tot atata timp cit spatiu e intre Cer si Pamant:))
–
lumea mare i se inchina lui Drept, nu lui Corect,
pentru ca lumea mare i se inchina Matematicii, iar aceasta este Corecta, nu Dreapta:
–
Infinit este Corect, insa Zero este Drept
il intelegem pe Drept privind catre tinderea lui Infinit catre Zero.
Corect poate tinde sa fie Drept, insa tinde fix asa cum tinde Infinit catre Zero:))), adica…tinde, fara sa si poata fi:)
–
Intre Corect si Drept sta Duminca, iar asta tot asa cum intre Infinit si Zero sta Odihna.
tehnic…infinit si Zero sint egale, insa daca s-ar opri sa se masoare:)))…Infinit ar deveni, brusc, Finit, adica si-ar defini propria Contradicitie:)
–
judecata de apoi:)))…e aia in care omul se judeca singur:), alegand intre Nemurie si Vesnicie,
adica intre Corect si Drept,
adica intre infinit si Zero:))
–
s-a si spus: cautat-l pe Drept, iar Corect vi se va adauga voua:))))
–
a-l cauta pe Drept dupa propria masura e nonactiune, tot asa cum…atunci cind ti se cere sa fii plin, vas fiind, nu conteaza ca esti degetar sau banita!:)))
–
Zero e Totul, nu Nimicul,
insa…Zero e Totul SI NImicul!:))))
–
tot ce e Drept e si Corect, iar tot ce e Drept e si surprinzator:)), prin urmare tot ce e surprinzator e si Corect, iar asta pentru ca Drept e Zero!, care e Totul!:))), deci…toate sint Drepte:), insa ca sa pricepem asta e nevoie sa pricepem cam cit e de la ‘dreptatea omului’ la Dreptatea lui Zero, adica a Oului Absolut, adica a Sfintei Treimi
:)))), si…sta scrisa deja, diferenta:))
erata
lumea mare i se inchina lui Corect, nu lui Drept:)
‘tehnic…infinit si Zero sint egale, insa daca s-ar opri sa se masoare:)))…Infinit ar deveni, brusc, Finit, adica si-ar defini propria Contradicitie:)’
–
Miscarea izvoraste din Nemiscare ( care e tot o ‘miscare’, insa vesnica, si e proprie Oului Absolut )
prin urmare Miscarea e si Nemiscare, …daca toate se nasc din Nemiscare.
insa daca Miscarea vrea sa devina Ivor, Ou Absolut!:))), atunci ea poate fi exclusiv Miscare, neputind fi si Nemiscare, pentru ca si ar pune in Contradicitie natura de Izvor:))
–
prin urmare Izvorul se exprima prin superpozitii,
unul e Vesnic, iar celalalt e Nemuritor,
unul e Zero, iar celalalt e Infinit.
–
Zero poate fi Infinit, insa Infinit nu poate fi Zero 🙂
–
pe cind tendinta naturala e de a-l folosi de Drept in locul lui Corect,
tendinta artificiala e de a-l folosi pe Corect in locul lui Drept.
–
pentru ca Civilizatia e o constructie artificiala, ea punind la indoiala fix Natura,
…pentru lumea mare toate vor fi Corecte…sau nu:)),
prin urmare Legea…de miscare, ecuatia de miscare a Civilizatiei va tinde sa fie definita Matematic!, libertatea de miscare fiind cam asta: vei avea toata libertatea sa verifici ecuatia de miscare a Civilizatiei!:))))
Civilizatia e un…Ou Matematic, iar ea si-l croieste pe om dupa chipul si asemanarea lui, prin urmare omul-matematic va fi omul nemuritor:))), iar atunci cind Nemurirea se va vinde pe tarabe, adica in curind, ea va veni la pachet cu omul…nou, antiomul, adica omul-matematic:))
interventia dvs a fost… chiar darnica!:)))
III
Iasi , Zona militara germana .
A
AM Stoenescu :
“Antonescu a declarat acest teritoriu zonă militară germană, sub rezerva că administrajia română îşi continuă activităţile (primind însă ordine de la Comandamentul german pentru necesităţi de război) şi cu detaliul că arestările, reţinerile de persoane şi condamnările ar trebui să revină autorităţii române; aceasta situaţie hibridă a autorităţii sa înclinat în realitate spre o preluare a sa de către Comandamentul german, pe principiul priorităţii militare, de front; s-a mai constatat că unele autorităţi locale au interpretat înţelegerea militară româno-germană ca pe o cedare a autorităţii în termenii unei ocupaţii autentice.
Pe temeiul înţelegerii politico-militare, la 21 iunie 1941 comandantul Corpului 30 german, generalul Hans von Salmuth, a emis un ordin prin care a anunţat că preia sub comanda sa toate forţele româneşti din Iaşi [325]
Întărit cu împuternicirile date de Antonescu, el „a extins acest control şi în sfera atribuţiilor de ordine interioară, arogându-şi funcţiile organelor civile şi militare române. A fost numit un comandant al pieţei în persoana căpitanului Hoffman, care acţiona independent de Comandamentul român al pieţei. A fost instituită o poliţie specială care îşi luase dreptul de a acţiona împotriva civililor. Patrulele germane erau scoase pe străzi în cursul nopţii, nepermiţând gardienilor Chesturii săşi îndeplinească misiunea de pază”.1 Deşi unele lucrări încearcă să acrediteze ideea unui abuz din partea armatei germane, autoritatea pe care şi-o asumase atunci şi acolo era acoperită de acte fundamentale ale statului român. [326] (…)
Având în vedere cele prezentate mai sus, rezultă de o manieră evidentă că în iunie 1941 generalul Antonescu a cedat Germaniei o parte a suveranităţii naţionale a României.[327]