Un giuvaer pe un zid și scările care duc într-un purgatoriu funcţionăresc

Am descoperit un giuvaer ascuns, acoperit de praf şi istorie. Vis-à-vis de magazinul cu obiecte bisericeşti de pe strada Mitropoliei, la doi paşi de Catedrala Ortodoxă din Sibiu. Chiar pe peretele din dreptul magazinului naturist Kriya, artă murală spălată de ploi, de nea şi stinsă de intemperii. Imaginea, în subsolul articolului. O migdală sau un ochi migdalat, în centru o sticlă, pe care se mai văd câteva litere: COC…Pe margine, frunze de viţă de vie. Petele de culoare se pierd într-o îmbrăţişare de pământ şi soare. Rezultatul? O imagine misterioasă. De ce nu a fost scoasă în evidenţă, prin restaurare, mă întreb? Nu restaurată integral, la ceea ce a fost la origini, pentru că şi-ar pierde patina de farmec al timpului. Dar anumite culori, contururi, dacă ar prinde viaţă de sub crusta trecutului, ar dărui străzii şi trecătorilor ceva din istoria oraşului. Doar s-a restaurat din greu la Sibiu, în zona centrului istoric. Ar putea chiar completa profilul magazinului naturist, cu încă un reper recognoscibil, uşor de reţinut: spiritul dionisiac, „in vino veritas”. Poate acolo a fost, pe vremuri, un magazin de vinuri şi uleiuri, sau o farmacie. Viţa de vie, vinul nu ar ofensa nici spaţiul sacru din preajmă. Şi mai interesant e faptul că simplul fapt de a fotografia acea pictură murală, a atras ca un magnet un trecător septuagenar, care şi-a amintit probabil de locul pe unde-l purtau paşii copilăriei sau ai primei tinereţi. Bărbatul se însenină la faţă, deveni volubil şi începu să deşire ghemul unor poveşti. „Aici a fost magazinul unui grec”. Grec? Oare câţi greci o mai fi avut Sibiul pe vremuri şi cu ce se ocupau ei, dacă nu cu comerţul, negustoria? De puţinii greci ai Sibiului nu se prea ştie. Pe mine chiar m-ar interesa o monografie a oraşului Sibiu, dar nu o monografie standard, ci mai colocvială, cu informaţii strânse pe cale orală, aşa cum au fost culese basmele, legendele şi vechile cântece populare… Povestea zidului şi a magazinului deţinut de acel proprietar grec, care sigur avea şi un nume. Acea poveste, eu cred că ar da un plus de istorie magazinului naturist Kriya, care ar putea vinde şi vederi cu acea migdală împrejmuită de frunze de viţă de vie. Vederi despre o poveste pe care ar depăna-o ‘naturista’ cumpărătorilor de cărţi poştale, în timp ce ar băga vederea în plic, ar încasa banii, ar da restul şi ar înmâna produsele. O plăcere!

20201208_104614_resized

M-am oprit şi la primărie. Pe dinafară arată frumos, are prestanţă, dar odată ce ai intrat înăuntru e trist. O atmosferă apăsător-deprimantă din pricina coridoarelor înguste, a scărilor întortocheate care te urcă şi te coboară într-un purgatoriu funcţionăresc. Pereţi şterşi, învechiţi, lipsiţi de vibraţie. Nicio prospeţime, nimic personalizat, nicio imagine, nicio fotografie, niciun tablou. Când intri în săli, la fel: ghişee, câte o masă la care să scrii, scaune. Cum e să lucrezi în acel spaţiu, zi de zi? How does it feel like? Nu pun în ecuaţie salariul. Oamenii pleacă dintr-un job sau se epuizează mental-nervos într-un job şi din pricina mediului în care-şi desfăşoară activitatea. Când am scăpat din acea clădire numită primărie, parcă am simţit la vie en rose. Aer! Lumină! Când ieşi de acolo, ori ieşi opac, anesteziat în simţuri, plutind într-un vid, să-l umpli cum şti sau cum nu mai şti, fie o forţă contrarie, bleu-roz vine să te ia-n braţe ca s-o iei în stăpânire.

Ar fi timp şi loc pentru a da personalitate de viaţă acelei primării: să spună o poveste a trecutului, prezentului şi a viziunii despre viitor. Poze, fotografii, chiar obiecte, citate, cuvinte, vreun viers….Feţe de oameni care să reprezinte demografic, cultural, etnic, istoric, Oraşul. Nu poze cu primari, politicieni, baroni. Nu busturi, nu solemnităţi. Şi nu doar bărbaţi, că numai ei sunt în statui şi-n busturi. Voi nu v-aţi săturat?