Un interviu dat de Caragiale unei Trompete propagandistice

Dau bunul de tipar pentru volumul Rolul sînilor în presa liberă.
Din acest moment, nimic nu mai poate întoarce cartea din drumul ei către cititor.

Unul dintre eseuri, Caragiale nu dă interviuri proştilor din presă, transcrie reflecţiile iscate de lectura unor aşa-zise memorii ale jurnaliştilor de la ziarul Evenimentul, din Iaşi, despre un popas al lui Caragiale în capitala Moldovei.
Publicate în 1912, memoriile au fost reproduse de Constantin Hârlav în culegerea sa de interviuri acordate de scriitor în timpul vieţii.

Textul citit de mine în broşura lui Constantin Hârlav vorbeşte de venirea lui Caragiale la Iaşi în mai 1893.
Autorii amintirilor descriu felul comic în care făceau ei Evenimentul, apărut la 1 februarie 1893, ca Trompetă a Liberalilor aflaţi în Opoziţie. Unul dintre cei doi redactori, care scriau cele trei pagini, format mediu, ale foii (a patra conţinea publicitate locală), îşi asumă dramatica misiune de a-i lua un interviu lui Caragiale.
Scriitorul – spun mărturisitorii, refuză solicitarea. Acceptă, totuşi, ca redactorul să-l însoţească prin Iaşi în ipostaza de ghid benevol. În textul din 1912 sînt reproduse, sub forma unui interviu, replicile lui Caragiale de pe parcursul zilei în care a fost însoţit în dulcele tîrg moldovean.

După ce dau bunul de tipar, mă loveşte Diavolul exactităţii în afirmaţiile tipărite, cel care mi-a guvernat şi-mi guvernează prestaţia de eseist şi jurnalist.
A fost, într-adevăr, Caragiale la Iaşi sau interviul e o născocire a memorialistului, cum s-a mai întîmplat, după moartea scriitorului, cu mulţi alţi pretinşi culegători de replici şi gesturi aparţinînd marelui satiric?

Cer la sală, la BAR, colecţia Evenimentului din 1893.
Luna mai e inclusă într-un volum care cuprinde numerele din 1 februarie pînă în 30 mai 1893.

Stilul şi conţinutul ziarului sînt cele mărturisite în amintirile foştilor redactori ai Evenimentului.
Veritabilă Trompetă politică, Evenimentul se reduce la articole de opinie (nesemnate), stînd să crape de isterie politrucă şi tendenţiozitate otova.
Informaţiile propriu-zise sînt reduse pînă la minimul cerut, totuşi, de un ziar local. O rubrică intitulată Cronica Iaşului pune la dispoziţia cititorului informaţiuni diverse din viaţa cotidiană a urbei: de la procese pînă la căsătorii din lumea înaltă.
Orice popas al unei vedete de la Bucureşti e consemnat cu maximă hărnicie.

Luna mai 1893 nu conţine nici o referire la Caragiale. Lipsesc informaţiile despre venirea scriitorului în capitala Moldovei şi în lunile de pînă la 1 mai, dar şi în lunile următoare, de pînă la 30 decembrie 1893.

Aşadar:
Deşi în memoriile din 1912 atmosfera în care se prepară fiecare număr e autentică, întîlnirea cu I.L. Caragiale nu s-a petrecut în mai 1893.
A verifica un amănunt de Istoria literaturii şi chiar de Istorie în condiţiile româneşti de azi e o aventură plină de peripeţii.

Găsesc acasă, în Bibliotecă, pe raftul închiriat cărţilor cu şi despre lui Caragiale cărticica Dorinei Grăsoiu: Caragile în presa vremii.
Slavă Domnului!
Un capitol întreg se ocupă de relaţia lui Caragiale cu Evenimentul ieşean.
Aflu astfel că scriitorul a poposit la Iaşi în 3 martie 1895, ca să-şi ia tantiemele pentru spectacolele cu Scrisoarea pierdută şi O noaptea furtunoasă.

Hai la colecţia Evenimentului pe 1895!
Într-adevăr, la Cronica Iaşului, 5 martie 1895 dau peste următoarea notă:
„Spiritualul autor al «Nopţii furtunoase», d. Carageali, se află de ieri în oraşul nostru.
Astăzi dimneaţă d-sa s-a prezentat la Comitetul teatral pentru a lua în primire suma de 150 lei, tantiemă de la reprezentarea pieselor «O noapte furtunoasă» şi «Scrisoarea pierdută».
Cu trenul de 8 şi 20, d. Carageali se întoarce în Capitală”.

La vremea respectivă, ziarele se antedatau.
Un calcul rapid aduce cu sine informaţia exactă:
Caragiale a ajuns la Iaşi în ziua de 3 martie 1895. A doua zi a mers la Comitetul teatral pentru a-şi lua tantiemele. Seara, cu trenul de 20,20, a plecat spre Bucureşti.

Memorialistul invocă ziua în care Caragiale a plecat de la hotelul Buch la Comitetul Teatral, a luat banii, i-a pus într-o pungă şi, însoţit de redactor, s-a urcat în tren.
Dialogul a avut loc, aşadar, în martie 1895 şi nu în mai 1893.

Colecţia pe 1895 nu mărturiseşte atmosfera descrisă de memorialist în 1912.
Cum însă ea se regăseşte în stilul şi conţinutul ziarului din mai 1893, avem de-a face – sînt sigur – cu o glisare a timpului.

Deşi în numerele din 1895 nu poate fi întîlnit nici un cuvînt despre aventura redactorului în Iaşiul care-l găzduieşte pe Caragiale, n-am nici o îndoială că scenele şi replicile din memorii s-au petrecut în realitate.
Poate şi pentru a intra în atmosfera lumii lui Caragiale memorialistul a plasat întîmplarea în mai 1893, cînd, într-adevăr, Evenimentul era o Trompetă amărîtă.
Ulterior, a devenit o Trompetă mai pricopsită.

Să fi greşit Constantin Hârlav în transcrierea textului memorialistic punînd mai 1893 în loc de martie 1895?
Nu cred.

Am dat la tipar un eseu cu o greşeală de informaţie.
Ar trebui să opresc cartea în drumul către tipar.
N-o fac.
Şi nu numai pentru că în România de azi nici dracu’ nu se va osteni să verifice data reală a călătoriei lui Caragiale la Iaşi, dar şi pentru că, repet, replicile scriitorului nu puteau fi inventate de memorialist.
Ar fi fost nevoie de un talent cel puţin egal cu talentul lui Caragiale.