După două zile de alegeri, numărul celor care au votat în Diaspora se apropie de 300 000. Chiar dacă s-a ajunge duminică seara la 500 000 numărul e mic prin raportare la diversiunile din ultimii ani prin care se supralicita propagandistic pohta celor de peste hotare de a merge la vot. În Diaspora sînt peste patru milioane de români cu drept de vot. Ar fi fost normal ca la primul tur să fie prezenți peste 2 milioane de cetățeni. În România se prezintă jumătate din cei înscriși pe listele de vot și în condițiile în care se votează o singură zi. În trei zile doar 500 000 sînt puțini. Mai ales că mai era un pic și celor din Diaspora li se aducea urna acasă, însoțită de o tavă cu bere și fripturi.
Cu toate acestea, votul din Diaspora poate da peste cap strategia privind intrarea în turul al doilea Vioricăi Dăncilă, clocită de Generalii din instituțiile de forță ( Camarila cu epoleți de la Cotroceni), pentru a-l face biruitor pe Klaus Iohannis încă din primul tur cu peste 50 la sută și în al doilea cu peste 100%, pentru a-l întrece și pe Amin Dada. Plecînd de la votul din Diaspora, Mediafax mi-a cerut părerea, printr-un interviu luat de Gabriela Antoniu, asupra posibilelor efecte ale unei răsturnări produse de votul din Diaspora.
Redau mai jos textul redactat de Mediafax pe baza acestui interviu.
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat pentru MEDIAFAX că prezenţa la urne, în ţară, la primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, va fi crucială pentru a stabili cine va intra în turul al II-lea, şi nu exclude ca toate calculele de până acum să fie răsturnate, iar PSD să aibă un rol-cheie.
„Cifrele de acum se pot dubla deoarece e de presupus în stil românesc, că şi ei sunt români că se vor duce mulţi în ultima zi. În consecinţă cea mai mare cifră de voturi în diaspora a fost la alegerile europarlamentare din 26 mai, 375.000, aproape 380.000. Deja s-a trecut de 290 000 după două zile, deci ne putem aştepta la 400.000 dacă nu chiar la o jumătate de milion. Desigur, prin raportare la cele trei zile şi la numărul uriaş de 4 milioane de români din diaspora e puţin şi arată că s-a supraestimat din acest punct de vedere tema «diaspora moare ca să voteze şi nu i se dă voie». Totuşi sunt trei zile, normal ar fi fost să fie cel puţin 3 milioane, pentru că după trei zile şi cu atâtea secţii şi cu atâta campanile te-ai aştepta să vină să voteze şi italienii şi englezii pentru noi, de dragul de a vota. Deci din acest punct de vedere ar trebui să discutăm după alegeri şi să aşezăm la proporţiile fireşti, normale, fenomenul diaspora”, a explicat analistul politic, pentru MEDIAFAX.
Ion Cristoiu a explicat de ce ar trebui ca prezenţa românilor din ţară să ne ţină mâine cu sufletul la gură şi cum aceste date vor stabili cine se va alinia la start pentru turul al II-lea.
„Anul acesta avem o situaţie deosebită prin raportare la prezenţa din România. Noi avem un candidat, Klaus Iohannis, care indiferent de ce i se spune în sondaje, va intra în turul al II- lea, şi avem până la ora actuală trei candidaţi umăr la umăr pentru locul 2 Viorica Dăncilă, Dan Barna şi Mircea Diaconu. Aşadar, ceea ce se întâmplă acum în diaspora ne atrage atenţia că fenomenul de mâine, de duminică, care ar trebui urmărit cu sufletul la gură va fi prezenţa la vot în România. Dacă prezenţa va fi la nivelul europarlamentarelor, în jur de 51- 52%, există şanse uriaşe să intre în turul al II-lea sau Viorica Dăncilă sau Mircea Diaconu. Eu cred că până la urmă Viorica Dăncilă deoarece procentajul mic obţinut de stânga, de Viorica Dăncilă şi de Mircea Diaconu în diaspora ar fi echilibrat aici. Dacă este sub 50%, indiscutabil intră în turul al II-lea Dan Barna”, a susţinut jurnalistul.
Ion Cristoiu a arătat şi de ce fenomenul Dan Barna în rândul diasporei şi voturile românilor din străinătate se duc cu precădare către candidatul USR-PLUS, şi nu către Iohannis.
„Teoretic, diaspora ar trebui să se împartă. Unii cu Klaus Iohannis, alţii cu Dan Barna. S-a ivit însă un fenomen pe care mi l-a dezvăluit mie personal, într-o discuţie în seara aceasta cu un tefelist, cu un antipesedist înrăit. L-am întrebat cu cine va vota şi mi-a spus că votează cu Dan Barna în primul tur şi cu Klaus Iohannis în turul al II-lea. Şi l-am întrebat de ce cu Barna şi mi-a explicat pentru ca PSD să nu intre în turul al II-lea deoarece, dacă nu intră, se dizolvă. E foarte important acest slogan aruncat de Dan Barna, destul de deştept, care este folosit în străinătate. Cei de dreapta, care se duc la vot, nu-i dau votul cu precădere lui Klaus Iohannis, fiind sigur că Iohannis câştigă, ci i-l dau lui Dan Barna. Asta este noutatea acestei prezenţe. I-l dau lui Dan Barna ca să intre în turul al II-lea. Şi s-ar putea ca în străinătate să nu mai avem un raport normal între cei care îl votează pe Klaus Iohannis şi cei care îl voteză pe Dan Barna, ci cu precădere cei dreapta să fie cu Dan Barna şi cei de stânga cu Viorica Dăncilă. În cazul Vioricăi Dăncilă, am înţeles că estimările sunt că intră în lotul «şi alţii»”, a spus analistul politic.
Ion Cristoiu a mai declarat că paradoxul pe care şi-l doreşte este ca Iohannis să ajungă preşedinte cu votul <<ciumei roşii>>, aşa cum este etichetat PSD de adversarii săi politici.
„Foarte important. Deci din acest punct de vedere prezenţa mâine la vot va fi crucială pentru cine intră în turul al II-lea şi dacă în turul al doilea nu intră Viorica Dăncilă, ci Dan Barna sau Mircea Diaconu, noi vom avea turul al II-lea cu rezultat nestabilit înainte pentru că toată campania se va da peste cap, se vor da peste capă toate calculele, Klaus Iohannis nu va mai putea să meargă cu acest clişeu care I s-a pregătit, clişeul înving PSD, înving pe Viorica Dăncilă, ci va trebui să-şi regândească toată campania. Nu mai merge cu anti-PSD. Există mari posibilităţi ca dreapta să se divizeze în această perioadă şi există paradoxul pe care mi-l doresc, anume, ca la un moment dat, Klaus Iohannis să ajungă preşedinte cu votul ciumei roşii. Este visul meu”, a dezvăluit jurnalistul.
Ion Cristoiu a susţinut că atât Iohannis, cât şi Barna vor ajunge la mâna PSD. „Pentru că dacă intră Dan Barna, cel care va înclina votul va fi PSD-ul. Deci atenţie, foarte important. Paradoxul. Dacă PSD-ul intră în turul al II-lea, votul lui nu are nicio importanţă pentru că oricum pierde la scor. Dacă PSD-ul nu intră în turul al II-lea, el devine cel mai important partid între cele două tururi. Pesediştii sunt anti-Iohannis. Probabil că conducerea PSD nu va putea să spună votaţi pe Barna sau pe Iohannis şi va spune votaţi după conştiinţă. Atunci, electoratul acesta PSD care îşi caută de o lună două candidatul pe care să parieze că îl bate pe Iohannis, fiind conştienţi că nu-l bate Viorica Dăncilă, s-ar putea să meargă cu cel care intră în turul al II-lea indiferent cine va fi acela, şi poate şi Dan Barna. Pentru pesedişti, în turul al II-lea, indiferent de ce spune conducerea PSD, va fi foarte important să-I dea o lecţie lui Klaus Iohannis. Şi lecţia nu poate fi decât a vota pe adversarul lui Klaus Iohannis”, a susţinut analistul politic.
Ion Cristoiu a afirmat, totodată, că în ultimele zile, USR a explodat în sondaje şi niciun institut de calibrare a intenţiilor de vot nu are curajul să dea un rezultat pentru primul tur, bulversând sistemul instituţiilor de forţă aflat de partea lui Iohannis.
„Chiar o prezenţă foarte slabă, va ridica o foarte mare problemă. Siguranţa cu care Klaus Iohannis a mers, şi sondajele şi calculele lor că va obţine … a avut şi îşi are cauza în teza că Viorica Dăncilă nu reuşeşte să stimuleze electoratul. O strategie diabolică a făcut ca PSD să aibă varianta Mircea Diaconu. Nu ştiu cine a gândit această mişcare, dar este catastrofală pentru Viorica Dăncilă pentru că electoratul de stânga, anti-Iohannis are de ales între cei doi candidaţi. Şi Diaconu a crescut în ultimele zile şi pot să vă dau o ştire a explodat USR şi nimeni nu îndrăzneşte, pentru prima dată, niciun institut care calibrează, niciunul nu a avut curaj să de un scor cât de cât pentru primul tur pentru că nu reuşesc să prindă diaspora. Dacă vă uitaţi la ierarhie, pe primul loc e Italia, ori în Italia USR este foarte puternic. Este foarte important această nuanţă şi aş vrea să o repet. Întrebarea e de ce se duc ei să voteze cu Barna şi nu cu Klaus Iohannis. Nu că sunt împotriva lui Klaus Iohannis, ci pentru că ştiu sigur că Iohannis va intra în turul al doilea şi vor să intre Barna în turul al doilea şi s-ar putea ca aici să vină răsturnare a tuturor calculelor. Tot sistemul instituţiilor de forţă este în alertă de ieri seară pentru că strategia, totul era bine pus la punct cu Viorica Dăncilă în turul al II-lea, care era ideal pentru Klaus Iohannis”, a dezvăluit analistul politic.
Am fost la vot! Am votat un candidat inteligent, cultivat, mai putin prefacut , fara probleme penale sau morale. Paleologu este singura persoana care ar merita sa ajunga presedinte. Pacat ca nu are aceasta sansa.
Of course, garantat de Basescu, n-asa?
Ar fi fost mai pertinent sa vii cu un alt motiv de critica. Eu sunt antibasista, Paleologu nu este basist. Daca i-ai fi ascultat discursurile, te-ai fi convins. 😛
Conform legii electorale nu aveai voie să spui acest lucru, decât dacă erai întrebată de către cei care fac sondajele exit-poll! Dar în nici un caz să-ți publici „opinia” pe rețelele sociale, de orice fel! Votul este secret!
Dar în România … se poate și asa, cum ai procedat d-ta! ????
Ce rau ai devenit,George, iarta-ma ca nu mai fac! 😉 😆
Hai c-am glumit, nu te supăra, dar mai ales nu pune la inimă!Oricum nu ești singura/singurul care au „divulgat secretul” !???
😎 😆
pai l-a divulgat si IC, ca a postat gandul de maine…
Ce-i cu acest „SIMPOZION” pe politică externă, care are loc la sediul PNL, la care este prezent, bien sur, chiar KWJ? Probabil sunt niște „informații” care le-au parvenit, care le demonstrează că CEVA nu e in regulă!
Să fie vorba de o TRĂDARE a … CUIVA? MAAAREE!?!
Vrem o țară ca „afară”
Numai că, la noi la țară,
Afară e … TOALETA
Și-asta „coboară” ȘTACHETA!
Deci, hai sa ne mai gândim
Când LOZINCA, o rostim !
???
Ce mai vuiet, ce de zbateri! Bateti apa in piua iar Werner are deja actele pentru urmatorii 5 ani semnate si parafate. Adica Berlinul sta ca proasta-n drum si asteapta sa vada ce voteaza romanii? Adica Washingtonul care are fiarele de 2 mld $ deja impachetate si cu eticheta „sold to Romania” lipita ateapta sa vada ce voteaza romanii? Adica a muncit atat occidentul sa-si securizeze afacerile prin omogenizarea conducerii Romaniei care acum ii apara interesele si hop, sunt gata sa dea cu sutul la tot de dragul votului romanilor? Doamne, cata naivitate!
Chiar daca rezultatul final e cel pe care il spui, nu strica un pic de vanzoleala in turul 2.. Macar sa nu le mearga ¨unsa¨, asa cum au pregatit-o. 😀
Nu cumva vanzoleala face parte din programul artistic? Poate ca bajetii chiar vor ca vanzoleala sa para naturala. Important e ca partida e castigata, indiferent de cat e de artistic e jocul. Daca Werner nu castiga, inseamna ca eu sunt acum aterizat din alta galaxie pe aceste meleaguri si toata vrajeala cu democratia pe care am observat-o de-a lungul vietii nu mai e valabila. Adica norisorii sunt rozalii si caii zburda verzi pe pereti! Da’ nu in filmu’ asta, in altu’. Care inca n-a fost turnat si nici nu va fi.
@cib: Dar nu strica sa mergeti totusi sa votati. Este o duminica placuta, vremea este buna. Domnul Iohannis castiga doar cu ajutorul serviciilor secrete, altfel revine la Sibiu ca simplu cetatean.
„Astrele” spun că ora de închidere a urmelor este sub conjuncția Lună – Uranus, ceea ce poate aduce RĂSTURNĂRI de situație!!!
DĂ DOAAAMNEEE !!!
ORICE varianta, cu exceptia unei finale Krauss-Veo, e castigatoare!
Eu voi vota cu doamna Viorica Dancila (candidatul PSD-ului).
Maestre Cristoiu, eu nu înteleg de ce luati în calcul procentele pe care le va obtine Dancila în Diaspora, când PSD nu a obtinut la europarlamentare, în strainatate, nici 3%. Sa fiti convins ca Viorica-Vasilica nu va obtine acel 3%.
„Ion Cristoiu a afirmat, totodată, că în ultimele zile, USR a explodat în sondaje şi niciun institut de calibrare a intenţiilor de vot nu are curajul să dea un rezultat pentru primul tur, bulversând sistemul instituţiilor de forţă aflat de partea lui Iohannis.”
What?!?
Păi, dacă un institut civil (oare?!?) reușește să bulverzeze instituțiile de forță, Dumnezeu să mă ierte, am îmbătrînit degeaba, Maestre!
În rest, sunt de acord cu analiza dvs.
P.S. -cele cîteva greșeli de redactare rezultate din copy-paste, evident, cad în sarcina lui…
Cernatu găinaru
blocatu.
(Zmăule, nu vreu să-ți fur meseria. Găsește tu o rimă mai mișto).
Rima mea era „gramatic mojic”! 😎 😆
@ Nikola & geo sau invers
Baieti, sunteti pentru mine o mare dezamagire!
Alooo! Mai suntem si noi pe aici!
Sorry, dar iti garantez ca e cea mai respingatoare creatura de pe blog..
Ai auzit de Dinu Paturica, sau Uriah Heep (din Dickens) ??
Asta e personajul, dupa cum poti aprecia si din postarea lui de mai jos!
ada, eu îmi cer scuze, tie si celorlalti. Daca te uiti peste postarile din ultimele zile, poti sa-ti dai seama ca Nikola m-a provocat de fiecare data, absolut niciodata nu am început eu. Omul a facut o fixatie pentru mine si eu nu m-am putut abtine sa nu-i dau replici. O sa încerc sa-l ignor de acum înainte, poate se va linisti.
Ce sa facem, ingerasule? Eu incep de obicei vesel, prin a-ti da cate un capac, la misto! 🙂
Iar tu reactionezi ca o dihanie, ajungand sa-ti dezvalui fanteziile sexuale deviante, cu violat neveste?
Pentru ca exemplul dat de mintea ta bolnava nu are legatura cu nimic: nu se poate echivala delatiunea/turnatoria, care este un denunt facut din rautate sau din interes, cu raportarea unei crime/viol!
Nu te pot lasa in pace!
Nu ma poti lasa în pace, pentru ca esti dereglat si-ti place sa faci scandal! De-acum înainte nu ai decât sa latri la altii, javra, ca eu nu o sa-ti mai alimentez psihoza care te afecteaza!
Asa faci INTOTDEAUNA, dintr-o ditai postarea, iti alegi un singur element, uneori cuvant, pe care-l poti intoarce in favoarea ta si gata…restul a disparut ca prin minune! 😀
Mai observi ca atunci cand te insult eu, o fac cu explicatii?
Tu, arunci injurii si dejectii fara noima, intr-un delir lipsit de orice logica si cursivitate
Este tocmai invers! Aici doar, faci pe „elegantul” ca s-o impresionezi pe ada! Ha, ha!
Yeah, right..se vede si mai sus!
Asaaa, minunat, felicitari, baieti, tineti-o tot asa ca va sta foarte bine! Daca nu ati fi amândoi niste persoane inteligente, as mai întelege, asa însa… Pacat de voi! 🙁
De ce E clar? Pentru ca te-am citat, boaita??
Dar tu ce scuza ai?
Deci Bazdaganie, imi zici tu mie: ¨Afla, nevolnicule, ca sunt un medic foarte apreciat în Franta¨…????
Vrei ca de saptamana viitoare sa nu mai fii, preaputernicule??? 😀 😀
Ce, ba, mizerabile, ma ameninti?! Ce scârbosenie împutita poti sa fii! Vezi ca am început sa tremur ca-mi anulezi diploma, si experienta câstigata într-o viata fara pata de medic! Ba, nesimtitule, esti beat?!
Chiar de loc! 🙂
de timp, mai vedem.. 😀
Cara-te!
dar tu ce ¨scârbosenie împutita¨ ai fost cand l-ai turnat p-ala???
Îi clar: ori esti beat, ori esti drogat. Culca-te, prostule, ca-ti faci un bine!
Deci avem mai jos, trunchiata (din postarea de ieri), marturia de turnator a celui mai infect personaj pe care l-a cunoscut blogul asta vreodata, Vasile Bazdaganie, aka Geo:
¨Când o sa-l numesti pe Iohannis în mod explicit “fascist” … o sa te reclam si pe tine …. FB nu trebuie transformat în jungla nespalatilor radicalizati…¨
In caz ca n-ai citit comentariul meu, iti repet: un turnator e un turnator, sobolan infect ce esti!
In orice epoca, oranduire, zona geografica, turnatorul isi va gasi scuze pentru justificarea uneia din cele mai joase reprezentari ale conditiei umane: delatiunea!!!
Exact asa cum o faci in postarea ta, vierme, incercand o motivatie halucinanta, in dispretul celei mai elementare decente!
Aaaa, super misto, azi ne dai si lectii de morala in privinta votului:
¨A nu vota îți garantează certificatul de iresponsabil¨..
Ticaloasa forma de viata mai esti!!!
Iar citezi trunchiat, scandalagiule? Eu ti-am raspuns asa:
„Când o sa-l numesti pe Iohannis în mod explicit “fascist”, asa cum a facut-o tembelul pe care l-am reclamat, folosind si însemne fasciste, ceea ce este interzis de lege, o sa te reclam si pe tine, mâncatorule de kkt! FB nu trebuie transformat în jungla nespalatilor radicalizati, care nu pricep ce li se permite si ce nu li se permite sa scrie în spatiul public!”
Si ti-am mai spus asta:
„Prost te-ai nascut si prost o sa mori, bă, Bulă! Vine unul si-ti violeaza nevasta, vecinul tau vede si nu-l toarna pe violator. Tu îl feliciti, c-ăsta esti tu, corectul caruia nu-i plac turnatorii!
Ha, ha! Tu de ce ai turnat discutia pe care am avut-o noi doi, Sfântule Nikola? Pentru ca esti un turnator ordinar, poate observa oricine.
Ce-ai puiule, ai intrat in fibrilatie??
Prostovane, imi dau seama ca tu habar nu ai ce inseamna turnator si delator, nu stii sa faci diferenta intre contraventie si infractiune!
Ce-i cu exemplele astea cu violuri, obsedatule??? Ai inceput sa-ti dai arama pe fata, dezaxat sexual mic si paros.
Asta visezi cand speli babele??? Ele stiu, sau aplicam metoda ta sa le facem atente?
Du-te naibii la culcare, dementule, nu te mai tine scai de mine, ca-mi vine sa vomit!