Un tramvai a atins uşor remorca unui camion cu varză

Cărucior cu invalid

Pe Calea Rahovei, în dreptul Simigeriei, un băietan împinge un cărucior pe roţi de cauciuc uriaşe şi tăcute, în care se agită, entuziasmat fără motiv, un invalid în cîrje.
Pe placa de lemn a căruciorului, la picioarele invalidului, stă turceşte un copil care vrea să-şi scoată un dinte cu mîna.

*

Circulaţie blocată

În aşteptarea tramvaiului care nu mai vine mulţimea a căpătat un vizibil aer hăituit. Grupuri-grupuri se mişcă de pe trotuar pe refugiu şi invers. Cîţiva privesc în depărtare, cu gîturile întinse. Nu se vede nici un vagon. Acolo, departe, la intersecţie, stopurile se schimbă întruna prosteşte, fără nici o legătură cu cei de aici, care aşteaptă de vreo oră. Soseşte un tramvai burduşit chiar de la capăt. Nu merge mai departe, spre Centru. Varsă şi el o nouă mulţime.
Trece un ins trăgînd după el, ca pe o rişcă, un căruţ încărcat cu lemne lungi.
Grinzi furate de la o demolare, probabil.

Celor ce aşteaptă nu le mai pasă de nimic. Stau în mijlocul străzii cu un aer prostit. Autobuzele şi taxiurile claxonează strident. Mulţimea se dă a lehamite la o parte.
De atîtea blesteme, înjurături, întrebări fără răspuns în dreapta şi-n stînga, cîţiva au ameţeli deja şi se sprijină, ca să nu cadă, de stîlpii de pe marginea şoselei. Alţii şi-au spart telefoanele mobile după ce, de atîtea jocuri, li s-au descărcat bateriile. Cîţiva au reuşit să se ia la ceartă, să se bată şi să se împace. Au plecat la o bere ca să sărbătorească evenimentul. Doi tineri – un băiat şi o fată – după ce s-au cunoscut aici, în staţie, se învoiesc să se căsătorească. Evident trebuie să meargă la un alt tramvai, care să-i ducă la Primărie.

Departe, în Piaţa Unirii, unde s-au blocat tramvaiele, domneşte aiureala absolută.
Cad din copaci, rînduri, rînduri, flori zemoase, răspîndind un miros dulceag, de mort. Tramvaiele, înşirate pe o lungime de un kilometru, zac golite de călători, cu uşile larg deschise. Adunaţi la vagonul din faţă al primului tramvai, vatmanii tăifăsuiesc despre meciul de ieri. Călătorii din ultimele tramvaie, abia ajunse la blocaj, scot capetele pe fereastră, lungind gîturile, întrebători. Evident, nu înţeleg nimic, în afară doar de faptul că nici în sus, nici în jos nu mai circulă nici un tramvai.

Întîmplarea e simplă.
Venind dinspre Sfînta Vineri în viteză, un 15 a atins uşor remorca unui camion cu varză.
Gata, toată circulaţia s-a dus dracului!
Strînşi în jurul camionului lovit, numeroşi cetăţeni îşi dau cu părerea. Unii zic că tramvaiul e de vină. — Ba camionul e de vină!, răspund ceilalţi. Într-un vagon de la jumătatea şirului, o cetăţeancă nerăbdătoare s-a prăbuşit cu totul într-o criză de nervi.

– De ce nu mai pleacă? întreabă ea în dreapta şi-n stînga, făcîndu-i pe cei din jur direct răspunzători.
Nimeni însă nu-şi asumă responsabilitatea.

*

Diviziunea muncii

Se lucrează de zor la noua casă a lui Costache Ciubotaru.
Dau o mînă de ajutor şi cei doi bărîni, tatăl şi socrul gospodarului: Vasile Ciubotaru şi Atanasie Pîrvulescu.
Primul are 80 de ani, al doilea, 81.

Cimentul e preparat jos, în ogradă, şi urcat pe casă cu ajutorul scripeţilor. Cei de jos umplu căldarea şi o prind de cîrlig. Costache Ciubotaru o aşteaptă sus, dirijîndu-i cu strigăte adecvate. Vasile Ciubotaru, mai în putere, răspunde de găleată. El e surd însă. De auzit, aude însă Atanasie Pîrvulescu.

Astfel că munca e împărţită între cei doi astfel:
Atanasie îi răcneşte la ureche lui Vasile Ciubotaru ce-i spune, la rîndu-i, de pe casă, Costache Ciubotaru.