Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

Un truc folosit pe vremuri de presa stalinistă

Dacă aș povesti cuiva de ce sînt interesat acum, la recitirea Analelor lui Tacitus, și-ar face cruce aflînd că m-am gîndit să-l prind cu ocaua mică pe marele Istoric, un soi de TeFeList al istoriografiei romane. Am deja mai multe exemple de felul în care Tacitus îl desfigurează pe Tiberiu sub protecția motto -ului cu nepărtinirea. Altfel spus otrava mortală din scrierile lui Tacitus e dată de comedia obiectivității jucată perfect de ginerele lui Agricola. Dacă spusele lui Tacitus despre Tiberiu, contrazise ulterior de mai toți istoricii serioși, sînt sau nu conforme cu adevărul nu mă interesează. În definitiv puțin importă dacă Tiberiu e cel din Anale sau cel din realitate. Față de cele scrise de Tacitus procedez însă ca față de orice scriere ce se vrea bazată pe respectarea minimelor rigori profesionale. Vicleniile lui Tacitus cred c-au fost dezvăluite de D.M. Pippidi în al său Autour de Tibere, în 1944. Poate că unele observații din partea mea nu fac altceva decît să le repete pe cele tipărite deja de istoricul român. Pe mine nu mă interesează. Încerc să deslușesc mecanismul părtinirii la Tacitus cu aceeași luciditate cu care încerc să denunț cusăturile cu ață albă din presa de azi cînd vine vorba de terfelirea unui dușman. Limpezirea mecanismului o voi face pe larg în notele despre Tiberiu din proiectatul reportaj despre Capri.

Voi da aici doar un exemplu.
Tacitus își propune să ne convingă că Tiberiu e la capătul complotului care a dus la moartea lui Germanicus, fiul său adoptiv. Pagini întregi sînt sacrificate de istoric pentru a ne dovedi războiul dintre Piso și Germanicus. A umblat vorba la vremea respectivă că Piso l-ar fi otrăvit pe Germanicus. Posibil să-l fi otrăvit. Tacitus nu aduce însă nici o altă probă în afara afirmației sale că Așa se vorbea în tîrg. Numai că instrumentul lui Așa se vorbea în tîrg e folosit numai în cazul lui Piso, al lui Tiberiu, în cazurile celor pe care Tacitus are pică. Atunci cînd vine vorba însă de Germanicus, idilizat de Tacitus din nevoia de a-l bîrfi pe Tiberius, formula Așa se vorbea în tîrg dispare:

„Îmi aduc aminte că am auzit de la oamenii mai în vîrstă că Piso a avut destul de des în mînă niște tăblițe, pe care el însuși nu le-a dat în vileag și despre care prietenii lui au spus în repetate rînduri că ele cuprind o scrisoare a lui Tiberius către Piso, precum și însărcinări lui împotriva lui Germanicus; că Piso a avut de gînd să le citească în Senat și să-i aducă împăratului învinuiri; și așa ar fi făcut dacă n-ar fi fost înșelat prin făgăduieli deșarte de Seianus; mai spuneau bătrînii că Piso nu și-a luat singur viața, ci s-a trimis un călău. Eu însă nu m-aș încumeta să afirm nici una din aceste două versiuni, totuși am socotit că nu se cuvine să trec sub tăcere ceea ce au povestit acei pe care i-am apucat în tinerețea mea în viață.”

Analele sînt scrise la aproape o sută de ani de la domnia lui Tiberius. Din toate punctele de vedere, nu doar din cele care țin de rigoarea istoricului, ce i-au zis lui Tacitus bătrînii n-are nici o valoare. Mai ales că n-avem de unde ști dacă bătrînii invocați nu sînt o născocire a istoricului. Să admitem însă că istoricul poate invoca fie și vag, imprecis, zicerile unora sau chiar zvonurile din tîrg. Pentru ca el să fie credibil, instrumentul acestei invocări trebuie folosit însă în cazul tuturor personajelor. În relația Germanicus- Tiberiu, ce zice lumea sau ce i-au zis lui Tacitus bătrînii, apare doar cînd vine vorba de a-i atribui lui Tiberiu planuri criminale. Cînd vine vorba de Germanicus, de Agrippina, istoricul Tacitus nu mai folosește instrumentul.
Cel mai perfid mijloc de părtinire sub masca obiectivității îl reprezintă atribuirea de gînduri, de stări de spirit lui Tiberius, sub semnul tezei că acesta era ipocrit, ascuns. Iată un exemplu: „Tiberius cu o prefăcută mîhnire pe față se plînse”. De unde știe autorul că era prefăcută mîhnirea? O întrebare cu atît mai jusitificată cu cît jelaniile Agrippinei la venirea spre Roma sînt înfățișate ca sincere. Agrippina era o femei ambițioasă, amestecată în lupta pentru putere. De ce n-am crede că și era era prefăcută? Iată un alt exemplu de atribuire de sentimente cu de la sine putere:

„Totuși nimic nu l-a cutremurat mai mult pe Tiberius ca iubirea fierbinte pe care o arătau oamenii față de Agrippina”.

Mama lui Germanicus, Antonia, nu vine în întîmpinarea rămășițelor lui Germanicus. Tacitus se lansează în mai multe presupuneri:

„Poate nu i-a îngăduit starea sănătății, poate sufletul, istovit de atîta amar, n-a mai găsit în el puterea de a privi cu ochii o nenorocire atît de groaznică.”

Foarte bine.
Prudent, istoricul trece în revistă posibilele explicații intime ale acestei realități stupefiante:

„Nici la istorici, nici în Acta diurna nu găsesc că Antonia, mama lui Germanicus, și-a îndeplinit față de el vreo îndatorire de seamă care să merite a fi amintită, deși în afară de Agippina, de Drusus, și de Claudius, se găsesc acolo trecute cu numele lor și celelalte rude de sînge.”

Numai că el nu rămîne la trecerea în revistă a diferitelor ipoteze. El le taie imediat cu teza lui:

„Mie însă mai degrabă mi-ar veni să cred că Tiberius și Augusta, care nu ieșeau din palat, au oprit-o și pe ea, pentru ca să pară că mîhnirea lor este la fel de mare și că bunicul și unchiul sînt reținuți acasă de pilda mamei.”

În fine, cea mai tare viclenie e apelul la formula Se știa:

„Doar oricine știa că Tiberius abia își putea ascunde bucuria de moartea lui Germanicus”.

Se știe, se știa – e un truc folosit pe vremuri de presa stalinistă, în genul Se știe că imperialismul american… Se știe că Trotski e un trădător al clasei muncitoare…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Un truc folosit pe vremuri de presa stalinistă”

  • Si daca Tacitus are dreptate ??? Poate cautam pete pe Soare fara sa stim despre ce este vorba…..
    Istoria lor este scarboasa; s-au „imbarligat” intre ei si a culminat cu ….Valeria Messalina a treia nevasta a lui Claudius.
    Totusi romanii aveau un pic de demnitate. La noi au ajuns „scursurile latinitatii” si o istorie pe masura.
    Ca Tiberius s-a „luptat” cu Iulia, a doua sotie, mama Agrippinei Maior/ nevasta lui Germanicus, adoptat de Tiberius etc etc
    Germanicus a avut 6 copii/ printre ei si Caligula („sandaluta”; de fapt il chema Gaius). Tiberius era un descreierat viclean,
    se retrage la Capri ca sa poata sa ucida cu riscuri minime de a fi ucis.
    Istoria se repeta: Caligula il omoara pe Tiberius; la noi C.Brancoveanu isi omoara unchiul, Serban Cantacuzino (fratele mamei).
    Am transformat ticalosia in stiinta (istorici, magistrati, medici etc) si am generat idealuri false dintr-o latrina imputita (istoria).
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
    Pentru cei echilibrati psihic va recomand filmul Caligula (1979), regia Tinto Brass, cu: Malcolm McDowell, Teresa Ann Savoy.
    Helen Mirren…si Peter O’Toole in rolul lui Tiberius (exceptional). Atentie: nu este o pornografie / este un film istoric foarte
    bine documentat si realizat. Deranjeaza mimozele idioate ????
    Nota: la fel a deranjat si „Ultima tentatie a lui Hristos” . Si Nikos Kazantzakis si Martin Scorsese au fost nevoiti sa-si renege
    creatiile. Mai nou idiotii „rescriu” Agatha Christie; deranjeaza la sensibilitate…!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *