Una din modalitățile de a-i săpa pe cei tari și incomozi, e să-i cataloghezi drept nebuni

Am auzit des cum oamenii își zic aici unii altora, mai în glumă mai în serios, sau fac referire la alte persoane „e nebun; nebunule! ai probleme cu capul; e dus, saracul!” E o ușurință în a pune etichete, o dispoziție de a judeca de pe poziții de cunoscător și specialist, persoană cu autoritate în orice domeniu. Referințele la boală versus sănătate mentală  par a avea în mentalul colectiv autohton o greutate de piatră de moară. Oamenii se tem să nu le fie pusă-n spinare, așa că sunt mereu pregătiți să arunce primii cu piatra, stigmatizând mincinos și în necunoștință de cauză, pentru a scăpa basma curată de fostul ‘apropiat’, acum extrem de problematic. Pentru a nu-și asuma responsabilitatea, a putea trăda fără scrupule, apropiatul devine străin prin metamorfoza în ‘nebun’: „Ești nebun/ nebună, nu mai pot avea de a face cu tine, du-te și te caută la medic. Discutăm după tratament, dacă reușește”. E o comoditate spiritual – afectivă, lipsă de inteligență emoțională si forță interioară, care creează blocaje în raport cu evenimentele și existența pe care nu o înțelege și nu vrea s-o înțeleagă, întrucât asta ar responsabiliza și ne-ar solicuta dincolo de obișnuințele, tabieturile viețuirii cotidian-primare. Omul și nevoile lui de bază, primare, aici intrând și spiritul de turmă. Există în societatea românească o pornire pătimaș-agresivă de a discredita o persoană atunci când devine incomodă și ne solicită moral- intelectual- afectiv. Una din modalitățile de a-i săpa pe cei tari și incomozi, e să-i cataloghezi drept nebuni. Aceste demersuri nu sunt doar discriminatorii, sunt și ilegale, fiind o defăimare a caracterului și personalității celui asupra căruia se aruncă acele invective. Chiar de ar fi omul bolnav psihic, e o încălcare a demnității umane, să te folosești de boala lui pentru a-l defavoriza, a-l exclude din societate și a-i face viața mai grea.

Nu e doar comoditate. E și o teamă irațională, viscerală de cei catalogați drept nebuni. Teama provine din incultură, lipsă de educație și spaima de demoni, de draci, care, zice-se ar ‘chinui’ și stăpâni mintea și sufletul bolnavului psihic. O abordare la limita superstiției, magiei sau ignoranței. Despre aplecarea spre magie și vrăjitorie la românul mediocru contemporan, cu fobii și compulsii de a rezolva ceva după bunul lui plac, ar fi multe de spus, dar nu dezvolt acest subiect. Ar provoca spaimă conștientizarea faptului că între acea pătură din societate și anumite triburi africane sau societățile unde nu a pătruns creștinismul, nu e mare diferență.