Unde este normalitatea din România Normală?

Suntem țara în care percepțiile constituie fundamentul pe care societatea își creionează opiniile. Se construiesc iluzii pentru a trăi deziluzii. Logica și rațiunea completează frânturi de informații transmise de mass-media aservită celor care o finanțează. Spre exemplu, suntem țara în care am cumpărat de miliarde de dolari armament din SUA și umplem titluri de ziare și tv cu ajutorul de 800 000 de dolari primiți ca donație!

Suntem țara care încă nu avem viză pentru SUA sau nu suntem în spațiul Schengen, țara care se bucură că președintele României a fost primit în Biroul Oval pentru câteva poze. Suntem țara în care oficialii români nu mai fac de mult timp vizite de interes,  ci doar de imagine. Nici nu mai știm să deosebim vizitele din interes de cele făcute pentru aparențe. Suntem în țara în care apreciem normalitatea în rarele momente când o sesizăm.

Suntem țara care oferim forță de muncă ieftină celor care și-o doresc. De la integrarea României în structurile NATO și în Uniunea Europeană, care sunt obiectivele României în privința diplomației și economiei? Care sunt proiectele de țară ale României? Avem consulate în zeci de țări. La ce folos? Avem institute culturale. La ce folos?

Politicienii nu mai au exercițiul logicii sau al scopului. Parcă la un ordin, vor să pară. Avem azi la guvernare un partid, PNL, în care toate ideile vin de sus în jos și cu riscul sfidării logicii, toți sunt de acord cu ideile, le acceptă și chiar le promovează. Nu mai avem oameni cu personalitate! Nu se mai luptă niciun politician pentru propriile idei, nu caută un context favorabil pentru a schimba, pentru a aduce un plus în zona sa profesională. Nu îi bănuim de lipsă de creativitate. Aceasta vine din lectură, din documentație sau din căutarea ideilor pentru un scop în sine. Avem un președinte care dacă dispare o lună, nimeni nu sesizează.

Trăim cu știri zilnice, ne amăgim vreme de secunde până receptorii noștri preiau o altă știre. Ceea ce ieri era o știre, azi nu mai e. Exercițiul uitării s-a înrădăcinat atât de bine în generația celor care stau în fața televizoarelor încât nu mai pot fi schimbați. Râdem de clasa politică, suntem ironici, ne considerăm ”mai deștepți”, după care revenim la ale noastre angoase.

O societate are nevoie de principii. De fundamentele morale, istorice și tradiționale pe care a fost clădită. De lideri care se definesc cu acestea. De acel sentiment de neîmplinire când nu reușesc să-și pună în practică ideile. Nu de conducători care nu-i atinge nimic!

Începând de la școală, oamenii nu mai au exercițiul logicii. Nu sunt obișnuiți să gândească pragmatic, iscoditor. Nu știu să polemizeze. Le este teamă să-și susțină propriile idei. Cu argumente, cu riscul de a greși și a învăța din propriile greșeli.

Ca niște naivi, avem așteptări. Dorim, pe bună dreptate, să fim reprezentați demn. Ne dorim pragmatism din partea celor care ne reprezintă, așteptăm de la ei să ne aducă plus valoare, să ne țină departe de acest virus nenorocit, să ne asigure că economic nu vom avea probleme, să ne simțim normali într-o Românie normală. Să constatăm un progres în Educație deoarece suntem binecuvântați în privința resursei umane. Să ne modelăm o strategie care să ne definească așa cum suntem: un popor cu demnitate, o societate în care indicele de sărăcie să fie doar o amintire iar industrial să reușim în sfârșit să dobândim investiții care să circule pe acele autostrăzi lipsă și pe acele viitoare căi ferate de mare viteză. În locul spitalelor de carton salutate de președinte cu tot alaiul său să ne construim spitale în care diferențele față de occident să nu fie sesizabile.

Am acceptat prea mult să fim reprezentați de necunoscuți. Oameni șterși, fără nimic reprezentativ, fără mari interese ci doar oportunism. Din sutele de parlamentari, câți cunoaștem? Din stufosul aparat al guvernului în frunte cu miniștrii și cu secretarii de stat câți cunoaștem? Termenul de cunoaștem îl folosim în sensul de realizări ale acestora.

Dar cine suntem noi? De ce am avea așteptări? De ce ar întreprinde acești demnitari ceva pentru binele nostru? La ce ne folosește cuantificarea gafelor, greșelilor gramaticale sau pur și simplu dovezilor de prostie a unor politicieni? Probabil doar la resemnare. Care domnește peste români de ani de zile.

Ce știm?

Știm că o să vină o criză economică. Știm că vor urma tăieri de salarii, de pensii. Știm că ne vom împrumuta la FMI, la Banca Mondială și în alte părți. Știm că trebuie să suportăm. Știm că trebuie să ne resemnăm cu situația aceasta. Știm că trebuie să dăm vina pe COVID-19. Știm că este vina destinului. Știm că am trăit o perioadă frumoasă. Știm că ni se vor oferi tot felul de scuze pentru neajunsuri în afara factorului politic. Știm că niciun politician nu s-a oferit voluntar să ne aducă lumină de Paște. Știm că oportunismul îi definește pe politicieni. Știm că politicienii sunt prea puțini implicați în ceea ce ne privește. Știm că mare parte din mass-media este cumpărată de cei de la guvernare. Știm că sunt atâția formatori de opinie care se luptă cu penibilul în încercarea de a-i legitima pe guvernanți. Știm că suntem manipulați.

Ce nu știm?

Nu știm ce mai fac cei de la #rezist. Nu știm de ce legile justiției au rămas la fel. Nu știm de ce nu mai reprezintă niciun interes aceste legi. Nu știm dacă ”ciuma roșie” a dispărut până la viitoarele alegeri sau definitiv. Nu știm dacă următoarele alegeri se vor desfășura online cât să poată STS-ul să le stabilească. Nu știm ce a făcut Klaus Iohannis în această perioadă în afara faptului că a citit maxim o pagină din când în când. Nu știm de ce Klaus Iohannis a fost să viziteze un spital gol sau unul de carton. Nu știm de ce președintele și-a pus un guvern după propriul său chef. Nu știm de ce PSD a acceptat acest guvern. Nu știm ce are cu noi președintele de ne jignește cu asemenea guvern. Nu știm ce face președintele pentru noi în afară de a ne cenzura drepturi și libertăți. Nu știm ce este cu el. Nu știm ce planuri are cu noi și de ce.

Zilele trecute prim ministrul României împreună cu un secretar de stat au organizat o festivitate de primire a unui număr de doctori români veniți din Italia. Chiar dacă este vorba de un gest umanitar, aș fi preferat să nu-l văd atât de des pe Ludovic Orban la tv ținând conferințe încât să devină neinteresant. Aș fi preferat să apară rar iar atunci când apare să ne aducă soluții și să risipească din probleme.

P.S. Tot așteptăm de la președinte o explicație în privința muncitorilor români trimiși ca sclavi moderni în Germania. Așteptăm explicații cu privire la românul mort în acel campus agricol din Germania. Așteptăm explicații cu privire la numărul mic de teste efectuate. Așteptăm răspunsuri demne de un președinte de țară într-o conferință cu reporteri.
Utopii!