Venerarea Bourului a luat sfârşit cu mult timp înainte de dispariţia lui de pe planetă

Plouă intens îndesat, să spele cenuşa vechiului an în care s-a tras cu petarde. Ar fi trebuit să-şi lepede pielea întreagă pe pietre, ca o Salamandră de foc. Dar n-a putut, aşa că a pătruns cu cenuşa prin porii noului an.

Zilele trecute am meditat asupra dispariţiei prin extincţie a Bourului. Aurox, Auerochsen cum i se zice în alte limbi. Al nostru, din Ţările Române, ar fi dispărut prin 1627. Cam în acelaşi an dispare şi în Polonia. Polonezii au dat nişte legi aspre, în speranţa că ele ar fi putut salva specia de la extincţie. Poate i-au prelungit viaţa cu câţiva ani în plus, dar până la urmă legile nu au contat. N-au ajutat la nimic. Aurox a fost vânat cu un amestec de dragoste-ură, poate chiar cu misterium-tremendum, fiind investit cu puteri magice. Vânaţi pentru bani, pentru fală, pentru ‘respect’ în comunitate, pentru un moment de glorie şi status înalt, sau pentru echilibrarea stimei de sine bolnave?! Şi triburile de indieni din America de Nord vânau bizoni, se hrăneau şi cu carne de bizon, dar nu i-au decimat. Îi considerau sacri şi din acest motiv cred că au ştiut să păstreze echilibrul. Ce a mai rămas din Bour? I-a rămas capul, stilizat simbolic, pe stema naţională a României şi a Republicii Moldova, singurele state care l-au adoptat-recunoscut ca strămoş ancestral spiritual. Dar venerarea Bourului a luat sfârşit cu mult timp înainte de dispariţia lui de pe planetă.

În urma reflecţiei făcute în primele zile ale noului an, lansez ipoteza că dispariţia în carne şi oase a Bourului  a condus în timp la o erodare a demnităţii naţionale şi a mândriei de a fi român /moldovean, ca urmare a dispariţiei culturii orale prin care s-au transmis legendele şi întâmplările reale ce-l aveau ca protagonist pe fabulosul-cosmicul Bour. Poate am avut un realism magic autohton prin care se săvârşeau transferurile de la Bour la om: puteri, memorie ancestrală, conexiuni cu strămoşii, vitejii neamului, voievozii. Bourul, ca strămoş primordial este un animal diferit de variantele lui domesticite: boul, vaca, taurul comunal, bivolul. Imaginea capului stilizat de pe stemă nu face diferenţa între strămoşul primordial, de nesupus, investit cu caracteristici cosmice şi boul pus la jug, taurul de prăsilă, vaca mulsă de lapte. Pierderea informaţiei orale despre Bour, a aurei lui, a sentimentelor pe care le trezea în oameni, e cel puţin stranie, în contextul în care Bourul a fost păstrat pe stemă. Extincţia acestei specii, prin decimarea totală a exemplarelor de Bouri, strămoşul merituos pus pe stemă, să fi condus la dispariţia şi confuzia semnificaţiilor? Aşa cum unele cuvinte au ajuns să semnifice opusul semnificaţiei lor originare, la fel s-ar fi putut întâmpla şi în relaţia Bour şi urmaşii lui domesticiţi. Ultimii sunt folosiţi şi cu sens peiorativ, ofensator: “Boule! Vită!” În mentalul colectiv, aceştia din urmă simbolizează şi starea de robie, supunere, folosirea-extenuarea prin muncă (trasul la jug), suferinţa plină de răbdare, de unde şi expresiile: răbdare de bou; trage ca boul la jug; vită de povară. Pe Bour nu l-a plâns nimeni, nu a fost căinţă, nu a fost regret, pentru că altfel, acest fapt s-ar fi transmis prin poveşti şi cântece populare, balade, poeme. Poate coarnele sale au fost percepute, din nefericire, şi ca ceva demoniac, o concentrare de energie sexuală, iar evul mediu şi tot ce a urmat i-au uşurat epurarea din mentalul colectiv, astfel încât s-a produs un transfer invers, de la bou la Bour, ceea ce a făcut ca strămoşul să devină încet încet ca un părinte oarecare. Iar omul a rămas singur, fără Bour, fără prezenţa şi intervenţiile lui investite cu puteri magice-cosmice. În inconştientul colectiv, Bourul s-a metamorfozat subversiv în variantele lui domesticite, care de fapt nu sunt El. Apoi a fost uitat, aşa ca o poză pe un mormânt la care nu mai vine nimeni. Pierderea şi răstălmăcirea informaţiei creează predispoziţia pentru minciună şi luarea minciunii drept adevăr. Ce ar fi să ne revendicăm, să ne înviem Bourul!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „Venerarea Bourului a luat sfârşit cu mult timp înainte de dispariţia lui de pe planetă”

  • Semne bune anul are, nu ai intrat în corul jurnalistilor carora le-a disparut imaginatia si care nu mai stiu sa “cânte” nici în primele zile ale noului an decât despre pandemie si despre oamenii politici ai pandemiei.
    Mediteaza în continuare, Monica, mediteaza si viseaza si fii convinsa ca în felul acesta vei depasi mult mai usor decât altii momentele de cumpana prin care trece specia umana! Sa fie oare blestemul bourului si a altor atâtea animale pe care omul lipsit de minte si de suflet le-a facut disparute?
    P.S. Ai observat ca redactia a uitat sa-ti afiseze pe prima pagina titlul articolului?

    • O amintire despre un taur care nu era taur
      Eram în stagiatura, un an, daca nu ma însel, la tara. Am facut cunostinta în trecere cu primarul, preotul si medicul veterinar. Nu le-am retinut numele de la început, aveam vreme. Eram în Banat. Toata lumea, când vorbea despre veterinar, care se ocupa printre altele si cu însamântarea artificiala a vacilor, îi zicea acestuia Bicu. Eu… m-am luat dupa ei. În fiecare dimineata când ma intersectam cu veterinarul, fiind mai tânar si politicos, îl salutam cu respect: “buna-dimineata, domnu’ Bicu! Ei, bine, omul acesta, nu a facut niciodata absolut niciun gest ca sa-mi opreasca elanul atunci când îl porecleam în fata. Am aflat singur, dupa nu stiu câta vreme: în Banat, taurului i se spune si BIC.

      • Am si vazut scena, cu ochii mintii. Tu erai ‘conasu’ – politicos, cu elan- pe care nu se putea supara nici veterinarul, si el de-al locului. Ce nume pentru taur, BIC… din maghiara? Bikaver. Sange de taur

    • Da, cu siguranta, cand dispare ceva impotriva firii-naturii, ca sa nu mai zic impotriva spiritului care avea altceva in plan, se strica…

  • Erata: penultimul rând, bour in loc de bou.

  • Bourul, sau zimbrul, este în viziunea mea Taurul, animalul acela mandru si însingurat ce trezește spaima în inimile oamenilor. Dar si admirație pentru nesupunere, cerbicie, forta dominatoare. Stefan cel Mare l a infruntat ca atare, păstrându l astfel in mitic si mister. El, însă, era marele voievod, iar nu epigonii sai pirpirii si invidiosi pe măreția oricui, ființa omenească sau dobitoc. În afară de bou, vită, gândul romanului, cand zice taur, adaugă aproape invariabil calificativul comunal, oprindu se iarăși la un atribut descalificant prin apropierea de anumiti indivizi din specia umana. De apreciat atitudinea spaniolilor in a caror tara statuile mandrelor patrupede trădează admiratia pentru cel ce este tratat ca un adversar respectat a cărui măreție se revarsă peste curajosul toreador. Oare cand strigau romanii”Ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e” se simțeau puțintel picadori? Oricum, se pare ca uitaseră ca pe stema țării noastre se afla capul de bou. Unde esti tu, Dragoș voda?

    • “De apreciat atitudinea spaniolilor…”
      Mda, si a altora ca ei, care nici în ziua de azi nu au renuntat la barbarele coride…

    • Buna seara, Anamaria, apreciez comentariile. Unde esti tu, Dragos Voda?, bate orice ‘ole, ole, ole’