Venezuela, for ever

De câteva luni, Venezuela este devastată de un cumplit conflict civil între două găști susținute, fiecare în parte, de o altă putere mondială cu interese precise în zonă. Dintotdeauna, lumea-i „condusă de dorința oamenilor de a-și domina semenii. Exploatarea omului de către om. Marx avea dreptate !”[1] Din păcate… Sufragiul universal nu mai contează, are valoarea unei cepe degerate, și d-aia beligeranții își revendică de pe vehiculele blindate părelnicul triumf de la urne. Țara sângerează, sfășiată de gâlceava stârnită și întreținută  cinic cu arme americane și rusești. În  dosul  decorului macabru, băieții deștepți își freacă mâinile de satisfacție în  „deliranta încâlceală a afacerilor”[2] suprastatale. Să nu uităm că un procent infim de 1% din populația globului deținea în 2017 o avere egală cu a celorlalți 99 %… Toată „această demență mecanică  planetară”[3] s-a pus iarăși în mișcare ca un monstru cu mii de capete, cu „energia a mii de oameni care se înfruntă, complotează, vând bogății incalculabile, adună miliarde în conturi secrete, fac curte adversarilor și se iau de gât cu aliații,  își târăsc țările în războaie de ani de zile, înfometează  ținuturi întregi, plătesc  legiuni de scribi care le ridică în slavă politica.”[4] Capitalismul pur, hulit fie pe veci !

Cei doi lideri ai dezastrului național își revendică sforăitor și demagogic inutilele izbânzi, ignorând sutele de trupuri sfârtecate ale propriilor concetățeni. Discursuri odioase, un bălegar de minciuni, promisiuni populiste și tembele rostite în numele… democrației și libertății. Privesc cu silă măcelul  venezueleano-venezuelean și mă întreb  ce mai trebuie să i se întâmple omenirii ca să se vindece de prostie. Deloc surprinzător, printre trădătorii președintelui Nicolás Maduro Moros se numără și șeful poliției secrete, autorul unei scrisori adresate (cum altfel?) națiunii, în care demască fenomenul corupției, un fel de sport practicat de înalții funcționari băștinași. Cine l-o fi împiedicat să-i divulge  și înainte pe voracii  penali ? M-am săturat de loialitatea inșilor de la Intelligence ca de mere acre, sunt primii care își  vând șeful, acolo și aiurea… Ei sunt, oriunde, întruchiparea lașității exemplare. De-a pururi ! Consecința dezvăluirilor sulfurosului denunțător ?  Cunoaștem deja clișeul, stăpânii noștri actuali au inventat un MCV ca să ne țină în căpăstru… În cavalcada de știri gogonate,  Mike Pompeo, a declarat, serios ca un curcan îmbătat cu whisky, că indezirabilul socialist, dușmanul de moarte al  yankeilor, ar intenționa să fugă în Cuba, însă Moscova l-a sfătuit, chipurile, să reziste. Un alt oficial  american  și-a anulat vizitele în străinătate  și, se zvonește, că ar pregăti o intervenție militară asupra Caracasului. Deja mi-e cunoscut scenariul, s-a repetat și în Egipt, și în Irak, și în Iugoslavia: „Americanii, ale căror avioane bombardaseră, cu câteva săptămâni în urmă, taberele insurgenților, începeau să vorbească despre democrație și decolonizare…”[5] Un consilier de securitate de-al  lui Trump, un pițifelnic mare amator de filme cu Rambo, amenință pe Twitter: „V-a sunat ceasul. Este ultima voastră șansă”. Din același  smârc virtual îl susține Mike Pence: „America va rămâne alături de voi până când libertatea și democrația vor fi restaurate. Vayan con dios! # Freevenezuela.” Bla-bla… Simt cum mi se întoarce stomacul pe dos și o scenă nu-mi dă pace neam, e povestită de un personaj makinean: „Îl vezi pe individul acela, da, cel cu  pantaloni scurți și cu o bluză cu picățele. Friptura pe care o mănâncă are pe puțin o jumătate de chil. Țara sa, America, apără din toate puterile dreptul acestui om de a mânca  o astfel de cantitate de carne. Și mai ales dreptul lui de a i se rupe de faptul că, pe celălalt mal al Atlanticului, niște copii cu membrele amputate rod scoarța copacilor ca să-și înșele foamea, până ce crapă. Cele două maluri fac totuși parte din una și aceeași lume, e de ajuns să te ridici așa, în vârful picioarelor, ca să vezi.”[6] Dar cine își mai dorește să stea  la masă cu adevărul?…

Marioneta Administrației de la Casa Albă, Juan Guaidó, se străduiește să nu-și dezamăgească sponsorii de etapă și țipă propagandistic: „Nu mai este cale de întoarcere, viitorul ne aparține: poporul și armata, uniți contra uzurpării.” Sloganurile oricărei mascarade, ideale să sucească mințile  oricum slabe ale „omului-turmă”. „Istoria se joacă mai întâi ca dramă, iar apoi se repetă sub formă de comedie  bufă.(…) Istoria omenirii: vorbe mari, efervescența luptelor și a dușmăniilor, victorii hămesite după cadavre.(…) Când ajunge  la un anume nivel de clovnerie socială, prostia omenească îți provoacă aproape milă.”[7] Desigur, evenimentele în curs nu sunt „în niciun caz o lovitură de stat”, nu,  suntem asigurați de pe Potomac. Rusia și China  strâmbă din nas, atente să-și calculeze și ele cu pragmatism profiturile financiare… „Operațiunea Libertatea”se va încheia în curând, progresiștii vor prelua frâiele muribundului stat și pompele de petrol vor lucra pentru hămesiții magnați ai globalizării. Turiștii de pretutindeni se vor buluci din nou pe pitorescul meleag, iar trecutul va fi îngropat cu grijă în arhivele zălogite cu zel. Și, se știe, „revoluțiile mor atunci când începi să le vizitezi ca pe niște vernisaje.”[8] Ori ca pe blagoslovitele piețe de desfacere, gată să înghită  tonele de edecuri și de produse expirate ale filantropilor universali. Să înnebunești, zău ! Iar în clipa aceea a armistițiului, „va trebui inventată o altă vrajbă, îmbrăcată în odăjdii  umaniste sau  mesianice, întărită prin  zgmotul șenilelor pe pavajul orașelor în ruine, prin tirul tunurilor asupra unor oameni dezarmați.”

Piesa e  veche, morții sunt alții, omenirea trăiește dintr-o cacealma în alta, năroadă făptură…

[1] Andreï Makine, Iubirea omenească

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Andreï Makine, Iubirea omenească

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem