Vești bune de la clasa exploatatoare

Ați auzit vreodată de dark pools? Dar de extractive logics, extractive economy sau de data double? Poate de smart cities, faza de pe serverele care memorează ce nu intră noaptea-n sat, nu cea de pe telefon, pentru gușteri? (Norocul nostru e că cei cu rol de mastermind în gestionarea rezultatelor nu au coeficient de inteligență de trei cifre, la fel ca și acționarii majoritari ai rețelelor sociale!) Ce se întâmplă în lume nu prea mai are legătură cu ce se vede la televizor sau cu ce se poate citi în ziare, acolo unde se mai tipăresc. Ne place să ne imaginăm că „știm ce se întâmplă cu adevărat”, dar asta li se întâmplă doar celor puțini care știu unde să caute pentru a afla informații reale și nu și-au pierdut capacitatea de a citi printre rânduri. Partea bună e că nici guvernanții noștri nu știu, așa că la noi merge mai greu industrializarea cuantică, în principal pentru că pasiunea pentru cârnați primează.

Justin E. H. Smith, un filosofo-istoric american, a publicat de curând o carte intitulată „Internetul nu e ce crezi tu că e”. E o analiză generoasă și foarte inteligentă a lumii actuale, iar acolo unde nu conține „teme actuale” (pomenește doar în trecere de „pandemie”, socotind că „n-a făcut decât să ne împingă dincolo de un prag”) oferă toate premisele pentru completarea tabloului, dacă ești dispus să faci asta. Autorul vorbește de patru „transformări antiumane” principale pentru care am putea acuza internetul (mai ales partea de rețele „sociale”) de crime împotriva umanității.

Prima: oamenii au devenit resursă. A doua: „noua înflorire umană” – indivizi din ce în ce mai incapabili să acorde atenție. A treia: comprimarea unei mari părți a vieții într-un singur dispozitiv (ceea ce amplifică primele două transformări). A patra: transformarea ființelor umane în seturi de date. (Mi se pare doar un corolar al primei transformări, dar asta nu schimbă cu nimic observațiile.) Pe tot parcursul eseului călcăm pe un sol cu zăcăminte heideggeriene care mustesc de tekhne-ul originar. Autorul ține să ne amintească printr-o analogie frumoasă cu păianjenul și plasa lui că tehnica proprie de articulare e în noi, nu în buzunar sau prin curtea pe care ne-am construit-o. Analiza e lăudabilă, dar concluziile sunt moi.

Bineînțeles, internetul în sine nu are nicio vină, cum n-au nici bisturiele picate pe mâinile cui nu trebuie. Dar dincolo de toate ravagiile pe care le produc majoritatea utilizatorilor lui se întinde un ocean de posibilități cu adevărat fascinante. Nu, nu e vorba de „internetul lucrurilor” (alt concept debil care farmecă idioții reificați de noua sistemă educațională), ci de posibilitățile pe care le oferă interconectarea globală. Normal, aromele nu atrag doar albine, așa că n-avem motive să ne mirăm că o foarte mare parte din conținut e făcut ca să pice bărzăunii turmentați în plasa fericirii vegetative. Rămân însă destule biblioteci, laboratoare, cutii poștale și, bineînțeles, distracții și spectacole de înaltă calitate. Dar asta e valabil pentru oamenii de rând. Cei puternici văd în interconectare doar o sursă de exploatare. Vor să știe exact ce fac cât mai mulți utilizatori, să-i influențeze politic și economic și să-i facă dependenți, cu sau fără acceptul lor. Și asta doar pentru a obține profit. Metoda e oarecum similară cu metodele de a obține profit din arderea combustibililor fosili, cu notabila diferență că bărzăunii au conștiință, cel puțin teoretic.

Când vine vorba de politică însă, faptul că mulți dintre lucrătorii cu informație nu înțeleg pe deplin ce fac e o veste bună. Câțiva ideologi au plantat semințele semantice suficiente pentru o înțelegere mai profundă a fenomenului interconectării, chiar dacă nu asta și-au propus (mă îndoiesc că Deleuze știa ce e internetul sau îl avea în minte când a scris despre structurile rizomoidale, pe la jumătatea anilor 1980), iar alții, cu Harari în frunte, fac galerie pentru tăierea unor păduri imaginare. Transumanismul (despre care Smith nu suflă un cuvânt!) este însă un concept pe cât de balcâz, pe atât de alienat de mintea omenească. În numele lui se construiesc tot mai multe uși de care se dau marii conducători cu părțile mai sunătoare – altă veste bună. Din păcate, nu putem să ocolim vestea proastă care s-ar putea să le anuleze pe toate cele bune de mai sus. Dictaturile nu operează cu adevăruri și intenții bune, așa că viitorul o să fie controlat tot de deținătorii forței brute, din arsenalul căreia astăzi fac parte și instrumentele de interconectare. În fond, circul pandemic nu a fost mai ușor de suportat pentru că au existat mijloace de lucru și întâlniri la distanță, ori pentru că marele rețele au ghidat oamenii spre comportamentul corect – au făcut chiar opusul! Circul a fost proiectat și construit cu ajutorul acestor instrumente. Și este încă în desfășurare. Dar și aici avem o veste bună: e imposibil să controlezi totul online. Trebuie să controlezi și restul instrumentelor, așa că secțiunea online nu face decât să-ți sporească nevoia de oameni. Mulți, poate chiar mai mulți decât vestita cocoașă a „clasei de mijloc”. Iar ca să ai oameni trebuie să le dai să mănânce. Or, nu cred că s-a născut încă nababul care să-și permită asta.