Viața ca o gară

Viața este ca o călătorie cu trenul. Urcăm, coborâm, alegem locurile pe banchete în funcție de peisaj. Unii ne așezăm cu fața și nu întoarcem capul pentru a privi în urmă, ci doar înainte, pentru a nu pierde nimic din ceea ce urmează să vină. Alții ne așezăm cu spatele la direcția de mers pentru a păstra vii în memorie imaginile ce ne conturează amintirile, pentru a avea încă prezentă priveliștea care rămâne în urmă.

Da, viața este cu adevărat un tren! Cunoaștem oameni pe care credem că îi vom avea permanent în călătoria noastră, dar realitatea e alta. Fiecare coboară la un anumit moment din acest tren, alege o gară, un peron, un alt traseu, iar noi adăugăm un alt rând de călători pe traseul nostru, interacționăm cu alți oameni, cărora ne încăpățânăm să le creionăm imagini perfecte, să îi descriem în culori ce ne plac doar nouă, luptăm pentru ei, le căutăm argumente și scuze, atuuri și motivări, le oferim șanse, avem așteptări de la ei, fără a ne oferi nouă șansa încrederii în propria noastră persoană. Căpătăm experiențe prin aceste interacțiuni, avem surprize plăcute sau nu, coborâm în gări sufocate de tristețe sau pe peroane inundate de lumină și speranță, ne rătăcim prin aglomerații fără sens, ne bucură forfota călătorilor, chiar dacă unii dintre ei urcă doar pentru câteva stații. Îi ascultăm pe unii cu calm și interes, iar pe alții contrariați și înverșunați, însă căutăm în fiecare partea frumoasă și bună, vrem să învățăm de la fiecare, să transpunem visele noastre pentru a înfrumuseța fiecare parte a vagonului trenului în care călătorim.

Trebuie să învățăm că e nevoie de putere pentru a ne obișnui cu absența sau dispariția unora dintre ei, că pe parcursul călătoriei vor urca și oameni care vor rămâne alături de noi până la sfârșit, că vom primi în dar oameni frumoși și loiali, că vom rezona și cu oameni falși și farseuri, că nicicând nu avem cum să rămânem singuri în tren și că în oricare etapă a călătoriei există și oameni care au așteptări de la noi și pentru care prezența noastră este necesară.
Călătoria este plină de provocări, de speranțe, de frenezie, de dureri și despărțiri, de aspirații și idealuri, de dezamăgiri și introspecții, însă este fără întoarcere.