Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Victor Orban la Tușnad: Un discurs istoric

„De când ne-am întâlnit ultima oară, lumea s-a schimbat foarte mult. În 2019 am fost participanţii unei tabere deosebit de optimiste şi încrezătoare, însă deceniul care s-a deschis în faţa noastră, după cum se vede bine, va fi deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei. (…)

Deci, am intrat în epoca pericolelor, iar acum se fisurează aceşti piloni ai civilizaţiei occidentale pe care îi credeam indistructibili. Voi aminti aici trei asemenea zdruncinări. Anterior am crezut că trăim într-un scut protector al ştiinţei, dar a venit COVID-ul. Am crezut că în Europa nu mai poate fi război, dar acum avem război în vecinătatea Ungariei. Am crezut că războiul rece nu se mai întoarce, dar foarte mulţi lideri ai lumii acţionează în direcţia organizării vieţii noastre într-un bloc. Acestea sunt evoluţii pe care în 2019 nu le-am amintit deloc, acestea ne învaţă să fim mai modeşti, deoarece posbilităţile noastre de previziune sunt serios limitate. Acest lucru este valabil şi pentru cei care vorbesc despre viitor. În 2019 nu am vorbit nici despre pandemie, nici despre războiul din Europa, nici despre o victorie de două treimi, nici despre reîntoarcerea la putere a stângii în Germania şi nici despre faptul că îi vom învinge pe englezi acasă la 0-4 (la fotbal). Deci, dacă cercetez viitorul, cel mai important lucru este modestia şi supunerea. Nu poţi să iei pâinea de la gura Domnului.”

Fragmentul de mai sus nu e rupt dintr-un eseu semnat de un filosof. de renume al lumii de azi. Filosof care nu poate fi decît franțuz, Nu e rupt din comentariul unui publicist occidental, și cu atît mai puțin din intervenția unui lider de opinie din Europa Centrală și de Est.
E dintr-o intervenție publică a unui politician.
Politicianul se numește Victor Orban și e premierul Ungariei.

Pe Victor Orban îi urăsc deopotrivă Stăpînii și Slugile.
Prin Stăpîni înțeleg liderii Marilor Puteri Europene, dar mai ales, Liderii Birocrației dictatoriale de la Bruxelles.
Aceștia văd în Victor Orban cel mai mare pericol pentru stăpînirea lor. Recent, unul dintre acești Stăpîni, președintele Comisiei Europene, a cerut Statelor membre ale UE să-și micșoreze cu 15% consumul de gaz pentru a-l da, ulterior, Germaniei, țară care a descoperit că motoarele nu merg cu lemne. Victor Orban s-a opus. Nu de-al dracului, ci pentru că o asemenea mișcare lovește interesele naționale ale Ungariei.

În 1946, Lucrețiu Pătrășcanu a declarat că „înainte de a fi comunist, sunt român”. O declarație care a însemnat pentru el începutul sfîrșitului. Cum să admită așa ceva Stăpînul sovietic, care înțelegea prin comunist, internaționalist, adică supus Moscovei.
Victor Orban ar putea spune ceva asemănător. Înainte de a fi bruxellesist sunt maghiar.

Prin slugi înțeleg pe politicienii români, cei care sînt mai întîi bruxellesiști și mai apoi, dacă rămîne loc, evident, români.
Și ei, politicienii români, ar vrea să-și poată permite fapte și vorbe precum cele asumate de Victor Orban. Nu-și pot permite, deși ei gîndesc la fel ca Victor Orban, pentru că, înainte de a fi români ei sunt bruxellesiști. Și-i urăsc pe toți cei pe care poporul român îi văd că-și pot permite să fie și altceva decît slugi.

Ura față de Victor Orban a făcut ca unul dintre cele mai puternice texte semnate de un european despre Declinul Europei să fie aruncat în mașina de aruncat rahat în dreapta și-n stînga a presei diversioniste. Unui text filosofic trebuie să-i răspundă filosofii. I-au răspuns milițienii de serviciu.
Din presă și din politică.

Fragmentul citat în debutul acestui articol are o valoare de excepție și pentru că aduce în discursul public al unui om politic european neliniștile încercate de oamenii lucizi la declanșarea Pandemiei mai întîi și la declanșarea Războiului din Ucraina mai apoi.

Principala consecință a Pandemiei a fost pentru milioane de europeni pierderea unei iluzii de esență de pînă atunci:
Iluzia Științei atotputernice.
Această Știință a fost înfrîntă de un virus.

Declanșarea Războiului din Ucraina a dus la pierderea unei alte mari iluzii nutrite de Europenii cufundați în rutina confortului:
Iluzia că un Război e imposibil în Europa.
Și iată că Războiul a fost posibil.
Și durează deja de luni bune și nu lasă impresia că se va încheia curînd.

A treia iluzie de care vorbește Victor Orban e cea potrivit căreia după încheierea Războiului Rece, care a durat peste patru decenii, un nou Război rece nu mai poate reveni.
Ei bine, Războiul Rece a revenit.
De data asta nu între URSS și SUA, ci între Rusia și China pe de o parte și America și Uniunea Europeană pe de alta.

Victor Orban n-a invocat întîmplător în debutul discursului aceste trei mari iluzii pierdute de Occident.
Întreg discursul e stăpînit de neliniștea pe care trebuie s-o încercăm în prezent față de Destinul Lumii Occidentale.
Lume din care face parte și Lumea Românească.

Liniștea, satisfacția, veselia, fericirea tonată își au cauza în absența veghii.
Poate că Victor Orban exagerează avertizîndu-ne asupra a ceea ce el numește Declinul Occidentului.
Poate că Occidentul e ca România din discursul lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă:
O realitate în care vorba poetului:
Nu există să existe / Cetățeni cu fețe triste.

Dar dacă nu e?
Nu e mai bine să fim pregătiți pentru pierderea altei mari iluzii – cea a Occidentului triumfător – decît să suferim după pierderea unui noi iluzii?

Ce înseamnă asta?
Că față de viitor trebuie să fim modești.

Esența discursului lui Victor Orban stă în îndemnul:
Vegheați, nu dormiți!
Pentru că nu de puține ori în somn se moare.

Fie și doar pentru atît, Discursul lui Victor Orban e unul istoric.
Un discurs cum nici un politician român n-a ținut pînă acum în postdecembrist și nici nu cred că va ține.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „Victor Orban la Tușnad: Un discurs istoric”

  • Un editorial excepțional, Maestre Ion Cristoiu ! Este o melodie mai veche numită „Fascinație ” pe care dacă o asculți prea des chiar începi să crezi că ea reflectă realitatea înconjurătoare și realitatea se oglindește în ea ! Occidentul ,dar nu doar el ci și țările est – europene au fost atrase mereu ca un miraj ,- ca o „Fata Morgana ,”- de America și cum să nu se iluzionism în continuare Occidentul că el va ieși triumfător din război dacă merge pe mâna Americii care l-a fascinat dintotdeauna ! Și ce este și mai grav pentru Europa și Occident este că America chiar mizează în idealurile ei pe încrederea pe care cu un procent mai mic sau mai mare de naivitate i-o furnizează Europa și Occidentul !Vă mulțumim din tot sufletul, Maestre Ion Cristoiu ! Felicitări !

  • Un editorial excepțional, Maestre Ion Cristoiu ! Este o melodie mai veche numită „Fascinație „,desprinsă parcă dintr-o poveste fermecată cu zâne, o melodie pe care dacă o asculți prea dea chiar începi să crezi că melodia oglindește realitatea , ite prin care

  • Foarte interesant,excepțional, editorialul dumneavoastră, Maestre Ion Cristoiu ! Esremelodie mai veche numită ” Fascinație „, pe care dacă o asculți prea des , ajungi să crezi că Occidentul este o altă lume, o lume mirifică ,desprinsă parcă din poveștile cu zâne

  • -Ar fi cateva carti , aparute in ultimii ani, cu analize interesante : „The Strange Death of Europe : Immigration, Identity, Islam ” , de Douglas Murray, publicata in 2017( Ciudata moarte a Europei : Imigratie, Identitate, Islam ); „J’ai tiré sur le fil du mensonge et tout est venu „(Am tras de firul minciunii si totul a iesit la iveala ), de Philippe de Villiers ; ” Les guerres illégales de l’OTAN: Une chronique de Cuba à Syrie ” (Razboaiele ilegale ale NATO: o cronica de la Cuba la Siria ), de Daniele Ganser; „Devenir soi „-Prenez le pouvoir sur votre vie ( Deveniti voi insiva- Preluati puterea supra vietii voastre ), de Jacques Attali (2014). Pot fi gasite pe Amazon, inclusiv in format Kindle. Cand au fost publicate, in Europa era inca sanatate si pace, sau asa credeam noi, astia mici si neatenti. Acum totul merge foarte repede, Istoria pare ca fuge repede inainte .
    -Rusii spun ca inchisoarea unde se aflau prizonierii ucrainieni din batalionul Azov a fost bombardata cu rachete HIMARS si au cerut o ancheta independenta internationala a ONU si a Crucii Rosii Internationale. As crede ca rusii puteau afla multe de la acei prizonieri si ca si-ar fi dorit sa ajunga cu ei la proces, ar fi fost o satisfactie pentru rusi.
    -Sunt foarte importante, pentru limpezirea si luciditatea noastra, analizele si cronicile domnului Cristoiu si ale colaboratorilor sai. La fel si comentariile cititorilor de pe acest site. Multumesc, domnule Cristoiu, si pentru tonul calm ,si pentru umorul dumneavoastra !

  • Avem un politician cu viziuni mai mari decat ale lui Viktor Orban. Premierul Ungariei, la nivelul anului 2019, recunoaste ca nu stia prea multe. Noi avem unul care ne-a avertizat intr-o carte publicata in 2015 ca de prin anii 2020, nu va mai fi dezvoltare, ci doar recesiune, pentru ca hrana, apa si energia vor fi pe sponci. Acum, candideaza la presedentia Romaniei. Personalitatea lui, cu mult mai mare decat a lui Orban al ungurilor, promite sa dezvolte Romania mult mai mult decat a reusit s-o faca Ungaria sub conducerea lui Orban. Mi-e teama ca pentru o asemenea personalitate, poporul roman nu este inca deplin pregatit. Va dau aici cateva date: Cartea poarta titlul „Cumpana Romaniei”, Proiectul e cunoscut sub denumirea „Hrana, apa, energie” iar omul se numeste Calin Georgescu. Exista pe youtube destule interviuri cu doctorul Calin Gerogescu, din care, cine doreste, poate sa-si faca o imagine despre acest politician si insusirile lui deosebite.

    • Dom’le lasa-ma-n pace cu propaganda facuta la fel si fel de netoti.Titluri si maculatura scrisa si tupeu e de capu’ astora care vor la Cotroceni. Toti vor sa ajunga presedinti si dupa aia se caca-n poteca de destepti ce sint. Dupa ’89 incoace numai javrele au ajuns in politica. Rezultatele muncii lor e vizibil, la fel si ideile pe care le auL AU ZOBIT O TARA INTREAGA. Aia au facut. Ba s-au apucat sa linga shlapi straini si au copiat ca timpitii tot ce e rau si nefunctional in vest. Uite scoala. Iti place in ce hal a ajuns? Ce stie dom’ doftor Georgica sa faca pt scoala? Ce-a facut Iohan pt scoala?Sasu asta care mai si pretinde ca-i profesor. TAra asta nu mai are nevoie de infatuati in prorpiul suc si acoperitir de diplome si alte excremente. Tara asta are nevoie de un gospodar cu mintea clara si inima unde trebuie: PATRIOT nu PATRIHOT.

  • Domnule Cristoiu haideți sa nu ne mai ascundem după cuvinte de dragul cenzurii corectitudinii politice. Destinul occidentului e sa devina o zona geografică pentru valurile de excedent demografic din lumea a treia. Sunt statistici, sunt analize care demonstrează lucrul asta. E bine, e rău nu știu, dar e clar că civilizația europeană va suferi schimbări și numai viitorul va demonstra daca la final se afla dezastrul sau o noua Renastere. Personal sunt sceptic. Oricum ce a fost nu va mai fi.

  • Maestre excelent articol!
    Am recitit întreg discursul lui Orban și o să-l păstrez până nu dispare de pe net.
    Orban spune că state mici ca Ungaria nu au nici un cuvânt de spus și că toate ordinele vin de la Comisia Europeanăm exact cum veneau înainte de la Moscova.
    ” Ungaria nu are de ce să îşi facă iluzii că vom putea inflenţa evenimentele războiului şi strategia Occidentului, prin sfaturi bune. Cu toate acestea, consider drept o chestiune de onoare şi morală că trebuie să ne spunem punctul de vedere şi să îi convingem pe occidentali să eleboreze o strategie nouă.”
    Mai spune poporului ungar că are un plan economic și un desfășurător pentru a trece peste aceste vremuri tulburi, instabile și a enumerat câteva investiții.
    Normal că brusellezii și în special germanii au sărit ca arși fiindcă nu vor să recunoască politicile lor greșite.
    Practic occidentrul a eșuat și în criza migranților, și în criza sanitară și cu strategia de război (sancțiunile), și mai ales in criza economică generând inflația.
    *
    De politicienii români în frunte cu Iohannis mi-e rușine să vorbesc.
    Atitudina lor servilă, umilă te face să întorci capul de scârbă.
    Măcar dacă acest guvern ar avea un proiect, un plan, ceva, o investiție cum are Orban pentru Ungaria.
    Dar miniștrii nu sunt capabili, nu pot, și nu-i interesează.
    Guvernul s-a cramponat să stea cu mâna întinsă după banii PNNR, iar Comisia le-a râs în nas și a plecat în vacanță. Investitori nu caută că lenea e prea mare.
    Atât știe guvernul Ciucă, să stea la cerșit și la mila băncilor, că mai mult nu-i duce capul.
    O să întreb zilnic de ce Marcel Boloș, Cîciu și Virgil Popescu sunt ținuți în funcție!?
    Boloș ăsta habar nu are ce trebuie să facă la fonduri europene, iar Virgil Popescu are numai sticleți verzi cu green dealul în cap.
    De Ciucă ce să mai vorbesc că nici el nu știe cum s-a trezit premier și șef de partid.
    Ocupă și el un scaun că se plictisea la pensie.
    Vai de noi!

  • Vegheaza la gandurile tale, Pentru ca ele vor fi cuvinte.
    Vegheaza la cuvintele tale, Pentru ca ele vor deveni fapte.
    Vegheaza la faptele tale, Pentru ca ele vor deveni obiceiuri.
    Vegheaza la obiceiurile tale, Pentru ca ele vor deveni caracterul tau.
    Vegheaza la caracterul tau, Pentru ca el va fi destinul tau.
    Sa ne ajute Domnul sa avem acest fel de veghere! (Talmud)
    Luca 21:36 „Vegheati dar in tot timpul si rugati-va, ca sa aveti putere sa scapati de toate lucrurile acestea care se vor intampla.”
    Proverbes 27:12 – Un homme prudent voit venir le malheur et se met à l’abri. Les ignorants y donnent tête baissée et le paient cher.

  • Total de acord. Până să vina Orban cu acel discurs iar dumneavoastră cu eseul „reacționar” de fata ajunsesem demult la aceleași concluzii trăind în acest post-occident de mulți ani. In general o condiție a lucidității pentru un om cât de cât inteligent este critica momentului fara de care poricolele nu pot fi evitate, la fel și dezamăgirile. Din păcate prea multa lume e picată într-un fel de fascinație oarbă pentru o lume ale cărui păcate și vicii refuza sa le vadă. Această teorie a declinului nu e ceva nou și deci nu e nicidecum invenția lui Orban. Exista o întreagă literatură propusă de specialiști renumiți și gânditori respectați care o invocă de ani buni. Bineînțeles că politicienii pe care dumneavoastră ia-ți pus binemeritat la index au introdus opinia publică într-o bula mincinoasa pentru a-și justifica egoist pozițiile sus puse. Mă tem însă că istoria va veni că un tăvălug peste multi dintre naivii, idealiștii și oportuniștii de azi mai repede decât se crede.

  • Se discuta despre Orban, un prim ministru ales cu majoritate. Se infiereaza lectia predata de acesta, se discuta de UDMR. Dar acum 2ani președintele Iohanis venea in Romania, dupa grele lupte, cu un geamantan cu 80 miliarde euro. De atunci, Romania tot da bani catre UE, dar a primit „ciuciu”. Primul ministru, neales, dar desemnat a ratat prima transa. Iohanis nu are nimic de zis, in 2 ani a avut guverne performante. Se zice ca Orban a deranjat prin afirmatii sovine. Dar esenta este intradevar ” vegheati, nu dormiti” Mesajul lui este pentru etnicii maghiari din alte tari, o imbarbatare, doar razboiul care va urma va reconfigura noile granite, se vor deslipi si alipi teritorii. Se asteapta doar Kosovo si Serbia.

  • Fantastic dl Cristoiu

  • ‘Înainte de a fi bruxellesist sunt maghiar.’
    daca Victor Orban spunea asta pe vremea Globalizarii…ala era! :))

    uite ca Globalizarea, intre timp, si a consumat potentialul,
    iar Globalizarii, adica Marelui Flux, ii urmeaza, natural, Marele Reflux.

    Victor Orban a spus ‘Înainte de a fi bruxellesist sunt maghiar’…. pe vremea Marelui Reflux! :)), ca e filozof, nu tampit,:))
    adica pe vremea cind apele se retrag in matca,
    prin urmare ‘adevaratii Stapani’ fix de oameni ca Orban au nevoie,
    ca fix cu oameni ca el ‘te dai’ pe ‘valul Marelui Reflux’

    intarziatii, politicienii care inca se exprima din inertie,
    care inca nu s au prins ca s-a schimbat sensul de mers:)), inca se cred pe vremea Globalizarii,
    tocmai daia, pesemne, inca isi calca in picioare natiile :))

    vremea Marelui Reflux e a celor capabili sa si conduca natiile!,
    ca Marele Reflux e despre ‘intoarcerea la origini’,
    chiar daca traseul e unul care in fapt…Unifica Plenar dinamicile Civilizatiei ( discutia e complexa )

    prin urmare cei care l iau la 13 14 pe Victor Orban inca nu s au prins ca vremea celor care sint capabili sa gospodareasca propria natiune e la usa, de fapt…e deja in pat!:)),
    deci vremea celor care trambitau Globalizarea si implementau cu talent lepadatul de ‘traitul pe limba propriului popor’ si a consumat intreg potentialul, prin urmare ‘baga carbuni’ intr o soba care nu mai exista:))

    ‘adevaratii Stapini’ stiu prea bine ca Unificarea e imposibil de realizat cu japca, tocmai daia stiu si ca ‘treaba’, pe vremea Marelui Reflux, poti face cu cei ca Victor Orban, indrazneti cu Vremurile!, filozofi! :))

    vremea tiriplicilor care se afla la ‘conducere’ a apus,
    timpul lui ‘ciuri buri, dar conducator’, pus pe tron cu furca,…si a consumat potentialul,
    acum e vremea celor Capabili, chiar daca e vremea lor pentru ca abia ei sint in stare sa priceapa ca Artificializarii nu i te poti opune!:)))))

    oricum o dai, vremea ‘panaramelor care se lafaie pe tronul pe care au fost trasi cu prastia’ s-a dus, a expirat!, gata!:))),
    si ‘adevaratii Stapini’ stiu prea bine ca asa e si altfel nu e…

    • ‘Un discurs cum nici un politician român n-a ținut pînă acum în postdecembrist și nici nu cred că va ține.’

      pai nu va tine pentru ca ‘adevaratii Stapani’ au nevoie de filozofi, de politicieni nu mai au nevoie:)), asa ca un politician e probabil sa nu tina un astfel de discurs, insa pentru filozofi…dabia acusica vine Primavara!:))

      fiti optimist, Maestre,
      ca ‘filozofia neamului’ a fost gradinarita, de Batranii nostri, sub timp si dincolo de timp, pe taramul Anotimpurilor, al Vesnicei Primaveri :)),
      si fix pentru vremuri pe masura celor de acum au fost gradinarite, prin urmare…indrazniti!, indrazniti sa fiti optimist, Maestre!:))))

      • tot asa cum exista ‘generali pentru vreme de razboi’, exista si ‘filozofi pentru vreme de Iarna’:)), si pentru ca au fost Gradinariti, ei vor rasari fix la soroc!:)))

        • Putin…o fi bun, o fi rau, habar n am si nici nu mi pasa, insa e clar-cristal ca e un mare filozof!

          XI…o fi bun, o fi rau, habar n am si nici nu mi pasa, insa e clar ca filozofia poporului chinez e..pe Piscuri, pe vremea asta,

          despre americani se spun multe, asa ca mai bag si io una: filozofia lor e pe masura vremurilor, nicum altfel!

          si mai sint…
          ___________
          Civilizatia…mare cit planeta se afla la Portile Desavarsirii,
          Vremurile sint ale Desavarsirii,
          prin urmare astea sint Vremurile Maestrilor,

          asta si doar asta e masura ‘adevaratilor Stapani’,
          chiar daca ea se exprima prin superpozitii, :))),
          asemena Maestrilor, dealtfel…

          • Cred ca doar xi nu vrea teritorii de la noi. De ce crezi ca vi s-a imprietenit cu pu? Pentru gaze? Are si mare industrie ung….. asambleaza pc- uri pt dell, fara gaze :)))) , cu surubelnite adica, de multe dimensiuni :))))) altceva nu prea . Sa vedem ce-o sa spunem cand o sa ne ciunteasca si la vest si la est. (Am scris si eu la talica aici, daca as scrie in alta parte multe bucurii as strica, mai ales pe a danutzei… si nu as vrea asta, lasam corola de minuni cum se afla.)

      • @Online
        DISCURSUL LUI ORBAN, BIET PISTOL CU APĂ! BLANDIANA ÎN 2016: POPOARELE MIGRATOARE VOR DISTRUGE EUROPA
        http * s://inpolitics * .ro/discursul-lui-orban-biet- * pistol-cu-apa-blandiana-in- * 2016-popoarele- * migratoare-vor- * distruge-europa_1832735503 * .html
        ion iliescu a distrus deja romania.oricum safteaua tiganeasca facuta de el si talpes cu americanii e pe viata lui iliescu.a mirelit-o batranul edec kgb-ist.the deal is off.

    • @Online
      Nu e nevoie de „computer cuantic”…deja e foarte simplu…poti sa ai cel mai puternic procesor…daca nu e optimizat…acum vreo 17 ani prin 2005 i-am cumparat lui soramea un calculator…era la oferta…pentium 4 la 3.06 Ghz…parea ca rupea ca frecventa…dar rupea si sursa…consuma foarte mult…asa ca nu procesorul e totul…uite la un aparat radio…nu zic transceiver…statie emisie receptie…zic radio…us uus um ul….scurte ultrascurte medii si lungi…procesor…ce-i aia…conteaza pragul de sensibilitate…filtrele…cat de inguste sunt filtrele ca sa zic asa…ftb…filtru trece banda…comercial ii zice selectivitate…jur ca din cap le-am spus…fara sa trag cu ochiul la ceva…acum…de ce am facut analogia asta…Selectivitatea…uite o Stire…
      Parlamentar sârb, în contextul tensiunilor de la granița cu Kosovo: „Totul îmi arată că Serbia va fi nevoită să înceapă denazificarea Balcanilor”
      Cum suna asta…Impreuna cu aia ca Polonia si Ungaria s-au „despartit”…de Bosnia mai stii ceva…ai mai auzit ceva…azi au fost niste schimburi de focuri…Serbia Kosovo….Iar Maestrul Ion Cristoiu STIE….kosovo e majoritar albanez…dar a fost si „leaganul istoric” al sarbilor…cum e cu astea…Stii Cum O Vad Eu…Tocmai E O Falie In Europa…Polonia Cehia Slovacia intr-o parte…Ungaria…Falia Tectonica Politica E Pe Balcani…te-ai lamurit…nu stiu Croatia si Slovenia…cu restul e Clar…ce fac si zic astia…cat despre exprimarea Mea…asta cu (…) nu e nimic subliminal…in Morse (…) e litera S…de fapt cand fac asa…vreau sa spun…”merita sa te gandesti la asta”…acum asta cu falia cu ruperea europei…am gasit o harta dar si asta e deja depasita ca ungurii au trecut de partea cealalta a gardului…
      https * ://en. * wikipedia. * org/wiki/ * File: * Grossgliederung_ * Europas-en * .svg
      Acum…mai e o stire…merge treaba…poate nu stii…nu e barfa…intra pe declaratiile de avere ale astora de la stat…sa vezi minuni…au actiuni pe la stat…titluri de stat…pai ce sa zic…sa investeasca „statul” in el insusi daca e asa de „performant”…oricum sunt ei intre ei cu ei pentru ei despre ei…doar ca nu mai sunt bani decat pentru jumatate 50% sau 1/2 din ei…
      Guvernul Ciucă-Ciolacu vrea să se împrumute de la bănci cu încă 5 miliarde de lei
      ps.cica robor-ul a ajuns pe la 8%…
      Toate Bune Online!!!
      🙂
      vali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *