Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Victoria post mortem a Securităţii

Pînă în 1989, Securitatea s-a dat peste cap să pară mult mai puternică, mult mai înfricoşătoare decît era de-adevăratelea. Un mecanism însuşit cu brio de orice Poliţie Politică din lume şi din Istorie. Pentru tăria unei dictaturi, importantă e nu reprimarea, ci prevenirea cîrtirii. Crezînd că Instituţia e peste tot, că te ascultă pînă şi-n intestinul gros, cauţi să fii om cuminte şi-n cele mai tainice momente ale vieţii tale.

Securitatea şi-a atins ţelul. Dacă ar muri acum, ar muri fericită. A reuşit, în fine, să atingă atotputernicia pe care şi-o dorea înainte de 1989. Are un cuvînt hotărîtor în afacerile politice, morale şi culturale ale momentului. Graţie munţilor de Dosare pe care le-a alcătuit aproape tuturor personalităţilor vieţii noastre publice. De cele mai multe ori, pentru a le compromite. Printre filele cu delaţiuni, rapoarte ale ofiţerilor interesaţi în a se da pricepuţi, radiografii ale stării de spirit a populaţiei, vei găsi totdeauna, dacă te animă ura, ceva compromiţător despre cineva. Referindu-se la denunţările postdecembriste din lumea scriitoricească, Augustin Buzura, model înainte de 1989 al intelectualului curajos pînă la sinucidere, nota amar în volumul de confesiuni Tentaţia risipirii:

„Ce vîrf intelectual, care scriitor cît de cît însemnat a rămas neponegrit? Nici unul. Şi cu ce ne-am ales? Ne-am murdărit singuri, în deplină libertate mai mult decît au reuşit înainte Securitatea şi Partidul.”

În această operaţiune despre care vorbeşte Augustin Buzura, un rol capital l-au jucat aşa zisele dezvăluiri din Dosarele Securităţii. Cărora le-a fost victimă el însuşi.
Nu e responsabilitatea Securităţii pentru o asemenea implicare în prezent. Sunt de vină:

  • mania moldo-valahă de a trăi în trecut, de a ne ocupa de tranşarea pătimaşă a întîmplărilor de acum patru, cinci decenii în detrimentul chestiunilor din prezent.
  • folosirea Dosarului – în glorioasa manieră bolşevică – pentru răfuielile din prezent.

Sunt de vină şi multe alte lucruri. De prisos efortul de a le trece în revistă. Sigur e însă că Securitatea arbitrează luptele din prezent pe două căi:

  • cea a Dosarului de urmărit
  • cea a Dosarului de colaborator

Dosarul de urmărit în anii Ceauşescu dă automat insului din prezent certificatul de Erou. Fie pentru a se pricopsi cu o slujbă bănoasă, fie pentru a se proteja de atacurile altora.
După 1989, în societatea de pe ambele maluri ale Dîmboviţei s-a declanşat ditamai bătălia pentru a smulge gloria de victimă a dictaturii.

Înainte de 1989, puţini erau cetăţenii acestei patrii care să nu se fi neliniştit la gîndul că sunt în vizorul Securităţii. Dacă vreun coleg de birou sau consătean de bloc dintr-un cartier popular era convocat la Securitate, toată lumea îl căina.

După 1989, lucrurile s-au schimbat. Cei care n-au fost urmăriţi de Securitate îşi dau cu pumnii în cap că n-au avut norocul să ajungă şi ei dacă nu în beciurile, atunci măcar în birourile Securităţii. Asta deoarece trecutul de victimă a Securităţii, aşezată pe primul loc în ierarhia de victime ale Dictaturii, le-a adus multora glorie, dar mai ales bani.

Lovitura cea mare au dat-o cei care au avut norocul de a fi arestaţi. Din motive care-mi scapă, Securitatea nu i-a torturat. Ar fi fost o mană cerească pentru gloria de azi, un ochi scos de zbirii din beciuri, sau cel puţin o mînă ruptă.

Sesizînd afacerea, tot mai mulţi cetăţeni s-au dat de ceasul morţii să-şi facă rost de un trecut de urmărit de Securitate. Cînd conduceam Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, ofiţerii responsabili cu presa şi cultura veneau să verifice oficial delaţiunile despre unii dintre redactorii şi colaboratorii publicaţiei. Indiferent de ce vor fi făcut învinuiţii, le luam apărarea, declarînd că respectivii sunt oameni de treabă, cărora nici prin gînd nu le-ar trece să comită acte nesăbuite.

Îmi dau seama ce rău le-am făcut.
Dacă aş fi întărit cele din delaţiunile ordinare, azi, aceşti foşti colegi, ar trece drept eroi.
Şi ar avea o situaţie socială şi materială mult mai bună.

Cît despre dosarul de informator sau colaborator al Securităţii, ce să mai vorbim?! N-are importanţă cum fost alcătuit. N-are importanţă că-n numeroase cazuri, ofiţerii inventau surse pentru a fi mai credibile, consemnau în rapoartele lor, drept informaţie dată benevol, cele auzite trăgînd de limbă pe cutare mare scriitor sau trăgînd cu urechea la mesele de la restaurantul Uniunii. E suficient ca un scriitor să apară într-un document din Dosar cu un punct de vedere sau chiar cu o bîrfă despre un al scriitor sau despre viaţa literară, că ştampila e şi pusă: a fost colaborator al Securităţii! Şi dacă a fost colaborator al Securităţii, e musai să-l scoatem de pe acum din Panteonul de la Bellu şi să ne instalăm noi în locul lui, chiar dacă n-avem operă nici de mărimea unei foi de ţigară.
Şi astfel, de pe lumea cealaltă a Istoriei, Securitatea îşi rîde în barbă.
Ne-a făcut-o!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Victoria post mortem a Securităţii”

  • Despre beneficiile prezentului urmare a ponoasele trecutului (v urmaritii de catre Securitate ) , un exemplu real , in cheie comica .
    Doi vecini se cearta si unul ii trage o palma celuilalt. Proces . Agresorul e obligat “sa-i repereze “ onoarea platind o suma. Cu ea , sotia cumpara un fotoliu si ofteaza :
    -Daca i-ar fi dat doua palme puteam lua doua fotolii.

  • „… cei care au avut norocul de a fi arestaţi. Din motive care-mi scapă, Securitatea nu i-a torturat”
    Poate VIP-urile gen Doina Cornea sau Mircea Dinescu sa nu fi fost atinsi.
    Dar majoriatatea imensa a celor arestati si dusi in beciurile securitatii din Rahova erau batuti aproape zilnic. Te arestau in iunie si te lasau sa pleci prin noiembrie, daca semnai un angajament cu ei. Altfel stateai acolo si te „anchetau” fara nici un dosar, nimic. Muncitorii de la Brasov din 1987 sunt mai cunoscuti, dar sunt multi altii care au fost „reeducati” acolo si despre care nu se stie.
    Dumneata nu cunosti disperarea care apare dupa luni de batai sistematice.
    Si ce e mai trist e ca in anii 80 nu se dadeau condamnari politice, iti faceau un dosar penal pt o infractiune de drept comun. Asa ca dupa legea stramba de azi nu te incadrezi nici la pensie speciala (ajutor, indemnizatie).
    Asa „noroc” nu doresc la nimeni.

  • Securitatea nu e pe lumea cealalta. Securitatea a supravietuit prin fiii, fiicele, nepotii si nepoatele securistilor.
    In Parlament, la un studiu superficial se pot afla legaturile de rudenie ale alesilor cu fostii, x este fiul generalului s,
    z este ginerele colonelului u, etc. Cei mai multi dintre investitorii cu varste de 18- 20 de ani şi care au afaceri banoase sunt nepoti de fosti. La 18 ani a avut prima lui afacere de 1.000.000 euro, a investit la 19 ani din alocatie, 500.000 euro, etc. Va suna cunoscut ? Pana si cel mai bogat roman a facut afaceri cu securitatea. S-au ratoit ziarele doua zile apoi, liniste.

  • Ar mai fi categoria celor care nu au avut dosar, însă atunci când au interacționat „cu organele” le-au spus verde în fata ce gândesc, iar ăia nu mai știau de frică…

  • Foarte, foarte bun comentariu! Excelent! Ion Cristoiu este (si acest lucru trebuie subliniat!) un foarte bun istoric, un fin observator al trecutului.

  • Maestre, am urmărit pastila video.
    Am aflat cu stupoare că Eduard Hellvig este în delegația din Emirate. Oare ce face acolo? Îl dublează pe președinte sau ce?
    De ce ar lua Iohannis pe șeful SRI cu el?
    Mă uitam la imagininile cu Putin și Xi Jinping și mă gândeam că cei doi au cele mai importante și eficiente servicii de spionaj din lume.
    Biden iar s-a făcut de râs, tot susține referitor la Ucraina că nu vrea negocieri de pace. Asta-l interesează pe el, nu că intâlnirea Putin – Xi Jinping înseamnă începerea unei ofensive economice și politice asupra SUA.
    Aștept cu interes conferința de presă după cele trei zile de vizită la Moskova.
    (și Maestre, nu mai râvniți după hotelul în care stă Iohannis că și el vede tot exteriorul somptuos tot printr-un gem. E o căldură acolo că nimeni nu poate să respire afară. Plus că la ora 6 se întunecă. Drept e că înăuntru hotelului are spa și magazine luxoase ptr. dna. Carmen).
    Plimbărețul și puturosul de Iohannis putea totuși să facă și ceva pentru România în cei 10 ani. Dar n-a făcut decât să îmbătrânescă pe scaunul din Cotrăceni.
    O nulitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *