Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Video. De trei ani, ICR Beijing contribuie la reprezentarea dezastruoasă a României în China

Alături de nenorocirea diplomatică și consulară, reprezentarea culturală este la nivel de lacăte, sigilii, mizerie și stalagmite incipiente (curge apa din tavan), în timp ce cheile se află la Ambasada României în China. Astfel, sunt demonstrate orgoliile și responsabilitatea celor trimiși în misiune oficială la Beijing, egale cu o nepăsare criminală.

Pentru acest spațiu, Institutul Cultural Român plătește, anual, conform contractului, o chirie de 200.000 de euro. Este un spațiu aflat în una dintre cele mai moderne clădiri din capitala Beijing: Soho Galaxy, proiectată de arhitecta Zaha Hadid (1950 – 2016).

De aproape trei ani, se plătește chirie exclusiv pentru a se așterne praful, în straturi groase, în timp ce dincolo de peretele ICR Beijing funcționează, și a funcționat în toți anii pandemiei, Institutul Cultural Maghiar. (Daniel Tomozei)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *