Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Vinovații fără vină

Voiam să nu mai scriu despre pandemie. Mi s-a luat. Mi-e scârbă. Într-o discuție cu prof. Apetrei, îi spuneam: „Trebuie să recunoașteți că această pandemie a fost însoțită și de foarte multe gafe făcute de CDC sau OMS, și de politică și, mai ales, de un război informațional. Nu a fost o simplă răspândire a unui virus în lume, a fost un eveniment planetar major, din care și eu încerc să înțeleg ceva, deși studiez acest fenomen din februarie 2020 când am scris prima oară despre acest coronavirus pe blogul personal.” Dânsul îmi spunea că: „Multe dintre problemele legate de infodemia SARS ar fi putut evitate daca presa nu căuta senzationalul.” Total de acord. I-am răspuns. “Așa este. De aceea, și eu și mulți suntem de părere că există și alte interese la mijloc. Sunt mulți tineri care râd și fac mișto de expresia “sunt interese mari la mijloc”, însă nu realizează câți bani și câtă faimă poate aduce un dezastru unor oameni mai imorali. Manipularea informației, manipularea presei, și alte acțiuni POT FI cât se poate de reale. Pentru unii, așa ceva este fantezie, deși uită că de-a lungul istoriei astfel de lucruri s-au mai întâmplat, și continuă să se întâmple. Există oameni care profită de pe urma necazurilor? Da”.

Revenind. Da, nu mai voiam să scriu despre pandemie. Ce este, ce a fost, ce va fi. Spuneam că nu mă mai interesează gafele, nici informațiile corecte, nici cele incorecte. Că nu mă mai interesează dezbaterile, cercetările, ce spune X sau Y. Este un cerc interminabil și un război informatic în care sunt prea mic pentru a-mi mai da cu părerea și pentru a scrie. Și scriu, totuși, după cum spuneam, din februarie 2020. Și tot de atunci îmi pierd timp prețios din viață pentru a mă documenta, în loc să-mi trăiesc viața. Ieri mă declaram neputincios și învins. Sunt prea mic pentru jocul ăsta prea mare. Am obosit, m-am plictisit și m-am săturat de acest circ continuu despre cine are dreptate și care-i adevărul. După atâta timp, spun: Nu știu care este adevărul. Și, sincer, nu prea îmi mai pasă. Vreau să-mi văd de viața mea, de liniștea mea, să mă dezvolt și să-mi trăiesc viața, nu să stau să citesc inepțiile din presă. Cei care sunt răspunzători, să vorbească. Cei care sunt îndreptățiți și pregătiți, să vorbească. Eu sunt un simplu cetățean, care a avut frustrări din cauza acestei lupte. Aștept rezultatul final, care o fi ăla.

Dar, n-am rezistat mult după acea declarație. A fost nevoie de două articole ca să-mi declanșeze din nou nevoia de a scrie. Un articol despre Jurma și un articol despre Diaconu. Mă jur că nu mai rezist să le aud numele. De luni de zile, ce fac acești băgători în seamă este să terorizeze populația, să vină cu declarații bombastice și să facă pe statisticienii, când, de fapt, nu sunt statisticieni. Am scris despre ambii de o grămadă de ori, și nu știu cât voi mai scrie. Nu-i mai suport. Voiam să scriu “Analiza medicilor demagogi: partea a III-a”, dar m-am gândit că titlul “Vinovații fără vină”, inspirat de piesa compusă de regretatul “Moțu” Pittiș este un titlu mult mai potrivit, iar piesa în sine este potrivită situației în care ne aflăm.

Versuri originale:
Nu contează cât de lung am părul
Important e cât de mult gândesc

Traducerea mea în 2022:
Nu contează cât de lung am părul, dacă am cinci diplome de medic sau dacă lucrez în HoReCa, important e cât și cum gândesc.

Versuri originale:
Lume, lume, soro lume
De ce eşti prea rea de gură
De ce ne priveşti cu ură
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină

Traducerea mea în 2022:
Lume, de ce te lupți cu semenii tăi? Vinovații ăia fără vină, nevaccinați sau vaccinați, cer să se facă lumină în această poveste îmbârligată și politizată a pandemiei. Vrem adevărul, vrem lucruri concrete și nu bâlbe, vrem explicații de ce este altfel decât ne-ați promis că va fi.

Versuri originale:
Vreau să-înalţ castele de gândire
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc

Traducerea mea în 2022:
Vreau să stimulez oamenii să gândească singuri, pentru ei, să analizeze informațiile și să le filtreze. Să ia din fiecare informație, oficială și neoficială, și să completeze acest puzzle. Vreau să-i îndemn pe oameni să continue să își pună întrebări, pentru că este dreptul lor, și este normal, și asta denotă inteligență. Unui prost îi poți spune “lasă că are guvernul grijă de tine, îți mărește salariul anul ăsta”, dar unui om inteligent, care a văzut de-a lungul vieții că guvernului nu-i pasă de tine, nu-i poți spune asta, nu-i poți spune că i se mărește salariul în timp ce cresc și prețurile. Nu ne mai luați de proști!

Versuri originale:

Hei, voi, neatenţi la soarta noastră
Hei, voi, ce ne credeţi pui de drac

Traducerea mea în 2022:
Nu-mi spuneți că vă pasă de noi, când atât timp ne-ați lăsat să murim prin spitale fără medicația necesară, sau să murim carbonizați în spitalele care iau foc. Ne credeți „pui de drac” pentru că nu vă facem pe plac, pentru că nu vă aplaudăm în timp ce ne scuipați.

Bun. Trăim într-o vreme a fake news-ului, așa cum se plâng oficialii. Așa este, numai că fake news-ul de multe ori a venit de la oficiali, așa cum am demonstrat cu argumente și dovezi pe acest blog, atât eu cât și colegii mei. Acum, cei de la RO.Vaccinare încearcă să sesizeze CNA și Colegiul Medicilor din România pentru a raporta informațiile false, arătând cu degetul spre prof.univ.dr. Monica Pop. Dar ce facem cu „cei care spuneau” (știți voi cine, că sunteți oameni inteligenți) că „noi practic am oprit pandemia”? Ce facem cu cei care spuneau că după ce ne vom vaccina vom reveni la o viață normală? Ce facem cu cei care spuneau că dacă te vaccinezi, nu mai mori de Covid? Acestea nu contează, doar pentru că sunt cazuri prea rare? Pe RoVaccinare scrieți că „nimeni nu are dreptul să-i ia unei persoane nici măcar o oră, un minut sau o secundă din viață” și sunt de acord, deci și cele mai mici detalii contează. Sau doar cele care vă convin vouă?

Dacă tot vorbim despre fake news, vreau să încep cu articolul legat de declarațiile lui Octavian Jurma. De această dată, nu mă mai leg de el ci ce spune el, cu calculele și predicțiile, ci de site-ul PlayTech, care continuă să-l numească epidemiolog, când individul nu are nicio specializare[1]. Este asta informație falsă? Este. Alo, CNA, ce facem?

Apoi, să trecem la psihiatrul care, pe lângă faptul că pune sărbătoarea Paștelui într-un context sarcastic, ne spune în față că suntem proști.[2] Da, am ajuns să fim numiți proști de un medic psihiatru care vorbește despre viruși și pandemie, și face statistici. Ok, omul ori e plătit, ori caută faimă și vrea să fie adorat (ceea ce i-a reușit, având mii de adepți). Băi, dar atâta nesimțire nu poate fi acceptată! Acest medic îngâmfat a depăsit limitele, și cred că Colegiul Medicilor ar trebui să se pronunțe și în cazul lui, nu doar în cazul altora. Dacă instituția, Colegiul Medicilor, permite medicilor să-i numească pe pacienți și pe oameni în general, în mod public, proști, atunci avem un Colegiu fără etică. Deși, pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor scrie despre despre regulile polemicii civilizate că:

„Etichetarea adversarului, prin menționarea școlii de gândire, clasei sociale, organizației profesionale sau partidului politic din care acesta face parte, constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizații. Nu ai dreptate pentru că eşti gînditor materialist, patron sau laburist, ci dacă argumentele tale sînt convingătoare sau nu.”[3]

De altfel, mai era un individ care ne spunea că „ori ești precaut, ori ești prost”[4]. Ah, și referitor la spusele medicului Diaconu, „nu suntem la distanță mai mare de două – trei săptămâni de momentul la care mai toți cei pe care îi știi au să aibă roșu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil și un test pozitiv la COVID.” Păi, înseamnă că ne putem aștepta să te vedem și pe tine cu muci, nu?

Știți ce înseamnă democrație? În original și etimologic, înseamnă o societate condusă de popor (de la demos = popor și cratos = putere). În concepția lui Marx, după etapele socialismului și comunismului, golul final ar fi democrația. Dar, asta este bineînțeles, o utopie. În înțelegerea de astăzi, democrația se referă la puterea poporului de a alege, la interesele poporului și nu ale unui conducător infailibil. În democrație, respecți poporul, îl asculți, nu îl injuri, nu îl obligi. La fel și Macron-Macaron, care vrea să își enerveze poporul și care pur și simplu îl umilește.
Dar ăsta-i doar un vis. Realitatea este alta… și este normal să fim furioși.

În încheiere, doresc să las link către o secvență din filmul Network din 1976. O secvență care ne arată că, la 46 de ani de când a ieșit acest film, încă suntem în aceeași situație, dar ne considerăm „evoluați”. Nu suntem evoluați. Suntem nervoși. Și este normal să fim nervoși.

YouTube player

[1] https://playtech.ro/stiri/predictia-soc-a-lui-octavian-jurma-pentru-valul-5-de-covid-in-romania-cine-se-afla-in-pericol-exclusiv-453944

[2] https://www.digifm.ro/stiri/intern/mesajul-medicului-gabriel-diaconu-s-ar-putea-sa-afli-odata-infectat-ca-nu-erai-doar-prost-inainte-125846

[3] https://www.facebook.com/ColegiulMedicilorDinRomania/posts/3606105596140725

[4] https://www.youtube.com/watch?v=r73d8c4rFm4


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Vinovații fără vină”

  • Ce ușor pot fii oamenii spălați pe creier cu TV-ul.Eu nu mai am demult TV în casă,doar presa alternativă și din proprie experiență,cu mișcare în natură(alergare de 2 ori pe săptămână,în concediu ,în fiecare zi,o oră),cu alimentație moderată(ca pe timpul bunicii),după ora 6 numai mâncare,fără mască,nu se prinde Covidul și nevaccinată.Citit cărți adevărate și scris de mână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *