Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Violeta Alexandra Barbu transformă lacrimile în flori

Pentru a intra în regim de lucru, fac zilnic o plimbare în cartier. Florile ne atrag privirile de pretutindeni, fie din iarbă, fie din ramurile copacilor. Mai rar, ele sunt doar lacrimi transformate. Cum este posibil oare așa ceva? Ne va explica invitata noastră de astăzi. Se numește Violeta Alexandra Barbu. În plus, vom afla noutăți despre valoarea terapeutică a artei. Violeta Alexandra Barbu nu se rezumă doar la tablouri care poartă semnătura sa. Face și obiecte de decor. Astfel, se prelungește creația sa nu numai în expoziții de artă plastică, dar inclusiv în spațiul în care trăim cotidian.
Dar, până să vedem ce și cum lucrează, vă invit să urmăriți un dialog introductiv.

– Pentru început, vă rog să vă prezentați pentru cei care nu vă cunosc.
– Salutare! Mă numesc Barbu Violeta Alexandra, sunt un om simplu, nu obișnuiesc să vorbesc despre mine, folosesc puține cuvinte de obicei și aleg să mă exprim prin imagini si obiectele pe care le creez.

După 9 ani de boală, o tinerețe petrecută printre doctori si dureri, am reușit să îmi canalizez energia și sa transform fiecare lacrimă într-o floare, fiecare deznădejde în ploaie colorata, iar reflexiile lor le văd ca armonie și posibilități de a vedea viața prin diversele filtre ale luminii. Am studiat la Universitatea Al. I. Cuza – “Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor”, iar înainte la liceul Economic, dar nu am făcut o carieră în domeniu.

Am studiat fotografia la Școala “New Age Photography”, în București.
Cochetez cu arta grafică și modele digitale 3D și sunt contributor la 3 siteuri specializate de stock. Portofoliul îmi place să îl privesc ca pe un muzeu, la care nu este necesară deplasarea sau achiziția unui bilet.
https://allexxe.wordpress.com/2022/06/24/digital-art-digital-files/

Nu am urmat școli sau cursuri de artă, dar iubirea mea pentru artă și handmade a însămânțat de mică, nu s-a pierdut și a înflorit pe parcurs.
Așa a apărut pagina mea, o pagina nou-născută din pasiune pentru frumos și culoare. În scopul de a aduce frumusețe în casele oamenilor, dar și noutate și încântare pentru cei ce le primesc în dar.
Părți din sufletul meu le găsiți aici: https://www.facebook.com/ArtAlexaShop

Activitatea pe care o am îmi place să o definesc ca pe o poezie pictată pentru sufletele veșnic îndrăgostite și o lumină în culori pentru cele care nu mai îndrăznesc să zâmbească.
Îmi place să dăruiesc și este ceea ce doresc ca oamenii să simtă când îmi privesc lucrările. Să simtă dorința și bucuria de a face un cadou, unei persoane speciale din viața lor, nu din obligație, ci din frumosul de a dărui. Atunci când le privesc îmi doresc să simtă, obiectul din fața mea se potrivește perfect cu personalitatea cuiva cunoscut.

Prin încrederea în forțele proprii și în sursa infinită de inspirație din noi, putem da viață multor idei în scopul de a elibera o energie frumoasă, care să ne aducă un zâmbet de fiecare dată când le admirăm.
Si Universul ne zâmbește!

Am început un fel de a picta folosind vopseluri și tencuieli decorative pentru pereți. Iar, cum una duce la alta, fiind pasionată de pietrele naturale semiprețioase am început să le integrez în planșele mele pentru efecte în relief, iar proprietățile lor metafizice pentru cei ce cred în ele sunt fabuloase.
Am făcut tablouri și obiecte decorative de interior și mi-am dorit să nu poarte doar valoare materială, ci și una spirituală.

– Ce ne puteți spune despre anii trecuți?
– Prin prisma vieții cu extremele ce mi-au fost date să le cunosc: boala – artă, am învățat deja să trăiesc în propriul meu univers. Am trăit în propriul meu timp și univers și am învățat că lucrurile, nu mi se întâmplă, ci să întâmplă cu mine, prin mine, iar eu sunt cea, care le pot determina să se întâmple în armonie.
Pornesc de la ce am eu de dăruit, nu de la posibilele așteptări firești umane și prin artă îmi sunt propriul terapeut, consilier de dezvoltare personală și susținător.

Știu că nu pot schimba viața altora, dar pot fi un exemplu de putere, încredere și speranță, ca alții să aibă curaj prin diversele încercări ale vieții, altfel spus un ajutor prin inspirație.
Creativitatea este un dar de la Univers, în fiecare dintre noi există un potențial infinit, zi de zi suntem creatorii timpului nostru și astfel noi înșine devenim un dar în lumea prin care navigăm.

Pentru mine fiecare an este o cifră, nu este un început de etapă, fiecare răsărit de soare este un nou început, oportunitate de învățare și dezvoltare. Continui să creez din diferite materiale și le vizualizez împreună armonios, nu mă voi opri nici când nu voi mai avea loc unde se le depozitez, voi continua să le dăruiesc pe oriunde voi păși.

– Ce visați pentru următorii ani?
– Nu sunt un om care să trăiască în închipuiri determinate de nevoi personale sau dorințe de afirmare. Niciodată nu putem cunoaște viitorul, suntem stăpânii prezentului, iar dacă în fiecare clipă prezentă dăm tot ce avem mai bun în noi, iar fiecare clipa este o cărămidă pentru urcușul nostru, înainte poate fi doar bine.

Las ca fiecare clipă să mă surprindă, îmi păstrez inima deschisă să pot primi și oferi în echilibru și am învățat să port recunoștința pentru orice vine, deoarece nimic nu este coincidență, totul poartă o lecție prețioasă și ne clădește caracterul, care este veșnic în evoluție.

– Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea artei, lumea în general?

– Mi-ar plăcea să fiu observată prin lucrările mele, să fie ca o sursă de povești în imagini, să le vorbească oamenilor ca un prieten bun, iar simbolurile folosite să se traducă în fiecare ca un mesaj de la inimă la inimă.

Nu sunt omul reflectoarelor și care să stea în centrul atenției. În solitudine e locul unde mă pot auzi pe mine, o solitudine în care se aude doar muzica, iar “cuvântul” – “sunetul “– “emoția” – “ vibrația” – “energia” sunt una – o unitate.

Am putut vorbi despre lumea mea. Lumea în general… Le doresc tuturor să își găsească propria linie unde se simt “acasă”, le aduc aminte că au această libertate de a alege.
Să privească mereu în lumină, doar așa putem vedea culorile și trăi o viață colorată în curcubeu.

– Vă mulțumesc frumos și vă felicit. A sosit timpul să vedem și câteva lucrări ale dumneavoastră.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *