Viorică Dăncilă: „O să port o broșă și la moțiunea de cenzură”


Monica Mihai: Bună seara și bine v-am găsit la o nouă ediție ”Gândurile lui Cristoiu” live, o ediție în care o avem invitată pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă și candidatul la prezidențiale din partea Partidului Social Democrat. Bine ați venit doamna premier.
Viorica Dăncilă: Bună seara, mulțumesc pentru invitație.
Monica Mihai: Și pe domnul Ion Cristoiu, jurnalist și analist politic împreună cu care am demarat o serie de interviuri cu toți cei care candidează pentru cea mai înaltă funcție în stat.
Ion Cristoiu: Bună seara.
Monica Mihai: Bine ați venit domnule Cristoiu.

Nu cred că sunt mulți membri ai parlamentului care vor vrea înlocuirea acestui guvern cu nimic

Monica Mihai: Doamna premier întrebarea pe care am adresat-o tuturor celor care candidează având în vedere situația politică actuală, joi dimineața se votează moțiunea de cenzură, care este strategia PSD la moțiunea de cenzură de joi?
Viorica Dăncilă: După citirea moțiunii bineînțeles că vom avea argumente pentru orice punct care a fost subliniat în această moțiune, după părerea noastră o moțiune foarte slabă în care nu vedem cifre, nu vedem lucruri concrete, ci mai mult o declarație politică a Partidului Național Liberal. Strategia noastră este să discutăm cu cât mai mulți oameni, oameni responsabili care știu că au nevoie de stabilitate în România, oameni care au fost votați în colegiile lor tocmai pentru promisiunile pe care le-au făcut în campania electorală. Eu cred că foarte mulți nu vor vota moțiunea și spun acest lucru pentru că vor trebui să se întoarcă acasă, vor trebui să se vadă cu cei cărora le-au cerut încrederea și cei care i-au și votat. Nu vor putea să le spună că au votat această moțiune, că au dat jos un guvern, că au renunțat la un program de guvernare, că sunt de acord cu ceea ce a afirmat liderul Partidului Național Liberal și alți membri ai acestui partid, al partidelor de opoziție, că vor da oameni afară că vor tăia salarii și pensii. Cred că fiecare va trebui să răspundă pentru acțiunile sale și nu cred că sunt mulți membri ai parlamentului care vor vrea înlocuirea acestui guvern cu nimic pentru că nu vedem din partea opoziției niciun program de guvernare, nicio formulă guvernamentală, numai dorința de a duce țara în instabilitate fără a veni cu ceva concret în schimb.

Monica Mihai: Și totuși liderul opoziției Ludovic Orban declara încă de săptămâna trecută că au strânse 237 de semnături, adică se bazează pe acest număr de voturi. Sunteți pregătiți în eventualitatea în care totuși această moțiune va trece?
Viorica Dăncilă: Deci, Ludovic Orban se bazează pe 237 de semnături. Va trebui să aibă grijă ca semnăturile să coincidă cu numărul de voturi, pentru ca moțiunea să treacă știți că au nevoie de 233 de voturi. Eu cred că nu o să întrunească numărul necesar de voturi pentru ca moțiunea să treacă. Nu am luat în calcul această eventualitate pentru că noi avem încredere în cei cu care am discutat și avem încredere că dincolo de bătălia dintre partidele politice, dincolo de miza electorală, dincolo de interesele personale ale unuia sau altuia important este ce se întâmplă cu această țară și ce se întâmplă cu românii, ce speranțe au, ce putem să oferim, care va fi imaginea externă a României în eventualitatea în care guvernul ar fi demis. Cum am spus, moțiunea poate fi introdusă, este un instrument al opoziției și așa este normal, dar eu știu că atunci când vrei să dai dovadă de seriozitate vii cu o formulă guvernamentală cu o propunere de prim-ministru cu un program de guvernare astfel încât oamenii să vadă la ce s-a renunțat în Parlamentul României și ce vor avea pe viitor. Bun, să spunem, nu aș vrea să par arogantă și să spună cineva că nu iau în calcul și acest scenariu în care această moțiune va trece. Dacă moțiunea va trece noi cu siguranță vom lupta din opoziție vom fi foarte atenți la ceea ce va urma la măsurile guvernamentale care vor fi luate, la modul în care în aceste măsuri se regăsesc românii, la ceea ce vor face cei care vor veni la guvernare pentru că pe noi, dincolo de persoane, ne interesează ceea ce se întâmplă cu românii. Tocmai în acest sens, după cum știți, avem pactul pentru bunăstare în care am propus tuturor partidelor să semneze faptul că nu vor tăia pensii și salarii, că vor ajuta antreprenorii. După cum ați observat nu a fost semnat acest pact decât de către minorități, mai multe semnături am luat de la cetățeni, peste un milion de semnături, care nu vor să se întoarcă la politica de austeritate pe care au implementat-o forțele de dreapta.

Ion Cristoiu: Doamna premier spuneți-ne care va fi modalitatea, care va fi tactica PSD-ului? Ei vor sta ca și data trecută, vor sta în bănci, cum e?
Viorica Dăncilă: Deci membrii Partidului Social Democrat nu vor vota.
Ion Cristoiu: Și rămâne ca ceilalți să… și cei care au votat moțiunea de cenzură? Care au semnat-o, de la PSD, ei ce fac? Stau în bănci sau se duc și votează?
Viorica Dăncilă: Eu nu știu ce vor face. Eu am discutat cu mai mulți membri ai Partidului Social Democrat care acum, unii dintre ei au semnat moțiunea de cenzură, am avut o discuție foarte aplicată, foarte deschisă, nu cum au ieșit în spațiul public că am plătit că… cred că cine a ieșit cu astfel de informații ar trebui să demonstreze acest lucru pentru că totuși vorbim de premierul României și astfel de informații sunt luate și în afara granițelor țării și nu cred că ne face bine. Am discutat cu cei care au semnat moțiunea, am discutat așa cum am spus foarte deschis, le-am spus faptul că atunci când vor merge în județul unde au fost votați și se vor întâlni cu cetățenii vor trebui să explice fapta lor. Vor trebui să explice de ce au făcut acest lucru, vor trebui să-și asume toate măsurile care le vor lua nou guvern sau tot ceea ce se va întâmpla cu România în perioada următoare. Cred că va fi foarte greu să le explici primarilor că cele două programe PNDL 1 și PNDL 2 nu vor mai fi implementate.

Ion Cristoiu: Doamna premier și ei ce-au răspuns? Că sunt prea bătrân, chiar mai bătrân decât dumneavoastră.
Viorica Dăncilă: Au fost parte dintre ei care au spus că deja au primit telefoane, deja au fost foarte mulți primari care au sunat și le-au spus că să nu voteze moțiunea de cenzură pentru că comunitățile lor au dreptul la dezvoltare și nu vor să se întoarcă la perioada în care nu puteau să realizeze niciun proiect pentru comunitatea lor. Eu cred că și pensionarii vor reacționa și vor întreba de ce vreți să dați un guvern jos, un guvern care a crescut punctul de pensie, un guvern care a crescut salariile medicilor, un guvern care a crescut salariile profesorilor.

Ion Cristoiu: Doamna premier, stați să ne întoarcem. Deci câți sunt cei care au semnat moțiunea?
Viorica Dăncilă: Nu am făcut o, nu am făcut o…
Ion Cristoiu: E o premieră, iertați-mă, post-decembrism, nu am auzit ca cineva să voteze împotriva propriului guvern, de ce nu-i dați afară? E o premieră, cum vă explicați, eu n-am auzit. Ei ce spun, sunt nemulțumiți?
Viorica Dăncilă: Bun, eu cred că pot exista și nemulțumiri. Pot exista nemulțumiri de natură personală, pot exista anumite discuții în cadrul unui partid politic, dar pornind de la acest lucru până la a vota împotriva propriului partid pe a cărei listă ai candidat pentru a intra în Parlamentul României cred că este o distanță destul de mare.
Monica Mihai: Vor fi sancționați de partid?
Viorica Dăncilă: Eu cred că partidul îi va sancționa.
Ion Cristoiu: Știm, doamna premier, nu are niciun rost, știm că în parlament nu se votează nici măcar pe textul moțiunii de cenzură, poate să fie și o foaie albă, se votează pe un raport de forțe. O întrebare care bănuiesc că dumneavoastră v-ați pus-o ca PSD-istă, în decembrie 2016 partidul ăsta obținuse cel mai mare scor din istoria post-decembristă, cum ați ajuns în situația asta acum, după părerea mea, să cădeți de la guvern? Dumneavoastră spuneți că nu, dar indiferent cum o fi, faptul că acum așa la unu și unu, cum? De la majoritatea aia care ați avut-o, nu? Ca PSD-istă vă întreb.
Viorica Dăncilă: Da, sunt de 23 de ani în acest partid și știu foarte bine parcursul acestui partid, am participat la toate alegerile care au avut loc, am văzut și atunci când acest partid a obținut succes și atunci când acest partid a avut perioade mai dificile, ultima perioadă dificilă fiind cea de la alegerile europarlamentare. Așa cum am spus cred că trebuie să acordăm mai multă atenție și oamenilor pe care îi punem pe listele de candidați. Doi, trebuie să avem o grijă și să avem un dialog mult, mult mai des cu parlamentarii noștri. De multe ori ni s-a reproșat faptul că parlamentarii nu au participat la decizii, că nu au fost consultați în legătură cu anumite aspecte, în legătură cu anumite probleme existente în cadrul partidului sau chiar în legătură cu anumite inițiative legislative. Că a fost o legătură nu tocmai bună între guverne sau guvern și parlament. Cred că au dreptate, într-o măsură au dreptate. Dar nu pot să fiu de acord că aceste lucruri care se pot remedia și aceste lucruri pe care eu le-am sesizat și am încercat să le remediez să ducă la această decizie de a vota împotriva propriului partid. Cred că dincolo de aceste lucruri, dincolo de micile neajunsuri, micile supărări în cadrul partidului cred că trebuie să primeze modul în care te raportezi la o decizie atât de importantă, atât pentru țară, dar și pentru propriul partid.

Nu cred că organizațiile din teritoriu s-ar fi implicat și s-ar fi organizat foarte bine dacă aveam un candidat din afara partidului

Ion Cristoiu: Bun, haideți să ne întoarcem. Dincolo partidul dumneavoastră a ajuns în situația în care a ajuns și pentru că a pierdut niște alianțe. Două întrebări am în legătură cu asta. Haideți să luăm de ce ați pierdut ALDE? Domnul Călin Popescu Tăriceanu, de mult așteptam să am acest interviu, a vorbit de o făgăduială a dumneavoastră, citez, după 26 mai că el va fi candidat comun și dumneavoastră nu v-ați ținut făgăduiala, de aici o telenovelă că e supărat pe dumneavoastră și trist. I-ați făgăduit?
Viorica Dăncilă: Nu.
Ion Cristoiu: Pentru istorie.
Viorica Dăncilă: Am avut o discuție cu domnul Tăriceanu referitoare la candidatura pentru prezidențiale din partea Partidului Social Democrat. Am fost foarte sinceră cu domnul Tăriceanu și i-am spus că decizia va fi în cadrul partidului vom vedea care este situația, dar de fiecare dată acest partid a mers cu candidatul propriu. După alegerile europarlamentare în care noi am avut un scor mic a fost foarte greu, a fost foarte greu să iei o decizie să mergi cu un candidat din afara partidului. Partidul trebuie să se ridice, trebuie să ajungă la scorul pe care l-a avut. Nu cred că organizațiile din teritoriu s-ar fi implicat și s-ar fi organizat foarte bine dacă aveam un candidat din afara partidului. Am discutat cu domnul Tăriceanu acest lucru am supus la vot în Comitetul Executiv dacă mergem cu un candidat din afara partidului sau din interiorul partidului. A fost o singură abținere în rest toți colegii din teritoriu au susținut un candidat din interiorul partidului, având în vedere că rezultatul de la alegerile prezidențiale este un rezultat care va influența alegerile locale și bineînțeles alegerile parlamentare din toamna anului viitor. Am discutat acest lucru cu domnul Tăriceanu, i-am propus să vină să mergem pe liste comune la alegerile parlamentare, să facem echipă. Poate înțelegeam dorința domniei sale de a candida pentru prezidențiale dacă pleca de lângă Partidul Social Democrat și candida dânsul din partea ALDE. Dar nu am înțeles și este greu de acceptat faptul că ai plecat de lângă Partidul Social Democrat și ai mers cu un alt candidat un candidat independent, nu știu cu ce a putut să ajute prin acest lucru ALDE, ba mai mult, pe fondul discuțiilor existente am văzut că o parte din membrii ALDE susțin și acum guvernul, susțin și acum Partidul Social Democrat, ALDE nu mai are grup politic, nici în Senat, nici în Camera Deputaților, domnul Tăriceanu nu mai este președintele Senatului, nu înțeleg de ce a luat această decizie, dar, mă rog, este decizia domniei sale.

Ion Cristoiu: Dânsul spune că a existat o înțelegere între el și PSD-ul condus de domnul Dragnea, știți ceva de această înțelegere?
Viorica Dăncilă: Știu că au fost discuții, dar nu pot să spun că a fost ceva stabilit ceva concret stabilit. Știu că a discutat cu domnul Dragnea, nu am participat la acea discuție, pe urmă a avut o discuție cu mine, după ce am preluat președinția partidului, dar nu a fost o promisiune. Am vorbit, am luat în calcul acest lucru, dar eu nu puteam să vin și să spun organizațiilor din teritoriu mergem cu domnul Tăriceanu. Am cerut părerea fiecăruia, am supus la vot această posibilitate, cu o singură excepție toți colegii au vrut candidat propriu pentru a putea din nou să-și organizeze județele și să crește.

Monica Mihai: O secundă pentru că are legătură exact cu acest lucru. Există voci în PSD în momentul de față care merg pe varianta că ar fi fost mai ok ca partidul să sprijine pe Călin Popescu Tăriceanu pentru prezidențiale?
Viorica Dăncilă: Nu. Haideți să… Eu vă spun din opiniile colegilor mei. Spun, da, intram în turul doi cu domnul Tăriceanu, poate intram în turul doi. Nu știam care e scorul partidului, nu știam cât se vor implica județele și atunci nu puteam să facem o evaluare exactă a modului în care stăm pe organizațiile locale. De ce nu știam care e scorul partidului? Nu aveam certitudinea că toate organizațiile din teritoriu se vor organiza și vor face o campanie așa cum trebuie.

Ion Cristoiu: Am înțeles eu greșit sau dumneavoastră vedeți prezidențialele și candidatura dumneavoastră ca un mijloc de turare a motoarelor…?
Viorica Dăncilă: Pentru locale și… Eu văd alegerile prezidențiale, alegeri pe care Partidul Social Democrat le câștigă. Noi am mers nu numai să intrăm în turul doi, noi mergem să câștigăm alegerile prezidențiale.
Ion Cristoiu: Și ca un exercițiu de luptă.
Viorica Dăncilă: Dar gândiți-vă că acum fiecare primar al Partidului Social Democrat fiecare președinte de organizație care vrea să candideze din partea Partidului Social Democrat poate să vadă care este gradul de credibilitate al populației în propria persoană pentru alegerile următoare. În noiembrie, pe 24 noiembrie avem al doilea tur al alegerilor prezidențiale, decembrie, ianuarie știți foarte bine, cu sărbătorile. Cu iarna ne trezim la alegerile locale. Deci eu cred că și pentru primari, dar și pentru cei care vor să candideze din partea Partidului Social Democrat în localitățile unde nu avem primari, cred că poate fi o evaluare a candidaturii fiecăruia.

Monica Mihai: Cum va afecta în scenariul în care această moțiune de cenzură ar trece? Cum vă va afecta asta candidatura la alegerile prezidențiale?
Ion Cristoiu: Trebuie să aveți și planul B.
Viorica Dăncilă: Va exista o dezamăgire, v-am spus din punct de vedere al actului guvernamental pentru că am spus în nenumărate rânduri nu avem o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare eficientă am luat o serie de măsuri care au ajutat comunitățile locale. În acest scenariu că moțiunea va trece eu cred că lupta va fi și mai mare din partea membrilor Partidului Social Democrat, din partea primarilor pentru că știu că câștigarea alegerilor prezidențiale este singura posibilitate pentru a avea din nou un guvern social democrat.

Ion Cristoiu: Au existat și zvonuri, și trebuie să le discutăm, prin cafenele că de abia așteaptă căderea dumneavoastră în opoziție să fiți sfâșiată de baroni și chiar să fiți înlăturată de la conducerea PSD. Bănuiesc că știți.
Viorica Dăncilă: Scenarii există, dar de la scenariu până când a-l pune în practică este o diferență foarte mare. Nu, nu cred, ar fi o măsură pe care colegii mei nu ar lua-o pentru că acest lucru ar influența…
Ion Cristoiu: Rămâneți candidată indiferent ce-o fi.
Viorica Dăncilă: Vă dați seama că Partidul Social Democrat nu poate să-și schimbe candidatul. În altă ordine de idei, vii cu un candidat premier, un premier care cred eu că a realizat lucruri, nu tot ce ar fi vrut să realizeze, dar realizat foarte multe lucruri pentru oameni. Cu ce să vii, ce să pui în loc, să nu mai aibă Partidul Social Democrat candidat? Va fi foarte greu sau să susții pe altcineva.
Ion Cristoiu: Păi nu, se bazează pe retragerea dumneavoastră fiind dezamăgită și dezumflată. Vă întreb
Viorica Dăncilă: Domnul Cristoiu, eu sunt un om puternic. Alții spuneau că deja sunt deprimată, că plâng, că au venit să mă sprijine colegii din Partidul Social Democrat. Alții spun că nu voi avea puterea să merg mai departe. Vreau să-i asigur pe toți că am puterea să merg mai departe și voi merge până la capăt alături de colegii mei din Partidul Social Democrat. Am o vechime prea mare în acest partid ca să îmi las colegii în urmă. Și voi merge și voi lupta ca și până acum.

Monica Mihai: Ați făcut o declarație în aceste zile cu privire la acea sumă de 1,4 miliarde lei pe care ar urma să o dați vineri dimineața către unitățile administrativ-teritoriale și nu este foarte clar în acest moment pentru că domnul Teodorovici spunea că de fapt acea sumă ar trebui să apară în rectificare bugetară, puteți să ne lămuriți exact cum este cu acești bani?
Viorica Dăncilă: Da, este pe rectificare bugetară, sunt cheltuieli de funcționare și este după formule, deci nu cum vrem noi să dăm sau cum încearcă să acrediteze anumite persoane care nu cunosc acest lucru. Este aplicată formula și sunt cheltuieli de funcționare pentru primăriile care nu mai au bani pentru funcționare.
Monica Mihai: O altă curiozitate pe care o aveam doamna premier, în luna august a apărut acel deficit pe care îl avem în momentul de față pe cash de 2,1%. Cum o să reușim să păstrăm deficitul stabilit pentru acest an de 2,76%, având în vedere că se știe deja în domeniul financiar că de obicei cheltuielile mari apar la final de an.
Viorica Dăncilă: De fiecare dată a existată această problemă a deficitului și am văzut semnale de alarmă. Noi o să ne încadrăm în deficit. Noi mai avem cheltuieli nerealizate, avem un plan de măsuri până la sfârșitul acestui an astfel încât să ne încadrăm în deficit. Bine, dacă vedeți, apar din partea opoziției tot felul de zvonuri, dincolo de deficit, faptul că nu avem bani de salarii, că nu avem bani de pensii, de fiecare dată au încercat să inducă în spațiul public anumite îngrijorări. Eu vreau să-i asigur pe toți că ne vom încadra în deficit și că avem bani până la sfârșit.
Monica Mihai: Au existat semnale sau îngrijorări din domeniul fiscal care v-au fost adresate în această perioadă cu privire la depășirea acestui deficit?
Viorica Dăncilă: Nu. Haideți să luăm declarația guvernatorului Băncii Naționale care as pus că nu sunt probleme pentru România în acest moment. Bine, au existat anumite semnale de alarmă dar din partea opoziției. Nu din partea altora.
Ion Cristoiu: Mă întorc la alianțe. Aseară a fost domnul Kelemen Hunor și am spus și domniei sale ce vă spun și dumneavoastră, PSD-ul a fost chiar un aliat al UDMR în bătăliile pe care le-a dus. Cum vă explicați această plecare bruscă, părăsire bruscă din partea UDMR. Domnul, și i-am promis că vă întreb, domnul Kelemen Hunor spune că e o chestiune a minorităților maghiare care s-a depărtat sentimental de dumneavoastră în urma afacerii de la Valea Uzului. Că dumneavoastră n-ați… nu știu, că n-au intervenit jandarmii. Credeți că e o chestiune sentimentală între PSD și UDMR? Unică, n-am auzit până acum. Trebuia să fi făcut o analiză. De ce au plecat UDMR-iștii că…

Nu cred că UDMR s-a supărat din cauza situației cimitirului din Valea Uzului. Cred că atunci s-a exagerat un pic

Viorica Dăncilă: Eu nu cred acest lucru. Într-adevăr, a fost o problemă la Valea Uzului și trebuie să o recunoaștem. Am discutat, am vorbit la Ministerul Apărării Naționale, am avut consultări în legătură cu acest aspect și am convingerea că această problemă trebuie rezolvată. Acolo este un cimitir internațional, după părerea mea trebuie trecut de Ministerul Apărării Naționale tocmai pentru a închide această problemă pentru că este păcat ca o divergență de genul acesta să aibă altfel de interpretări. Nu, eu nu cred că e numai acest lucru, nu cred, oamenii, noi întotdeauna am acționat foarte corect și toate proiectele noastre s-au adresat în egală măsură fie PNL-ului, fie UDMR-ului, deci noi nu am avut o încredințare a proiectelor în funcție de culoarea politică. Nu cred, cred că atunci s-a exagerat un pic, dar nu cred că acesta este motivul pentru care…
Ion Cristoiu: Atunci de ce a plecat UDMR-ul?
Viorica Dăncilă: Aș vrea să înțeleg pentru că eu cred că…
Ion Cristoiu: Sau a fost o politică defectuoasă de-a dumneavoastră, a alianței, spune că nu i-ați chemat niciodată la negocieri?
Viorica Dăncilă: Am discutat, vă dați seama că am discutat și zilele trecute, am încercat și noi să înțelegem de ce UDMR vrea să voteze moțiunea de cenzură, mai ales că Partidul Social Democrat a fost foarte corect în ceea ce privește și UDMR-ul și celelalte minorități și celelalte partide politice.
Ion Cristoiu: Și o întrebare tot așa… A circulat și circulă încă zvonul că domnul președinte ar fi vrut să-l impună pe domnul Siegfried Mureșan comisar. Știți ceva?
Viorica Dăncilă: N-am văzut în spațiul public, dar nu am avut o discuție cu domnul președinte legat de acest lucru. Discuția legată de comisarul european am avut-o înainte de a trimite cele două propuneri, i-am adus la cunoștință domnului președinte că vreau să o propun pe Rovana Plumb și pe Dan Nica și pe urmă am trimis propunerile nu am avut o discuție cu domnul președinte despre un alt candidat pentru comisar european de altfel, știți foarte bine, că premierul este cel care trimite nominalizarea pentru acest portofoliu.

Monica Mihai: În zilele acestea în spațiul public s-a creat o confuzie cu privire la noile nominalizări pentru funcția de comisar european, dacă ați trimis până la urmă cele două noi propuneri sau dacă ați rămas pe varianta pe care ați trimis-o inițial cu cei doi candidați dintre care Rovana Plumb a fost respinsă.
Viorica Dăncilă: Am rămas pe varianta inițială, Rovana Plumb a fost respinsă, deci propunerea noastră este Dan Nica, așa cum am spus, o propunere agreată în timpul acela și de domnul președinte. Noi am vrut să fie o abordare unitară. Ungaria a trimis o singură propunere, din partea popularilor europeni, atunci și noi a trebuit să trimitem doar o singură propunere, nu este corect ca o țară să trimită două propuneri, altă țară să trimită o singură propunere. Deci este această propunere cu Dan Nica.
Monica Mihai: Încă o întrebare pe acest lucru. S-a discutat în partid înainte de trimiterea acestor propuneri că ar exista vulnerabilități la doamna Plumb?
Viorica Dăncilă: Nu. Dar haideți să ne uităm un pic la ceea ce s-a întâmplat. Au fost audiați în comisia juridică mai mulți candidați pentru portofoliile de comisar. Li s-a acordat un timp ca să-și regleze eventualele probleme, haideți să luăm comisarul Hahn pe care îl cunosc de când eram europarlamentar. A fost vorba de niște acțiuni, i s-a spus că acele acțiuni nu poate să le mai dețină și a reglementat acest lucru. La doamna Rovana Plumb s-a discutat despre acea sumă pe care a dat-o la partid, a rezolvat problema, dar nimeni nu a mai vrut să asculte ceea ce a rezolvat. Deci decizia era într-un fel luată. Ceea ce m-a nemulțumit foarte mult și cred că a nemulțumit mulți români cred că este faptul că atacurile au venit din partea românilor, din partea eurodeputaților din Parlamentul European. Am văzut atacul lui Dacian Cioloș, am văzut atacul lui Siegfried Mureșan, am văzut atacul altor europarlamentari români care în mod normal trebuie să-și susțină candidatul pentru portofoliul de comisar. Eu am fost europarlamentar atunci când candidat pentru comisar pe Agricultură și dezvoltare rurală a fost domnul Dacian Cioloș, cu toate că venea din partea altui grup politic, eram în comisa de agricultură, i-am adresat și o întrebare domnul Cioloș și am vorbit cu colegi din alte țări să susținem candidatura României. Cred că acesta este modul normal în care trebuie să acționăm nu acela de a ne poziționa împotriva unui român pentru că vrem de fapt pe altcineva. este foarte importantă imaginea României.

Ion Cristoiu: O întrebare mai complicată. În spațiul public a apărut acea știre care e adevărată că la Fox News domnul avocat Giuliani al lui Donald Trump a spus că va veni și rândul României în ceea ce se numește Ucraina-Gate, spun pentru telespectatori, nu pentru dumneavoastră, și anume implicarea, afacerile fiului lui Joe Biden în Europa de Est. Știți ceva, ați fost până acum întrebată, că totuși sunteți premier, în legătură cu posibilitatea unei anchete în România?
Viorica Dăncilă: Nu. Nu știu nimic despre acest subiect. Am văzut și eu declarația, dar nu am nicio informație legată de acest subiect.
Ion Cristoiu: Nici până acuma, în nicio parte… americană nu v-a contactat.
Viorica Dăncilă: Nu. Nu m-a contactat nimeni până în acest moment.
Ion Cristoiu: În legătură cu această temă.
Viorica Dăncilă: Nimeni până în acest moment.
Ion Cristoiu: Credeți că se va dezvolta? O întrebare personală.
Viorica Dăncilă: Eu cred că a fost o declarație și această declarație a ridicat anumite semne de întrebare. Presupun că în momentul în care s-a făcut această declarație, aceasta trebuie dublată sau este dublată de anumite lucruri. Cred că nu trebuie vorbit de România. Dacă cineva a greșit trebuie să facem referire la persoanele care au greșit, dar cred că nu este corect să se vorbească despre România ca și țară.
Ion Cristoiu: Dacă dumneavoastră ați fi președintele României și s-ar pune problema, cum s-a pus problema, deschiderii unei anchete ce-ați face?
Viorica Dăncilă: Aș vrea să aflu adevărul. Cred că este important să aflăm adevărul, dar să avem și prezumția de nevinovăție, adică în momentul în care se desfășoară o anchetă poate sunt chemați oameni acolo pentru anumite detalii referitoare la anchetă, poate este în calitate de martor, nu trebuie să pornim imediat de la ideea că cineva este vinovat. Cred că este important să știm adevărul, cred că este important să știm unde s-a greșit pentru a nu mai repeta greșelile și cred că acest lucru este important, dar în același timp dacă eu aș fi președintele României nu aș fi de acord ca greșeala unora să fie greșeala întregii țări. Nu aș fi de acord să se vorbească despre România pentru că a greșit cineva ca despre o țară a corupților, o țară în care se întâmplă numai lucruri urâte. Aș ține mult mai mult la imaginea României și nu aș face numai la mod declarativ acest lucru, cred că aș încerca să discut cu partenerii noștri trans-atlantici sau europeni, după caz.

Ion Cristoiu: O știre de ultimă oră: Reuters a anunțat că Giuliani a fost convocat în congres să dea detalii despre acuzațiile făcute la Fox News. Deci se dezvoltă. Dacă se dezvoltă vor influența alegerile prezidențiale?
Viorica Dăncilă: Depinde cine este implicat. Depinde cine este implicat în această anchetă, depinde la cine se face referire, eu știu…
Ion Cristoiu: Dar dumneavoastră ați vedea o cooperare a autorităților noastre, inclusiv a parchetului, pentru stabilirea adevărului, așa ați spus?
Viorica Dăncilă: Eu vreau să se afle adevărul. Eu vreau să se afle adevărul pentru că de multe ori nu s-a dorit acest lucru și poate că mulți oameni au suferit pentru că nu am știut de fiecare dată care este adevărul. Eu cred că adevărul este foarte important.

Monica Mihai: Doamna premier, ați spus mai devreme un lucru referitor la a ne sprijini cetățenii, pe români, că e important să ne sprijinim. Este cunoscut în spațiul public că PSD a fost partidul care nu a sprijinit-o pe Laura Codruța Kovesi atunci când a candidat pentru funcția de procuror șef european. A fost o situație excepțională atunci?
Viorica Dăncilă: Nu. Eu am spus și repet și am această convingere că trebuie să sprijinim cetățenii. Și de fiecare dată am dublat aceste afirmații de măsurile pe care le-am luat. Am vorbit de pensii, am vorbit de salarii, am vorbit de alocații, am vorbit de investiții. Dar eu cred, eu cred că în fața legii trebuie să fim toți egali. Pornind de la cetățeanul de rând până la cel care ocupă o funcție. Da, am fost împotriva susținerii lui Laura Codruța Kovesi și îmi mențin această poziție pentru că atâta timp cât asupra doamnei Laura Codruța Kovesi sunt anumite acuzații, sunt dosare, după câte am înțeles în desfășurare am considerat că este necesar să lămurească toate aceste lucruri înainte de a candida la o funcție la nivel european. Și din acest motiv am spus că nu o susțin pe Laura Codruța Kovesi. Am luat în calcul un singur aspect. Dacă din toate aceste acuzații una ar fi adevărată. Nu-mi doresc acest lucru dar dacă ar fi adevărată, atunci toată această vinovăție, toate aceste acuzații vor influența imaginea României. Pornind de la acest aspect nu am susținut-o pe Laura Codruța Kovesi.

Această atitudine a doamnei ministru al Justiției Ana Birchall nu este poziția Partidului Social Democrat

Ion Cristoiu: Doamna premier, trăim în aceste zile un paradox. Ministrul Justiției al Partidului Social Democrat luptă pentru desființarea Secției de Investigații, împotriva CSM. Dumneavoastră cum vă explicați. Cum a ajuns PSD-ul la acest paradox?
Viorica Dăncilă: Deci această atitudine a doamnei ministru al Justiției Ana Birchall nu este poziția Partidului Social Democrat. Am spus și repet, Partidul Social Democrat nu va mai da nicio ordonanță de urgență pe justiție. Noi ne-am învățat lecția la alegerile europarlamentare și nu vom mai interveni pe justiție. Intervenția doamnei Ana Birchall nu… este o intervenție personală, de fapt dacă ne uităm doamna Ana Birchall este revocată conform deciziei Curții Constituționale și eu nu accept, am avut o discuție cu doamna Birchall, nu accept ca să implice ministerul într-un scandal.
Ion Cristoiu: Dânsa nu este PSD-istă?
Viorica Dăncilă: Este membru al Partidului Social Democrat, vom vedea atitudinea dânsei în fața colegilor care sunt foarte dezamăgiți pentru că această atitudine, această implicare în justiție nemulțumește toți colegii care au susținut această poziție a Partidului Social Democrat de a nu mai interveni în justiție și magistrații trebuie să ajungă la un consens în privința măsurilor pe care… care se impun.
Ion Cristoiu: Chiar dacă nu va mai fi ministru fie prin revocare fie prin căderea guvernului veți discuta în Comitetul Național Executiv? E PSD-istă.
Viorica Dăncilă: A fost deja o discuție legată de acest aspect în care am subliniat ceea ce v-am spus înainte, vom avea o nouă discuție în Comitetul Executiv…
Ion Cristoiu: Indiferent de destinul domniei sale?
Viorica Dăncilă: Indiferent, dar vreau să vă spun că după moțiunea de cenzură, săptămâna viitoare venim cu remanierea guvernului în plenul Parlamentului. Pentru portofoliile pe care le avem libere și pe care președintele României, încălcând Constituția, nu vrea să numească interimari.
Ion Cristoiu: Am aflat chiar cu o anumită uimire că dacă trece moțiunea, dumneavoastră nu demisionați joi seara. De ce? O demisie de onoare zic.
Viorica Dăncilă: Nu. Pentru că sunt un om responsabil.
Ion Cristoiu: Și o să stați până la prezidențiale?
Viorica Dăncilă: Nu. Am să-i solicit președintelui să vină cât mai repede cu o formulă guvernamentală pentru că în caz contrar înseamnă că de fapt a vrut doar o lovitură de imagine și efectiv se joacă cu soarta acestei țări. Dacă președintele își dorește atât de mult să treacă moțiunea, lucru care nu ar trebui să-l facă un președinte al unei țări, ar trebui să fie președintele tuturor românilor și să nu fie implicat politic, dar vedem că pentru președinte Constituția nu contează, atunci înseamnă că trebuie să vină cu o formulă guvernamentală cât mai curând. Dar dacă eu îmi dau demisia și sunt foarte multe lucruri de rezolvat, până când președintele va veni în Parlament cu o nouă formulă guvernamentală atunci va fi mult mai greu pentru români și România.

Monica Mihai: De ce credeți că a ales opoziția chiar în acest moment să marșeze atât de mult pe moțiunea de cenzură pentru că știm că și în trecut au mai fost moțiuni care nu se apropiau nici măcar ca număr de semnături de ceea ce s-a întâmplat acum.
Ion Cristoiu: De credeți că președintele Klaus Iohannis, ce opoziție, ce l-a apucat?
Viorica Dăncilă: Președintele a fost cel care a solicitat acest lucru. Eu cred că dumnealui crede că va câștiga puncte în alegerile prezidențiale dacă va dărâma guvernul. Eu cred că motivul domniei sale nu este legat de România, nu este legat de bunăstarea cetățenilor, nu este legat de ceea ce așteaptă românii de la noi și este doar un calcul electoral.
Monica Mihai: Credeți că vor fi membri din PSD care vor trăda sau care se vor îndrepta spre Pro România dacă această moțiune de cenzură va trece?

Am avut o discuție în vara acestui an legată de o alianță, o susținere, cu dl. Victor Ponta

Viorica Dăncilă: Nu știu ce se va întâmpla pe urmă cu… poate vor fi, poate nu vor fi, nu vreau să iau în calcul acest lucru. Vreau să rămân alături de colegii care țin la acest partid și care vor în continuare să mergem să câștigăm alegerile prezidențiale.
Ion Cristoiu: La nivelul conducerii există o poziție adoptată față de Victor Ponta și Pro România, a fost vreun moment de după 26 mai când s-a încercat apropiere depărtare nu…?
Viorica Dăncilă: Da. am avut o discuție cu Victor Ponta. Am avut o discuție în vara acestui an legată de o alianță, o susținere, dar din păcate, așa cum ne-a obișnuit Victor Ponta, nu a trecut nici câteva zile și l-am văzut în spațiul public spunând nu ceea ce am discutat, ci ceea ce ar fi vrut Victor Ponta să se întâmple.
Ion Cristoiu: Stați că faceți o dezvăluire. Discuția… se contura o înțelegere, un acord?
Viorica Dăncilă: Deci am vorbit despre o eventuală alianță, nimic, să spunem, concret de o eventuală alianță între Pro România, ALDE și Partidul Social Democrat, astfel încât să facem un bloc în care să asigurăm o bună guvernare și în același timp să mergem împreună la alegerile prezidențiale.
Ion Cristoiu: El a luat-o la fugă când ați zis asta sau a mai stat?
Viorica Dăncilă: Nu, n-aș putea să spun că a luat-o la fugă, pot să spun că tot ceea ce a spus pe urmă în spațiul public nu conform cu realitatea. De fapt Victor Ponta ne-a obișnuit cu modul acesta, Victor Ponta ne-a obișnuit cu jignirile pe care le adresează, Victor Ponta a dezamăgit foarte tare Partidul Social Democrat și sunt convinsă că i va dezamăgi pe cei care acum îi consideră alături și îl consideră un lider. Spun acest lucru din mai multe motive, Victor Ponta și-a dat demisia din Partidul Social Democrat pe Facebook, fără o discuție, fără a arăta respect față de colegii de partid, ne-am trezit fără președintele partidului. Și-a dat demisia din funcția pe care a deținut-o, premierul României, fără a avea o discuție cu colegi să întrunească CEx-ul, să le spună colegilor ce are de gând să facă. Cred că aceste lucruri arată modul în care lucrează Victor Ponta și am convingerea că și cei care acum cred în Victor Ponta, peste o anumită perioadă, vor veni în Partidul Social Democrat și vor spune același lucru. Ne-au dezamăgit, nu a contat decât Victor Ponta, iar cei din jurul lui nu.

Ion Cristoiu: Credeți că la ce se întâmplă acum un rol are și domnul Liviu Dragnea care poate să influențeze oamenii săi din partid? Dânsul fiind la închisoare.
Viorica Dăncilă: Cred că și Liviu… nu am mai discutat cu Liviu Dragnea din seara alegerilor europarlamentare, dar cred că și Liviu Dragnea are colegi în partid cu care a lucrat, care i-a promovat, pe care i-a susținut, cred că are o anumită influență.
Ion Cristoiu: Păi și pozitivă sau negativă în raportul dumneavoastră.
Viorica Dăncilă: Nu știu, nu am de unde să știu.
Ion Cristoiu: Influențează moțiunea de cenzură votul unor PSD-iști?
Viorica Dăncilă: Nu am de unde să știu care este opinia domnului Dragnea, dar eu cred că nu influențează negativ moțiunea de cenzură. În fond dacă stăm să ne gândim, pornind de la o chestie logică…
Ion Cristoiu: Nu, influențează PSD-ul, nu votul.
Viorica Dăncilă: Da, influențează…
Ion Cristoiu: Nu influențează în favoarea trecerii moțiunii de cenzură. E o declarație.
Viorica Dăncilă: Dacă stăm să ne gândim acest program de guvernare a început cu Liviu Dragnea președinte. Cred că Liviu Dragnea, presupun, vrea să ducem acest program de guvernare la bun sfârșit. Nu știu dacă cu mine premier sau cu altcineva dar cred că vrea să continue acest program de guvernare.

Monica Mihai: Doamna premier, în ultimele luni doamna Lia Olguța Vasilescu a trecut, așa, într-un plan secund, asta deși imediat după alegerile europarlamentare dumneavoastră declarați că este un om de bază în PSD cu care veți colabora foarte bine și pe viitor. Cum ați explica această trecere în plan secund?
Viorica Dăncilă: Colaborez foarte bine cu Olguța, o apreciez foarte mult, am discutat cu Olguța, este foarte activă, s-a concentrat foarte mult pe alegerile de la Dolj, este un om pe care eu îl  apreciez, un om care se bate foarte tare, sunt convinsă că Olguța Vasilescu va ieși în spațiul public în această campanie electorală și va susține cu tărie PSD-ul și candidatul PSD.
Ion Cristoiu: Campania dumneavoastră și a PSD-ului, inclusiv a domnului Liviu Dragnea, era în raport cu Cotroceniul, cunosc tema aia, să nu dezbinăm, nu credeți că ar trebui să renunțați în campanie la tema asta și să mușcați mai tare din dușmani? Vă întreb așa. Aveți de gând să vă schimbați? Parcă în ultimul timp v-ați schimbat un pic.
Viorica Dăncilă: Domnul Cristoiu, ei vin cu minciuni eu întotdeauna voi spune adevărul. Cred că România are nevoie de echilibru și consens. Nu cred că mai are nevoie de atâta ură în societate, dar asta nu mă va opri să spun lucrurile pe care le constat și faptul că cinci ani de zile am avut un președinte care nu prea s-a văzut. Deci în această campanie electorală vom spune în continuare adevărul. A spune adevărul nu este un lucru care să deranjeze pe cineva. În același timp nu cred că mai avem nevoie de această dezbinare. Cred că avem nevoie de un președinte care să fie președintele tuturor, un președinte care să coopereze instituțional cu guvernul României indiferent de culoarea politică, cu parlamentul României. Avem nevoie de mai multă liniște, avem nevoie de mai puțină ură în societate, avem nevoie de un președinte activ care să fie în mijlocul oamenilor și un președinte care să se implice. Nu am avut acest președinte și cred că toate aceste lucruri le văd nu numai eu, cred că majoritatea cetățenilor pot să vadă acest lucru și să confirme comportamentul președintelui Iohannis. Într-o bătălie politică este normal ca să vorbești despre adversar, dar important este să vii cu argumente și nu cu jigniri, important este ca și candidatul dar și președintele în funcție să țină cont de Constituția României, important este să te duci și să vorbești cu oamenii, important este ca și președinte să fii un model pentru ceilalți. Și spun acest lucru pentru că un președinte care nu pune în practică o hotărâre a Curții Constituționale, o hotărâre care ar fi obligatorie pentru orice cetățean din această țară nu este un președinte care să merite încrederea celorlalți pentru nou mandat.

Sunt un om independent, nu sunt un om care poate fi manevrat, sunt un om care cred eu pot să spun că nimeni, absolut nimeni nu are o influență în acest moment asupra mea

Ion Cristoiu: Sunteți conștientă că circulă în spațiul public și suspiciunea că dumneavoastră sunteți captiva unor persoane care nu sunt din PSD, inclusiv din servicii? Ați auzit aceste acuzații? Cum răspundeți?
Viorica Dăncilă: Am auzit atâtea acuzații în spațiul public domnul Cristoiu, încât nu mă mai miră nimic. Este păcat că vin cu astfel de lucruri, că vin cu astfel de minciuni în spațiul public. Atunci când vii cu astfel de acuzații, unele dintre acuzații sunt foarte grave, cred că trebuie să demonstreze acest lucru că este foarte ușor să jignești, este foarte ușor să acuzi pe cineva, dar mai greu este ca să-ți argumentezi spusele. Nu, nu este așa, sunt un om independent, nu sunt un om care poate fi manevrat, sunt un om care cred eu pot să spun că nimeni, absolut nimeni nu are o influență în acest moment asupra mea.
Ion Cristoiu: Unele acuzații se refereau și la un coleg de-al nostru, domnul Cristian Burci, îl știu și eu că lucrez… Îl știți?
Viorica Dăncilă: Nu-l cunosc, nu l-am întâlnit niciodată pe domnul Cristian Burci.
Ion Cristoiu: Stați un pic, cum nu l-ați întâlnit niciodată pe domnul Cristian Burci?
Viorica Dăncilă: Nu, nu l-am întâlnit.
Ion Cristoiu: Păi despre dumneavoastră se spune că vă întâlniți în fiecare zi cu el.
Viorica Dăncilă: Nu-l cunosc, nu l-am întâlnit niciodată, nu am vorbit niciodată.
Monica Mihai: Zâmbește până și ea. Nu-i așa? Nu se spune așa? Așa se spune.
Viorica Dăncilă: Știți cum, domnul Cristoiu, în momentul în care…
Ion Cristoiu: Stați că ați făcut o știre.
Viorica Dăncilă: În momentul în care nimeni nu poate să spună că ți-ai cumpărat casă din meditații, în momentul în care nu ai schelete în dulap, trebuie să-ți găsească ceva. Despre domnul Burci nu știu nimic, nu m-am întâlnit cu dânsul, nu am vorbit niciodată, deci aceste acuzații uitați că sunt nefondate și arată câtă mizerie aduc unii în spațiul public și ce acuzații nefondate fac.
Monica Mihai: Sâmbătă începe oficial campania, dumneavoastră vă veți lansa candidatura și vă veți prezenta programul pe care îl aveți pentru România.
Ion Cristoiu: Indiferent de rezultatul moțiunii.
Viorica Dăncilă: Indiferent de rezultatul moțiunii voi merge înainte.

Monica Mihai: Care sunt alianțele pe care le vedeți pentru turul al doilea? Pentru că așa cum ați spus și dumneavoastră ați intrat în această cursă pentru a câștiga. Cum se va poziționa Partidul Social Democrat sau ce alianță va încerca să încheie în turul al doilea?
Viorica Dăncilă: Alianța cea mai importantă este cu cetățenii. Alianța cea mai importantă este cu cei cărora le explici că sau le demonstrezi că ești o variantă mult mai bună decât contracandidatul tău. Eu nu cred că într-un partid politic poți să le spui tuturor nu votați cu x, votați cu y. Poate o parte vor merge în acea direcție, dar o altă parte vor vedea care este sensul bun, care este sensul adevărului, al dreptății și sunt convinsă, am încredere în cetățeni, am încredere în români că vor fi de partea bună a baricadei.
Ion Cristoiu: Simțiți un pericol din partea lui Mircea Diaconu? E cam pe același culoar. Vă întreb.

Cred că dacă nu era această alăturare a lui Victor Ponta de Mircea Diaconu, cred că șansele erau mult mai mari. Eu cred că este o defavoare

Viorica Dăncilă: Nu. Nu cred că este un pericol, Mircea…
Ion Cristoiu: Îl știți?
Viorica Dăncilă: Da. Am fost europarlamentari, am fost colegi, ne cunoaștem. Eu cred că marea neșansă a lui Mircea Diaconu este că alături de el a venit Victor Ponta. Cred că dacă nu era această alăturare a lui Victor Ponta de Mircea Diaconu, cred că șansele erau mult mai mari. Eu cred că este o defavoare.

Monica Mihai: Dar de domnul Barna vă temeți pentru turul al doilea?
Viorica Dăncilă: Nu mă tem de domnul Barna. Mă tem de ceea ce s-ar întâmpla dacă domnul Barna ar ocupa funcția de președinte. Pentru că am văzut atitudinea, am văzut măsurile pe care partidul domniei sale le aduce în spațiul public. Eu cred că domnul Barna nu va intra în turul doi.
Ion Cristoiu: Ne întoarcem încă o dată la marea enigmă care este schimbarea domnul Klaus Iohannis. Sunt convins că până nu demult nu avea de gând să impună moțiunea de cenzură. A fost la un moment dat un scenariu, ați auzit de el bănuiesc, că dânsul avea un interes ca dumneavoastră să fiți în turul al doilea. De ce a renunțat la interesul ăsta?
Viorica Dăncilă: Nu am de unde să știu domnul Cristoiu. Nu am de unde să știu…
Ion Cristoiu: Ceva trebuie să știți…
Viorica Dăncilă: În spațiul public apărea că am blat cu domnul Iohannis, că e o înțelegere ca să intru eu în turul doi am văzut ce înțelegere este, am văzut că domnul Iohannis nu ratează nicio ieșire în spațiul public fără să atace premierul sau guvernul. Am văzut că domnul Iohannis își dorește foarte mult ca această moțiune să treacă și să vină guvernul meu. Am mai avut guvernul meu și am văzut cât de bun a fost. Deci nu pot să știu de ce este această dorință de a dărâma guvernul din partea domnului Iohannis, dar eu cred că această dorință a domniei sale nu este una corectă, având în vedere că vine din partea președintelui României.
Ion Cristoiu: Bun. Și aici sigur facem și planul B. Presupunând, repet, știți punctul meu de vedere, eu cred că o să treacă moțiunea, dar e punctul meu de vedere.
Viorica Dăncilă: Iar eu vă spun că nu o să treacă.
Ion Cristoiu: Din punctul ăsta de vedere… era să spun că îmi doresc deoarece aș vrea să fie, fiind penultimul interviu, să fie unul istoric. Dar dumneavoastră nu vreți.
Viorica Dăncilă: Vin după ce câștig prezidențialele.
Ion Cristoiu: Bun și ăla va fi istoric. Presupunând că pică moțiunea, dumneavoastră supraviețuiți, sunteți de acord că veți supraviețui așa cu unul, două voturi. Ce faceți după pentru că aveți guvernul franjuri.
Viorica Dăncilă: Săptămâna după moțiune, săptămâna următoare vin cu remanierea în parlament.
Monica Mihai: Credeți că va trece această remaniere având în vedere noua aritmetică parlamentară?
Viorica Dăncilă: Eu cred că trebuie să treacă.
Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră vreți să rezolvați clar cu…
Viorica Dăncilă: Vreau să rezolv cu remanierea.
Ion Cristoiu: În acel moment nu mai aveți nicio problemă cu președintele.
Viorica Dăncilă: Sunt un om responsabil, sunt un om responsabil și îmi dau seama că am nevoie de ministrul Afacerilor Interne. Vin alegerile, am nevoie de ministru la Educație. Uitați-vă ce se întâmplă cu medicii rezidenți, am nevoie de ministru la Energie, vine iarna, sunt anumite probleme în teritoriu, deci am nevoie de acte normative care trebuie semnate de miniștri de resort. Eu cred că dincolo de lupta politică toți trebuie să avem această responsabilitate. Să nu credem că dacă moțiunea nu trece și pe urmă blocăm guvernul vor suferi membrii guvernului. Vor suferi cetățenii și cred că trebuie să înțeleagă toți că acest lucru nu este în favoarea cetățenilor și nici în favoarea țării noastre.

Monica Mihai: Vorbim despre o remaniere legată de miniștri pentru săptămâna viitoare în eventualitatea în care această moțiune nu trece sau despre o restructurare?
Viorica Dăncilă: Vorbim despre o remaniere.
Monica Mihai: Am înțeles.
Viorica Dăncilă: Și am să explic. O restructurare înseamnă reducerea numărului de ministere. În momentul în care reducem numărul de ministere trebuie să vedem ce este în subordinea ministerului respectiv, să vedem unde se duc, dacă desființăm, de exemplu, o agenție să vedem ce facem cu oamenii de acolo, nu lăsăm oamenii pe drumuri, îi ducem către o altă agenție sau către, de exemplu, Casa Asigurărilor de Sănătate unde mai avem nevoie de personal, astfel încât să nu lăsăm oamenii fără serviciu. Pentru mine este important ceea ce se întâmplă cu oamenii, că dincolo, în spatele cifrelor, în spatele celor douăzeci și opt de ministere sau douăzeci de ministere, în spate sunt foarte mulți oameni care trebuie să aibă certitudinea că nu-i lasă cineva fără serviciu.

O parte din ALDE, știți foarte bine, susține guvernul este alături de noi, cealaltă parte…

Monica Mihai: Și cum se va rezolva problema cu ALDE care a decis să iasă de la guvernare în această situație?
Viorica Dăncilă: O parte din ALDE, știți foarte bine, susține guvernul este alături de noi, cealaltă parte…
Ion Cristoiu: Și vor rămâne în noua formulă?
Viorica Dăncilă: Da. Da, așa cum am venit cu cele trei propuneri pentru cele trei portofolii Energie, Relația cu parlamentul și Mediul, vom veni cu persoanele respective și la remanierea de săptămâna viitoare.
Monica Mihai: Doamna premier, în cel mai pesimist scenariu, probabil așa cum se întreabă mulți români, în eventualitatea în care trece moțiunea dumneavoastră nu câștigați alegerile prezidențiale, ce veți face?
Viorica Dăncilă: Nu am luat în calcul un astfel de scenariu, sunt o fire optimistă și de fiecare dată am crezut în puterea noastră, puterea partidului de a merge spre victorie. Eu cred că această bătălie de la prezidențiale ne va scoate întăriți, eu cred că avem o șansă foarte mare să câștigăm alegerile prezidențiale și cred că avem o șansă foarte mare să ridicăm încrederea în Partidul Social Democrat să arătăm că am învățat din greșelile pe care le-am făcut și că mergem mai departe, că avem puterea să reformăm partidul, să mergem mai departe mult mai uniți și că aceste alegeri sunt și un examen așa cum am spus pentru alegerile locale.

Ion Cristoiu: Vreau să-mi răspundeți la o curiozitate personală. Eu nu am avut onoarea, ca dumneavoastră, să stau de vorbă cu domnul Klaus Iohannis, am fost o singură dată la un interviu din 2014, spuneți-mi care este enigma Klaus Iohannis? A omului, nu-l cunosc, cum se lucrează cu el? Tace cum se spune, nu vorbește?
Viorica Dăncilă: Am discutat cu domnul președinte Iohannis doar din punct de vedere instituțional.
Ion Cristoiu: Instituțional, chiar instituțional.
Viorica Dăncilă: Și bineînțeles pe subiectele care au făcut…
Ion Cristoiu: E vorbăreț sau nu e vorbăreț? Am înțeles că tace, că îi spui și tace. Nu știu, voiam să știu ca om.
Viorica Dăncilă: Să știți că…
Ion Cristoiu: Nu vreți să spuneți.
Viorica Dăncilă: Nu că nu vreau să spun, depinde de subiect dar în marea majoritate dânsul este foarte zgârcit la dialog.
Ion Cristoiu: Am înțeles. Și posomorât tot timpul.
Viorica Dăncilă: Eu l-am văzut posomorât. Poate…
Ion Cristoiu: Că vă vedea pe dumneavoastră.
Viorica Dăncilă: Poate avea un motiv.
Monica Mihai: Au fost dintre cei care mai candidează pentru cea mai înaltă funcție în stat care au spus atât despre dumneavoastră cât și despre președinte că v-ați folosit cumva de ceea ce aveți ca mijloace, din poziția pe care o aveți pentru a face campanie, pentru deplasări, pentru a merge în afara țării.
Viorica Dăncilă: Nu. Toate deplasările pe care le-am făcut din punct de vedere politic au fost făcute cu bani de la partid sub nicio formă nu o să folosesc resurse guvernamentale. Eu știu că de fiecare dată trebuie să existe o acuzație, să nu uităm Victor Ponta a fost premier, a candidat tot din poziția premier, Klaus Iohannis președinte candidează Traian Băsescu a președintele României și a candidat din poziția de președinte. Eu cred că se încearcă să se vină în spațiul public cu cât mai multe acuzații, cu cât mai multe lucruri care nu le fac cinste unora. Eu cred că în această bătălie, dacă vrem să dăm dovadă de mai multă responsabilitate, ar trebui să venim cu argumente, să nu venim cu jigniri, să nu venim cu astfel de acuzații și cred că și populația ne-ar acorda mai multă încredere

Monica Mihai: Dacă ați fi președintele României, cum v-ați poziționa în așa zisele tensiuni care există acum între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
Viorica Dăncilă: Eu cred că acolo aș interveni ca un mediator. Știu să fac acest lucru pentru că în cadrul președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene acesta a fost rolul nostru, de mediator și facilitator de consens. Cred că așa trebuie să ne comportăm și atunci cred că România ar fi privită altfel. Ar fi cel care încearcă să se poziționeze realizând consensul între Statele Unite și Uniunea Europeană. După cum știți sunt un pro european dar și un pro transatlantic convins și pentru mine este foarte important să apropii România atât de Uniunea Europeană cât și de Statele Unite ale Americii. Cred că dacă România ar avea inițiativă, cred că dacă România ar încerca să se implice mult mai mult și să nu aibă această abordare în care vedem ce fac alții și să facem și noi la fel, ar fi mult mai mult respectată și cred că acest lucru ar fi foarte bun pentru țara noastră.

Ion Cristoiu: Doamna premier, profit de faptul că… nu cred că o să mai facem, adică o să mai face, dar e primul interviu cu dumneavoastră, o colegă de-a noastră de câte ori mă duc la ea, Denise Rifai, are o obsesie cu broșa dumneavoastră. Spuneți-mi și mie, eu sunt bărbat, nu înțeleg această controversă cu broșa. Vreți să mi-o explicați ca femeie?

Îmi place să port broșă. O să port broșă și la moțiunea de cenzură

Viorica Dăncilă: Nici eu nu o înțeleg pentru că eu întotdeauna admir la femei când poartă un accesoriu sau… întotdeauna am ținut partea femeilor, am ținut foarte mult cu femeile, am fost și președinta organizației naționale.
Ion Cristoiu: E vorba de broșă, de ce nu renunțați la ea?
Viorica Dăncilă: Pentru că mie îmi place să port o broșă.
Ion Cristoiu: Am înțeles, vă definește.
Viorica Dăncilă: Cred că nu fac un lucru rău, dar ca mine sunt multe femei în România care poartă o broșă.
Ion Cristoiu: Că ea nu poartă broșă, că nu mă pricep.
Viorica Dăncilă: Nu e timpul pierdut.
Ion Cristoiu: Am înțeles.
Monica Mihai: Este vreme și pentru broșă.
Viorica Dăncilă: Dacă acesta este defectul meu, mi-l asum.
Ion Cristoiu: Dar dumneavoastră o să purtați indiferent și dacă ar fi moțiune de cenzură împotriva broșei?
Viorica Dăncilă: Da, o să port o broșă și la moțiunea de cenzură.
Ion Cristoiu: Nu, împotriva broșei.
Viorica Dăncilă: Ah, împotriva broșei, nu, nu exclud nici o astfel de posibilitate.

Monica Mihai: Doamna premier vă mulțumim foarte mult pentru această discuție din această seară. Domnul Cristoiu vă mulțumesc că ați participat și dumneavoastră la această ediție specială doamnelor și domnilor ne vedem joi la o ediție specială care va dura două ore în care îl avem invitat și pe Mircea Diaconu. La revedere.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Viorică Dăncilă: „O să port o broșă și la moțiunea de cenzură””

  • Interesant! De obicei candidatul in functie are access la numere, date despre economie si le utilizeaza la maxim in campanie incercand sa isi demonstreze buna pregatire. Invers, candidatul din opozitie este cel care se rezuma de obicei la generalitati si comentarii critice dar ne-punctuale la adresa guvernului.De obicei e Opozitia:”Economia e la pamant!” Guvernantul:”Nu stiti ce vorbiti! Numai in agricultura avem crestere 4.68% si nu am comensurat cobtributia din recolta a doua de porumb estimata cu metda Fischer la a genera o crestere nenormalizata de 1.79%”
    D-na Dancila cand a fost intrebata de cifre a raspuns cu generalitati si a criticat opozitia ca nu vine cu ele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Când au venit democrații la putere ne-au arătat ei ce e aceea dictatură

Invitat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show, joi, 7 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi