Virtutea speranței

Când m-am gândit ce anume mi-aș dori să-mi aducă Moșul, mi s-a părut că răspunsul ar fi simplu, însă când am început să-mi selectez dorințele, care aș vrea să mi se împlinească, mi-am dat seama că, în realitate, acestea sunt niște daruri pe care le-am așteptat mereu, deși nu le-am rostit niciodată, dar au lăsat un gol în anii petrecuți, și care așteaptă încă. Nu este vorba despre dorințe personale, deoarece aici așteptările mele au avut mereu o acoperire mult mai generoasă decât m-am gândit vreodată. Am trăit din plin bucuria de a avea o familie minunată. Am avut parte de prieteni speciali. Sfântul Augustin spunea că: „Fericirea este să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja!”. Prin urmare, am fost fericită.

Am trăit la confluența dintre două lumi: comunismul și actuala societate, care pare că este o alcătuială hibridă, numită de unii capitalism. În comunism m-am bucurat de tinerețe, de sănătate, de părinți și surori, sănătoși și veseli, de ieșiri săptămânale cu prietenii, de bancuri ce nu mai conteneau, de seri în care citeam la lumânare… Eram fericită! Nu m-am gândit la lucruri definitive, pentru că, vorba Sfântului Augustin, îmi doream ceea ce aveam deja. În anii care au urmat, din bucuriile inimii au început să se risipească. Dacă, până nu de mult, sănătatea mi se părea un dat firesc, acum realizam că este un dar, ce nu poate fi estimat sau convertit în lucruri. Cea mai mare dorință a mea era să-i știu sănătoși pe toți ai mei și nu numai. Emil Cioran era de părere că: „Bolile ne-au fost date, ca să ne amintim că între noi și viață există un contract, care poate fi reziliat în orice clipă”. Iată că am început să realizez că așa este și să-mi doresc ceea ce pierdeam în vâltoarea timpului. Seara, în rugăciune, îi puneam în grija lui Dumnezeu pe toți ai mei, iar lista cu numele lor era lungă. Dincolo, de cealaltă parte, erau puțini cei ale suflete așteptau iertare de păcate. Așa, rând pe rând, cei din prima categorie au trecut în cea de-a doua. Erau tot mai puțini cei pe care-i încredințam grijii divine și tot mai multe suflete pentru care ceream clemență. Am devenit conștientă de adevărul cuvintelor lui Cioran, așa că îmi doream sănătate, în primul rând, pentru toți și apoi și pentru mine. Iată că așa am descoperit puterea și darul rugăciunii.

Și acum, în vremea aceasta tulbure, când din toate părțile ne simțim agresați și amenințați, oare ce-aș putea să-mi doresc? Știu că Moșul este un mesager divin, așa că aș dori să ne aducă tuturor bucuria vieții împreună. Moșule, nu știu dacă în atelierele tale elfii pot plămădi sănătatea, pacea și armonia pe care am dori să ni le aduci în dar, însă dacă nu este posibil, te rog, Moșule, să treci dincolo de vămi, să dăruiești lumină și pace îngerească celor plecați și de la ei să ne aduci împăcarea. Ajută-ne să trăim în virtutea speranței!