Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Vlad Voiculescu pune bomboana pe colivă în cazul Mioara Costin

Scrie Vlad Voiculescu pe Facebook:
„Două lucruri îmi pare că au scăpat cumva atenției publice în discuția din ultimele zile despre demnitarul* din subordinea premierului Cîțu, care se ocupa cu propaganda acestuia și calomnierea adversarilor săi politici — documentele cu antetul guvernului transmise la PNL cereau informații denigratoare despre adversarii din PNL ai premierului, cu scopul de a le lansa în presă.
𝟏. 𝐑𝐞𝐥𝐚𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 „𝐣𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐞”** 𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧𝐞𝐢 𝐌𝐢𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐨𝐜𝐮𝐩𝐚 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 sunt cele care au contribuit la pornirea unui val de calomnii asupra consilierului onorific Ștefan Voinea și asupra echipei mele de la Ministerul Sănătății, după publicarea datelor de interes public privind vaccinarea.
Da, acele date care ne-au arătat că în vremea în care mulți dintre dumneavoastră mergeau la zeci sau sute de km să se vaccineze existau mai multe centre de vaccinare dedicate doar esențialilor (peste 500) decât cele disponibile tuturor românilor. Mioara Costin a invocat informații “pe surse” pentru a deturna discuția spre presupuse breșe de securitate cauzate de consiler și, atenție, de fratele acestuia din Germania.
O teorie a conspirației rulată apoi de numeroși pseudo-jurnaliști, care preferau să vâneze vrăjitoare, ceea ce acoperea cu zgomot inutil adevăratele știri de interes public: cum a fost amânată și mai apoi ratată vaccinarea celor vulnerabili – bătrâni și bolnavi – și prioritizată vaccinarea esențialilor și a familiilor acestora. Pseudo-jurnaliști care au sărit la beregata celor care transparentizează date publice, cu o campanie de dezinfomrare, prin acuzații nefondate și nedovedite până azi.
La rândul lui, Cîțu a alimentat această campanie prin trimiterea corpului de control care l-a interogat pe Ștefan Voinea vreo 6 ore. Un om care lucra voluntar pentru Ministerul Sănătății și care acționase doar în interes public, cu nou-născut acasă, a trebuit să vină de la Cluj în București pentru a sta ore întregi în fața interogatorilor probabil trimiși să găsească orice l-ar putea compromite.
Astăzi, 4 luni mai târziu, nimic nu a fost publicat încă. Au reușit totuși să deturneze discuția de la realitățile incomode ce reieșeau din datele publicate.
La doar câteva săptămâni după această campanie de dezinformare ca la carte, Mioara Costin este angajată de dl. Cîțu la guvern — unde aflăm acum că ea continuă să se ocupe tot de propagandă politică.
𝟐. 𝐂𝐮 𝐜𝐞 𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐨𝐜𝐮𝐩𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧𝐚 𝐌𝐢𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐢𝐧?
Ceea ce face lucrurile cu atât mai grave este că doamna Mioara Costin era până ieri șefa Grupului de Comunicare Strategică. Așadar prioritatea zero a dânsei ar fi trebuit să fie nimic altceva decât campania de vaccinare. Se pare însă că altele au fost directivele de la domnul Florin Cîțu, șeful său direct.
Dacă Liviu Dragnea a deturnat resurse publice de la copii săraci, Cîțu a deturnat resurse publice de la campania de vaccinare. Nu e de mirare că aceasta este un eșec.
Campanie de vaccinare a pornit cu picioarele legate de prioritizarea esențialilor în fața celor bătrâni și bolnavi (contrar propunerii de atunci a Ministerului Sănătății) și s-a înecat în campania internă a PNL, reflectând de la început până astăzi prioritățile reale ale premierului și președintelui: servirea sistemului și jocurile politice menite să le asigure puterea totală.
————————————
*Consilier de Stat în guvern este o poziție de demnitate publică, cu proprii angajați, potențial cu mașină, șofer, etc.
**postarea doamnei Mioara Costin din 12 martie o găsiți în primul comentariu.”

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Vlad Voiculescu pune bomboana pe colivă în cazul Mioara Costin”

  • Gura pacatosului, adevar graieste…
    Hai Domnu’ Voiculescu, depuneti plangere penala impotriva persoanelor pe care le incriminati, cu dovezi, daca aveti sange in instalatie. Ca asa, de pe margine, e usor, toti isi dau cu parerea…

  • Hai sictir bîlbîitule,u-sri plus pdl,aceeași mizerie,marș

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog