Vlăduț. Jurnal de moțiune

Să-mi crape mie obrazul de rușine ce tăvăleală am luat azi, nene. Dar am supraviețuit, știam eu. Am stomac de politician. Rezist. Doamne, ce greață-mi e!
Cîțu și-a dat seama că nu știu să citesc bugete și vreau doar scandal. Hmmm… cum naiba, că doar am făcut la PR…Da, știu, mi-au zis consilierii că nu mi-a pronunțat numele. Dar nu sunt prost, e clar la cine se referea.

Cu diploma nu s-a terminat. Aici chiar nu înțeleg această obsesie. Toată lumea îi admiră pe ăia care zic că e mai important să ai școala vieții, nu o tonă de diplome. Acu s-au împiedicat de mine. Dacă nici eu nu am școala vieții… Ce înseamnă dubla măsură, ce ticăloșie! Lasă că iau premiul Academiei în curând. Și le închid gura.

Cu moțiunea: Ies eu și din asta. Au fost negocieri. Nu a zis nimeni Vlăduț-5 săptămâni. Am fost atent!
Totuși, nu sunt bine. Îmi arde ceva. Mă mistuie. Sigur m-a păcălit grav madam Valerie, la cursul rapid de mindfulness. Am tot meditat și mi-am impus să-mi accept gândurile, fără a judeca, dar sincer acum, urechea stângă e absolut de neconvins.

Cu stânga nu se poate vorbi.
PS. Sigur a insistat Cîțu să intre des la tv reclama aia la Vlad Cazino, în care zice unul care se crede deștept tare: “Vai de colții tăi, Vlăduț!” Eu nu am colți, fraiere. Deci nu mă sperii. Eu am ochelari.

Vladut

(Text și foto: Ligia Enache)