Zilele acestea îmi par că sunt rupte din Cehov

Hristos a înviat ! O voce care nu îmi dă pace niciodată, mă întreabă din ființa mea: Da de unde știi că a înviat? Este un vierme care în permanență mă provoacă, mă roade, îmi stârnește îndoială, îmi pune întrebări. Și apoi, calm îi răspund că nu știu dacă a înviat, dar dacă nu cred, simt că înnebunesc. Îmi trebuie cu siguranță un toiag de care să mă sprijin. Unul imaginar, unul esențial, un toiag al conștiinței curate și împăcate cu destinul propriu. Nu pun biserica deasupra statului, dar pun fără doar și poate Divinitatea. Începem fiecare zi cu o luptă pe care o pierdem definitiv în fața somnului. Într-un fel suntem zilnic fiecare câte un Sisif, iar atunci când avem insomnie avem timp să ne gândim și la Divinitate. A fost o săptămână care a luminat din păcate calea morților în aceste ore grave ale Pandemiei. Cum am mai spus, dușmanul este invizibil și perfid. Cu toate acestea vrem să îl învingem și mai presus de orice ne gândim că acest Coronavirus va sta în boxa acuzaților. Oamenii simt această nevoie aproape fiziologică de a acuza pe cineva. Se simte în aer dorința unui al doilea Nürnberg.

În această săptămână, România a urcat propria Golgotă într-un chip al suferinței provocate de lipsurile de tot felul, de la simplele echipamente de protecție până la dotarea precară a oamenilor legii. De curând cineva aflat pe patul morții a simțit nevoia să scuipe , la propriu, câțiva dintre reprezentații armatei în alb. În acest război se folosesc și astfel de arme. Zilele acestea îmi par că sunt rupte din Cehov. Mi-am adus aminte că în Unchiul Vanea avem o descriere care se potrivește cu anul 2020. Doctorul Astrov intră în casă și este întâmpinat de dădaca în etate Marina. Iată o mică parte a dialogului :

ASTROV: M-am schimbat mult de-atunci?
MARINA: Mult. Erai tânăr, frumos… Acum, ai îmbătrânit. Şi parcă şi frumuseţea ţi-e altfel. Şi-apoi, dacă-i vorba, mai bei şi câte un păhărel de vodcă!
ASTROV: Da… în zece ani am ajuns să fiu alt om. Care o fi pricina? Am lucrat prea mult, dădacă. De dimineaţă până seara în picioare, să nu ştii ce-i odihna, iar noaptea, când te vâri în aşternut, ţi-e tot frică sa nu te cheme cumva la vreun bolnav. De când ne-am cunoscut n-am avut nici o zi liberă. Cum să nu îmbătrâneşti? Că şi viaţa e plicticoasă, idioată, murdară… Te trage la fund viaţa asta! In jurul tău numai oameni scrântiţi, peste tot oameni scrântiţi şi dacă trăieşti cu ei doi-trei ani, încetul cu încetul, fără să-ţi dai seama, ajungi să te scrânteşti şi tu… Asta e soarta. Lungă mi-a mai crescut mustaţa! Tâmpită mustaţă! Am ajuns şi eu să fiu un om scrântit, dădacă. De prostit încă nu m-am prostit, mulţumesc lui Dumnezeu, creierii îmi sânt încă la locul lor, dar parcă mi s-au tocit simţurile. Nu vreau nimic, nu-mi trebuie nimic, nu iubesc pe nimeni… Uite, numai pe tine te iubesc. Gând eram copil, am avut şi eu o dădacă. Semăna cu tine.
MARINA: Poate vrei să mănânci?
ASTROV: Nu. în postul mare, în a treia săptămână, am plecat la Maliţkoe. Bântuia molima… Tifos exantematic. Zăceau toţi în bordeie, claie peste grămadă… Murdărie, duhoare, fum… Viţei pe jos, de-a valma cu bolnavii, şi purceii tot acolo. M-am zbătut toată ziua, n-am stat jos o clipă, nici o picătură de apă n-am pus în gură. Dar când m-am întors acasă, crezi că m-au lăsat să răsuflu? Mi-au adus un acar de la gară. L-am întins pe masă să-l operez, iar el s-a apucat să-mi moară sub cloroform. Şi, uite, când nu trebuia, m-au năpădit simţămintele şi a început să mă mustre cugetul, ca şi cum aş fi vrut într-adins să-l omor. Şi atunci m-am aşezat, am închis ochii — uite-aşa, ca acum — şi m-am gândit: ne vor pomeni oare, cu o vorbă bună, cei ce vor trăi cu o sută, două sute de ani după noi şi cărora azi le croim drumul? Eu cred că nu ne vor pomeni, dădacă!
MARINA: Oamenii nu! Dar Dumnezeu o să-şi aducă aminte.

Și cum tot acest tablou nu era complet ,vin si propuneri tot mai năstrușnice . Fiecare epidemiolog se întrece în planuri de salvare a națiunii. Am aflat cu această ocazie că în fața măștii nu suntem egali. O să fim împărțiți pe diferite categorii de vârste ca oile în staul. Din câte știm sunt peste 5 milioane de pensionari. A apărut ideea să îi ducem undeva. Mă întreb unde? Hotelurile nu au această capacitate. Închisori nu avem și nici unități militare care găzduiau pe vremuri recruții care au dispărut cu desăvârșire. Parcă și vedeam o imagine care îmi aduce aminte de niște vremuri cumplite, cum stau în poartă și îmi îmbrățișez tatăl, trecut bine de 65 de ani, pe care nu știu dacă o să îl mai văd.

O altă idee a fost carantinarea celor între 40 si 65 de ani. Păi oamenii ăștia încă mai lucrează. Marea ceață care a lovit Londra in 1952 a revenit la București în aceste zile peste mintea celor care coordonează situația de urgență. Prima dată m-am amuzat, ca mai apoi să văd că se luase în discuție această ipoteză . Eu spun să lansați și o modă, în funcție de venit să își etaleze fiecare o bijuterie la colțul măștii de protecție. Așa putem să știm și noi cu cine avem de-a face. Plus că vă puteți imagina o întâlnire între doi îndrăgostiți ? El și ea au mască și se întâlnesc la cumpărături având declarația în buzunar unde este bifată cifra doi. Să reușești în vremurile acestea când ai mască , să te îndrăgostești de un om datorită felului în care gândește și nu al aspectului fizic este o performanță.

Și cu toate acestea ceva trebuie făcut. Eu de pildă locuiesc la casă . Am gradină și pentru mine activitățile și timpul petrecut cu familia sunt parcă rupte din rai. Sap pământul, tai via, vopsesc, plantez diverse semințe, curăț copacii. Ce te faci însă cu cei care locuiesc la bloc ? Soarele nu pătrunde decât foarte puțin prin ferestre și milioanele de copii sunt din ce în ce mai agitați. Nici măcar exercițiul foarte benefic, cardiac de a urca și coborî scări nu este permis. Populația cere relaxarea măsurilor, dar ce te faci cu moartea care umblă pe străzi cu coasa dezinfectată? Oamenii trebuie să știe că vina o poartă autoritățile care bâjbâie în făurirea de planuri . Cum am mai spus, trebuiau închise granițele și cei care veneau trebuiau trimiși direct în hotelurile de la mare. Aveai o țară protejată și activitatea putea începe.

A doua șansa valabilă și azi este izolarea pe diferite localități . Ai orașe de până în 100 de mii de locuitori, îi extragi de acolo pe cei bolnavi, pe cei carantinați, pe cei izolați și declari orașul deschis . Aceste oaze mici ar ajuta economia ca și naționalizarea pentru acest an a suprafețelor agricole nelucrate. Am putea avea o rezervă uriașă de grâu și porumb pentru criza economică ce urmează . Nimeni nu ne spune nimic, însă ce se întâmplă daca mâine nu mai avem benzină pentru mașini ? Barilul a scăzut și nu am auzit un oficial roman care să investească acum în numele țării, pentru a realiza o rezervă strategică. Afacerile însă merg strună. Vedem zilnic imagini filmate de cetățeni cu garnituri întregi de trenuri pline cu masă lemnoasă cum părăsesc România .

Tot în săptămâna patimilor am văzut și un alt fenomen care începe să devina mai periculos ca și coronavirusul. Infracționalitatea a început să fie din ce în ce mai mare. În diferite localități s-au întors în țară cei mai răi dintre pământeni . Sunt organizați în clanuri care terorizează populația și instituie jaful la drumul mare. Episodul de la Brașov este concludent când polițistul întrebă panicat ce trebuie să facă: să încarce arma sau să tragă foc de avertisment?

În toată țara, dacă legea nu o să fie impusă cu duritate , o să asistăm la nașterea unor carteluri care vor controla totul . Am avut și încă avem această imagine în lume datorită acestor cetățeni care sunt coborâți din evul mediu direct în anul 2020.

Despre politicieni ce să mai vorbim?! Cei de la putere se pregătesc de alegerile locale pe care le visează ca fiind organizate în plină vară când temperaturile vor ajunge la 40 de grade. Ce nu își dau seama este că atunci românul sătul de închisoare se va fi aflat pe Caraiman sau în Deltă și nu în secția de vot. Vor fi primari care în ciuda speranțelor febrei galbene vor fi realeși. Coronavirusul îi va face din nou primari pe cei care s-au implicat zi lumină în combaterea Pandemiei . După aceasta va urma un război economic violent . Criza din 2010 a fost apă de ploaie . Dacă sunt oameni politici înțelepți și rămân în opoziție, viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale vor fi câștigate de socialiști . Așa s-a scris istoria și păcat că nu învățați nimic din ea. Principalul izolat , din primul mandat și acum carantinat în cel de-al doilea, va fi președintele. O să intre în istorie ca bietul Caragea cu ciuma lui. Unde sunt vremurile în care camarila de la Cotroceni organiza ieșiri la șosea și în parcuri pe bicicletă cu băile de mulțime având pe buze cuvinte goale fără conținut despre democrație? Toate se năruie sub talpa nemiloasă a istoriei care joacă farse. Ce tristă o să fie amintirea acestei administrații și neputința prezidențială . Va fi o călătorie de la extaz la agonie în varianta liberală . Așa au crezut toți mai marii lumii și s-a ales praful de tot. Unde sunt marile imperii , unde sunt regii și împărații ? Tot ce faceți este deșertăciune. Rămânem însă optimiști și cu gândul la vremurile în care aveam voie să trăim . Și acum câteva versuri dintr-o poezie a lui Adrian Păunescu ce exprimă starea de fapt:

E un coşmar să vezi în jurul tău
O-ntreagă ţară cum se prăbuşeşte
Şi binele, îngenunchiat de rău,
Şi fierul roşu biruit de cleşte.

Şi hărmălaia e un alt coşmar
La conjugarea crizelor atroce,
Şi oamenii cinstiţi care dispar
Şi un popor rămâne fără voce.

Şi-n toate a pătruns un fel păgân
De-a ne privi copiii şi părinţii
Şi-i un coşmar că fiece român
Îşi pierde forta braţului şi minţii.

Iar vânzătorii încă mai promit
Să vândă şi mai mult această ţară,
Într-un azil al lumii, părăsit,
Acest popor nefericit să moară…

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Zilele acestea îmi par că sunt rupte din Cehov”

  • Domnule Vasilu!
    Din câte văd mai sunt minți întregi în România.
    Oare, nu s-au găsit câțiva oameni normali care să consilieze guvernanții?
    Oare nimeni nu se întreabă dacă acest popor mai poate suporta atâta diletantism al celor ce-i hotărăsc destinul?
    Citesc frecvent puncte de vedere care atrag atenția că aruncăm apa murdară cu prunci cu tot.
    Au luat tuturor cetățenilor tot ce le făcea viață normală. Copiilor joaca, adolescenților învățătura, tinerilor dragostea, celor in puterea vârstei sursele de câștig si siguranța zilei de mâine iar bătrânilor plimbarea molcomă cu sau fără nepoți si dezbaterile, amintirile si mai ales normalitatea ultimelor zile.