Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
De ce s-a sprijinit pe comunişti Regele Mihai în Lovitura de stat de la 23 august 1944
Pentru a-mi reaminti (uit de la mînă pîn’ la gură) odiseea negocierilor din vara lui 1944, caut şi găsesc în bibliotecă volumul scos de Mihai Fătu la editura Ministerului de Interne, Consens pentru salvarea naţională.
Pe Mihai Fătu îl ştiu din anii ante-decembrişti, cînd cercetam Proletcultismul. Iscălise cărţi a căror misiune anti-burgheză sărea în ochi chiar din titlu.
Scrisă după 1989, cartea despre vara lui 1944 avansează teza unui consens naţional pentru salvarea României.
Citind-o sau, mă rog!, recitind-o, nu mă pot stăpîni să nu-l bombănesc pe autor:
Care consens naţional?!
A invoca o sîrbă în care s-au prins PNŢ, PNL, PCR, Regele şi Mareşalul pentru a salva România de tăvălugul rusesc înseamnă a nu vedea ce se întîmplă azi în jurul tău. Cum să crezi că toate forţele politice îşi dăduseră mîna ca să tragă România de păr din hăul în care căzuse cînd azi asistăm la spectacolul partidelor gata de orice pentru a răsturna pe cei de la Putere şi a le lua locul?
Lectura cărţii îmi e însă de un mare folos.
Un capitol e dedicat relaţiei speciale dintre comunişti şi Palatul Regal. O relaţie despre care Iuliu Maniu habar n-avea, pentru că Regele o ţinuse într-un secret absolut.
Şi astfel îmi dau seama de un adevăr:
Înainte de 1989, comuniştii s-au sforţat să se înfăţişeze ca detaşament crucial în comiterea lui 23 august 1944.
Reacţie firească la exagerările comuniştilor, după decembrie 1989, istoricii noştri au micşorat participarea comuniştilor pînă în pragul negării. Însuşi Regele a contribuit la asta, invocînd numărul mic de membri ai PCR şi faptul că Aliaţii îi impuseseră colaborarea cu ei.
Nu s-a ţinut cont de cîteva adevăruri:
- Comuniştii întruchipau singura forţă politică avantajată de duşmănia faţă de „dictatura fascistă“.
- Deşi puţini, comuniştii dispuneau de atuurile disciplinei perfecte şi, mai ales, ale obişnuinţei cu activitatea conspirativă.
- În vara lui 1944, comuniştii întruchipau în România conştiinţa de etern paşalîc viitorului Stăpîn: URSS.
Cum să nu fie căutaţi şi curtaţi de politicienii burghezi, de Rege, chiar şi de Siguranţă, cînd bunăvoinţa lor depindea de bunăvoinţa iminentului Jupîn al României?!
Comentarii
motivul pentru care comunistii au tot dreptul sa ia credit, impreuna cu Mihai Hohenzollern, pentru puciul din 23,8,1944 este acelasi pentru care Nelson Mondela avea enorma putere, CHIAR in puscarie spre sfarsitul regimului de aparteid din Sud Africa.
Toata lumea stia ce vine … cand toata lumea stie ce „vine”, nu mai ai nevoie decat sa-i spui, „daca astepti in plus, capul tau imi va fi trofeu deasupra semineului”.
Comunismul si pierderea de suveranitate erau CLARE pentru oricine vroia sa le vada.
erau clare pentru cei care, ca sa.si traiasca in liniste existenta lor vegetativa, capituleaza fara conditii. Lectia asta a fost predata de marsavul rege carol ii si impinsa la apogeu de catre cel care, la comanda englezilor cu apucaturi indoielnice, a abandonat Romania in bratele sovieticilor.
Personal apreciez ca atat maresalul Antonescu cat si regele Mihai au facut tot ce le a permis istoria de atunci sa salveze tara; a spune ca regele e tradator e la fel de neadevarat ca a spune ca maresalul e criminal
tradator………!!!
Dle Cristoiu, regele era prea tanar sa ia singur decizi atat de importante; nu spun ca a fost doar marioneta; istoria de atunci este inca tulbure; ca militar de profesie am trait toate etapele transformarii acestui eveniment, de la Lovitura militara cand inca mai traiau protagonistii, ca fostul colonel mai apoi general Damaceanu plimbat prin toate unitatile militare si cand inca se mai vorbea de rege, pana la Revolutia democratica antifascista etc,etc, din ultima perioada cand evenimentul era arogat in totalitate de catre pcr; personal, imi displace total si cred ca este antinational gestul istoricilor de al opune pe rege lui Antonescu si/sau pe Antonescu, regelui