cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de marți, 20 iunie 2017

Înregistrările cu Codruța Kovesi: săgeți de hîrtie trase cu gura împotriva unui tanc M1 Abrams

Duminică seara, înainte de debutul emisiunii România lui Cristoiu, care l-a avut ca invitat special pe Adrian Năstase, România Tv a difuzat cu tiribombismul de rigoare – Senzațional! Cutremurător! Imediat! – mai multe înregistrări cu șefa DNA Codruța Kovesi, muștruluindu-i pe procurorii din subordine.

La un moment dat, pe parcursul interviului, apelînd la o formulă deja consacrată Postul a plasat între mine și Adrian Năstase, două ființe vii, mișcătoare, poza Codruței Kovesi, cel puțin în poză o ființă care nu mișca.
Cu umorul pe care i-l știu, Adrian Năstase a întrebat, în direct, dacă la emisiunea noastră participă și Codruța Kovesi. A fost pentru mine prilejul de a spune în direct că nu voi discuta cu Adrian Năstase despre înregistrări, deoarece ele intră în conflict cu principalul subiect de pe agenda publică din aceste zile:
Criza politică din România ca efect al Crizei profunde din interiorul partidului de Guvernare, PSD.

Adrian Năstase a fost și el de acord cu acest punct de vedere. Înainte de emisiune, am avut o discuție cu Eugen Chelemen, simpaticul redactor șef al Postului, de serviciu în acea zi. Pe Eugen Chelemen îl prețuiesc ca pe unul dintre cei mai buni ziariști ai momentului. Deși n-a urmat Școala Evenimentului Zilei, are înzestrarea tipică unui absolvent strălucit al acestei școli:
Poate face o știre interesantă și din căderea unei frunze!
De aceea mi-am permis să discut cu el o chestiune ținînd de politica Postului, deși de regulă nu mă amestec în ciorbele redacționale acolo unde sînt simplu colaborator.
Domnia sa îmi lansase invitația de a rămîne după interviu pentru a participa la o ediție specială consacrată Înregistrărilor.
I-am spus ceea ce am declarat și pe post, în direct:
Afacerea cu înregistrările e o abatere de la agenda publică.

Întreaga țară e atentă la tulburările din partidul de guvernămînt. Convingătoare sau nu, înregistrările riscă să fie gloanțe trase în vînt.
Timpul prea scurt dinaintea emisiunii nu mi-a îngăduit o explicație mai amplă pentru refuzul meu categoric de a mă implica în dezbatere.
Unul dintre motive trimite la credința mea că tot ceea ce se petrece în aceste zile în PSD merită o dezbatere amplă în presa noastră.
O dezbatere care nu poate fi redusă la partizanatul în favoarea unuia dintre competitori și nici la punerea studioului la dispoziția a doi adversari din PSD pentru ca aceștia să se scuipe în direct.

Așa cum s-a văzut și din interviul luat lui Adrian Năstase, Criza din PSD, de o gravitate însemnată, sporită și de faptul că PSD e partid de guvernare și că în ciorovăială sînt convocate să se implice și instituțiile Statului, merită o dezbatere amplă, lucidă, dusă de politicieni și jurnaliști situați în afara păruielii.

Indiscutabil, Criza va trece o dată cu supunerea la vot a Moțiunii de cenzură.
Dacă nu se trag concluzii (despre care vorbea Adrian Năstase) privind climatul de Partid bolșevic din PSD, prin nimic deosebit de climatul din celelalte partide, privind relația dintre premier și șeful de partid, privind relația dintre Partid și demnitatea membrilor săi. (Pînă unde poate merge supunerea față de Ordinele date de Partid în materie de demnitate umană?), riscăm să ne confruntăm, nu peste mult timp, cu o nouă criză în PSD, întinsă automat la proporțiile unei crize politice la nivel de țară.

Un alt argument pentru care am refuzat să particip în vreun fel la dezbaterea pe marginea Înregistrărilor a fost prudența mea față de materiale precum cel cu Codruța Kovesi, care nu-mi oferă garanția că nu sînt falsificate.
Presa e ținta a tot felul de diversiuni.
Una dintre diversiuni, de care m-am temut ca dracu de tămîie ori de cîte ori am condus o instituție de presă, a fost întinderea unei capcane prin primirea unui document cu pretenția de a fi autentic. Cine-mi garanta că nu s-a umblat la documentul inițial? Cine-mi garanta duminică seara că Înregistrările, pe care nu le-a făcut România Tv – postul doar le-a primit și le-a difuzat – sînt autentice sută-n sută astfel încît să mă năpustesc în comentarea lor fără a risca să cad drept un guguștiuc? Nu știu dacă Postul are garanția că Înregistrările sînt autentice. Eu însă, Ion Cristoiu, n-am primit, văzut și n-am verificat respectivele Înregistrări înainte de a fi difuzate ca să-mi pot permite să le iau drept adevărate sută-n sută și să construiesc pe seama lor castele de teorii.

Un alt argument pentru care n-am marșat la Scandalul înregistrărilor ține de ceea ce eu numesc Oboseala dezvăluirilor ineficiente despre Codruța Kovesi, despre Binom, despre Statul Paralel.
Sînt unul dintre jurnaliștii din prima linie a Bătăliei împotriva Statului Paralel.
Am născocit termenul Binom și am contribuit hotărîtor la afirmarea termenului de Stat Paralel.
Nu pot să nu constat că, de un an și ceva, de cînd s-a declanșat bătălia, momentele campaniei se repetă în mod obositor și deja plictisitor.
Se dau publicității informații pe surse sau înregistrări cu și despre Codruța Kovesi, cu și despre Procurorii DNA.
Cum sînt aceste dezvăluiri prin raportare la cine e Codruța Kovesi?
Ca niște săgeți de hîrtie trase cu gura împotriva unui tanc M1 Abrams.

Frontul românesc a fost spart la Cotul Donului, pentru că ai noștri au opus tancurilor rusești T-34, venite în valuri, nu arme antitanc, nu alte tancuri, ci sticle umplute cu benzină sau, și mai și, cățărarea pe tanc și mînjirea vizorului cu noroi!
La fel se întîmplă și cu dezvăluirile despre Codruța Kovesi.
Pentru ca ele să fie ucigătoare se impune ca ele să fie zdrobitoare.
Sînt Înregistrările astfel de dezvăluri?
Nici vorbă.
Mai întîi că discursurile din care au fost date fragmentele au fost ținute de Codruța Kovesi în ședințe publice cu procurorii.
Fragmente care, la o adică, o prezintă fanilor într-o lumină favorabilă:
Bătîndu-se pînă-n pînzele albe cu corupții.

E greu de crezut că șefa DNA, cu o experiență de 11 ani de bătălie pentru supraviețuire ca șefă, se apucă să gîndească în public cu voce tare.
Apoi, chiar dacă șefa DNA s-ar fi apucat să dea în public indicații privind comiterea de abuzuri, simpla difuzare a unor înregistrări, chiar dacă urmate de indignările deja cunoscute ale invitaților deja cunoscuți, nu duce automat la clătinarea ei de pe scaun.

Eram sigur că DNA va face mare caz de falsificarea spuselor din realitate.
Falsificare nu de către România Tv, ci de cei care au plasat înregistrările la România Tv.

Eram sigur că Parchetul General va deschide o anchetă împotriva celor care au dat presei Înregistrările sub acuzația de falsificare a documentelor.
Prin asta, atenția se abate de la acuzațiile aduse Codruței Kovesi la acuzațiile aduse uneltitorilor.
Atenție, nu Presei!

Eram sigur că Tudorel Toader va sesiza Inspecția judiciară a CSM pentru a verifica autenticitatea înregistrărilor.
Asta înseamnă însă săptămîni, dacă nu chiar luni, controverse, replici de o parte și de alta.
Între timp, DNA avînd la dispoziție cătușele, continuă să convoace la anchete.

În toamna anului trecut, după ce Sebastian Ghiță a dezvăluit că Codruța Kovesi trimitea e-mailuri sub numele cucuveaua mov, am avut un interviu cu fostul deputat la B1 Tv.
Înainte de emisiune, îmi șoptisem în barbă ca Baiazid din Scrisoare a treia:
Gata, am dat lovitura!
Vine Sebastian Ghiță cu o dovadă zdrobitoare, cu un document care nu poate fi pus la îndoială, una dintre acele probe la care victima nu poate face altceva decît să ridice mîinile:
Capitulare fără condiții! vorba lui Roosevelt.
Sebastian Ghiță a venit în emisiune cu două cucuvele mov, pe care mi le-a făcut cadou în direct.
Și atît.
Nici o probă, nici un document, nici o informație de tip glonț de argint.
Ce trebuia să fac?
Să bat cîmpii, cum se întîmplă cu aceste Înregistrări, despre abuzurile DNA, despre necesitatea ca Codruța Kovesi să-și dea demisia plecînd de la cele două piese de jucărie?

După ultima dezvăluire video a lui Sebastian Ghiță despre Florian Coldea a urmat o lungă și asurzitoare tăcere.
Deoarece Sebastian Ghiță invocase verbal întîlnirile cu Codruța Kovesi din vie, chefurile cu cîntecul La Chilia-n port, am întrebat pe un jurnalist apropiat de Fugar dacă există probe video.
Da, există! Sebastian Ghiță le va difuza.
O s-o vedeți pe Codruța Kovesi cîntînd La Chilia-n port ținînd de gît lăutarul.
– Mamă, mamă! mi-am zis, ca în Ferentari, să vezi cînd se va difuza caseta!
Au trecut de atunci cinci luni.
Caseta n-a fost difuzată nici azi.
Și nici nu cred că va fi difuzată, pentru că ea nu există.

Pînă atunci, pînă cînd voi vedea pe televiziunile antiKovesi o probă zdrobitoare, un document crucial menit a dovedi că șefa DNA e șefa abuzurilor, nu pot decît să remarc, obosit și plictisit de campania nătîngă dusă împotriva șefei Codruței Kovesi, că prin dezvăluiri precum Înregistrările se trage într-un tanc cu săgeți de hîrtie.

Și încă ceva, spus cu amărăciunea de a fi român:
Pînă la demisia Codruței Kovesi nu pot să nu văd că PSD, forța pe care se pariază în lupta împotriva abuzurilor DNA, se pîrăște singur la DNA!

Comentarii

28 Responses to Gîndul de marți, 20 iunie 2017

  • Erau cucuvele suflete pereche….

  • Faceţi mişto de Victor Ciutacu şi postul Romania TV, expuşi hărţuielilor DNA şi PG pentru nişte înregistrări cu valoare de întrebuinţare zero?
    Cum se numeşte emisiunea aia de duminică la 21?
    “România mişto a lui Cristoiu” sau “România miştoului lui Cristoiu”? ? 😆

    Sancţiuni disciplinare, art.99 din Legea 303/2004:
    a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;
    l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
    ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale

    Le-a făcut procurorilor independenţa harcea-parcea; şi-a bătut joc de ei şi de credibilitatea sistemului judiciar. A lătrat la probitatea lor profesională ca la hoţii de cai, cu imixtiuni în activitatea procurorilor de caz prin nominalizare punctuă, de zici că-i gala premiilor “Procurorul idiot”.

    Legea 304/2004 -organizarea judiciară- art.64 alin.

    (2):”În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, ÎN ORICE FORMĂ, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei”.

    • Pai de aia sunt redactii prin care Cristoiu nu mai calca, fiindca isi desconsidera colegii. Andreea Cretulescu chiar mi s-a parut un pic timorata de toata situatia.

  • Iar o luati pe miriste dle Cristoiu, dar nu sunteti singur, il trageti dincolo de brazda si pe Nastase, care dupa aratura isi va fi numarat oule colective (adica si pe ale dvs.), de parca ar fi venit Paste-le. Sa dai note unor jurnalisti, cand “jurnalistul” Cristoiu, scoala lui, publica despre gaina care naste pui vii, este de noaptea mintii. Tot incerc sa va inteleg, dar, cand imi aduc aminte cum il pupati in cur pe Voiculescu, de a plecat omul albit in puscarie, ma apuca mila de omul mic si peltic. Apropos, care a fost nota dvs. la limba si literatura romana?

  • Muma imparţialităţii nervoase trage de timp cu problema autenticităţii, dar nu ne obligă nimeni să punem botul la orice indicaţie preţioasă dăruită cu drag chiar de cei aflaţi în căcat pănă peste cap.
    Nu spune nimeni c-ar fi vorba de un proces de fabricaţie prin prelucrare 100% a înregistrărilor. Cu alte cuvinte, muma imparţialităţii nervoase poate fi invitată să se calmeze măcar cît să arate cu degetul pe filmuleţele frumos titrate:

    1. Unde are vreo obiecţie?
    2. Unde NU are nicio obiecţie?

    Nu durează mult selecţia părţii cu nr. 2 pentru început. Pentru restul, poate vrea 😆 să scoată la înaintare cursul de pe care le-a dictat idioţilor în şedinta de pomină. Ba chiar cursul cu pricina o poate ajuta să arate tot cu degetul pe rana de pe foaia care conşţine şi dovedeşte nepotrivirea de cuvinte. 😆
    Are atâta material didactic cu valoare de întrebuinţare – inclusiv cu trimitere la materia penală, pentru instigare la represiune nedreaptă – încât orice parte luată de bună din înregistrări poate să ajute la însănătoşirea… mai grabnică a sistemului judiciar.

  • Cred ca Henric al II lea a zis ca poti dobori orice dusman daca-i intelegi rationamentul. Ei bine, eu nu-mi propun sa-l dobor pe Domnul Cristoiu ci pe Baiazid. Imi este si greu sa lup cu Domnul Cristoiu mai ales dupa vizita dumnealui, de acum cativa ani, la Londra. A fost atunci invitat de doua doamne cu parul permanent, sa smulga balariile crescute la mormantul lui Marx. Ma gandesc ca nu putea, la intoarcere acasa, sa nu ia ca souvenir secera si ciocanul ce sunt cocotate pe doua coloane, chiar in fata palatului Buckingam. Secera i-a dat-o domnului Boc, cu care acesta s-a filmat dupa cum am vazut toti la TV. Ciocanul a fost pentru Basescu, obiect curuia acesta ii da multiple folosinte.
    Cat despre domnul Chelaru, am un mare regret, pentru ca am admirat intotdeauna inteligenta, cultura si toleranta la oameni, de asta ma si “indragostesc” asa de des de materia cenusie in orice forma se prezinta ea. De materia cenusie a Domnului Cristoiu insa…..

  • Să nu facem confuzie cu dreptul procurorului ierarhic superior de a infirma, dar obligatoriu ÎN SCRIS şi MOTIVAT doar pentru nelegalitate, o soluţie adoptată de independentul procuror de caz.
    Procurorul ierahic superior nu-i moaşa comunală a procurorilor de caz sau a soluţilor iniţiale din dosare. Întâi lasă procurorul de caz să-şi facă singur treaba şi abia la urmă îşi dă cu părerea, nu oricum, ci în condiţiile legii.
    Numai în aceste condiţii devine posibilă calea procedurală de contestare a soluţiei infirmate şi eventuala recunoaştere a legalităţii soluţiei date de procurorul de caz. Fiecare procuror – de caz şi superior – trebuie să-şi asume transparent punctul de vedere; consensul aranjat din capul locului miroase a lucru necurat. 😀

  • PSD se va lăuda post-Grindeanu:

    “Românii ne-au votat pentru programul nostru de guvernare, în care ne-am angajat solemn să-i pupăm pe UDMR-işti bilingv”.

    PS. Nici programul nu mai e ce-a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi UDMR-ul, să susţină majoritatea parlamentară necesară PSD-ului la guvernare , nici Oligofrennis n-ar mai fi nevoit să accepte desemnarea noului candidat de premier propus tot de PSD.
    Sperietoarea cu anticipatele e pentru naivi.

  • Buboiul înregistrărilor e mult mai grav decât pare şi regret alegerea dlui Cristoiu de a le da apă la moară divizionarilor de presă, prin minimalizarea subiectului şi a subiecţilor. Mă aştept de la susţinătorii şi acoperiţii binomului SRI-DNA să citeze din gândul de azi demonstraţia dezinteresului faţă de fleacurile emanate de Kovesi.
    Buboiul înregistrărilor prezintă caracteristicile interesului mult mai mare pentru societate, decît altele tratate cu deosebită consideraţie 😆 în diverse gânduri legate tot de SRI-DNA-Kovesi. De această dată sare în ochi TEHNICA SECURISTĂ TIPICĂ, folosită pentru a descuraja divulgarea abuzurilor de putere şi a faptelor penale.comise de fariseii sistemului judiciar, chipurile, cu orirentare europeană.
    Asta se urmăreşte prin declanşarea avalanşei de măsuri pornite în căutarea cutezătorului făptaş care trebuie prins şi executat ca pildă pentru cine ar mai îndrăzni să gândească o lucrătură similară. Din acest motiv eu privesc cu neîncredere pretextul măsluirii înregistrărilor… pentru justificarea acţiunilor de căutare şi pedepsire exemplară a deja condamnatului falsificator de probe. Comicul de situaţie diversionistă ne clăteşte ochii cu marea falsificare, căutată în locul făptuitoarei Kovesi, transferată subit în rândul preacuratelor luptătoare 😆 cu drepturile omului.

    CEDO ne-a mai arătat calea drepată de urmat în situaţia divulgării faptelor de încălcare a legilor în detrimentul păstrării secretului prost înţeles, dar pe SENS INVERS faţă de cel pretins de tehnica securistă a lui Kovesi, tipică binomului SRI-DNA.

    CEDO, cazul Bucur şi Toma vs România:

    “119. În cele din urmă, Curtea observă că reclamantul a fost condamnat penal la o pedeapsa cu închisoarea de doi ani cu suspendarea executării. Aceasta sancțiune nu numai ca a avut repercusiuni extrem de negative asupra carierei sale, dar riscă, de asemenea, sa aibă un efect de descurajare asupra altor agenti SRI si sa-i descurajeze să semnaleze fapte nelegale. În plus, ținand seama de ecoul pe care l-a avut cauza reclamantului în mass-media, sancțiunea putea avea un efect de descurajare nu doar asupra agentilor SRI, ci si asupra altor functionari publici si angajati”

  • CEDO latră, caravana SRI-DNA trece şi nu se mai satură:

    “163. Curtea observa ca legislatia romana aplicabila in materie de masuri de supraveghere secreta in legatura cu siguranta nationala a fost examinata pentru prima oara in cauza Rotaru, citata anterior. In acel context, Curtea a concluzionat ca Legea nr. 14/1992, care vizeaza, printre altele, culegerea si arhivarea datelor, nu continea garantiile necesare protejarii dreptului persoanelor la viata privata. Legea nu indica cu destula claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul avut in vedere (Rotaru, citata anterior, pct. 61). Ulterior, in cauza Dumitru Popescu, citata anterior, examinarea minutioasa a cerintelor legislatiei care autorizeaza masurile de supraveghere in cazul unei presupuse atingeri aduse sigurantei nationale, si anume Legea nr. 51/1991, si a obstacolelor factuale potential intalnite de orice persoana care se considera vatamata de o masura de interceptare a convorbirilor sale, a relevat deficiente incompatibile cu gradul minim de protectie dorit de suprematia dreptului intr-o societate democratica. In aceasta din urma cauza, Curtea a constat ca legea citata anterior nu continea precizari privind circumstantele in care puteau fi distruse informatiile obtinute prin interceptari telefonice [a se vedea, mutatis mutandis, Amann impotriva Elvetiei (MC), nr. 27798/95, pct. 78, CEDO 2000-II si, a contrario, Klass, citata anterior, pct. 52]”.

    • “102. Pe de alta parte, insasi Curtea a fost preocupata sa se convinga in repetate randuri de existenta unor garantii corespunzatoare si suficiente impotriva abuzurilor in materie intrucat un sistem de supraveghere secreta destinat apararii sigurantei nationale implica riscul de a submina, ba chiar de a distruge, democratia sub pretextul apararii ei (Klass si altii vs. Germania, par. 49-50; Rotaru vs. Romaia, citata anterior, par. 59-60)”.

  • Uite cine vorbeşte! CTP ne traduce:
    „Scopul acestei compuneri audio a fost să creeze impresia publicului că doamna Kovesi arestează politicieni și demnitari nevinovați”.

    Scopul acestei intepretări tămpite a lui CTP a fost să creeeze impresia c-ar fi vorba (sau ar susţine cineva) legat de înregistrări ceva despre arestările efectuate de Kovesi.
    Scopul acestei intepretări tămpite a fost să mai creeze şi impresia că doamna Koveşi nu are voie să respcte dispoziţiile legilor care interzic “intervenţia procurorului ierarhic superior, ÎN ORICE FORMĂ, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei” independentului procuror de caz, indiferent unde o mănîncă grija de soarta politicienilor şi demnitarilor, indiferent dacă aceştia sunt (imaginaţi de de ea sau de CTP) VINOVAŢI sau NEVINOVAŢI.

  • Este inadmisibil ca judecătorii instanţei de control judiciar (instanţa de recurs) să-l îndrume pe judecătorul din prima instanţă în direcţia pronunţării sentinţei cu o anumită soluţionare. Ar însemna să se elimine de facto nu doar o cale de atac împotriva sentinţei – impusă de Constituţie – ci mai ales o motivare a soluţiei indiferent dacă soluţiile sunt identice sau diferite. Am pierde o cale de exprimare a celei de-a doua opinii şi orientarea mai clară asupra unei alte eventuale căi de urmat, la fel cum uneori le-ar prinde bine unora al doilea diagnostic. 😆

    La fel, în activitatea Ministerului Public, controlul ierahic nu are ce să caute în îndrumarea procurorului de caz.
    Controlorul ierarhic băgat în aceeaşi echipă cu procurorul de caz este un escroc judiciar mizerabil, care n-are ce să caute nici în liga judeţeană.

    Experienţa la furat nu-i totuna cu competenţa profesională. Ne este scris în gândul de azi:

    “E greu de crezut că șefa DNA, cu o experiență de 11 ani de bătălie pentru supraviețuire ca șefă, se apucă să gîndească în public cu voce tare”.

    Depinde. Experienţă la ce? Ba nu-i deloc greu de crezut şi nu-i deloc prima dată cu vocea-n târgul de gânduri. Mai degrabă pentru noi e prima dată când ni se oferă materialul bestiei deconspirate tocmai fiindcă prostia şi lipsa de experienţă reală (nu de vechime în gol ) au îndemnat-o să vorbească cu voce tare.

    • La fel cum este prevăzută de Constuituţie calea de atac în instanţâ, controlul ierarhic este impus de Constituţie în activitatea procurorilor la art. 132, ca principiu de lucru, alături de imparţialitate şi… respectarea legii.
      Experienţa de lucru cu legile junglei după ureche nu are ce să caute în Ministerul Public, condus de un măscărici jalnic cu mentalitatea stalinistă ireversibilă.

  • Mi-ar fi plăcut să aflu, din gândul de azi, ce OZN ne deturnează gândurile ca pe avioane, expunând-o pe Kovesi cu părţile intime în sus? Colac peste cucuveaua ei, taman de dragul PSD, nu cumva să mai stăm cu ochii pe scumpa majoritate întregită cu UDMR-ul care-l va obliga pe Ologofrennis să nu facă mofturi la desemnarea candidatului de premier propus de PSD.

    S-o dai pe Kovesi în spectacol – la schimb cu poalele PSDului – ne obligă la găsirea şi înţelegerea motivaţiei acestui merituos OZN.
    – dacă nu-i SRI-ul, nu văd alt OZN;
    – dacă e SRI, nu văd motivul cutremurului la fundaţia edificiului SRI-DNA.

    Mai rămâne a treia cale: suntem în eroare de interpretare, adică nu-i la mijloc nicio deturnare intenţionată. Poate fi cel mult o deturnare involuntară, dar am îndoieli şi în acestă privinţă, deoarece nu consider mai importantă problema PSD-istă, deja aproape de finiş, decât buboiul înregistărilor cu potenţial de interes general la alt nivel, legat direct de drepturile şi libertăţile omului rămas – ca romnul inspirat- blocat cu ochii pe soarta PSD. 😆 Eu dorm liniştit indiferent încotro o apucă PSD.

    În altă ordine de idei, cin’ să fie, cin’ să fie… controlorul de trafic pus pe deturnat gânduri aeriene ca avioanele, ascuns de dl Cristoiu, aşa, tot fără legătură cu motivul? 😀

    • Vrem, nu vrem, oricum la următoarele alegeri PSD piere pe limba maghiară. 😆
      Ne vom alege cu ultima cale de salvare naţională: să cerem autonomia românilor. 😆
      Şi ce dacă suntem majoritari?
      Nu-i majoritar şi PSD-ul? 😆

  • Nu vă pierdeâi speranţa! 😆

    Sorina Matei o DISTRUGE pe Kovesi și spune ce i-au zis procurorii: ‘Înregistrările sunt REALE’

    “Înregistrările sunt reale fără niciun dubiu. Sunt zeci de procurori, martori care au participat la şedinţe, care au auzit şi au asistat la ceea ce s-a spus nu o dată, ci de mai multe ori. Din păcate, DNA a ales să mintă în comunicate oficiale, inventând infracţiuni, şi mai grav, şefa DNA a declanşat o adevărată vânătoare de vrăjitoare chiar în interiorul instituţiei sale, şocând efectiv toată magistratura”.

    http://www.stiripesurse.ro/sorina-matei-o-distruge-pe-kovesi-i-spune-ce-i-au-zis-procurorii-inregistrarile-sunt-reale_1203283.html

  • Amice care te semnezi serios(?!): nu am nimic cu ce scrii matale si poate ca o faci bine, insa problema e ca nu ar fi rau daca ai incerca sa concentrezi informatia intr’o singura postare ca sa nu cazi in derizoriu (nimeni nu citeste atata siragul de carnati) si in acelasi timp mai lasa loc si altora sa zica ce au de zis! E doar un apel de win-win … n’am nimic cu matale, dar am zis sa iti atrag eu atentia daca moderatorul nu o face.

    In alta ordine de ideei, cum ziceam intr’o postare de ieri, uneori o iei pe miristi maestre, dar mai apoi revi cu o postare de genul asta conectata la realitate si nu pot decat sa te aprob. Baietii astia sunt penibili, daca au iluzia ca in felul asta se duce o reala lupta impotriva hidrei ce da cu ei de pamant fara nici un efort, mai bine s’ar lasa ca intre timp oricum nici dracu nu se mai uita in gura lor, e un soi de poveste cu “lupu, lupu …”

    • Care informaţie? Dacă ţi se pare că mă repet, alege-ţi una şi concentreaz-o cum vrei sau nu te mai obosi să le bagi în seamă! Dacă nu ţi se pare că mă repet, scuteşte-mă, te rog!
      Sunteţi vreo trei căcănari, n-veţi prea multe de scris, dar aveţi pretenţii infantile de spaţiu rezervat ca pentru handicapaţi.
      Vă prostiţi ca bocitoarele după loc de veci.

      Îl rog frumos pe administratorul blogului să-mi şteargă orice comentariu considerat de prisos sau nepotrivit.
      După primul tăiat, promit să nu mai comentez aici nimic, niciodată.
      Mulţumesc anticipat!

  • În comunism se practica vânzarea la pachet: te interesa o carte, aveai parte de ea numai la pachet cu alte două-trei pentru maculatură de colecţie.
    În sistemul nostru judiciar – după concepţia profesionistă a despotului Kovesi – instanţele de judecată nu primesc dosarele penale ale parlamentarilor dacă nu-s însoţite – la pachet – de 30% dosare de-ale miniştrilor.
    Norma de miniştri face norma penală mai atrăgătoare. 😆
    Ori muncim, ori nu ne mai muncim deloc!

    După un comentariu ca acesta apare, câte un căcănar rătăcit în spaţiu ocupat de mine şi pretinde c-ar avea simţul paranormal al derizoriului, adică supradotatul nu sesizează derizoriul în care se află când n-are nimic de spus sau comentează sporadic, în timp ce descernământul lui ţipă după spaţiu neutilizat. La fel cum n-are mai nimic de comentat în zilele când eu nu-s deloc prezent aici.
    Derizoriul strigă derizoriul #cauituculîncontumacie.

  • Eu îi citesc cu plăcere pe toţi căcănarii claustrofobi.
    Am un singur motiv: sunt deştepţi foc.
    Se leagă de curul tău ca să-ţi arate cedează primii. Ce scumpi! În special fiindcă n-au ţinere de minte. Uită ce-au promis şi mai ales ce-au avut de gând să scrie, indiferent dacă dispun sau nu de timp şi spaţiu.
    Claustrofobia căcănarului nu-i un moft. E un talent înăscut: când nu dă în clocot, moare câte-un pic. Doamne, ce pierdere pentru omenire! 😆

  • Doamna Ingrid Luciana Mocanu-Popa, fost vicepreşedinte ANRP:

    “Îi fac plângere penală Laurei Codruţa Kovesi. Şeful DNA instiga să se facă dosare cu potenţial. Dosarele cu potenţial sunt şi cele cu prejudicii. S-a stat cu dosarul până la această întâlnire tovărăşească. Eu mi-am dat seama de atunci. Am şi dovezi…”

    http://evz.ro/kovesi-ingrid-plangere.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *